La începutul anului, când am zis da provocării 365 de postări pe blog, am știut că nu voi putea posta zilnic ceva, dar cum sunt tentată să îmi testez limitele mereu, mi-am zis că voi adapta provocarea la a pune o poză pe zi.
La vremea respectivă mă gândeam că va fi simplu de pe telefon să încarc o poză pe blog și să o postez. Dar apoi am început să semnez și să numerotez pozele, astfec că mi-am pus cumva singură bețe în roate și astfel trebuie să ajung tot la laptop pentru editarea pozei. Cu programul de editare de pe telefon nu pot face același lucru.
Cu alte cuvinte am ajuns de unde am plecat, tot la laptop trebuie să ajung pentru postări. Primul hop l-am întâmplinat de Paște, luna trecută, vreo săptămână parcă, dar pe care l-am recuperat repede. Nu mă așteptam să mi se întâmple iar așa repede, dar s-a întâmplat.
Între alergătura cu Nero, zilnic la veterinar pentru tratarea rănii pe care și-a făcut-o singur, grădina și alte treburi neașteptate, efectiv într-o seară m-am întins pe canapea cu laptopul lângă mine să postez doar o
poză, chiar nu mă simțeam în stare de mai mult atunci. Nu știu când s-a rupt filmul, m-am trezit după câteva ore nedumerită că ce caut eu la parter în toiul nopții. Era mult trecut de miezul nopții, am zis că recuperez repede a doua zi, dar iata-mă abia o săptămână mai târziu, încercând să recuperez tot ce am ratat. Culmea e că, în fiecare zi, îmi pregăteam pozele pe telefon și le trimiteam pe laptop să le editez, dar ... cred că aveam nevoie de o pauză de blog, dar acum că am revenit, voi posta și pozele respective la zilele pentru care le pregătisem.
Ce-am mai făcut între timp:
Nero a terminat cu vizitele la veterinar, nu e încă complet vindecat, dar nu mai are nevoie de tratamentul injectabil și acum stă să-i curățăm noi zona afectată. Mă bucur să spun că nu mai este rană deschisă, nu mai face coji, dar nu i-a crescut încă părul și încă poartă conul mai mult preventiv, să nu cumva să se rănească iar scărpinându-se. Ne-am cam obișnuit acum cu el așa.
Porto e în continuare fornăit, dar nu pare să se chinuie să respire, ceea ce mă face să cred că e totuși un fel de alergie la polen. Nu-mi amintesc să nu fi fost primăvară în care să nu aibă o perioada de acest fel de fornăială. E la fel de răsfățat și mofturos, vrea în casă la masă cu domnișoara cea mare. În casă se aleragă cu Fifi peste tot, se iau la trântă, afară se ignoră reciproc. Au început, în schimb, să aducă fiecare câte o ofrandă.
Bella începuse să se înevețe să rămână singură acasă, am observat că nu-l mai caută tot timpul pe Nero, nici când sunt amândoi în curte. După urmele de colți, cred că a încercat să-i dea conul jos, dar probabil s-a lămurit că nu se poate că alte urme nu au mai apărut.
Greva profesorilor, deși o susțin, mi-a afectat programul obișnuit, uneori am dus copilul degeaba la școală, alte ori a trebuit să-l duc mai târziu sau să-l iau mai devreme. Sper ca de mâine să fie mai organizați cu orele care se fac și care nu, că momentam simt că e doar un haos. Mâine avem ședința pe școală la cea mică să discutăm aspectele legate de grevă.
Grădina îmi ocupă aproape toate serile, iar când intru în casă seara de cele mai multe ori am fost mult prea obosită să mai deschid blogul. A mai venit și soțul pe acasă și am preferat să stau cu el. Dar despre grădină o să vorbesc mai mult zilele următoare, într-un jurnal de grădină.
Joi am crezut toată ziua că e miercuri și îmi tot pregăteam pozele pentru MFC. Nici măcar când am primit telefonul de la Suzana (mulțumesc mult draga mea), nu am realizat că miercurea a trecut. Acum mă distrez pe seama mea că deși acasă am făcut toate activitățile aferente zilei de joi, pentru blog în mintea mea era miercuri. Când am realizat adevărul, undeva le la 23.30 seara, pe un laptop care nu prea vrea să mai funcționeze bine (nici acum nu mă lasă să fac ce vreau eu, îmi arată notificări pe care nu le-am cerut peste pagina blogului - zici că și-a făcut cumva un update și s-au schimbat setările făcute de mine)... mi-am prelungit pauza de blog.
Și pentru că iar s-a făcut miezul nopții, închei aici, cu speranța că voi recupera repede tot ce am ratat în blogosferă.
PS: în poză, un alt cadou de la mama, un trandafir japonez care mi-a dăruit o minunată floare aproape imediat ce l-am adus acasă.