Prima mea încercare de a broda cu ac persan, cu ceva timp în urmă, s-a dovedit un eșec. Mi-am propus să fac ceva simplu, o inimioară. Cred ca am vrut s-o fac la
calendarul de mărțișor. Acum, ajungând la tema
fructelor din fire din
Festivalul Fructelor de Vară, am vrut să fac o nouă încercare. Recunosc că factorul motivațional a fost Suzana, cu
broderiile ei in ac persan.
Din cunoștintele mele, acul persan se poate folosi fie pentru a face broderii clasice, fie broderia aceea specială cu ”zulufi” cum le spun eu. Pentru că încercarea mea cu zulufi de la începutul anului nu a fost cu rezultatul scontat, de data aceasta mi-am propus să încerc o broderie clasică, adică, partea pe care lucrezi cu acul persan, aceea va fi și fața broderiei. Nu știu de ce plecasem cu ideea de a face o căpșună. Spre deosebire de celelalte teme, nu aveam în minte un produs finit în care să încorporez broderia, ci vroiam doar să încerc. Cu ghergheful și pânza în față, m-am răzgandit și am desenat cireșe. Poate pentru că sunt mai ușor de desenat și de umplut? Poate doar pentru că mi s-a părut mai ușor pentru a încerca?
Pe pânza prinsă în gherghef se vede și inimioara desenată la prima mea încercare. Ața folosită atunci a fost mult mai subțire, de aceea nu reușea să umple nici pe față și nici pe dos inimioara. Plus că nu înelesesem atunci cât de importantă e poziția acului și tensiunea din fir. De altfel și acum a fost nevoie de mai multe încercări până m-am lămurit exact cu ar trebui.
Nu știu cât se vede din poză, dar la cireșele din stânga sunt ”bumbi” și pe partea aceasta a broderiei, deoarece am tot avut tendinta de a ridica acul persan de pe broderie. Cireșele din dreapta, pe care le-am umplut mai bine, arata mai frumos și pe spate ( în stanga în poza următoare). Atentă, doar la broderia de pe partea pe care lucram, nu am urmărit și acele ochiuri de pe partea cealaltă. Mă gandesc că propbabil daca aș fi făcut două rânduri de broderie, ar fi ieșit și codița mai plină, astfel încât să o pot folosi pe oricare din părți.
Nu știu dacă aceasta tehnica va ajunge să intre în preferatele mele, dar știu sigur că nu va fi una care să o dau de tot la o parte. Îmi place ușurința cu care poți lucra fără să te stresezi daca ai sau nu destulă ață în ac. Dar mi-aș dori un ac persan mai lung care să îmi permită sa fac ochiurile alea, zulufiii mai mari. Exista lucrări, în care la final ochiurile sunt tăiate uniform și crează senzația de franjuri, de unde și porecla mea de zulufi. Cu acul meu persan nu reușesc să îi fac destul de mari ca să îi pot tăia la final.
Un video cu greșelile posible la început de drum în tehnica asta, l-am aflat de la Suzana și îl găsiți
aici. Foarte util.
