luni, 31 octombrie 2022

Sticle de Halloween

 Azi cei care doresc sărbătoresc sau au sărbatorit deja Halloweenul. E atât de târziu deja că nu cred că reușesc să termin de scris până la miezul nopții.

Personal nu sunt nici pro,, nici împotriva acestei sărbători împrumutate. Dar de când am copiii la școală, inevitabil au discutat și au vorbit la orele de engleză și despre Halloween. Așa au apărut și activitățile de craft cu acest specific și chiar și petreceriele cu costume specifice. Oricât aș fi fost împotriva sărbătoririi, era imposibil să le interzic să-și facă temele sau să nu le las la petrecerile organizate fie la școală fie pe la cluburile de dans pe la care au mai activat.

Acasă nu prea am ”sărbătorit”. Anul trecut am scultat primul dovleac de acest fel și chiar luasem doi dovleci să ne distrăm și anul acesta, dar fetele au zis pas. Îi preferă naturali, ca decor de toamna pentru luna noiembrie și la final să-i facem plăcintă. Chiar așa, din dovleacul de Halloween se pot face placinte? E diferit de dovlecul meu plăcintar.

În rest mai luăm ceva decorațiuni care reprezintă de obicei tot dovleci. Dar din cauza începerii școlii nu prea am avut chef de sărbătorit și decorat în acest an.

Pentru că zilele trecute am făcut pentru povocarea Materiale din Natură, sticlele cu coji de ouă și șervețele, mi-am adus aminte și de șervețelele specifice Halloweenului.  Așa că mi-am pregătit niște sticle și pentru acestea, dar fără sfoară și fără coji de ou. Doar date cu grund.


Șervețelele nu se potriveau perfect pe sticle, partea de la gât rămânând albă și chiar și o porțiune în spatele sticlei.


Nu prea aveam cum să remediez problema folosind bucăți de serveșel astfel încât să și arate bine, prin urmare am scos artileria grea și m-am apucat de pictat.

Iar pictatul a necesitat etape: mai întâi fundalul


apoi detalii care să se potrivească cu imaginile de pe șervețele


Pata portocalie de deasupra fantomiței pictate de mine ar fi trebuit să reprezinte capătul tunelului din care iese fantomița, dar de câte ori mă uit la sticlă, pare că fantomița mea poarta un mare fes portocaliu.

În final, fie că decideți sau nu să sărbătoriți Halloweenul, activitățile creative cu acest specific sunt la fel ca orice altfel de activitate recreativă, frumoase și distractive.

Idei de craft cu flori naturale

 Prima săptămână a lunii noiembrie reprezintă a cincea provocare din etapa Materiale din natură . De data aceasta sunte învitați să lucrăm cu flori naturale. Florile se pot folosi atât proaspete aranjate în buchete, fie uscate sau presate. Deasemenea, naturale sau uscate, florile se pot folosi fie întregi, fie doar părți din ele (petalele)

Dacă sunteți pasionați de craft și doriți să împărtășiți cu noi realizările voastre, puteți să vă înscrieți lucrările în tabele corespunzătoare de pe această pagină : Înscriere lucrări


Iată câteva idei de craft folosind flori naturale:

1. Aranjamente - Kolins - pinterest



2. Ornament cu flori pe gherghef realizate de Olga Prinku 




3. obiecte decorate cu flori - Olga Prinku


4. globuri de Crăciun - Tutorial



5. Semne de carte laminate - sursa


6. Lumânări - sursa




7. decor pentru geam  - Tutorial


 
8. Diverse obiecte din rășină expodică - tutorial











11. Flower Fashion -sursa




duminică, 30 octombrie 2022

Sticlă de vin decorată cu coji de ou și servețele - MdN(4)

 Odată cu încheierea acestei săptămâni ajungem fix la jumatatea etapei materialelor din natură a calendarului Recreativ din acest an. Parcă nu-mi vine să cred că mai sunt doar două luni și se încheie anul.

Săptămâna aceasta ne-am jucat cu coji de ouă. Idei pentru inspirație am adunat aici

Tabelul pentru înscrierea lucrărilor participante este aici.










Am continuat și de data aceasta seria de sticle de vin decorate. Nu e prima dată când lucrez cu coji de ouă pe sticlă, tehnica îmi era cunoscută, nu e grea, dar durează mai mult deoarece necesită timpi de uscare.

Sticlele terminate la începutul anului:

 

Și încă un om de zăpadă din sticlă cu coji de ou mărunțite am făcut în adventul de anul trecut.
Și pentru că mi-am amintit acum să fac și ceva poze pe parcurs, vă arăt în continuare cum fac eu aceste sticle.

Am început bine-nteles cu spălarea sticlelor și curățarea lor de etichete și lipici.
Apoi, cu aracet (white craft glue) al lipit pe sticlă coji de ou. Pentru cine are multă răbdare, se pot mărunți cojie de ou înainte și se lipescc bucățică cu bucățică. Așa am procedat anul trecut. Acum nu mai dețin această răbdare, am luat bucăți mai mari de coajă de ou pe care le presam pe sticla dată cu aracet. Bucățile care se spărgeau la presare, le distanțam cu ajutorul pensulei.


Nu pun coji de ou pe toată sticla, baza și gâtul sticlei urmează a fi înfășurate în sfoară.
După ce s-au uscat, am dat dat sticlele cu grund acrilic alb. Unele sticle le-am vopsit integral, altele doar pe zona cu coji de ouă. Pe lângă faptul că ajută la lipirea cojilor de ou, este necesar pentru lipirea servețelelor în tehnica servețelului.


Un singur strat de grund nu este mereu de ajuns, de aceea prefer să le las să se usuce bine peste noapte, iar a doua zi decid dacă mai e nevoie sau nu de un alt strat. După cum s-a dovedit, mai ales în partea cu coji de ouă, apăruseră niște crăpături ce s-au astupat cu al doilea strat de grund.


Următoarea etapă este cea a lipirii servețelului dorit, folosind bine-nțeles doar stratul colorat. Pentru sticla de la acest proiect am ales într-un final un servețel cu dopuri de plută pentru a se potrivi mai bine cu celelalte sticle realizate la această provocare (cele din poză). Pentru lipirea servețelului folosesc adeziv special pentru tehnica servețelului și lipesc în porțiuni mici.


A urmat etapa înfăsurării sforii. Pentru a lipi sfoara folosesc același aracet pentru craft folosit și la lipirea cojilor de ou. Cel mai indicat e să începeți să înfășurați sfoara de la gâtul sticlei și să coborâți spre bază. În acest fel e mai ușor de aranjat sfoara pe partea curbată a sticlei.


Pentru partea de jos, am început de la bază, sticla fiind dreaptă pe porțiunea dorită, nu contează chiar atât de mult de unde începi.


La final, am acoperit toată partea fără sfoară cu un strat de adeziv pentru tehnica servețelului.

Și pentru că începusem mai multe sticle, le-am terminat și pe acelea, una decorată cu frunze de toamnă și sfoară, iar alta cu dovleci, ambele imagini decupate de pe servețele. Mă încântă că astfel mi-am îmbogățit decorurile specifice de toamnă.



Săptămâna trecută a fost :

MdN(3) - Semințe

sâmbătă, 29 octombrie 2022

Palmare pentru strâns frunze

 Miercurea trecută, la MFC, Daurel a postat accesorii de grădină, mai precis accesorii de strâns frunzele. Pe lângă o greblă pe care o cunosc, deși nu e tocmai prietena mea în materie de strâns frunze, eu am alt model, mai era acolo un instrument pentru mâini cu ajutorul cărora să strângi frunzele. Bine, aveam cu ce să strâng frunzele, să le fac grămezi, dar era mai dificil să le pun din grămadă în sac sau în butoi.

Pe link-ul sursă dat de Daurel nu am găsit decât un articol depre cât de deunătoare sunt frunzele neadunate din grădină sau din gazon. Un articol util de altfel, dar nu mă lamurea cu privire la denumirea uneltei. Nu m-am lăsat descurajata și cu ajutorul prietenului nostru ”google” am descoperit Palmarele pentru strâns frunze. Și chiar am găsit si de unde să le pot comanda, plus alte lucruri care mi-ar fi fost utile, un pulverizator și o teavă pentru acesta.

A doua zi am primit telefon, că nu se găsește pulverizatorul. Zic ok, trimiteți fără, doua seturi de palmare și două țevi și dacă găsiți și pulverizatorul să ma anunțați. După jumatate de oră, iar telefon, că imposibil de găsit pulverizatorul( banuiesc ca nu la același preț), dar palmarele și țevile, doar câte o bucată. Bine, fie, trimiteți ce aveți. Deja mă gândeam că am avut un feeling bun să nu achit online. 

Surprinzator, au venit chiar repede, în doua zile și le-am testat și sunt încântată de ele.


În ceea ce privește prețul, eu le-am comandat cu 16 lei, dar pe ambalajul lor era scris 20. Plus transportul, dar să zicem că oricum am mai comandat și altceva. Pe emag, același lucru e 40. Nu știu daca chiar merită o suma așa mare. Românul e inventiv și personal, înainte să le găsesc pe net mă gândeam că aș putea improviza ceva de acest gen din două capace ovale de la gălețile de vopsea lavabilă.

În căutările mele am mai găsit un dispozitiv de strâns frunze, interesant, dar cam piperat la pret.

sursa

Vacanța de toamnă (3) - Muzeul Astra și Grădina Zoologică Sibiu

 Minivacanța noastră s-a încheiat, deși vacanța de toamnă încă mai are zile în calendar. Am petrecut trei zile deosebite în Sibiu, având ca principal obiectiv vizitarea Muzeului Astra. Am mai fost acum câțiva ani și n-am reușit să îl parcurgem pe tot atunci. 

Ne-am cazat la Pensiunea Amso Residance, situată în Pădurea Dumbrava Sibiului, aproape peste drum de Muzeul Astra și Grădina Zoologică, unul din motivele pentru care am și ales această cazare. Nu vorbesc de obicei despre cazări, dar aici mi s-a părut acceptabil chiar dacă, din punctul meu de vedere nu chiar merită patru stele. Poate la început, când totul era nou, dar unele lucruri au început să se cam deterioreze și nu par în plan de înlocuire/restaurare. Cel mai vizibil a fost canapeaua din piele ecologică, a carei piele era cam lipsă. A compensat însă prin amabilitatea si promptitudinea personalului, a micului dejun tip bufet suedez bogat și diversificat. A, și a faptului că am avut căldură cu adevărat, deși în prima zi  vreo câteva ore chiar am crezut că nu vom avea. Doar uitaseră să dea drumul și pe apartamentul nostru, lucru pe care l-au remediat imediat ce am semnalat acest disconfort.


În prima zi, după micul dejun am pornit pe jos către Muzeul Astra.

 

 Domnișoara cea mică își propusese să viziteze fiecare căsuță expusă. A început cu morile de vânt, cu harta în mână și pixul, bifând tot ce vedea. Și a ținut să urce în fiecare moară de vânt, de apă sau căsuță întâlnită. Eu am însoțit-o doar cu privirea în general, alegând să intru doar în cele pe care nu mi le aminteam de la vizita anterioară. Iar domnișoara cea mare nu e un mare fan al interioarelor, mirosul de vechi dat de combinația de lemn și lână, umiditate și poate mucegai, provocându-i un real disconfort. De cele mai multe ori la astfel de muzee, eu intru în case, fac poze si ies afară să i le arăt. Ea privește atât cât poate din ușa caselor deschise.

 



În Astra îmi place enorm așezarea obiectivelor turistice: grupate după rolul lor în viața satului românesc, dar și asezate de parcă ar imita un sat adevărat. Am mai întalnit asta și în Muzeul Satului Vîlcean, pe care l-am vizitat în vara asta, dar n-am scris încă despre el. E o deosebire enormă între cele doua Muzee, deși ambele au același specific : casele satelor românești. Dar în timp ce muzeul vâlcean te lasă cu un gust amar, de părăsire, de gol, ca un adevarat sat din care toți pleacă, Muzeul Astra e exact invers, de parcă te atrage, te cheamă înapoi. Iar aici cred că e vorba pur si simplu de administrarea parcului. În timp ce la Vîlcea nu mai aveau nici măcar vederi, nici magneți, la Sibiu au un magazin mare de suveniruri și se investește mult în promovare, în atracții, se fac diverse colaborări pentru evenimente, ateliere pentru copii. În plus, se repapară ceea ce se strică, se înlocuiesc garduri, șindrile, tot ce e nevoie. Am văzut și un loc în care se construia un acoperiș de paie.  În colajul alăturat se observă reparațiile executate recent.

În plus, se valorifică locul cât se poate. Există o gospodrie în care se cresc cu adevarat porci și găini, grădini delimitate de garduri de nuiele ca pe vremuri, în care chiar se cultivă legume. Un pavilion de popas de pe timpuri a devenit terasa la care se poate servi masa, iar restaurantul pare a fi într-o casă boierească. Importante sunt și codurile QR, afișate cât mai vizibil, la poarta gospodăriei, lângă numele casei, cu ajutorul căruia poți afla mai multe din istoricul casei. Așa am aflat că una din gospodăriile expuse a fost a unui căpitan din oastea lui Avram Iancu.

 

Noi am mers marțea, nu chiar cea mai fericită alegere, se pare că lunea și marțea majoritatea caselor sunt închise, deși pentru noi nu a fost tocmai un impediment acest lucru. Chiar și așa, nu am reușit să vedem absolut tot, deoarece aveam în plan să vizităm și Grădina Zoologică în aceeași zi, iar zilele mici de octombrie au scurtat programul de vizitare. Ultima parte din muzeu, cea de lângă Zoo, am parcurs-o pe repede înainte cu promisiunea că vom reveni cu altă ocazie și vom acorda întâietate acestei zone.


 

 


Grădina Zoologică din Sibiu nu mi s-a părut foarte mare comparativ cu altele pe care le-am vizitat, ca de exemplu cea de la Târgu Mureș. Și nu mă refer neapărat la teren, pentru că e destul de vastă, ci la numărul de animale. Însă compensează prin amenajare, prin atracțiile oferite, loc de joacă pentru copii, plimbare cu barca sau hidrobicicleta pe lac, fântâna arteziană din mijlocul lacului fiind spectaculoasă.

Mi-a plăcut ca au indicatoare către țarcurile de animale, și chiar dacă nu au harta tipărită pe hârtie (noi preferăm încă această variantă), am găsit un panou mare cu harta pe care l-am pozat și după care ne-am orientat. Singurul animal pe care nu l-am găsit a fost cangurul, în zona în care ar fi trebuit să fie am găsit amenajate țarcuri cu păsări de curte (găini, rațe), iepuri, o văcuță, căprițe. Era ultimul loc pe care îl mai aveam de văzut și nu ne-am mai întors să căutăm cangurul. Am aflat apoi de la radio că zona acelor animale domestice fusese deschisă doar de o săptămână și face parte dintr-un proiect în care se dorește apropierea copiilor de animale, astfel încât animăluțele din acea zonă pot fi atinse, mângâiate de micii vizitatori.

 
  

Excursia noastră la Sibiu a continuat apoi cu vizitarea centrului orașului, a monumentelor istorice, despre care voi povesti în altă postare.

miercuri, 26 octombrie 2022