miercuri, 10 mai 2023

Minicutiuțe cu trandafiri - Transformări creative aprilie (3)

 

Anul acesta ne-am propus să reducem din poluarea pe care o creăm zi de zi, reciclând cât mai mult posibil și folosind în creațiile noastre materiale reciclabile. Astfel a luat naștere calendarul recreativ din 2023, Transformări creative. În fiecare lună vom lucra cu un material ce se poate recicla.

Luna aprilie are ca obiectiv transformarea cofrajelor de ouă, ce și-au îndeplinit scopul inițial, în obiecte decorative sau cu scop practic.

A treia temă impusă a lunii aprilie a fost realizarea de flori din cofraje. Florile chiar le-am făcut în aprilie, odată cu una din temele de la provocarea Salvăm Păpuși. Inițial am vrut să combin temele, dar mi-a venit ideea să folosesc trandafirii rămași pentru a decora capacele unor minicutiuțe după modelul celei din martie, când am transformat cutiile de conservă.





Mai multe poze nu am, am ceva cu făcutul pozelor în perioada asta, uit de ele. Dar vă pun poza cu materia primă și cu trandafirii din aprilie.



7 comentarii:

  1. Trandafirii natur se potrivesc perfect pe cutiuțe, dar îmi place foarte mult culoarea celor din ultima fotografie. Și modelul, cu petalele încă adunate la mijloc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca depinde de unghiul în care pica lumina. În toate pozele sunt aceleași 2 cutiuțe, doar aranjate altfel.
      Ma bucur ca îți plac.

      Ștergere
    2. A, stai ca ziceai de trandafiri. Tot lumina e de vina. Aceeași trandafiri sunt.

      Ștergere
  2. Am mai admirat cutiutele. Sunt elegante foc cu trandafirasii pe capac.
    O floricica din ultima poza parca ascunde un chip!
    Imi plac cutiutele pentru comorile voastre. Felicitari.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumim Suzana. Cutiuțele aceste nu vor rămâne la noi, vor pleca către cineva, vom vedea în curând către cine.

      Ștergere
  3. Ce bine arata cutiutele ornate cu trandafiri!!! Ma gandeam acum in ce fel as putea eu lipi trandafirii .. :))
    Ma uitam la floricelele facute recent (am combinat lipici normal, apoi am mai pus si banda dublu adeziva (se tot desfaceau.. haha) si ma gandesc ca pentru trandafirii acestia ar fi ideal sa pot folosi pistolul de lipit...
    Foarte frumos!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred că merge cu bandă dubluadezivă, în special aia mai groasp care are ți un fel de spumă între straturile adezive. Eu am folosit pistolul de lipit.

      Ștergere

Va mulțumesc pentru vizită!