marți, 12 decembrie 2023

Grâușorul nostru

 Anul acesta am acordat o atenție deosebită tradiției de a pune grâu de Sf. Andrei. La începutul acestui an, prima poza din provocarea 365 poze blog, este chiar cu grâul nostru de anul trecut. Poza de atunci e făcută în preajma revelionului sau chiar după, nu mai țin minte exact. Dar să revin la povestea de anul acesta.

În primul rând le-am cumpărat fetelor două figurine cu grâu, mai aveam unele mai vechi de vreo câțiva ani, pe care nu le pusesem la încolțit, dar mi-era teamă că nu va încolți grâul din ele. Și am cumpărat și pentru noi grâu proaspăt. La final de noiembrie, la noi în piață apar și pungulițe cu grâu special pentru această tradiție. În plus, ne-a adus și mama grâu de la țară, ea fiind în vizită la noi atunci, pentru majorat.

Bine-nțeles am intrat iarăși în polemică cu ea: Când se pune grâul de Sf. Andrei? Ea că pe 29, eu că pe 30, că de ce îi mai zice că e de Sf. Andrei? Ea că în seara de Sf. Andrei, dar tot pe 29 zicea, eu că nu, nu aia e seara de Sf. Andrei, aia e ajunul. Am căutat pe net și am găsit că de fapt se pune în ziua de Sf Andrei la primele ore ale dimineații, fiind practic primul lucru pe care să-l faci în ziua respectivă. De asta a apărut probabil și obiceiul de a se pune cu o seară înainte, dar târziu în noapte. Și deși pe mine mă prinde des miezul nopții trează, am zis că nu e cazul și că o voi face dimineață. Și mama a făcut până la urmă ca noi, deși îi spusesem că poate proceda cum își dorește.

Dimineață am pregătit câte un ghivecel pentru fiecare, ghivecele rămase de la florile cumpărate primăvara pe care le răsădesc în grădină. Pe fundul acestora am pus dischete demachiante să țină și umiditate, dar nici să nu curgă grâul prin găurile ghiveciului. Pentru fete am pregătir un bol mare cu apă să-și pună figurinele în el, să se îmbibe bine cu apă rumegușul din ele. Și mi-a venit ideea să mai punem o tăviță cu grâu pentru toată familia, a pus fiecare măcar câte o mână de grâu în ea. Aceasta nu e găurită și pe fundul ei am pus doar un șervețel, tot cu ideea ca să păstreze umiditatea. După ce au fost toate puse cu grâu de la fiecare membru al familiei, le-am așezat la loc de cinste pe blatul din bucătărie. Mă cunosc și știu că în altă parte aș fi uitat de el și nu le-aș fi udat la timp.

Surpriza a fost că a început să încolțească în doar câteva zile. Pe 4 decembrie deja fiecare recipient avea cel puțin un fir de grâu încolțit.


  

Figurinele fetelor au întâmpinat ceva probleme: grâul încolțea, creștea, dar nu reușea să trecă prin ciorapul din care erau făcute, în special cel din stânga în poze. M-am enervat și am tăiat ciorapul într-o dimineață. Până seara, grâul deja se îndreptase și a doua zi am tăiat ciorapul și la cealaltă figurină. Sincer, arată mai bine acum și nici nu se destramă figurina cum credeam la început că va face. În urma unei vizite și a mirării unei cunoștințe care s-a mirat mult de grâul nostru, l-am decorat repede cu fundițe roșii să fie ferit de deochi.

 

Și apoi a crescut și a tot crescut în voie. Cred că deja l-a întrecut pe cel de anul trecut. Nu știu care e treaba, că a fost grâul proaspăt, că l-am pus dimineața, imediat ce ne-am trezit, cert e că e mai bogat ca niciodată și arată tare bine. 

 

Și cum vreau să-l țin până la Revelion și începuse să se îngălbenească la vârfuri, azi l-am tuns și cosmetizat. Postarea e scrisă joi noaptea, și azi am tuns grâul, dar e pentru ziua de marți când făcusem ultimele poze și va apărea cu data de marți.


Nu-i așa că arată mult mai bine, acum că l-am tuns?

2 comentarii:

  1. Arata superb ! Ce frizura i-ai facut. Hihihi.
    Imi plac fugurinele - am tot zis ca vreau sa fac si eu dar de fiecare data apare ceva si ma deturneaza (plus ca nu stiu exact cum sa procedez - trebuie sa ma documentez).
    Deci asa... dis de dimineata sau imediat dupa 12 noaptea.. hmm :).
    Nici nu mai siu cat era exact cand am pus noi.
    Nu a aparut insa nimic - decat un pic de mucegai pe un bob, sau doua. Si a fost pus fix in aceeasi camera ca deobicei, udat, dar nu in exces.. habar nu am :))). Mami zicea sa mai punem o data ca sa fie incoltit de Anul nou:))).
    Chiar ma voi uita sa vad azi.. poate si-a schimbat parerea si imi face vreo surpriza.. daca nu.. asta e :))).
    Pupici!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. M-am distrat să îi tund. Încă o mai fac când mi se pare că tot aiurea crește.
      Am făcut într-un an figurine de grău, dar noi am folosit pământ. Nici nu aveam rumeguș și nici nu știam că trebuie mai întâi scufundate în apă pănă șa saturația rumegușului.
      Sper să ai noroc cu grâul vostru și să încolțească.

      Ștergere

Va mulțumesc pentru vizită!