Se afișează postările cu eticheta TC25. Afișați toate postările

miercuri, 1 octombrie 2025

Transformări creative 2025 - octombrie

  TC25, provocarea Transformărilor creative, are aceleași principii ca și anii trecuți, acelea de a reduce poluarea prin transformarea unor obiecte ce și-au atins deja scopul pentru care au fost create.

În luna octombrie a acestui an, vom lucra cu

Tuburi de hârtie 

Orice fel de tub de hârtie, de la prosop de bucătărie, hârtie igienică, țeavă de ață sau scotch. Nu vom considera niciun fel de astfel de tub ca fiind inel, deci se încadrează orice centru de rolă de scotch. Singura conditie e că trebuie să-l aveți de undeva, nu să construiți voi tubul de hârtie.

Regulile generale pot fi consultate în postarea principală. Reamintesc de regula celor patru teme, trei impuse și una la libera alegere. Nu există o ordine anume în care să le faceți, nici termene săptămânale. 

Vom păstra aceeași structură de anul trecut, un tabel pentru luna în curs și unul pentru lucrările care din diverse motive nu au putut fi prezentate la timp. Aceeași rugăminte ca și anul trecut, când faceți înscrierea treceți vă rog  numele și tema pentru care ați lucrat. Lucrările duplicat se vor înscrie în același tabel dacă sunt postate până la finalul lunii. Acestea vor fi luate în considerare pentru premiul lunar ce constă în puncte suplimentare la clasamentul final.

Dacă faceți mai multe lucrări le puteți pune pe blogul personal pe toate într-o singură postare și înscrie în tabel pe fiecare separat (acest tabel va permite intrări duplicat ale linkului de blog - doar selectati o altă poză). In acest caz numerotati tema.

Atenție : în postarea dvs trebuie să existe link către această postare ca să fie acceptată înscrierea.

Temele lunii septembrie:

1. 2D : o lucrare în două dimensiuni care poate fi felicitare, tablou, ornament de agățat, napron, suport pentru tavă, farfurii, mileu, față de masă, față de pernă, etc... O felicitare multistrat, sau un tablou cu ceva aplicații pe el (gen mărgele, panglici, etc..) vor fi considerate tot lucrare în două dimensiuni..

2. Copac: Fie un copac întreg, fie doar o buturugă sau de exemplu o bancă dintr-un trunchi de copac sau orice altceva care poate fi făcut cu ajutorul unui tub de hărtie și care să aibă „scoarță”. 

3. Sărbătorim Ziua Alimentației (5 octombrie) sau Ziua Zâmbetului (prima vineri din octombrie):  alegi una din cele două zile de sărbătoare din această lună și realizați un obiect care să celebreze ziua respectivă. Preferabil să menționați în postarea dvs, ce sărbătoriți.

4. Fii Creativ! - lucrarea dvs la alegere!

Ca și anul trecut, vom folosi blogul galerie pentru înscrierea lucrărilor.

Înscriere lucrări octombrie

Tabel suplimentar TC25

 Pentru orice nelămuriri, nu ezitați să întrebați.

Spor și inspirație!

luni, 1 septembrie 2025

Transformări creative 2025 - septembrie

   TC25, provocarea Transformărilor creative, are aceleași principii ca și anii trecuți, acelea de a reduce poluarea prin transformarea unor obiecte ce și-au atins deja scopul pentru care au fost create.

În luna septembrie a acestui an, vom lucra cu

Plastic

În această lună puteți recicla/transforma orice obiect confecționat din plastic: pungi, sticle, cutii, ambaleje diverse, etc... Dacă vreti și dopurile de plastic (chiar daca dopurile au fost tema luni august) le puteti lua în considerare și aici.

Regulile generale pot fi consultate în postarea principală. Reamintesc de regula celor patru teme, trei impuse și una la libera alegere. Nu există o ordine anume în care să le faceți, nici termene săptămânale. 

Vom păstra aceeași structură de anul trecut, un tabel pentru luna în curs și unul pentru lucrările care din diverse motive nu au putut fi prezentate la timp. Aceeași rugăminte ca și anul trecut, când faceți înscrierea treceți vă rog  numele și tema pentru care ați lucrat. Lucrările duplicat se vor înscrie în același tabel dacă sunt postate până la finalul lunii. Acestea vor fi luate în considerare pentru premiul lunar ce constă în puncte suplimentare la clasamentul final.

Dacă faceți mai multe lucrări le puteți pune pe blogul personal pe toate într-o singură postare și înscrie în tabel pe fiecare separat (acest tabel va permite intrări duplicat ale linkului de blog - doar selectati o altă poză). In acest caz numerotati tema.

Atenție : în postarea dvs trebuie să existe link către această postare ca să fie acceptată înscrierea.

Temele lunii septembrie:

1. 2D : o lucrare în două dimensiuni care poate fi felicitare, tablou, ornament de agățat, napron, suport pentru tavă, farfurii, mileu, față de masă, față de pernă, etc... O felicitare multistrat, sau un tablou cu ceva aplicații pe el (gen mărgele, panglici, etc..) vor fi considerate tot lucrare în două dimensiuni..

2. Back to school: Ceva care să reprezinte pregătirile pentru școală. 

3. Sărbătorim Ziua internațională a alfabetizării (8 septembrie) sau Ziua Mondială a Inimii (29 septembrie):  alegi una din cele două zile de sărbătoare din această lună și realizați un obiect care să celebreze ziua respectivă. Preferabil să menționați în postarea dvs, ce sărbătoriți.

4. Fii Creativ! - lucrarea dvs la alegere!

Ca și anul trecut, vom folosi blogul galerie pentru înscrierea lucrărilor.

Înscriere lucrări septembrie

Tabel suplimentar TC25

 Pentru orice nelămuriri, nu ezitați să întrebați.

Spor și inspirație!

luni, 25 august 2025

Puțină joacă cu tehnica șervețelului - TC25 (mai T2 și iunie T4)

 Ce vă spuneam eu data trecută referitor la planurile de craft? Clar nu se materializează și deja mă uit cu surprindere că mai e puțin și începe noul an școlar. Alergătura pentru el a început oricum. Azi am fost la inspectorat și mi-am ridicat numirea pe perioadă nedetermiată. Oficial, ar trebui s-o duc la școală, dar am o directoare tare de treabă și a zis că e ok și luni cînd reîncep activitatea. Și uite cum divaghez și aici nu numai prin casă.

Cu toate că lista cu lucrări de recuperat e la vedere, lângă laptop, n-am reușit să mai termin decât două proiecte simple. Primul, cel pe care mi l-am impus a condus cumva și la altele, dar nu le-am terminat pe toate. Am pus fetele să aleagă câte un număr care să reprezinte luna și tema, așa că m-am ales cu proiectul Florar din Mai, când trebuia să reciclăm metale. Iar la metale pentru mine cel mai ușor e să transform cutii de conservă în suporturi de creioane. Și pentru că nu vroiam să mă complic, am ales să mai „răcoresc” colecția de șervețele. A durat ceva până am găsit unul potrivit temei, flori de mai, care să se și potrivească cutiei.

 Am avut parte și de o surpriză : grundul meu pentru astfel de proiecte a zis că gata, l-am ținut prea mult și a decis să se usuce. Adevarul e că avea o vârstă cam înaintată. Sper ca pățania să intre la lecții de învățat să nu mai păstrez acolo că rămân fără. Cred că în subconștient am moștenit ceva din gândirea bunicii care colecționa tot ce putea, obișnuită să cumpere atunci când găsea și să păstreze pentru „zile negre”, că pe vremea ei nu găseai atunci cânt îți trebuia. Am mai pățit așa și cu niște acuarele și acțibilduri care acum nu se mai lipesc că le-am ținut prea mult. Încerc să mă „educ” că acum se găsesc la orice pas orice ai avea nevoie. (bani să am!)
Ca să compensez  lipsa grundului, am pictat cutia cu acrilic alb, în două straturi, iar după ce s-a uscat bine am aplicat șervețelul cu lalele. La final, și pentru fixare, dar și pentru un aspect de lăcuire, am aplicat un strat gros de aracet. La interior am lăsat-o așa cum este, pentru că vreau să păstrez în ea niște „pensule” cu cap de burete pe care le foloses să vopsesc fără să las urme de pensulă.
 
Căutând cutia cu șervețele pentru proiectul lunii mai, am găsit lângă ea o cutie pe care scria „de reparat”. Și uitasem de ea. Adăpostea mai degrabă diverse lucurri de recuperat, dar și două borcane începute cu fetele, decorate cu coji de ou. Erau deja și vopsite și cu florile, respectiv flurturii din servețel decorate. Dar partea de jos, cea cu coajă de ou, era doar grundită. Probabil nu mi-a plăcut atunci demult rezultatul. Am găsit șervețele potrivite și le-am terminat și pe acestea pentru tema Fii Creativ a luni Iunie, când trebuia să reciclăm sticlă.
 
 Bine-nțeles, cu ambele lucrări, mă prezint în tabelul suplimentar al Transformărilor creative ale acestui an.

miercuri, 20 august 2025

Cutie cadou - TC25 (aprilie T4)

La începutul lunii domnișoara cea mică a fost invitată la o zi de naștere. Cadoul pe care l-a pregătit ea pentru sărbătorită a consta din mai multe chestiuțe mici (niște rechizite de birou) și două bluzițe care necesitau o abordare specială în a fi ambalate. Sub nicio formă mie nu-mi place să ofer cadouri în pungi de cadou, deși recunosc am mai apelat și eu la metoda asta, mai ales acelor persoane pentru care am descoperit că nu contează ambalajul ci doar conținutul. Dar am anuminte evenimente (de Crăciun mai ales) sau persoane pentru care depun un adevarat efort să ambalez într-un mod deosebit. Mi-amintesc că acum ceva ani, tot acestei fete i-am amabat o paturică în formă de bomboană, sau am combinat două cadouri astfel încât păreau uniforma de scoală( bluză și fustă cu cravată).
De data aceasta am ales să fac o cutie cadou, o cutie care să poata fi folosită și mai târziu pentru a depozita diverse, pe modelul Cufărului cu amintiri pe care l-am făcut anul trecut cu ocazia transformărilor creative. Doar că am ales culorile preferate ale destinatarei.
Cum totul a pornit de la o cutie de pantofi, deci un ambalaj de carton, am profitat să recuperez una din restanțele lunii aprilie ale transformărilor creative din acest an, anume tema 4, Fii creativ! Și cum este de mult închieată luna aprilie, postarea v-a fi înscrisă în tabelul suplimentar al acestui an, tabel în care vor merge cam toate lucrările mele, dacă reușesc să le și fac.

După ce am ales materialele, mai întâi am întărit cutia de pantofi cu scotch de hârtie și am îmbrăcat-o în coli colorate. 
 
Apoi am tăiat pătrățele din cartonul ondulat și le-am lipit ca pe o tablă de șah.
 
Am experimentat pe această cutie și joaca cu sclipici, unele pătrățele nu s-au așezat cum doream eu și lăsau goluri. Cum am folosit bandă dublu adezivă ca să le lipesc, odată lipite nu mai puteau fi dezlipite decât dacă le aruncai, nu puteau fi refolosite. Ca să astup portiunile albe, am pus sclipici în ele. La final, am dat totul cu sclipici de craft cu rolul de a fixa și scipliciul, de a întări cartonul ondulat, dar și de a oferi un aspect de lăcuire a cutiei.
Destinatara a fost încântată de cutie, așă că a meritat efortul de a o lucra.

marți, 5 august 2025

Câștigător TC25 martie

   Punctele suplimentare alocate lunii Martie din provocarea Transformărilor creative 2025 merg la 

Suzana cu lucrarea „Micro tablou” 

 Galeria cu lucrările participante : aici.

duminică, 3 august 2025

Câștigător TC25 - Februarie

  Punctele suplimentare alocate lunii februarie din provocarea Transformărilor creative 2025 merg la 

Liliana cu lucrearea „Buchet de inimioare” ce sărbătorește „Sf Valentin

sursa foto

 Galeria cu lucrările participante : aici.

Câștigător TC25 ianuarie

 Bună tuturor!

Îmi propusesem ca luna aceasta să recuperez articolele din blogosferă participante la Transformările creative 2025, pe care nu le-am văzut în perioada în care am lipsit. Și am descoperit cu surprindere că am uitat cu desavărșire de punctele suplimentare acordate lunar grație bunăvoinței domnului Random. Așa că odată cu trecerea mea prin lucrările voastre, vor apărea și articolele cu căștigătorii punctelor suplimentare.

Pemtru luna ianuarie, punctele merg la Fiordaliso pentru lucrarea „Peisaj de iarnă” 

Galeria cu lucrările participante : aici.

vineri, 1 august 2025

Transformări creative 2025 - august

   TC25, provocarea Transformărilor creative, are aceleași principii ca și anii trecuți, acelea de a reduce poluarea prin transformarea unor obiecte ce și-au atins deja scopul pentru care au fost create.

În luna August a acestui an, vom lucra cu

Dopuri și capace 

Orice ce fel de dop (din plastic, metal sau pluta) și/sau orice fel de capac de borcan, cratită, butoi, etc .

Regulile generale pot fi consultate în postarea principală. Reamintesc de regula celor patru teme, trei impuse și una la libera alegere. Nu există o ordine anume în care să le faceți, nici termene săptămânale. 

Vom păstra aceeași structură de anul trecut, un tabel pentru luna în curs și unul pentru lucrările care din diverse motive nu au putut fi prezentate la timp. Aceeași rugăminte ca și anul trecut, când faceți înscrierea treceți vă rog  numele și tema pentru care ați lucrat. Lucrările duplicat se vor înscrie în același tabel dacă sunt postate până la finalul lunii. Acestea vor fi luate în considerare pentru premiul lunar ce constă în puncte suplimentare la clasamentul final.

Dacă faceți mai multe lucrări le puteți pune pe blogul personal pe toate într-o singură postare și înscrie în tabel pe fiecare separat (acest tabel va permite intrări duplicat ale linkului de blog - doar selectati o altă poză). In acest caz numerotati tema.

Atenție : în postarea dvs trebuie să existe link către această postare ca să fie acceptată înscrierea.

Temele lunii august:

1. 2D : o lucrare în două dimensiuni care poate fi felicitare, tablou, ornament de agățat, napron, suport pentru tavă, farfurii, mileu, față de masă, față de pernă, etc... O felicitare multistrat, sau un tablou cu ceva aplicații pe el (gen mărgele, panglici, etc..) vor fi considerate tot lucrare în două dimensiuni..

2. Soare : Orice proiect care să vă ducă cu gândul la soarele verii. Acesta poate fi prezent în proiect ca atare (un desen/imagine cu soarele) sau poate fi sugerat prin ceva specific, ca de exemplu : florea soarelui, umbrelă de soare,  etc...

3. Sărbătorim Ziua pisicii (8 și 17 august) sau Ziua Câinelui (26 august):  alegi una din cele două(trei) zile de sărbătoare din această lună și realizați un obiect care să celebreze ziua respectivă. Preferabil să menționați în postarea dvs, ce sărbătoriți.

4. Fii Creativ! - lucrarea dvs la alegere!

Ca și anul trecut, vom folosi blogul galerie pentru înscrierea lucrărilor.

Înscriere lucrări august

Tabel suplimentar TC25

 Pentru orice nelămuriri, nu ezitați să întrebați.

Spor și inspirație!

marți, 1 iulie 2025

Transformări creative 2025 - iulie

  TC25, provocarea Transformărilor creative, are aceleași principii ca și anii trecuți, acelea de a reduce poluarea prin transformarea unor obiecte ce și-au atins deja scopul pentru care au fost create.

În luna iulie a acestui an, vom lucra cu

Hârtie 

Orice ce fel de hârtie, obținută din ziare, cărți, reviste, caiete terminate, coli folosite, chiar și prospecte de la medicamente, cărți de instrucțiuni de la diverse aparate, plicuri, pungi de hârtie, dar nu carton.

Regulile generale pot fi consultate în postarea principală. Reamintesc de regula celor patru teme, trei impuse și una la libera alegere. Nu există o ordine anume în care să le faceți, nici termene săptămânale. 

Vom păstra aceeași structură de anul trecut, un tabel pentru luna în curs și unul pentru lucrările care din diverse motive nu au putut fi prezentate la timp. Aceeași rugăminte ca și anul trecut, când faceți înscrierea treceți vă rog  numele și tema pentru care ați lucrat. Lucrările duplicat se vor înscrie în același tabel dacă sunt postate până la finalul lunii. Acestea vor fi luate în considerare pentru premiul lunar ce constă în puncte suplimentare la clasamentul final.

Dacă faceți mai multe lucrări le puteți pune pe blogul personal pe toate într-o singură postare și înscrie în tabel pe fiecare separat (acest tabel va permite intrări duplicat ale linkului de blog - doar selectati o altă poză). In acest caz numerotati tema.

Atenție : în postarea dvs trebuie să existe link către această postare ca să fie acceptată înscrierea.

Temele lunii iulie:

1. 2D : o lucrare în două dimensiuni care poate fi felicitare, tablou, ornament de agățat, napron, suport pentru tavă, farfurii, mileu, față de masă, față de pernă, etc... O felicitare multistrat, sau un tablou cu ceva aplicații pe el (gen mărgele, panglici, etc..) vor fi considerate tot lucrare în două dimensiuni..

2. Melci, scoici : Orice proiect care să vă ducă cu gândul la o vacanță la mare. In proiect trebuie să apară minum un melc sau o scoică fie reală, fie desenată, modelată din lut/plastilină, sau proiectul vostru poate avea formă de melc sau de scoică. 

3. Sărbătorim Ziua ciocolatei (7 iulie) sau Ziua Pieteniei (30 iulie):  alegi una din cele două zile de sărbătoare din această lună și realizați un obiect care să celebreze ziua respectivă. Preferabil să menționați în postarea dvs, ce sărbătoriți.

4. Fii Creativ! - lucrarea dvs la alegere!

Ca și anul trecut, vom folosi blogul galerie pentru înscrierea lucrărilor.

Înscriere lucrări iulie

Tabel suplimentar TC25

 Pentru orice nelămuriri, nu ezitați să întrebați.

Spor și inspirație!

duminică, 1 iunie 2025

Transformări creative 2025 - iunie

   TC25, provocarea Transformărilor creative, are aceleași principii ca și anii trecuți, acelea de a reduce poluarea prin transformarea unor obiecte ce și-au atins deja scopul pentru care au fost create.

În luna iunie a acestui an, vom lucra cu

Sticlă

 Sticla este un material solid, amorf (necristalin), adesea transparent, obținut prin topirea unui amestec de substanțe, în principal nisip (dioxid de siliciu), sodă și calcar. Datorită proprietăților sale unice – transparență, rezistență la apă și căldură, ușurință în prelucrare – sticla a fost și rămâne unul dintre cele mai utilizate materiale de-a lungul istoriei. Putem folosi aici orice obiect realizat din sticlă sau porțelan: căni, farfurii, sticle, borcane, becuri, neoane, geam, oglinzi, etc...

Regulile generale pot fi consultate în postarea principală. Reamintesc de regula celor patru teme, trei impuse și una la libera alegere. Nu există o ordine anume în care să le faceți, nici termene săptămânale. 

Vom păstra aceeași structură de anul trecut, un tabel pentru luna în curs și unul pentru lucrările care din diverse motive nu au putut fi prezentate la timp. Aceeași rugăminte ca și anul trecut, când faceți înscrierea treceți vă rog  numele și tema pentru care ați lucrat. Lucrările duplicat se vor înscrie în același tabel dacă sunt postate până la finalul lunii. Acestea vor fi luate în considerare pentru premiul lunar ce constă în puncte suplimentare la clasamentul final.

Dacă faceți mai multe lucrări le puteți pune pe blogul personal pe toate într-o singură postare și înscrie în tabel pe fiecare separat (acest tabel va permite intrări duplicat ale linkului de blog - doar selectati o altă poză). In acest caz numerotati tema.

Atenție : în postarea dvs trebuie să existe link către această postare ca să fie acceptată înscrierea.

Temele lunii Iunie:

1. 2D : o lucrare în două dimensiuni care poate fi felicitare, tablou, ornament de agățat, napron, suport pentru tavă, farfurii, mileu, față de masă, față de pernă, etc... O felicitare multistrat, sau un tablou cu ceva aplicații pe el (gen mărgele, panglici, etc..) vor fi considerate tot lucrare în două dimensiuni..

2. Copilărie  : o lucrare care să sărbătorească copilul din tine

3. Sărbătorim Ziua Mondială a Mediului Înconjurător (5 iunie) sau Ziua Drapelului Național (26 iunie):  alegeți una din cele două zile de sărbătoare din această lună și realizați un obiect care să celebreze ziua respectivă. Preferabil să menționați în postarea dvs, ce sărbătoriți.

4. Fii Creativ! - lucrarea dvs la alegere!

Ca și anul trecut, vom folosi blogul galerie pentru înscrierea lucrărilor.

Înscriere lucrări iunie

Tabel suplimentar TC25

 Pentru orice nelămuriri, nu ezitați să întrebați.

Spor și inspirație! 

PS:  Pentru că nu stiu daca voi avea mereu timp la final de lună să fac postările provocării lunii următoare, am ales să le fac în avans și să le programez să apară la timp. Acest lucru încurcă însă linkurile din tabel și din postările programate, și necesită o actualizare a lor după publicarea postărilor, lucru pe care îl voi face lună de lună cât de repede posibil. Mulțumesc de înțelegere.

joi, 1 mai 2025

Transformări creative 2025 - mai

  TC25, provocarea Transformărilor creative, are aceleași principii ca și anii trecuți, acelea de a reduce poluarea prin transformarea unor obiecte ce și-au atins deja scopul pentru care au fost create.

În luna mai a acestui an, vom lucra cu

METALE

Aici cuprindem orice obiect realizat din metal și poate fi transformat/ infrumusețat: cutii metalice, cutii de conservă, tăvi de aluminiu, doze de suc/aluminiu, dopuri și/sau capace, sârmă, chiar și cabluri electrice.

Regulile generale pot fi consultate în postarea principală. Reamintesc de regula celor patru teme, trei impuse și una la libera alegere. Nu există o ordine anume în care să le faceți, nici termene săptămânale. 

Vom păstra aceeași structură de anul trecut, un tabel pentru luna în curs și unul pentru lucrările care din diverse motive nu au putut fi prezentate la timp. Aceeași rugăminte ca și anul trecut, când faceți înscrierea treceți vă rog  numele și tema pentru care ați lucrat. Lucrările duplicat se vor înscrie în același tabel dacă sunt postate până la finalul lunii. Acestea vor fi luate în considerare pentru premiul lunar ce constă în puncte suplimentare la clasamentul final.

Dacă faceți mai multe lucrări le puteți pune pe blogul personal pe toate într-o singură postare și înscrie în tabel pe fiecare separat (acest tabel va permite intrări duplicat ale linkului de blog - doar selectati o altă poză). In acest caz numerotati tema.

Atenție : în postarea dvs trebuie să existe link către această postare ca să fie acceptată înscrierea.

Temele lunii Mai:

1. 2D : o lucrare în două dimensiuni care poate fi felicitare, tablou, ornament de agățat, napron, suport pentru tavă, farfurii, mileu, față de masă, față de pernă, etc... O felicitare multistrat, sau un tablou cu ceva aplicații pe el (gen mărgele, panglici, etc..) vor fi considerate tot lucrare în două dimensiuni..

2.  Florar : luna mai este denumită popular Florar, așă că să o celebrăm prin realizarea unei lucrări ce conține flori, e de ajuns o singură floare, orice floare doriți, preferabil una care să înflorească în mai.

3. Sărbătorim Ziua internațională a familiei (15 mai) sau Ziua eroilor (de înălțare - 29 mai):  alegi una din cele două zile de sărbătoare din această lună și realizați un obiect care să celebreze ziua respectivă. Preferabil să menționați în postarea dvs, ce sărbătoriți.

4. Fii Creativ! - lucrarea dvs la alegere!

Ca și anul trecut, vom folosi blogul galerie pentru înscrierea lucrărilor.

Înscriere lucrări mai

Tabel suplimentar TC25

 Pentru orice nelămuriri, nu ezitați să întrebați.

Spor și inspirație! 

PS:  Pentru că nu stiu dacă voi avea mereu timp la final de lună să fac postările provocării lunii următoare, am ales să le fac în avans și să le programez să apară la timp. Acest lucru încurcă însă linkurile din tabel și din postările programate, și necesită o actualizare a lor după publicarea postărilor, lucru pe care îl voi face lună de lună cât de repede posibil. Mulțumesc de înțelegere.

marți, 1 aprilie 2025

Transformări creative 2025 - aprilie

  TC25, provocarea Transformărilor creative, are aceleași principii ca și anii trecuți, acelea de a reduce poluarea prin transformarea unor obiecte ce și-au atins deja scopul pentru care au fost create.

În luna aprilie a acestui an, vom lucra cu

AMBALAJE DIN CARTON

Aici cuprindem orice carton care este folosit pentru ambalarea oricărui produs, începănd de la cutii de carton, cofraje, pănă la cartonul foosit pentru protecția unui obiect la transport sau chiar pungi de cadou din material mai gros (nu hârtie subțire).

Regulile generale pot fi consultate în postarea principală. Reamintesc de regula celor patru teme, trei impuse și una la libera alegere. Nu există o ordine anume în care să le faceți, nici termene săptămânale. 

Vom păstra aceeași structură de anul trecut, un tabel pentru luna în curs și unul pentru lucrările care din diverse motive nu au putut fi prezentate la timp. Aceeași rugăminte ca și anul trecut, când faceți înscrierea treceți vă rog  numele și tema pentru care ați lucrat. Lucrările duplicat se vor înscrie în același tabel dacă sunt postate până la finalul lunii. Acestea vor fi luate în considerare pentru premiul lunar ce constă în puncte suplimentare la clasamentul final.

Dacă faceți mai multe lucrări le puteți pune pe blogul personal pe toate într-o singură postare și înscrie în tabel pe fiecare separat (acest tabel va permite intrări duplicat ale linkului de blog - doar selectati o altă poză). In acest caz numerotati tema.

Atenție : în postarea dvs trebuie să existe link către această postare ca să fie acceptată înscrierea.

Temele lunii Aprilie:

1. 2D : o lucrare în două dimensiuni care poate fi felicitare, tablou, ornament de agățat, napron, suport pentru tavă, farfurii, mileu, față de masă, față de pernă, etc... O felicitare multistrat, sau un tablou cu ceva aplicații pe el (gen mărgele, panglici, etc..) vor fi considerate tot lucrare în două dimensiuni..

2. Simboluri Pascale : un obiect specific Sărbătorilor Pascale: un ou, coșuleț, flori (crinul), Crucea, lumânare/lumină,  iepuras, puișori, miel, etc...

3. Sărbătorim Ziua pământului (22 aprilie) sau Ziua internațională a dansului (29 aprilie):  alegi una din cele două zile de sărbătoare din această lună și realizați un obiect care să celebreze ziua respectivă. Preferabil să menționați în postarea dvs, ce sărbătoriți.

4. Fii Creativ! - lucrarea dvs la alegere!

Ca și anul trecut, vom folosi blogul galerie pentru înscrierea lucrărilor.

Înscriere lucrări aprilie

Tabel suplimentar TC25

 Pentru orice nelămuriri, nu ezitați să întrebați.

Spor și inspirație! 

PS:  Pentru că nu stiu daca voi avea mereu timp la final de lună să fac postările provocării lunii următoare, am ales să le fac în avans și să le programez să apară la timp. Acest lucru încurcă însă linkurile din tabel și din postările programate, și necesită o actualizare a lor după publicarea postărilor, lucru pe care îl voi face lună de lună cât de repede posibil. Mulțumesc de înțelegere.

sâmbătă, 1 martie 2025

Transformări creative 2025 - martie

TC25, provocarea Transformărilor creative, are aceleași principii ca și anii trecuți, acelea de a reduce poluarea prin transformarea unor obiecte ce și-au atins deja scopul pentru care au fost create.

În luna martie a acestui an, vom lucra cu

MATERIAL POROS

Prin materiale poros sau material celular înțelegem orice tip de material care conține pori sau celule de aer. Includem aici polistirenul, sub orice formă, burete și spuma de orice fel :foile de spumă (foam) sau carton buretat, spuma poliuretanică, etc... Ca de obicei, în spiritul Transformărilor creative, preferabil ar fi să foosiți material recuperat din diverse alte obiecte, nu ceva nou.

Regulile generale pot fi consultate în postarea principală. Reamintesc de regula celor patru teme, trei impuse și una la libera alegere. Nu există o ordine anume în care să le faceți, nici termene săptămânale. 

Vom păstra aceeași structură de anul trecut, un tabel pentru luna în curs și unul pentru lucrările care din diverse motive nu au putut fi prezentate la timp. Aceeași rugăminte ca și anul trecut, când faceți înscrierea treceți vă rog  numele și tema pentru care ați lucrat. Lucrările duplicat se vor înscrie în același tabel dacă sunt postate până la finalul lunii. Acestea vor fi luate în considerare pentru premiul lunar ce constă în puncte suplimentare la clasamentul final.

Dacă faceți mai multe lucrări le puteți pune pe blogul personal pe toate într-o singură postare și înscrie în tabel pe fiecare separat (acest tabel va permite intrări duplicat ale linkului de blog - doar selectati o altă poză). In acest caz numerotati tema.

Atenție : în postarea dvs trebuie să existe link către această postare ca să fie acceptată înscrierea.

Temele lunii Martie:

1. 2D : o lucrare în două dimensiuni care poate fi felicitare, tablou, ornament de agățat, napron, suport pentru tavă, farfurii, mileu, față de masă, față de pernă, etc... O felicitare multistrat, sau un tablou cu ceva aplicații pe el (gen mărgele, panglici, etc..) vor fi considerate tot lucrare în două dimensiuni..

2. Vestitorii primăverii : orice lucrare ce conține, redă un element ce poate fi considerat vestitor al primăverii : flori( ghiocei, viorele, narcise), păsări (rândunica, cucul, pițigoiul), insecte ( albine, fluturi), animale (arici, iepurași), copaci înmuguriți.

3. Sărbătorim Ziua Femeii (8 martie) sau Ziua Apei (22 martie):  alegi una din cele două zile de sărbătoare din această lună și realizați un obiect care să celebreze ziua respectivă. Preferabil să menționați în postarea dvs, ce sărbătoriți.

4. Fii Creativ! - lucrarea dvs la alegere!

Ca și anul trecut, vom folosi blogul galerie pentru înscrierea lucrărilor.

Înscriere lucrări martie

Tabel suplimentar TC25

 Pentru orice nelămuriri, nu ezitați să întrebați.

Spor și inspirație! 

PS:  Pentru că nu stiu daca voi avea mereu timp la final de lună să fac postările provocării lunii următoare, am ales să le fac în avans și să le programez să apară la timp. Acest lucru încurcă însă linkurile din tabel și din postările programate, și necesită o actualizare a lor după publicarea postărilor, lucru pe care îl voi face lună de lună cât de repede posibil. Mulțumesc de înțelegere.

miercuri, 5 februarie 2025

Peisaj de iarnă - TC25 (ian 2)

 În luna ianuarie a Transformările Creative (TC25) am avut de transformat ambalaje, de hârtie sau plastic.

 Cea de-a treia temă presupunea realizarea unui peisaj de iarnă, și pentru că a fost permisă folosirea șervețelelor, am ales varinata ce mai simplă, am lipit un șervețel pe o pânză canvas.

Nu i-am pus încă agățătoare, tabloul este chiar mai mic decăt servețelul îndoit în patru și momentan aștept să apăra vreo idee de cutie/organizator pe care să-l decorez cu acest mini tablou. Până atunci mă grăbesc să-l înscriu în galeria exploratorilor, azi e ultima zi pentru luna ianuarie.

luni, 3 februarie 2025

Joaca de-a origami - TC25 (ian 1 și 3)

În luna ianuarie a Transformările Creative (TC25) am avut de transformat ambalaje, de hârtie sau plastic. Mi-a luat puțin cam mult până am realizat ceva în această lună și se pare mai durează puti pănă voi reuși să pun toate proiectele. Din fericire sunt gata toate și cum luna aceasta avem termen prelungit la tabel, până în 5 februarie, poate reușesc să le încarc și eu la timp.

Proiectul meu pentru prima temă a lunii s-a lăsat greu conturat și s-a materializat dintr-o joacă. După cuburile de la tema 4 , Fii creativ! am rămas cu dorința de a mă juca în continuare cu pătratele de hârtie. Și bine-nețteles că e de ajuns să urmărești sau să cauti un singur tutorial origami că imediat apar destule de la care să te inspiri.

Și a apăarut un fel de joc, pe care mi-am amintit că l-am ai văuzt căndva demult, dar pe atunci mi se părea destul de complicat. Am incercat și nu e, e chiar distractiv. Din opt pătrate de hărtie de două feluri am creat un fel de coroniță ce se poate strânge într-o stea. Tutorialul este pe FB, prezintă și o floare origami foarte simpatică, n-am încercat-o încă. Nu că nu am vrut, dar nu aveam hărtia necesară tăiată. Ce am făcut eu este a doua lucrare din video. Am făcut două astfel de coronițe-stea, pentru a le putea poza împreună, dar abi aacum realizez că nu se înțelege cum se strânge. In video se vede clar acest lucru.

Dacă are vreo utilitate proiectul...nu prea stiu. E distractiv să-l faci și să transformi coronita în stea și invers prin glisarea pieselor. Mă gîndesc ca în viitor să folosesc steluța pentru decora un tablou mai mare.
 
Și pentru că m-a prins bine această nouă pasiune pentru origami cu pătrate din hârtie de împachetat, am vreut să fac și proiectul 2 cu o ramă foto din hărtie pliată. Pentru tablou vizam un șervețel cu un peisaj de iarnă, pe care chiar l-am folosit, dar nu se potrivea și cu modelele de ramă foto pe care le-am găsit a fi ușor de făcut. Așadar a redirecționat proiectul către cealaltă temă a lunii, numprul trei și am ales să celebrez Ziua culturii naționale cu un portret al lui Eminescu.

Rama foto e realizat din 16 patrate de hârtie, jumătate cu latura de 8 cm ce formează cercul exterior, iar celelalte de 6 cm. Plierea acestor pătrate e chiar foarte simplă. Tutorialul poate fi găsit pe Mixed up craft
 
Și pentru că mai aveam pătarte de 8 cm tăiate, m-am mai ajucat cu alte plieri și am făcut floricele. Cea cu cinci petale se vede parcă mai frumos pe spate, parcă ar fi o stea (poza din dreapta) și e realizată după acest tutorial. A trebuit să-l privesd de multe ori până am ânțeles toate plierile că să iasă corect

Cealaltă floare, tot după un tutorial de pe Fb, a fost mult mai simpu de făcut. Atît de simplu că am uitat să-mi salvez tutorialul.

Dar și mai simplă a fost o alta stea ce arata frumos pe oricare parte expusă. Ar merge agătată și lăsată să se rotească pe ambele părți (tutorialul). Plus că ea nu necesită și lipici ca celalelate, și florile și rama foto.
 
Cam atăt cu joaca mea de-a origami. Cel puțin pentru moment. Mai am pătrate decupate din același tip de hârtie și voi mai găsi vreo oră de pregătire la care doar să supraveghez calculele pe care le face elevul.

sâmbătă, 1 februarie 2025

Transformări creative 2025 - februarie

TC25, provocarea Transformărilor creative, are aceleași principii ca și anii trecuți, acelea de a reduce poluarea prin transformarea unor obiecte ce și-au atins deja scopul pentru care au fost create.

În luna februarie a acestui an, vom lucra cu

MATERIALE TEXTILE

Prin materiale textile întelegem orice tip de material flexibil, format dintr-o rețea de fibre, orice tip de teșătură folosită în viașa de zi cu zi: haine, lenjerii de pat, tapiserii, geci, etc..., orice fir/ață, chiar și fetru. Ca să fin în spiritul transformărilor creative, ideal ar fi să nu folosiți ceva noi, ci să recuperați materiale/fire de la haine uzate/destrămate (ex firul de la un pulover tricotat) sau resturile rămase de la croirea unui articol vestimentar, chiar și resturile de fetru rămase de la diverse proiecte.

Regulile generale pot fi consultate în postarea principală. Reamintesc de regula celor patru teme, trei impuse și una la libera alegere. Nu există o ordine anume în care să le faceți, nici termene săptămânale. 

Vom păstra aceeași structură de anul trecut, un tabel pentru luna în curs și unul pentru lucrările care din diverse motive nu au putut fi prezentate la timp. Aceeași rugăminte ca și anul trecut, când faceți înscrierea treceți vă rog  numele și tema pentru care ați lucrat. Lucrările duplicat se vor înscrie în același tabel dacă sunt postate până la finalul lunii. Acestea vor fi luate în considerare pentru premiul lunar ce constă în puncte suplimentare la clasamentul final.

Dacă faceți mai multe lucrări le puteți pune pe blogul personal pe toate într-o singură postare și înscrie în tabel pe fiecare separat (acest tabel va permite intrări duplicat ale linkului de blog - doar selectati o altă poză). In acest caz numerotati tema.

Atenție : în postarea dvs trebuie să existe link către această postare ca să fie acceptată înscrierea.

Temele lunii Februarie:

1. 2D : o lucrare în două dimensiuni care poate fi felicitare, tablou, ornament de agățat, napron, suport pentru tavă, farfurii, mileu, față de masă, față de pernă, etc... O felicitare multistrat, sau un tablou cu ceva aplicații pe el (gen mărgele, panglici, etc..) vor fi considerate tot lucrare în două dimensiuni..

2. Mărțișor : da, știu că suntem în februarie, dar mărțișorul este fix pe 1 martie și poate vreți să vă pregătiți din timp pentru acest eveniment. Mărțișorul poate veni și sub forma unei felicitări cu aplicații pe ea (un mărțișor mic sau doar șnurul specific).

3. Sărbătorim Sf. Valentin sau Dragobetele:  alegi una din cele două zile de sărbătoare din această lună (practic amândouă celebrează același lucru, dar fiecare alege pe care o sărbătorește) și realizați un obiect care să celebreze ziua respectivă. Preferabil să menționați în postarea dvs, ce sărbătoriți.

4. Fii Creativ! - lucrarea dvs la alegere!

Ca și anul trecut, vom folosi blogul galerie pentru înscrierea lucrărilor.

Înscriere lucrări februarie

Tabel suplimentar TC25

 Pentru orice nelămuriri, nu ezitați să întrebați.

Spor și inspirație! 

PS:  Tabelul lunii inauarie încă este deschis, până pe 5 februarie inclusiv

Pentru că nu stiu daca voi avea mereu timp la final de lună să fac postările provocării lunii următoare, am ales să le fac în avans și să le programez să apară la timp. Acest lucru încurcă însă linkurile din tabel și din postările programate, și necesită o actualizare a lor după publicarea postărilor, lucru pe care îl voi face lună de lună cât de repede posibil. Mulțumesc de înțelegere.

sâmbătă, 18 ianuarie 2025

Cuburi din hârtie - TC25( ian -4)

   Intr-un final reușesc cumva să fac primul pas către transformările creative din acest an și încep cu tema numărul patru a lunii ianuarie, in care avem de transformat ambalaje, de hârtie sau plastic. Ideea a plecat ca și anii trecuți de la hârtia de împachetat cadouri care îmi rămâne de obicei după desfacerea cadourilor de Crăciun. Aproape niciodată nu mă îndur s-o arunc, ba chiar și membrii familiei s-au obișnuit să desfacă frumos cadourile și să împachteze hârtia cu căt mai puține cute folosite. Așa se face că am avut destul de multă hârtie rămasă de la un cadou astfel încît să pot face nu unul ci chiar două cuburi origami.

Tutorialul l-am descoperit întâmplător pe FB, mă tot tenta și am încercat prima dată cu patrate de hărtie gata tăiate, acele pătrate de hărtie pentru notițe de birou care nu au șipici. Folosesc multe la școală pentru a exemplifica diverse lucruri. În momentul de față sunt  la fracții și arăt cu ele cum împărțim întregul în părți egale.

Încîntată de prima reușită, mi-a venit ideea să îmi tai eu pătrate din hârtie de împachetat și să fac un astfel de cub pentru tema Fii creativ a transformărilor din ianuarie. Cum spuneam, material am reușit să-mi pregătesc chiar pentru două cuburi. Poze din timpul lucrului nu amdecît de la cuburile din hîrtia de împachetat.

Rezultatele nu sunt chiar la fel cu primul cub realizat. Dacă un cub e cât de cât mai stabil, ca cel din hârtie simplă, e pentru că am avut răbdare să aleg pătratele perfecte. Se pare că cu ghilotina, am reușit să tai unele „pătrate” sub formă de romb . Nu se vedea decât când începeai să pliezi hârtia, dar la rezultatul final se pare că a contat. Un alt minus este adus fix de hârtia de împachetat. Aceasta este mai moale, mai subțire decât cealaltă și se pare că rigiditatea celeilalte hârtii face cubul mai stabil. Le-aș putea fixa cu niște lipici, dar n-ar mai fi chiar origami. De ținut minte pe viitor să folosesc hârtie mai rigidă.

Aceste cuburi nu sunt doar decorative. Ar putea fi folosite și ca ambalaj pentru un cadou mic deoarece se desfac ușor și se și închid ușor la loc. Ale mele sunt deja „confiscate” de domnișoara cea mică și mă găndesc să-i ascund în ele niște cercei sau vreun breloc.

Despre galerie: am descoperit în decembrie „blog hop”. - o listă de linkuri ce apare pe mai multe bloguri. Practic galeria lucrărilor noastre va apărea exact la fel pe orice blog care a copiat blogul. Avantajul e că se pot face intrări în galerie de pe orice blog care are lista afișată, iar lucrarea dvs va aparea automat pe toate blogurule cu această listă. Ce ar trebui să faceți? dați clik la finalul listei pe ”get the code here...”, copiați primul cod (în primul dretughi) și puneți codul la finalul postării voastre. Atenție, trebuie scriere in modul htlm (săgeata de lângă creion și alegeti vizualizare în html)

luni, 6 ianuarie 2025

Transformări creative 2025 - ianuarie

 TC25, provocarea Transformărilor creative, are aceleași principii ca și anii trecuți, acelea de a reduce poluarea prin transformarea unor obiecte ce și-au atins deja scopul pentru care au fost create.

În luna ianuarie a acestui an, vom lucra cu

AMBALAJE

Prin ambalaje (de hârtie sau plastic) înțelegem hârtie de împachetat, pungi de cadou, folie pentru flori, staniol, ambalaje de bomboane, în principiu cam orice se folosește pentru ambalarea unui cadou pe care l-ați primit, dar fără cutii cadou. Acceptăm aici și etichetele de la diverse obiecte, dacă v-au plăcut și le-ați păstrat pentru forma sau imaginile de pe ele.

Regulile generale pot fi consultate în postarea principală. Reamintesc de regula celor patru teme, trei impuse și una la libera alegere. Nu există o ordine anume în care să le faceți, nici termene săptămânale. 

Vom păstra aceeași structură de anul trecut, un tabel pentru luna în curs și unul pentru lucrările care din diverse motive nu au putut fi prezentate la timp. Aceeași rugăminte ca și anul trecut, când faceți înscrierea treceți vă rog  numele și tema pentru care ați lucrat. Lucrările duplicat se vor înscrie în același tabel dacă sunt postate până la finalul lunii. Acestea vor fi luate în considerare pentru premiul lunar ce constă în puncte suplimentare la clasamentul final.

Dacă faceți mai multe lucrări le puteți pune pe blogul personal pe toate într-o singură postare și înscrie în tabel pe fiecare separat (acest tabel va permite intrări duplicat ale linkului de blog - doar selectati o altă poză). In acest caz numerotati tema.

Atenție : în postarea dvs trebuie să existe link către această postare ca să fie acceptată înscrierea.

Temele lunii Ianuarie:

1. 2D : o lucrare în două dimensiuni care poate fi felicitare, tablou, ornament de agățat, napron, suport pentru tavă, farfurii, mileu, față de masă, față de pernă, etc... O felicitare multistrat, sau un tablou cu ceva aplicații pe el (gen mărgele, panglici, etc..) vor fi considerate tot lucrare în două dimensiuni..

2. Peisaj de iarnă : poate fi orice peisaj doriți, pictat desenat, colorat, țesut, construit oricum vă e mai ușăr. Dăar pentru această subtemă se acceptă în plus folosirea șervețelelor în locul ambalajelor. (sau le puteți folosi pe ambele)

3. Sărbătorim Ziua culturii Naționale (15 ianuarie) sau Unirea mică (24 ianuarie):  alegi una din cele două zile de sărbătoare din această lunăși realizați un obiect care să celebreze ziua respectivă.

4. Fii Creativ! - lucrarea dvs la alegere!

Ca și anul trecut, vom folosi blogul galerie pentru înscrierea lucrărilor.

Înscriere lucrări

 Pentru orice nelămuriri, nu ezitați să întrebați.

Spor și inspirație!

PS: pentru că luna aceasta tema a fost anunțată mai târziu, tabelul va fi deschis până pe 5 februarie inclusiv.

Trasnformări creative 2025

 Provocarea transorfmărilor creative continuă și în acest an pe același principiu din anii trecuti, de a realiza ceva nou din ceva vechi, în ideea de a reduce poluarea din jurul nostru. Nu avem pretenția de a fi mari ecologiști, dar măcar ne aducem și noi puțin contribuția la această acțiune. 

Cu dorința de a continua ideea anilor trecuți, de a creea un mediu mai frumos și mai curat și lansăm provocarea

TRANSFORMĂRI CREATIVE 2025

Regulile provocării sunt aproximativ aceleași:  în fiecare lună vor fi patru teme și un material de reciclat/transformat pentru cele patru teme. Materiale de recilat/transformat sunt aproape aceleași de anul trecut, unele în alte luni, altele noi, vedeți în lista de mai jos. 

Regulament
  • Temele lunare:  cum v-ați obișnuit, vor fi 3 impuse și una la alegere. Și se vor structura după cum urmează: 
    • 2D - o lucrare în două dimensiuni care poate fi felicitare, tablou, ornament de agățat, napron, suport pentru tavă, farfurii, mileu, față de masă, față de pernă, etc... O felicitare multistrat, sau un tablou cu ceva aplicații pe el (gen mărgele, panglici, etc..) vor fi considerate tot lucrare în două dimensiuni.
    • o temă specifică materialului de reciclat (denumirea diferă de la o lună la alta)
    • Sărbătorim Ziua .... - o lucrare care să sugereze celebrarea unui anumit eveniment din luna respectivă.
    • Fii Creativ! tema dvs la alegere cu care v-ați obișnuit anul trecut.
  •  Număr lucrări înscrise : oricîte doriți și aveți disponibile cu mențiunea să fie lucrări noi, realizate/postate după anunțul temei.
  • Punctaj: fiecare înscriere va în tabel va primi un punctaj. Clasamentul va fi folosit pentru a stabili câstigătorii la finalul provocării.
    • 5 puncte pentru fiecare creație înscrisă la timp (se va puncta prima intrare pe temă)
    • 3 puncte pentru fiecare duplicat înscris la timp
    • 4 puncte pentru fiecare temă recuperată (va fi un tabel separat pentru tot anul)
    • 2 puncte pentru teme dublate, după trecerea timpului lunar (același tabel ca mai sus)
    • În plus, lunar, domnul random va acorda 7 puncte unei lucrări înscrise în luna respectivă
  • Durata: din ianuarie până în noiembrie inclusiv. Plus 10 zile în decembrie pentru ultimele recuperări. În 11 decembrie vom trage linie, vom aduna punctajele obținute, vom stabili căștigătorul. 
  • Premiile: vor fi două tipuri : 
    • un premiu personaizat pentru căștigătorul provocării. 
    • celălalt tip de premiu, va consta în materialele pentru AFEC. La finalul lunii octombrie, se va face un clasament intermediar, vor primi plicurile cu temele si materialele AFEC toți cei care se află în partea de sus a clasamentului.

Cu ce vom lucra în acest an:

  • Ianuarie: ambalaje
  • Februarie: materiale textil/fire/fetru
  • Martie: material poros
  • Aprilie: ambalaje de carton (cutii, cofraje de ouă, pungi de hârtie)
  • Mai: metal
  • Iunie: sticlă
  • Iulie: ziare, cărți, reviste
  • August: dopuri și capace
  • Septembrie: plastic
  • Octombrie: tub de hârtie
  • Noiembrie: Materiale din natură
  • Decembrie: Adventul Fotografic al Exploratorului Creativ

Spor și inspirație!