Peripeții cu blănoșii nostri dragi.

Regula spune că weekendul este pentru odihnă și relaxare nu? Nu mă pot plânge, am avut parte și de relaxare, cu odihna... mai îmi trebuie un weekend imediat după acesta. În schimb, peripeții am avut weekendul acesta pentru încă trei de-acum înainte.

Vineri a fost povestea cu Nero și cu rana lui care cumva mi-a stricat feng-shui-ul interior. Cu alte cuvinte, făceam ce trebuia să fac, dar cu mintea mai mult la ce a pățit Nero, mai ales că știam că a doua zi urma să rămână singur acasă. Seara, după ce i-am aplicat tratamentul, i-am dat să mânânce, i-am pus conul și am ieșit afară la treburile noastre. Mai întâi ne-am dus în casa bătrânească, ce funcționează pe post de depozit, să luăm o cutie de legume ce trebuia s-o facem cadou cuiva la care am mers sâmbătă. Am luat ce ne trebuia, închis/încuiat casa, am trimis un copil în casă să ducă cadoul și pe celălalt cu Nero în curte că se lovea cu conul lui de tot ce întâlnea în cale, iar eu am rămas în grădinița de acolo să plantez niște dovlecei. Fetele mi s-au alăturat aproape imediat, așa că am terminat repede și ne-am putut muta în grădina mare să punem și prazul. Ne-am mirat noi că nu e Fifi de față să caute greieri, dar era Porto și am crezut că a plecat după „gagici” (are el o pisicuță pe care o mai aduce și pe acasă). Nici faptul că nu a fost lângă Nero cu ceilalți nu a fost neobişnuit, că nu prea stă lângă Porto. 

Noaptea a trecut repede și cum trebuia să plecăm devreme, sâmbătă dimineața ne-am grăbit să le facem tratamentele lui Nero și Porto și să plecăm. Când am văzut că Nero nu se poate ridica.... sincer nu mai vroiam să știu nimic. Am povestit ieri cum a fost cu el. Ce n-am povestit e că în timp ce duceam bagajele la mașină, o trimit așa pe negândite pe domnișoara cea mare la cealaltă casă să mai ia o cutie să i-o duc mamei mele cadou. Aveam ceva pregătit, dar atunci pe loc am zis să mai adaug ceva. Și cum îmi vedeam eu grăbită de bagaja, vrând să plec mai repede să mă pot întoarce mai repede, mă strigă copilul cu un pic de panică în voce și cu Fifi în brațe. Cred că m-am enervat instant că eu mă grăbeam și ea sta de Fifi. Și cum mutulica mea uneori vorbește doar în propoziții de un cuvânt nu înțelegeam ce vroia de la mine. Discuția noastră, peste gardul dintre curți:

- Mama!

- Da!

-Uite!

-Da, ce-i?(văzând-o cu Fifi în brațe)

-Fifi!

-Și???!!!!! Lasă-l în pace!

-În casă!

-Ce??

-Era în casă!

-.......????!!!

-Era închis în casă!

-Ăăăăă....

Îngrijorată de ce pățise Nero nici nu remarcasem că Fifi nu apăruse la masa de dimineață. Nici fetele nu se îngrijoraseră, motanii nu sunt mereu dimineața acasă. Dar pe mine în acel moment parcă m-a lovit ceva în cap. Am realizat că fusese cât pe ce să rămână închis în casă mult și bine. Mergem rar acolo și de obicei ne însoțește împreună cu câinii. Dar de data aceasta nu l-a văzut nimeni că a intrat în casă și cum are prostul obicei să se furișeze pe lângă noi, a rămas acolo peste noapte. După o zi de deplasare, preocupată de Nero, mai ales că l-am găsit cum l-am găsit, nici nu știu dacă, descoperind că nu vine Fifi la masa de seara, m-aș fi dus să-l caut în casa veche. Cineva acolo sus a avut grijă să-l găsim la timp.

Noaptea trecută Nero a dormit în casă cu mine în living. Împropriu zis dormit pentru mine. Se pare că îmbătrănesc serios și devin și rea de somn și arțăgoasă.  Azi doar o plimbare în oraș m-a liniștit cumva. Dar să revin la Nero. A reușit să treacă noaptea fără să se scarpine, doar cu o singură ieșire afară pentru nevoile fiziologice. Dimineață s-a întâlnit cu Bella la micul dejun, o Bella care l-a așteptat cu nerăbdare să iasă și care nici nu s-a atins de bucata ei de pâine până nu a ieșit și Nero.

Ce simpatici sunt împreună! Touși după ce au mâncat, fiind încă răcoare afară, l-am luat pe Nero iar în casă și l-am lăsat fără con. La tratament nu mai vrea să stea, îi e frică de spray și fuge de mine, se ascunde sub masă. Cumva-cumva, am reușit dimineața să îl păcălim iar, dar nu i-am mai dat cu spray-ul ci cu baneocin cu antibiotic. A stat cred că vreo jumătate de oră când într-o fracțiune de secundă a reușit să se scarpine dar până am ajuns eu să-l opresc .... Cârpele curate pe care le aveam pregătite pentru a-l curăța s-au umplut instant de sânge. Ca să-i opresc sângerarea am apelat la făină, un leac băbesc din bătrâni (noroc că-mi spusese soțul despre el). De durere Nero nici nu vroia să ne lase să-l mai atingem și deja scosese colții la mine.

I-am pus vrând-nevrând din nou conul și se pare că trucul cu făina a funcționat. Seara, la curățat a stat liniștit până a auzit spray-ul. După ce l-am spălat, l-am curățat cu betatină, iar spray-ul l-am dar pe un tampon demachiant și cu acel tampon i l-am aplicat pe rană. În acest fel a acceptat și cățelul. Dar conul devine deja nelipsit. Mă bucur că a găsit metoda cum să doarmă, de băut apă poate și poate chiar și să mănânce având conul pus. E dificil să îl tot dăm jos că atingem și rana. Acum remarc că face ce face și stă cu rana pitită de noi.

 

Și uite așa, Nero a furat și azi lumina reflectoarelor, care trebuiau să-l urmărească pe Fifi, cel pe care era să-l dăm dispărut. Domnul și-a început ziua verificând patul lui Nero de noaptea trecută. Se doarme bine, mai ales dacă e în casă. 

Și-a făcut tura de lupte cu Porto în casă, nu știu de ce se aleargă așa numai în casă, dar iar mi-au umplut covorul de păr. Nu le-am făcut poze și iar uitam dacă nu-mi reamintea iar piticotul cel mic: Azi se presupune că Fifi a împlinit un an. Nu știm exact când s-a născut, dar a ajuns la noi pe 14 iunie și părea un pisoi în vârstă de o lună, așa că în carnet am trecut 14 mai.

L-am sărbătorit cu o porție de conservă dimineață și cu o bucată de carne seara. În rest doar l-am smotocit un pic când a vrut să vină la noi.

La mulți ani, Fifi!🥳