miercuri, 30 noiembrie 2022

Concurs - Ornamente de brad

 La începutul acestui an lansasem provocarea Calendarul recreativ prin care se cerea săptămânal realizarea de diverse ornamente după o anumită temă, cu excepția lunii decembrie unde corespunzător Adventului ar fi trebuit zilnic. Fiind o cerință prea mare de a face ceva zilnic, am modificat provocarea zilnică în Adventului fotografic, în care se cere doar o poză în care să apară o mascotă într-un cadru care să reprezinte tema zilei. Opțional, se pot face ornamente de brad conform acelei teme, ceea ce era inițial gândit ca tema provăcării de advent. 

Și pentru că ne place să fim creativi cel puțin o dată pe săptămână, hai să facem și adventul creativ, prin participarea la un concurs cu 


ORNAMENTE DE BRAD HANDMADE


Reguli de participare:

  • Temele vor fi date Adventul fotografic, vor fi adăugate pe rând și în această postare. În Advent sunt 24 de zile, deci 24 de teme. Vom grupa aceste teme câte 6, deci 4 grupe. Pentru fiecare grupă va fi o postare, deci 4 postări în total. Într-o postare sunt obligatorii minim 3 ornamente diferite din aceeași grupă de teme, la alegere din cele 6 teme ale grupei.
  • În postare trebuie să fie mentionata participarea la acest concurs(cu link inclus către această postare)
  • realizăm ornamente de brad deci e necesar să aibă agățătoare.
  • postările se înscriu în tabele corespunzatoare grupei, în ce ordine sunt gata, doar să respecte condiția ca cele trei ornamente să fie din aceeași grupă. Tabelele vor fi accesibile pe o pagină separată (va apărea sus în meniu) și vor fi deschise până pe 31 decembrie.
  • link-ul din tabel trebuie sa ducă la postarea cu ornamentele, nu la blogul dvs în general.
  • Toși participanții vor primi diplomă virtuala de participare, chiar dacă nu au toate cele 4 postări. Doar cei care îndeplinesc absolut toate condițiile vor fi luați în calcul pentru premiu.
  • Premiul va consta în materie primă pentru craft și va fi stabilit in funcție de câștigător (nu o să trimit fire de croșetat cuiva care nu croșetează de ex.)
Durata concursului:
  • 1 - 31 decembrie 2022
Declararea câștigătorului:
  • 5 ianuarie 2023
Temele de concus
  • Grupa 1 - corespunzătoare temelor din zilele 1-6 decembrie
    • 1. Tricolorul
    • 2. Dar/cadou
    • 3. Con de brad
    • 4. Clopoței
    • 5. Cizmuliță
    • 6. Îngeraș
  • Grupa 2 - corespunzătoare temelor din zilele 7 - 12 decembrie
    • 7. Lumânare/lumânări
    • 8. Stea
    • 9. Brad
    • 10. Sanie
    • 11. Zăpadă
    • 12. Șemineu
  • Grupa 3 - corespunzătoare temelor din zilele 13 - 18 decembrie
    • 13. Trenuleț
    • 14. Om de zăpadă
    • 15. Poinsettia (Steaua Crăciunului)
    • 16. Ren
    • 17. Moș Crăciun/Elf
    • 18. Coroniță
  • Grupa 4 - corespunzătoare temelor din zilele 19 24 decembrie
    • 19. Fulg/fulgi de nea
    • 20. Glob
    • 21. Bomboană
    • 22. Roșu/verde
    • 23. Sclipici/argintiu/auriu
    • 24Nativity - Scena Nașterii
În speranța că  veți găsi timp și vă face plăcere să participați, vă doresc spor la lucru și multă inspirație.

marți, 29 noiembrie 2022

Globulețe din carton - Împodobim bradul virtual cu Rux ( editia XII)

Pe blogul ei, Rux ne invită să împodobim și bradul anului trecut, o tradiție care în 2021, ar fi trebuit să ajungă la ediția cu numărul XII. Din motive de ea știute nu s-a putut ține la timpul potrivit și se recuperează acum. Tema este Vintage și chiar mă gândeam la un glob vintage pe care îl am, moșterire de la mama, din bradul ei din copilărie. Mai are ea vreo două astfel de globulețe acasă care, sincer, sper să ajungă cândva tot la mine. Apoi am aflat că trebuie făcut de mine și mi-am amintit de globulețele din carton în formă de piramidă sau cub pe care le făceam în copilărie. 
Printre globurile de pom am unul albastru, singurul rămas din primul an de facultate când în cămin mi-am făcut pe post de brad de Crăciun, o ramură verde de brad împodobită cu astfel de globuri din carton învelite în staniol de la bomboane/ciocolată. În copilărie, adunam într-o carte toate aceste foițe de staniol tot anul, mai ales pe cele de la bomboanele de pom, să le folosim la diverse proiecte.
Din păcate nu am umblat încă la cutiile de Crăciun și nu am poze cu cele două globulețe de care am vorbit. Dar m-am apucat de meșterit, mai ales că îmi place să mă joc cu compasul, rigla și cartonul. Și mi-am adus aminte să fac și ceva poze pe parcurs.
Am început cu cel mai simplu, o piramidă triunghiulară, tetraedru cum i se spune în matematică și mai precis cu desfășurata acesteia. Tetraedrul are toate fetele triunghiuri echilaterale și desfășurata lui în plan reprezintă 4 triunghiuri echilaterale care formează un alt triunghi mai mare. Ca de obicei îmi place să le construiesc de la zero cu rigla și compasul.

Încep cu un cerc, apoi fără să modific distanța din compas, desenez un alt cerc cu centrul pe primul cerc. Acesta ar trebui să treacă prin centru primului cerc.( dacă din vorbe v-am amețit, sper să vă lămurească pozele chiar dacă creionul nu se vede perfect pe cartonul gri - recuperat de la o cutie de cereale)

  

În continuare, urmează un alt cerc, cu aceeași rază și centrul în unul din punctele de intersecție al primelor două cercuri. Obținem trei cercuri care se intersectează două câte două în 6 puncte. 

  

Unim punctele două câte două în toate modurile posibile și obținem cele 4 triunghiuri mici ce formează unul mare. Decupăm figura obținută, ținând cont să lăsăm și niște ”aripioare” care să ne ajute la lipit. Se îndoaie cartonul pe toate laurile desenate.

 

Și îl lipim. Am uitat să îi fac poză singur la acest pas, dar îl vedeți mai jos alături de partenerii lui.


Conform obiceiului din copilărie și acest globuleț l-am îmbrăcat în staniol (m-am bucurat ca un copil când am descoperit salvate câteva ambalaje de cicolată ferro roche) Nu mai stiu cu ce fixam staniolul altă dată, dar acum am folosit bandă dublu adezivă. 

 

Celelalte două globuri le-am modernizat puțin și le-am îmbracat în carton buretat cu sclipici : am tăiat triunghilețe și le-am lipit pe fiecare față a globului.


În pozele de mai jos, se văd pașii de desen pentru globulețul roșu. Practic ar fi două piramide patrulatere (cu baza pătrat) suprapuse, numai că eu am vrut să îl obțin direct. Am plecat de la ideea desenării unui hexagon regulat căruia să-i dublez triunghiurile echilaterale ca niște raze de soare.(și așa am onținut o stea în șase colțuri despre care voi povesti cu altă ocazie. Am început cu cele trei cercuri ca la tetraedru (pozele de mai sus) dar am continuat cu desenarea cercurilor în jurul primului cerc, mutând mereu centrul în următorul punct de intersecție. Am obținut un fel de floare formată din 7 cercuri


Toate puncetele de intersecție se unesc între ele împreună cu centrul cercului inițial

  

Și din nou, decupăm cu aripioarele pentru lipit. Ca să putem crea forma 3D este necesară înlăturarea unei petale minim. Pentru că mi se parea că obțin un glob prea turtit am mai tăiat și a doua petală și am obținut astfel corpul cu 8 fețe triunghiuri echilaterale.


  


Cel de-al treilea corp/glob este format cu 10 triunghiuri isoscele, sau 5 romburi care împart un vîrf comun, toate ”înscrise într-un semicerc. Am uitat să fac poze la aceste etape. Dar sper să revin curând și cu aceste etape.

Rux ne invită și la ediția cu numărul XIII, împodobirea bradului virtual din acest an, cu tema Drăgălaș

vineri, 25 noiembrie 2022

Sticlă de vin decorată cu ghindă - MdN(8)

 Etapa Materiale din natură, din Calendarul creativ, a ajuns la final, ultima săptămână fiind dedicată lucrului cu fructe cu coajă tare: nuci, fistic, castane, ghină, etc... 

 Idei pentru inspirație am adunat aici.

Tabelul pentru înscrierea lucrărilor participante este aici.

Fructul ales pentru această temă de mine a fost ghinda, mai ales că adunasem câteva în vacanța de toamnă. Am adunat din locuri diferite și acum am an descoperit că și ghinda poate fi de mai multe feluri (nu stiu de ce pănă acum nu am observat asta)
Și de data aceasta am făcut tot o sticlă decorată tot cu un strugure.
 Procedeul este același ca la celelalte sticle de vin din serie sticlelor decorative: le-am  înfășurat în sfoară, peste care am lipit cu pistolul cu silicon, ”boabele de strugure”, de această dată căpăcelele de ghindă. Dintr-o ghindă mai lungă am luat o coajă cu care am format codița strugurelui.


 


Materiale din natură se încheie cu această temă, dar odată cu luna decembrie începe Adeventul Fotografic la care sper să vă facă plăcere să participați. Va urma și un concurs de Crăciun, detalii în curând.

MdN(7) - Crengi

marți, 22 noiembrie 2022

Idei de craft cu fructe cu coaja tare

 

Am ajuns și la ultima săptămână din etapa Materiale din natură, iar în curând vom trece la cea frumoasă parte a Calendarului receativ, Adventul Fotografic de Crăciun,   penultima temă din acest an.
Etapa materialelor din natură se încheie cu o temă frumoasă : Fructe cu coajă tare : nuci, fistic, castane, ghindă. Le puteți folosi fie întregi, fie doar coaja.

Dacă sunteți pasionați de craft și doriți să împărtășiți cu noi realizările voastre, puteți să vă înscrieți lucrările în tabele corespunzătoare de pe această pagină : Înscriere lucrări




1. Nucă - sursa



2. Fistic   - sursa



3. Ghindă - Tutorial








Chestnut craft ideas? Find out super cute DIY fall decoration projects for young and old!


5. Nucă de cocos - tutorial video



Am pus doar câte o idee pentru fiecare tip de fruct la care m-am gândit eu. 
Mai multe găsiți adunate și pe contul meu de pinterest.

duminică, 20 noiembrie 2022

Sticlă de vin decorată cu felii de lemn - MdN(7)

   În provocarea Materiale din natură, am ajuns la tema crengi și crenguțe.

 Idei pentru inspirație am adunat aici.

Tabelul pentru înscrierea lucrărilor participante este aici.


De această dată am ales o variantă cât mai simplă de proiect, pentru a continua seria mea de sticle: clasica sfoară înfășurată pe sticlă peste care am lipit felii dintr-o creangă de prun. 

Cea mai dificilă parte a fost tăierea feliilor de lemn. Am încercat ințial cu foarfeca de vie pe crenguțe mai subțiri, dar nu se tăiau perfect drept.

Apoi, pentru că eram în plin proces de tăiere a unui prun ( ce trebuia tăiat), am încercat cu fierăstrăul din dotare să tai felii de lemn dintr-o creangă mai groasă. Nu am reușit să le fac perfecte, unele au ieșit mai groase altele s-au tăiat în diagonală ori s-a rupt coaja (coajă care e posibil să de desprindă oricum când se va usca lemnul). Am ales din tot ce am tăiat pe cele mai frumoase și mai egale ca grosime, le-am aranjat în forma unui strugure și le-am transferat cu pistolul de lipit cu silicon, pe sticlă.

Calendar Recreativ - Adventul Fotografic

 Se apropie cu pași repezi și ultima lună din an, decembrie - Luna Sărbătorilor de Iarnă. Și dacă e decembrie e timpul pentru Adventul de Crăciun. 

Eu am început tradiția activităților creative de advent încă din 2014, când am organizat prima dată un astfel de calendar. Aveam pe atunci și un blog wordpress pe care documentasem toate activitățile, dar între timp am mutat postările și aici pe blog. Inițial am vrut să am bloguri separate pentru craft și gospodărie/grădină, dar nu îmi e așa de ușor să gestionez două bloguri, plus că nu-mi mai place să le separ când ambele lucruri țin de mine, mă reprezintă. De atunci, an de an, sub diferite forme ne-am ținut de tradiția noastră de a face calendar advent cu activități creative. Doar că am luat pauză de la a scrie pe bloguri până în 2020 când am avut o tentativă de a revitaliza blogul de craft,  tot cu adventul de Crăciun.( și acesta a fost mutat aici).  Anul trecut am început cu Calendarul Ghioceilor (la care am renunțat pe parcurs) și apoi cu Jurnalul de advent

De ce toată povestea asta a calendarelor? Pentru că anul acesta am organizat Calendarul recreativ (mulțumesc Suzanei și Dianei pentru paricipare la toate temele săptămână de săptămână). Conform calendarului urmează etapa adventului, în care se presupune că vom realiza zilnic ceva creativ, ornamente de Crăciun. Din toată experienta anilor trecuti, zilnic fie nu reușesc să fac ornamentul, fie nu am timp să și postez, mai ales că anul acesta fetele nici nu vor să participe din cauza programului școlar iar eu mi-am luat un proiect până pe la jumătatea lunii decembrie. Dar îmi doresc totuși adventul cu postare zilnică, aici pe blog la care să puteți participa cât mai mulți. Înspirată de Suzana cu provocarea cu felicitări la care participă în noiembrie și de Rux cu provocarea ei cu Rukkusu, s-a născut ideea  Adventului fotografic.

Ce anume trebuie să faceți ? Poze, într-o tematică anume.

  • În primul rând trebuie să vă alegeți o mascotă. Mascota poate să fie absolut orice vă doriți, o păpușă, un pluș, un ornament, o bijuterie, etc.
  • În fiecare zi veți primi o temă, un cuvânt sau expresie ce reprezintă ceva legat de Sărbătorile de iarnă, în special Crăciunul. Trebuie să fotografiați mascota dvs într-un cadru care să reprezinte sau care să includă tema zilei.
  • Pe blogul dvs faceți o postare  cu această fotografie. În postare poate să fie doar fotografia sau nu, puteți scrie despre ea sau despre orice altceva. Deasemenea poate fi intitulată cum doriți.
  • În prima postare participantă la această provocare, sunteți învitați să vă prezentați mascota, eventual și motivul pentru care ați ales-o.
  • Fotografia se înscrie în tabelul corespunzător zilei pentru care a fost făcută. Tabelele vor fi într-o pagină separată (se va vedea sus în meniu) și vor fi deschise toată luna decembrie. Prin înscrierea în tabel, vă dați acordul să preiau fotografia înscrisă pentru o galerie a adeventului fotografic.
  • OPȚIONAL: se poate realiza un ornament de pus în brad, gen glob care să reprezinte tema dată (inițial acesta trebuia să fie activitatea creativă de advent)
Precizări: 

  • postarea nu trebuie să fie zilnică, puteți pune mai multe poze într-o zi, dar preferabil să fie în postări separate.
  • Tema zilei nu trebuie reprezentată neapărat printr-un obiect, ea poate fi redată și printr-o fotografie/poză sau o imagine pe calculator (exemple mai jos)
  • tema zilei va fi anunțată zilnic, pentru ziua următoare, în postarea mea cu tema zilei. 

Mascota mea va fi un ursuleț de pluș, Martinel, care mi-a bucurat copilăria și pe care l-am primit la vârsta de 6 luni (din spusele mamei, că eu nu-mi amintesc acea perioadă).

Exemple

Tema zilei - Beteală


Tema zilei : zăpadă


Tema zilei : șemineu



Sper să vă facă plăcere să participați la acest Advent Fotografic.

Tema pentru 1 Decembrie - Tricolorul (să sărbătorim cum se cuvine Ziua Națională a României)

joi, 17 noiembrie 2022

Minirecolte - MFC (34)

 


Ca de obicei în grădină sunt și legume care nu se fac. Anul acesta a fost din nou rândul dovlecilor de plăcintă și al rădăcinoaselor. E al doilea an la dovleci când nu se fac decât două trei roade mari, dar e prima dată când găsesc așa mini dovleci când strâng din grădină, să  pregătesc terenul pentru iarnă. 


 Pozele sunt din arhiva personala

Pentru jocul Miercurea fără cuvinte, găzduit de Suzana

marți, 15 noiembrie 2022

Idei de craft cu crengi și crenguțe

Penultima săptămănă din etapa  Materiale din natură și penultima temă. De data aceasta lucrăm cu crengi și crenguțe, felii de lemn, trunchi sau orice bucată de lemn. 

Dacă sunteți pasionați de craft și doriți să împărtășiți cu noi realizările voastre, puteți să vă înscrieți lucrările în tabele corespunzătoare de pe această pagină : Înscriere lucrări


Din nou, e o temă foarte ofertantă, idei se găsesc pe net foarte multe. Voi prezenta doar câteva idei ce mi s-au părut mie deosebite.




1. Pește - sursa



2. Ceșcuțe   - sursa




3. Păpuși/figurine - Sursa




4. Brad - Sursa




5. Reni  - sursa




6. Barcă- sursa



7. Ramă foto  - Sursa




 8. Ghivece în diferite forme - 
sursa(găsiți mai multe forme în link)


9. Frunze sursa



10. Inimasursa


11. Om de zăpadă - sursa



Lucrate de noi, acum doi ani : Tutorial