Când spui „miere de tei” sau „miere de rapiță”, „salcâm” sau altceva, știi că este vorba de mierea produsă de albine ce au colectat polen de la florile de tei, rapiță, salcâm, etc... Cu siguranță se mai strecoară flori și de la alte flori pe acolo, dar proporția de acel ceva este foarte mare.
Cu mierea de păpădie nu e chiar așa, deși îmi pot imagina că există miere de păpădie prădusă de albine, dar nu știu cum ar putea asigura u apicultor acel procent necesar pentru a o declara miere de păpădie. Dar există mierea de păpădie sintetică, făcută în casă, o alternativă la mierea naturală ce poate fi folosită și de persoanele alergice la produsele apicole. Cum am în familie pe cineva în această situație, mierea de păpădie este nelipsită din cămara noastră.
Mierea de păpădie este foarte asemănătoare cu siropul de păpădie, ca ingediente si etape de lucru, dar diferă mult prin canitatea ingredientelor folosite.
Rețeta de bază implică pentru o portie, 400 flori de păpădie, 600-750 ml apă, o lămâie și 1 kg zahăr.
Eu nu reușesc niciodată să adun fix 400 de flori și de cele mai multe ori, fac cantitate triplă, sau undeva între două și trei porții. De data aceasta am avut 900 de flori, plus/minus 10 flori, pe care le-am adunat în zile diferite și le-am ținut în cutii ermetice în frigider. Florile trebuie culese ziua, preferabil pe soare când sunt în perioada lor maximă de înflorire. Dimineața abia se deschid, iar seara deja se închid, sunt trecute.
Dacă nu puteți să le preparați imediat după ce le-ați cules, trebuie să știți că se vor închide, vor semăna cu florile deja trecute, dar dacă ști că le-ați cules în perioada optimă, atunci le puteți folosi. În primii ani, culegeam păpădia cand mergeam în vizită la bunici, de obicei în perioada Floriilor, și ajungeam acasă abia a doua zi seara. Vă imaginați că toate florile culese erau deja închise. Vedeți în colajul de mai sus și florile mele culese deschise, dar la momentul preparării sunt închise.
Preparearea mierii de păpădie:
Florile culese se spală în apă rece, eventual se lasă să stea în apă câteva ore. Rețeta originală, stipula ținerea lor minim 3-4 ore în apă, apoi scurse și puse la fier împreună cu lămâia tăiată în 600 ml apă, timp de 15 minute. Pentru că nici eu, nici mătușa de la care am învățat rețeta, nu aveam timp să le facem în ziua în care le culegeam, ea a testat mai întâi rețeta fără a mai ține florile în apă și pentru că a funcționat m-a învățat și pe mine la fel. Mai precis, le spălăm în apă rece și le punem la fiert cu lămâia tăiat bucăți și maxim 750 m apă, tot 15 minute de fierbere. Apoi lăsăm compoziția să se răcească, de cele mai multe ori pănă a doua zi, când o strecurăm printr-un tifon. Eu îl pun dublu și stor florile cât de mult pot.
La tura aceasta de preparare a mierii de păpădie, am fost cam împrăștiată și am uitat să pun lămâia la fier. Mi-am dat seama abia cand am stors florile și mi-am zis că nu face nimic, pun doar sucul stors de la lămâie să fiarbă cu compoziția. După cum aveam să descopăr abia azi când am început o aștă porție la care nu am mai uitat de acest aspect, florile fierte cu lămâia deja au mirosul specific mierii produse de albine. La cealalată serie nu am simțit acest miros nici măcar la final, probabil și motivul principal pentru care nu am fost tocmai mulțumită de rezultat.
Așadar, la vremea respectivă am luat trei lămâi mai mici, le-am înțepat și le-am băgat un minut la micounde, un truc învățat de pe net ca să obții mai mult suc.Se vede în colajul de mai jos cât de mult suc am obținut.
Odată cu sucul de lămâie, am adăugat și zahărul și am pus la fiert la foc mic. În mod normal, trebuie fiert până se leagă, compoziția trebuie să aibă culoarea, consistența și mirosul mierii. Trebuie să șineți cont că orice compoziție de dulceață, sirop, gem, cât e caldă este mult mai lichidă decât dacă ar fi rece. |Este motivul pentru care eu nu termin în aceeași zi aceste gemuri/dulcețuri. Le tin pe focmic pănă ating temperatura de 105 grade și le las în oală până a doua zi. Dacă au consistența dorită, le mai încâlzesc cât să le pot pune calde la borcane. Altfel le mai fierb cât este necesar pentru aai elimina din apă.
La fel am procedat și cu acestă serie de miere, doar că a doua zi a trebuit s-o mai fierb, ceva mai mult ceea ce a dus la o culoare mai închisă și totuși oarecum mai lichidă față de ceea ce mi-aș fi dorit. Mi-a fost teamă s-o mai țin pe fon mai mult, riscam să caramelizez zahărul de la atât de multă fierbere.
Și pentru că azi am găsit grădina plină de flori de păpădie, iar de serie trecută de miere nu am fost atât de mulțumită, am decis să mai fac o serie. Am adunat azi aproximativ 670 de flori, pe care le-am considerat a fi o porție și jumătate, deorece unele flori erau chiar foarte mici. De data aceasta n-am mai uitat de lămâie și am pus-o la fiert odată cu florile.
Am ajuns azi doar până la etapa de strecurat. Mâine urmează adăugarea zahărului și fierberea compoziției. Cum spuneam mai sus, acum deja miroase a miere.
Pozele sunt din arhiva personală
Pentru rubrica
Reflexii în oglindă, inițiată de
SorinN și redeschisa de
Carmen
Recomandare
„Dacă dorești să participi, publică într-un articol pe blogul tău,
o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai văzut în „oglindă”(poate fi și cea retrovizoare)
și înscrie articolul în
tabel”
.jpeg)
