joi, 29 februarie 2024

Rochiță la dublu - TC24 (02-03) - Reflexii in oglinda (52)

 Pe ultima sută de metri, ajung și eu cu a treia temă a lunii februarie din provocarea Transformărilor Creative, ce ne cera realizarea unui outfit pentru o păpușă.

Monica abia aștepta să poarte și ea ceva nou, chiar se săturase de rochița cu tandafiri pe care a dezbrăcat-o imediat ce a văzut că am adus materialele. Ce mai nouă prietenă a ei, Rosie (citit Rozi dar așa vrea ea să-și scrie numele), a apărut imediat în cadru probând rochița. De altfel, cerința temei o specifica exact pe ea, ei să-i facem o ținută.

În concluzie, m-am conformat și am trecut la treabă. Dintr-o pereche de șosete tocite care se păstraseră destul de frumos pe față am creat două rochițe mici. Am păstrat marginea de sus a șosetelor, dar fiind foarte largi comparativ cu păpușile, le-am tăiat pe spate, moment în care am îndepărtat și călcâiul dar și părțile deteriorate. Modelul rociței este foarte simplu, are pur si simplu o cusătură pe spate de sus pănă jos. Fiind niște șosete elastice, nici nu a fost nevoie de închidere de tipul capse sau nasture, pur si simplu rochițele se mulează pe corpul păpușilor.

Am profitat de materialul elastic al șosetelor pentru a le face și ...șosete, sau cizmulițe asortate. Fiecare poate să interpreteze în stilul propriu, dar important e că păpușile mele nu mai sunt desculțe.



Și pentru că azi e joi și avem rubrica reflexiilor în oglindă, cele două prietene au zis că prezintă ele rubrica, cu rochițele lor „în oglindă”. Dar nu le-ar strica totuși să aibă o oglindă. Doar sunt fete cochete și trebuie să aibă ca să se poata aranja.  Ele au cerut, eu am executat. De azi șifonierul lor are și oglinzi, căte un sir de oglinzi pătrate autoadezive pentru fiecare. Iar ele, recunoscătoare, mi-au arătat că sunt foarte atente cu lucrurile rpimite și le țin frumos aranjate în șifonier.

Pozele sunt din arhiva personală
Pentru rubrica Reflexii în oglindă, inițiată de SorinN și redeschisa de Carmen
Recomandare
„Dacă dorești să participi, publică într-un articol pe blogul tău, 
o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai văzut în „oglindă”(poate fi și cea retrovizoare) 
și înscrie articolul în tabel


miercuri, 28 februarie 2024

marți, 27 februarie 2024

Din toată inima - La indigo TC24 (02-02)

Când am găsit imaginea temei „La indigo” din luna februarie a Transformărilor Creative abia așteptam să o fac. Și cumva uite că am ajuns aproape la final de lună să mă apuc în șfârșit și eu de acet proiect.

 Chiar dacă în poză se vede o figurină realizată din lemn, m-am decis să o fac din material textil, tema aceste luni, mai ales când am găsit un rest de pantalon fix în culoarea necesară. 

Mi-am strâns materialele necesare: bucata de pantalon, sârmă, niște vatelină, clești, foarfece, pistolul cu silicon și o inimioară croșetată ca cele pentru mărțișoare. De fapt inimioara a fost prima încercare de mărțișor croșetat, doar că firul gros de mohair a dus la o piesă destul de mare pentru mărțișor.

Din bucata de material am tăiat o fâșie pe care am cusut-o ca pe un cordon. Am primit de la mama cu mult timp în urmă o mică mașină de cusut ce funcționează pe baterii. Nu merge cu orice tip de material, dar pentru acest proiect, pentru două cusături scurte a fost perfectă. Am tăiat cordonul cusut in două bucăți, una pentru cap și una pentru corp. Le-am întors pe față și le-am umplut cu vatelică.

Din sărmă am format corpul figurinii pe care l-am lipit cu silicon în vatelina din partea ce reprezintă capul apoi am cusut cu acul în jurul sărmei.


Am procedat la fel și cu parea de material desemnată corpului, dar am decis ca în partea de jos să nu mai cos, să las materialul să semene cu o fustă. Ca să nu cadă vatelina din el, am făcut un fel de dop din silicon. Inimioara roșie am lipit-o tot cu silicon de brațele din sârmă. Pentru ca figurina să poată sta în picioare, am lipit-o pe o bază de lemn în formă de inimă.
Finalizată, și-agăsit locul lângă celălalt proiect drag mie, inimioara din dopuri de plută.



luni, 26 februarie 2024

Jurnal de grădină (2/2024)

 Odată începute, lucrările de prin grădină continuă pe măsură ce prind timp liber și vreme frumoasă. Dacă am avut parte de soare săptămâna trecută, cu timpul am stat destul de prost, chiar dacă se presupune că am avut vacanță. După spusele fetelor, trebuie să fie minim o perioadă de două săptămâni ca să începem să simțim măcar puțin că e vacanță.

Acum a reînceput școala la noi și programul e din nou foarte aglomerat. Doar că în perioada aceasta chiar și numai o jumătate de oră în grădină este chiar foarte vizibilă. E perioada în care greblez frunzele rămase de peste toamnă și încep să tund trandafirii și pomii.

Am început cu plantarea unui prun. De fapt nu eu, ci piticu mic. Eu am fost doar cu alegerea locului și săpatul gropii. Am profitat atunci să mai greblăm prin grădină și să străngem bețele uscate de tarhon și de napi. Am avut și compania obișnuită, pisicuțele doar. A început și perioada când cățeilor li se interzice accesul în grădină. Am plantat mazărea, spanacul și usturoiul și până vor crește puțin, câinii nu vor știi să le ocolească. Și chiar și atunci vor avea voie în grădină doar dacă suntem noi cu ei. În rest au curtea care este destul de mare să aibă loc să alerge.

Ceea ce durează cel mai mult acum, dar totodată și foarte vizibil că s-a lucrat, este tăierea trandafirilor și amenajarea rondurilor de flori. Doar cu arcada de trandafiri cățărători am reușit să adun o grămadă impresionantă de crengi ce vor trebui tocate. Sper să reușesc să amenajez niște straturi înălțate pe care să le umplu cu aceste crengi tocate.



Pozele acestea le-am făcut seara când am terminat de greblat și tuns arcada. Nu se vede prea clar ce e acolo.

 

Dar a doua zi pe lumină, sau chiar după ce am tuns și trandafirii, deja se vede o mare diferență. În colajul doi sunt și poze din rondul de flori cu ghiocei, încă mai sunt înfloriți câțiva.


Greblând și prin celelalte ronduri cu flori am văzut că deja au ieșit multe zambile, narcisele și chiar și lalele. Chiar m-am bucurat că am decis să greblez înainte de a tunde trandafirii, că altfel aș fi călcat pe ele. Deși e oarecum cam prea devreme pentru ele, dar m-am ocupat puțin și de jardinierele cu căpșuni. Din păcate, din 9 câte aveam anul trecut am rămas acum doar cu 3, majoritatea stolonilor au putrezit. Nu știu din ce cauză, jardiniere cu căpșuni am de câțiva ani și e prima dată când se întâmplă. Am decis să nu mai pun în jardiniere, le voi aloca un spațiu în grădină.

 
Scai mă urmărește peste tot pe unde lucrez și păndește tot ce se mișcă. Îi place să alerge după greblă și tot încearcă să o prindă. În rest se bucură de soare și de paiele uscate ce se adună în compost. Toate pisicile își fac pe rând culcuș în paiele din compost.


duminică, 25 februarie 2024

La mulți ani, pitic mai mic!

 Nici nu-mi amintesc când am început să le zicem fetelor „pitic”, dar probabil de prin perioada când cea mare avea o căciuliță de pitic și ne plimbam cu ea prin Poiana Brașov și i se mișca moțul căciulii în ritmul mersului. Încă am în cap acea imagine, a ei când mergea săltat în fața noastră, exact ca piticii din desene animate. Dar pe rând, au fost fie una,  fie celalată, numită pitic: „pitic mai mare” și „piticu mic”.

Azi a fost rândul piticului mic să împlinească o frumoasă vârstă. Dar pitic mic nu a dorit nici petrecere și nici invitați cu această ocazie, nu vrea nici bomboane pentru colegi mâine. Și pentru că nu puteam să lăsăm să treaca chiar așa ca o zi obișnuită, am decorat pentru ea. Găsisem la reducere mai demult o arcadă pentru baloane și a fost momentul perfect s-o inaugurez. Nu vreți să știți ce față am făcut când am desfăcut cutia și am văzut că nu are baloanele. Abia atunci am descoperit că nu era prevăzută să fie comercializată cu baloane. Dar a fost mai bine, că nu știu cine ar fi stat să umfle 250 de baloane câte suportă arcada.

În schimbul baloanelor, am apelat la alte decorațiuni din hârtie, decorațiuni realizate în tehnica fagurelui (honeycombe tehnique), decorațiuni cumpărate pe care le-am mai folosit și cu alte ocazii. Baloanele mici de pe arcadă, tot la o zi de nașterea a piticului au fost inaugurate.

După micul dejun și desfacerea cadourilor, ne-am îmbrăcat comod și am plecat spre ...o surpriză. Fetele au știut doar că va dura câteva ore și că trebuie să se îmbrace în blugi și tricou sau bluză cu mânecă scurtă. Ne-am îndreptat spre Mall Băneasa unde am reușit să ne rătăcim, destul de mult ca să întârziem la rezervarea făcută. Efectiv a trebuit să sun și să cer indicații că nu găseam pistele de bowling, mai precis MaxFun. Curios că fetele nu au înțeles unde mergem decât când am ajuns în fața pistelor de bowling.

Făcusem o rezervare pentru trei ore, dar efectiv după două jocuri de patru persoane, efectiv nu mai puteam să jucăm. Eu cel puțin am renunțat la al treilea joc și am lăsat fetele să joace în locul meu, dar ne-am distrat bine. Bine-nțeles că sotul a fost câștigător, el este obișnuit de la serviciu să manevreze utilaje grele ca acele bile de bowling.

După ce ne-am săturat de joc, aproape 2 ore, am mers să mâncăm, fiecare și-a comandat ceva de la fastfood-urile din mall, apoi fetele au servit câte un cornet de înghețată Haagen Dasz. Super bună această înghețată.

Înainte de plecare, am trecut și prin hipermarket, de unde am luat pește pentru cină și niște prăjituri. Am vrut ceva ca un tort în care să pot pune lumânările, parcă nu e ziua ei dacă nu suflă în lumânări. Dar tort nu am luat că domnișoara nu mânăncă absolut niciun fel de tort, eu și cea mare suntem la dietă și am primit permisiunea să mâncăm doar azi, iar soțul ar fi mâncat și el doar azi că apoi pleacă iar în delegație. În concluzie, sărbătorita a ales pentru noi două prăjituri cu frișcă și pentru ea o tartă cu fructe și gogoși.

Acum realizez că nici domnișoara cea mare nu a dorit petrecere la 14 ani. Și ea a fost tot în mall, dar la film cu două colege.

sâmbătă, 24 februarie 2024

Descoperiri „arheologice”

 ... sau cum arată un melc ce hibernează:


L-am găsit la vreo 5-10 cm în pământ, în timp ce mă chinuiam să scot niște buruieni dintr-un rond de flori. Semăna cu un bolovan și l-as fi aruncat dacă nu zăream partea albă, Am mai găsit și unii mai mici pe lângă, dar care, grație lui Fifi, au fost îngropați înainte să apuc să fac poză. Mi-a rămas doar o cochilie goală mai mare lângă „Bob”. La noi toți melcii se numesc „Bob”, de la jocul cu melcul Bob preferat de domnișoara mea cea mică, când chiar era mică.


vineri, 23 februarie 2024

Vine vine primăvara!

 Sub acest slogan debutează prima ediție de Felicitărilor călătoare a acestui an, organizată de Rux pe blogul Provocări verzi. Alegerea mea pentru această provocare este o felicitare cusută pe carton, stittching card, reprezentând un fluturaș și o floare ... portocalii. Nu știu de ce, anul acesta m-au atras culorile mai vii, mai degrabă neon, fosforescente, cum e acel verde din centrul florii și mi s-a părut că se potrivește bine cu un portocaliu vibrant.


|Sper că aceste gusturi coloristice ale mele să fie și pe placul partenerei mele de Felicitări călătoare.


joi, 22 februarie 2024

Tot nori în retrovizoare - Refelexii în oglindă (51)

 În realiatate printre acei nori se vedeau razele de soare ca un fascilul de lumină ce mătura pământul. Din păcate telefonul meu nu a putut să surprindă și acest fenomen.


Later edit: tocmai când înscriam articolul în tabel la Carmen, îmi trimite domnișoara pozele făcute de ea ieri, cu un cer mai înnorat, dar cu efectul pe care am vrut eu să-l surprind:



Pozele sunt din arhiva personală
Pentru rubrica Reflexii în oglindă, inițiată de SorinN și redeschisa de Carmen
Recomandare
„Dacă dorești să participi, publică într-un articol pe blogul tău, 
o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai văzut în „oglindă”(poate fi și cea retrovizoare) 
și înscrie articolul în tabel


miercuri, 21 februarie 2024

Sifonierul păpușilor - PV24(02-3)

 Ultima tema a Provocărilor verzi din februarie este un miniorganizator pentru mesagerul nostru. Am ales să îi fac un mic șifonier în care sa își tina acele câteva hăinuțe pe care le are, cu speranța că se vor mai înmulți în acest an. Sper ca acest șifonier să se încadreze la categoria miniorganizator. Dacă nu, asta e, am ratat această subtemă.

La ședința foto cu produsul finit au venit atât Monica, cât și noua sa prietenă, păpușa de la Mihaela, care în așteptarea unui outfit propriu, a împrumutat ținuta de mărțișor de anul trecut a Monicăi. În șifonier au pus pe umeraș prima ținută a Monicăi, iar pe rafturi momentan niște materiale din care să le fac eu alte rochițe.

Și acum câteva detalii despre realizarea șifonierului: pentru corpul principal am folosit o lădiță de carton rechiziționată de prin Lidl. Obișnuiesc să iau câte o cutie de carton din coșul lor de reciclare și să-mi strâng în ea cumpărăturile mici. Așa, nici nu mai le pierd prin coșul de cumpărături și le și duc mai repede la mașină. De obicei aceste lădițe le folosesc vara la uscarea plantelor, iar când devin inutilizabile fie le pun în tomberonul de reciclare, fie în compost (depinde de cât de mult sunt vopsite). Rafturile din interior, tot din cutii sunt făcute. Cel pentru umerașe dintr-o cutie de la mâncarea de pisici, iar celelalte dintr-o cutie de napolitane și un carton. Ușile sunt tăiate dintr-o cutie de la ... un organizator rotativ primit de Crăciun.
Toate piesele sunt îmbrăcate în folie autocolantă care imită mobila. Piesele de interioe au fost mai îbtări îmbrăcate in folie (doar părțile vizibile) și apoi lipite cu bandă dubluadezivă în interiorul șifonierului. Tișa pentru umerașe e realizată din bete de frigărui, lipite între ele cu scotch de hârtie. Pentru uși mi-am dorit să fac niște balamale, dar nu știam cum să le prind fără să stric autocolantul Într-un final am făcut o improvizatie de balamale, din fâșii de autocolant puse și la exterior și la interior. Sper să țină.
Mânere sunt lipite cu silicon și sunt formate din niște mărgele în formă de trandafiri. Am folosit un bețișor de coktail trecut prin ele pentru a le ține închise, asta pănă voi găsi o altă idee mai frumoasă, că mai practică decât asta nu văd să fie vreuna.
Picioarele sunt formate din felii dintr-un dop de vin.

 




shhh, se doarme! - MFC(100)

 

 Pozele sunt din arhiva personală
Pentru jocul Miercurea fără cuvinte, inițiat și găzduit de Carmen 
Mulțumesc, Suzana pentru descoperirea acestui joc.

marți, 20 februarie 2024

Neamuri....

 .... pisicești.

De o bucată de timp încoace am început să tot zărim la poartă din ce în ce mai multe pisici. Cumva, rănd pe rând le-ammai văzut de-a lungul timpului cu diverse ocazii. Frumusețea aia neagră complet, a apărut în curtea noastră împreună cu cea gri/cenușie a doua zi după venirea Bellei. Cumva am avut impresia că au fost aduse de Porto care se ruga de ele să rămână, dar se speriaseră de câini și după o ceartă cu Porto pe ramurile nucului, duse au fost și n-au m-ai apărut decât săptămâna aceasta. Cumva am rămas atunci cu impresia că pisicuța neagră  este puiul lui Porto.

Pisica cu multe culori din pozele de jos, bănuim că este mama lui Fifi. A avut pui fix în perioada când a ajuns Fifi la noi, plus că mai există încă un motan aproape identic cu Fifi care stă la aceeași casă cu această pisică.

Ultima, cea neagră cu alb pe burtică am descoperit-o prima dată săptămâna trecută jucându-se cu Scai prin vișin. Culmea e că noapte fiind, am confundat-o inițial cu o pisică de-a noastră, că nu fugea câinele după ea. Am cam început să ne întrebăm dacă nu cumva hrănim mai multe pisici decât știam că se termină cam remede mâncarea din hrănitoarele pisicilor. Și asta în ciuda faptului că se află pe cotețul câinilor. Fifi chiar aducea o altă pisică anul trecut la noi la masă.

Dar cel mai ciudat e că am început să le găsesc împreună la poartă, probabil așteaptă să fie câinii închiși ca să intre în siguranță.

luni, 19 februarie 2024

Coșuleț pentru croșetat - PV (02-1și2) și TC24 (02-04)

 În luna februarie Mesagerii de la Provocări Verzi continuă aventura cu o temă interesantă: Organizatoare. Cele trei subteme ale acestei luni sunt :

  • adunarea și pregătirea materialelor și crearea corpului principal al organizatorului
  • personalizarea organizatorului
  • un miniorganizator pentru mesager
Încă din start mi-a pus probleme diviziunea subtemelor în crearea unui organizator și personalizarea lui. Oricât am încercat să găsesc o idee de a le separa, nu am reușit, mai ales că știam că voi face ceva ce va implica și material textil, tema din această lună de la Transformări Creative
După o ședință cu fetele, să vedem ce fel de organizator să fac, vroiam să fie ceva ce ne va fi util, am ales să îmi fac mie un coșuleț organizat pentru croșetat, pornind de la cutia pe care o foloseam pentru a ține mărțișoarele croșetate.

Ca materie primă am folosit o față de masă decolorată și un rest de la o față de pernă modificată. Din fată de masă am tăiat o fțșie lungă cu care să îmbrac lateralele cutiei. Dar mai întăi, din restul de fată de pernă am făcut niște buzunare pe care le-am cusut pe fâșia de material pentru laterale. Pentru a lipi de cutie am folosit banda dublu adezivă. Apoi am indoit marginile la interior și le-am fixat cu ajutorul pistolului cu silicon.


Tot cu pistolul cu silicon, am îmbrăcat și pereții interiori ai cutiei, folosind același material de la fata de pernă. APoi, am reciclat doă cartoane, unul mai gros pentru exterior și unul mai subțire pentru interior, le-am îmbrăcat tot cu material de la fața de masă și le-am lipit de fundul cutiei.


Pentru a acoreri îmbinarea dintre cutie și cartonul îmbrăcat în material, tot cu silicon al lipit câteva rănduri de sfoară mai groasă.


La realizarea organizatorului, Monica a zis pas, a stat de vorbă cu prietena ei sosită de la Mihaela, pe teme de fashion. Fiecare așteaptă acum un outfit nou și s-au cam supărat că le-am tot amânat. Dar a lăsat supăararea la o parte pentru ședinșa foto. Pănă la urmă a zis că-i place foarte mult organizatorul meu și că o să mă ajute să facem unul și pentru ea.


duminică, 18 februarie 2024

Acum în atelier - Mărțișoare

 Încerc să finalizez mărțișoarele de anul acesta și încă nu sunt tocmai hotărâtă la modul cum să o fac. Am plecat de la o idee, a unui șnur cu ciucurași la capete pe care să îl prind într-o fundiță de un ac de broșă. Dar nu mi-a plăcut firul ce îl aveam, plus că îmi trebuiau câteva diferite, prietena mea face același gen mărțișoare și fetele noastre învață în aceeași școală. 
Așa am ajuns la inimioarele croșetate în locul ciucurașilor. Le-am lucrat pe majoritatea în mașină, în ziele mele de Fundeni, așa că acum am toate inimioarele gata, mai trebuie să le atașez șnurul realizat manual din împletirea aceluiaș tip de fir folosit la croșetat.

Doar că anul acesta mi s-au cerut brățări. E primul an în care fac brățări și deși am studiat fel de fel de metode de închidere a unei brățări, nu sunt tocmai hotărâtă cum să fac brățara. Am făcut azi două modele, una cu inimioarele la capatul șnurului și alta cu inimioarele lipite pe brățară. Ce model ați prefera voi? Fetele mele au ales și în funcție de varianta care mi-ar da mai puțin de muncă mie.

Nehotărâtă ce să fac exact, momentan am pregătit toate șnuruile neceare pentru mărțișăarele care mi-au fost cerute anul acesta, le-am sortat/numărat și separat împreună cu inimioarele în pungulițe speciale pentru fiecare persoană care mi-a solicitat mărțișoare.

În poză sunt și câteva din felicitările cusute pentru acest an. Momentan și ele sunt la stadiul de proiect. Prefre să cos mai multe și să le asamblez pe toate la final, dar probabil că săptămâna ce urmează o să termin o parte din ele, în încercarea de a profita la maxim de vacanța elevilor.


sâmbătă, 17 februarie 2024

Pisici jucăușe

 Ziua internarțională a pisicii se sărbătorește pe 8 august, dar există unele tări în Europa care sărbătoresc pe 17 februarie, iar Rusia chiar pe 1 martie. In SUA există chiar și o Zi Națională a pisicii, pe 29 octombrie. 

Nu găsesc care tări europene sărbătoresc azi Ziua Pisicii, dar cum noi iubim pisicile, iată la timp câteva ipostaje cu Fifi cel serios care a redevenit jucăuș






Tot despre Fundeni

 Nu aveam de gând să scriu mai mult despre acest subiect, deoarece am scris într-un comentariu la postarea de joi cam din ce motive evit subiectul. Dar se pare că viața mă mai ține puțin legată de acest subiect. Rezervasem ziua de vineri pentru proiecte de craft. Să le fac, mai întâi și seara să scriu depre ele. Dar ca de obicei, planul de acasă nu se potrivește cu cel din târg. 
Dimineață am încercat să recuperez din ceea ce am absentat din blogosferă și încă nu am ajuns pe toate blogurile, iar după amiază oboseala și-a spus cuvântul. Cele două zile de mers la Fundeni, chiar dacă luni am stat relativ puțin pe acolo, dar aseară pe la 9 deja adormeam pe canapea. După vreo două tentative de a ajunge la laptop, am renunțat și m-am dus la somn. Așa că scriu acum și pentru ziua de ieri, tot despre Fundeni, pentru că am descoperit că joi a fost și Ziua internațională a copilului bolnav de cancer. Ziua a fost stabilită în 2003, ca de obicei, pentru informarea publicului, strângerea de fonduri și promovarea proiectelor și activităților menite să ajute și să ușureze viața copiilor bolnavi și a părinților acestora. De altfel, am observat că în februarie sunt foarte multe zile dedicate persoanelor cu diverse afectiuni medicale.



În cei 14 ani de în care am tot mers la Fundeni am remarcat câteva asociații care sunt cu adevărat dedicate ajutorarii coiilor/părinților și imbunătățirii condițiilor din spital.  

Asociația PAVEL - aducea jocuri copiilor, dar mai ales a înființat programul Scoala de spital pentru a-i ajuta pe copiii care puteau și doreau să țină pasul cu lecțiile de școală. 

Aripi spre viață- se ocupă foarte mult de procurarea de medicamente și instrumente necesare administrării acestora (cateterele pe care le-a finanțat pentru copii ca să nu mai schimbe branulele la fiecare 3-4 zile)

Fundația Metropolis - cu programul „Spitale publice din bani privați” care a renovat apropa în întregime secția de pediatrie. Datorită lor s-au construit băi în fiecare salon. Pe vremea când eram eu internată acolo aveam doar două băi pe sectie, una pentru fete una pt băieți.

Cu siguranță sunt mai multe, dar fie nu le știu eu numele sau nu m-am întâlnit cu reprezentanții lor. Mi-amintesc din zilele de spitalizare că lunea veneau prin saloane, un domn și o doamnă, nu mai știu dacă erau cuplu, dar erau ca un ceasornic, în fiecare luni aduceau mici pachețele copiilor (o banana și un dulce) și mai important, o vorbă bună pentru părintele îngrijorat ce stătea la capătul patului copilului bolnav. Erau credincioși, nu știu exact ce cult, dar nu te bombardau cu credința lor, pur si simplu te ascultau pe tine. Cumva făceau pe psihologul pentru părinți, chiar dacă părinții nu realizau acest lucru. Și cu siguranță medicii știau de asta și o încurajau. Medicul nostru, Colița Anca, când primea cazuri noi, în funcție de afecțiunea copilului, punea părinții împreună să stea de vorbă, să se încurajeze reciproc. Cred că s-au legat multe astfel de prietenii în spital. 

Printe alte îmbunătățiri care s-au făcut, față de prima zi în care am ajuns eu acolo, imporatante pentru noi ca pacienți, a fost înlocuirea paturilor clasice de spital cu unele „duble”. Cele care sunt acum seamănă cu un fel de canapele extensibile. Practic de sub patul bolnavului se scoate un alt pat de o persoană pe care să doarmă părintele. Și probabil că mai sunt multe îmbunătățiri sus pe secție, dar cum noi nu am mai avut nevoie de internare mai mult de o zi, nu am mai ajuns acolo. 

Pentru că printre alte îmbunătățiri aduse se regăsesc organizarea și fluidizarea afluxului de pacienti. Cândva, cu muuult înainte de pandemie la parter, lângă camera de gardă pediatrie s-au deschis birouri pentru consultul copiilor care nu rămân internați în spital (secția de pediatrie se află la etajele 6 și 7). Pentru noi a fost perfect că nu mai trebuia să urcăm la etaj și puteam ieși cu copiii afară să așteptăm până la sosirea medicului. Încă de pe atunci, după recoltarea analizelor ne lăsau să mergem la mașină în parcare și ne sunau când trebuia să ne întoarcem pentru vizita cu medicul curant. Din punctul meu de vedere a fost mult mai bine că puteam astfel să merg să cumpăr ceva de mâncare sau apă. Și uite așa s-a ușurat bagajul cu care plecam eu la spital. Nu mai era nevoie să iau cu mine tone de sandwich-uri că nu se știa cât de mult voi sta în spital. La început, dacă reușeai să te vadă medicul înainte de ora două, era ceva miraculos.

Apoi, în pandemie s-a construit acest container (asociația Aripi spre viață s-a ocupat mult de acest lucru), iar pacienții au fost din nou „rarefiați”. Inițial toți mergeau mai întâi la container pentru testele covid, apoi erau redirecționați : cei cu afecțiuni oncologice mai grave care încă mai urmează tratamente fără a necesita internare, mergeau la camera de gardă, iar ceilalți râmân la container, cei care au încheiat curele de tratament și care vin doar la control și eventual pentru rețete. Noi facem parte din ultima categorie. Protocolul la container este același cu cel anterior, diferența e că parcarea este fix lângă container. Nu mai sunt nevoite asistentele să ne sune pe fiecare, acum ies în parcare și ne cheamă. Au început să ne știe și după mașini. Iar timpul de așteptare s-a redus chiar foarte mult. Mai sunt și excepții, dar mai ales de când ni se dă rețeta pentru farmacie și nu mai asteptăm să luăm pastilele din spital (pe care farmacia spitalului nu le eliberează înainte de ora 13), după vizita medicului putem pleca acasă, că rețeta o primim pe Whatsapp.

Pentru pacienții noi poate că e greu de înțeles sistemul, au impresia că se stă mult degeaba, dar la urma urmei, acesti medici deși lucrează într-un singur spital, au totuși trei puncte de lucru cu pacienții. Plus că sistemul acesta a dus la crearea de noi locuri de muncă. De la două asistente de pe secție sus în spital acum sunt asistente și la camera de gardă și la container și nu doar câte două. Și nu doar asistente, ci și infirmiere, dar mai important medici rezidenți. Nu iau ei deciziile cele mai importante in legătură cu pacientul, dar pot prescrie unele rețete, se ocupă de întocmirea și completarea fișelor pacienților, de tipărirea rezultatelor analizelor, procurarea medicamentelor (cele care se dau din spital). Dar odată ce înțelegi cum funcționează procesul, te pregătești pentru acest timp de așteptare și nu mai este chiar așa dificil să mergi la un astfel de control.

În ceea ce privește părinții nerăbdători și copii plictisiți, am multe de spus, am văzut multe cazuri și fără să vreau uneori nu m-am putut abține să nu-i judec în mintea mea. Nu, lor personal nu le spun nimic, dar nu mă pot obosi să nu mă întreb, dacă știi că acesta este sistemul, că ai de aștepta mimum 3 ore până sunt gata analizele, atunci de ce nu iei cu tine ceva cu care să ocupi timpul copilului, mai ales al unui copil mic care se plictisește repede? Dar cred că voi lăsa acest subiect pentru altă zi, deja m-am întins cu postarea asta mai mult decât planificasem.

joi, 15 februarie 2024

O zi de ... Fundeni - Reflexii în oglindă (50)

  Azi a fost ziua aia specială de mers la Fundeni, la control și tratament din această lună. De fapt un remix, că prima tentativă, cea de luni, a eșuat din cauza atacului cibernetic desfășurat asupra unor spitale din țară. Nu am urmărit știrile pe această temă, cert e că luni dimineața la Fundeni sistemul informatic nu funcționa și până au descoperit ce se întâmplă a durat ceva, dar nici nu ne-am putut face controlul obișnuit. După o hemogramă din deget (ceea ce e prea puțin față de controlul lunar) și consultul din partea unei rezidente, am fost reprogramați că nu se putea face absolut nimic altceva, nici alte analize și nici rețetă, respectiv tratament. Din cauza programului meu, am ales să revenim joi, adică azi.

De obicei plecăm undeva după ora șase dimineața, cam cu o jumătate de oră mai devreme decât plecarea la scoală, dar acum în februarie, ora asta înseamnă întuneric și frig. Și noaptea trecută se pare că a fost chiar frig, pentru că am găsit parbrizul mașinii plin de flori de gheață. Prea frumoase ca să nu încerc să le fotografiez, chiar dacă eram cam în întârziere. În primele trei poze din colaj am fotografiat din interiorul mașinii, lumina fiind dată de becul de la colțul casei, în celelalte din exterior surprinzând lumina dată de becul din plafonul mașinii. 

Pe drum spre spital am auzit la radio că problema atacului cibernetic asupra spitalelor a fost rezolvată și că acum totul este funcțional. Nici nu știți cât a putut să mă bucure știrea aceasta, sperând că vom termina repede la spital și voi avea timp și de alte treburi acasă. Dar la fața locului, povestea era cu totul alta. Da, funcționa, dar vorba doamnei de la recepție, „pe avarii”, cu o încetineală cruntă. Si nu din cauza personalului care era deja sătul să nu poată lucra cum trebuie, nevoit să reprogrameze pacienții fără urgențe medicale. Vă dați seama că fără sistemul informatic funcțional nu reușeau să acceseze fișele celor programați si nu puteau să-i sune pentru reprogramare. Noi azi am avut oarecum noroc că luni completasem actele de internare si cândva zilele trecute, reușiseră se deschidă foaia de internare, astfel încât să ne poata recolta analizele azi. Chiar când ne recolta nouă, asistenta șefă a fost chemată de cineva (ea se ocupă cu introducerea analizelor în calculator si scoaterea bonurilor de analize) și simpatică cum e, a zis „ nu vin nicăieri că merge ăsta și mi-e teamă că dacă plec nu mai prind curent pe teavă!” Efectiv cred că a fost o săptămână tare grea pentru ele.

O vizită la Fundeni, pentru noi se derulează cam așa: ajungem dimineața devreme (7.00-7,30), facem foaia de internare, ne cheamă asistentele la recoltat analize, apoi trecem la prima vizită, ceea ce înseamnă un consult cu rezidenții. Ei se ocupă de adunarea tuturor informațiilor de la pacient, de pregătirea actelor ce trebuie semnate de medicul curant, de scrierea unor rețete simple (de ex algocalmin sau antibiotic dacă e cazul) și de scutirile pentru școală. Pacienții care fac tratamente în ambulatoriu rămân în saloane pentru acestea. Toate aceste demersuri se fac într-un container special construit pentru secția de pediatrie și transplant medular adulți. În tot acest timp se comunică permanent cu medicii din spital, pentru tot ce este nevoie. Dar nu mai alergăm noi pacienții prin spital să rezolvăm ce avem de rezolvat. 

După ce se termină și cu vizita rezidenților, pacienții ca noi care merg pentru control și eventual rețete, suntem liberi să stăm la recepție sau la mașini. Parcarea este fix lângă container (se vede în oglinda laterală din al doilea colaj). Ei bine, acum începe așteptarea. Ce anume așteptăm? Păi în primul rând să iasă analizele de la laborator și vizita medicului curant, adică controlul cu medicul specialist care te tratează. De cele mai multe ori, vin medicii la container după ce termină cu paciențtii din spital care răman internați și cu unele tratamente/investigații pe care le fac ei, ca de exemplu puncțiile medulare. În orice caz, înainte de ora 10 nu ajunge absolut niciun medic la vizită. 

Eu prefer să petrec tot acest timp de așteptare în mașină, cu tot disconfortul termic datorat anotimpului în care suntem. Dar mă echipez corespunzător. De exemplu azi am avut la mine două pături în care să mă înfășor de frig. Spre deosebire de luna trecută, azi nici nu a trebuit să pornesc mototul deloc, a fost o zi totuși mai caldă. Și chiar dacă era mai cald la recepție, în mașină stau mai comod. Plus că mi-e mai ușor să-mi iau ceva care să-mi ocupe timpul. Am început să îmi iau fie cărți de citit, fie ceva de cusut/croșetat, etc... Azi le-am avut pe toate și am alternat citit/cusut/croșetat. Am reușit să cos 3 felicitări și să citesc jumătate din carte. Da, azi chiar am stat enorm de mult. N-am mai stat așa de ani buni.

Întâmplător am aflat că azi e Ziua Națională a Lecturii, motiv pentru care ne-am fotografiat cu cărțile din dotare: eu cu cartea ce o citeam, domnișoara cu cartea de biologie după care învață. Și pentru că eu o vedeam în retrovizoare, uite așa s-au născut și niște reflexii numai bune pentru rubrica de azi. Pe lângă cele obținute azi, vă pun și pe cea din calendar, nu de alta, dar pe ea vroiam s-o pun inițial, plus că mai e puțin și se termină luna și eu uitam de ea.

Ajunsă acasă, undeva pe la 17.30 seara, nu am mai fost în stare aproape de nimic. Aș fi ajuns cu vreo oră mai devreme dacă nu treceam și prin oraș să cumpăr ceva de mâncare că nu aveam nimic gătit. Chiar am crezut că scap devreme și ajung la 13 acasă. Tot ce-am mai făcut a fost să iau cartea să citesc și să mă relaxez. Dar m-a prins așa tare cartea că între timp am terminat-o. La timp să descopăr lumânarea mea din inimioare pe care am uitat s-o fotografiez în colecția de ieri. Dar o s-o adaug acum și acolo și apoi mă duc înapoi la carte să-mi notez pasajele cere mi-au plăcut. 



Pozele sunt din arhiva personală
Pentru rubrica Reflexii în oglindă, inițiată de SorinN și redeschisa de Carmen
Recomandare
„Dacă dorești să participi, publică într-un articol pe blogul tău, 
o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai văzut în „oglindă”(poate fi și cea retrovizoare) 
și înscrie articolul în tabel


miercuri, 14 februarie 2024