joi, 11 mai 2023

Decorativ - Reflexii în oglindă (11)

 



În general soțul meu este adeptul cadourilor practice, dar anul acesta a reușit să mă surprindă de mai multe ori cu niște mici atenții pur decorative. Printre ele se numără și acest ornament cu flori, care trebuie să recunosc, nu se potrivește tocmai bine prin coloritul albastru cu tematica noastră din living (negru - roșu - lemn natur), dar care îmi place mult tocmai din cauza oglinzii.  Mă tot gândesc unde să-i găsesc un loc potrivit și singura cameră cu nuanțe albastre pe care o am e baia, însă nu vreau să-l pun acolo.

În fine, am studiat florile acelea mult să văd dacă aș putea face și eu așa ceva. Neuronii mei nu au decis încă dacă pot face ceva apropiat, în principiu cred că știu cum, dar de la teorie până la practică e drum lung. Și le-am tot studiat și de atâta studiu nici măcar nu am observat că sunt detașabile. Abia aseară când l-am pozat pe rubrica de azi am observat acest detalie.

 Uneori spiritul meu de observație lasă de dorit enorm. Întmplarea mi-am adus aminte de un alt moment relativ recent ( acum o lună) care exemplifică asta: mașina mea pe care o conduc aproape  zilnic de 5 ani are două ecrane, unul pentru gps și telefon, fix deasupra butoanelor de AC si Radio și altul mai sus aproape sub parbriz în care îmi pot seta să îmi arate consumul, km parcurși, etc.. Acolo am și ceasul mașinii. Lângă acest ecran există un fel de „poliță” pe care se adună spre disperarea mea tichetele de parcare sau bonuri de benzină și care îmi obturează vederea către ceas. De-asta o și țin absolut curată, goală, am nevoie constant să stiu cât e ceasul și acolo m-am învățat să mă uit. Ei bine, după cinci ani de zile în care am fost mai mult sofer în masina asta, la un drum cu soțul (conducea el acum) am descoperit că pe celălalt ecran, cel pt gps si telefon, în coltul dinspre pasager este afisat bine mersi fix ceasul, fără niciun fel de obturație de vedere.  Inutil să spun că după atât de mult timp tot în celalat ecran caut ceasul chiar dacă știu că am varianta mai ușor vizibilă mai jos.



Pozele sunt din arhiva personală

Pentru rubrica Reflexii în oglindă, inițiată de SorinN și redeschisa de Carmen

Recomandare

„Dacă dorești să participi, publică într-un articol pe blogul tău, 

o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai văzut în „oglindă”(poate fi și cea retrovizoare) 

și înscrie articolul în tabel


11 comentarii:

  1. Hahaha, m a distrat mult povestea 😁 cred ca tuturor ni se intampla patanii asemanatoare, cauzate de stress si obisnuinta. Din lipsa de timp, cenzurezi imaginile si le reduci la doar cele direct necesare.
    Semn ca avem nevoie de concediuuuuuuu! 🤗 de soare, de leneveala 🌞
    Da, frumoase reflexii...
    Ma gandeam ca vaza albastra e ok intr o camera rosu-negru-lemn natur. Doar cele doua floricele nu s ar potrivi. Poate sa le inlocuiesti cu maci sau ceva "ierburi" negru-aurii. Doar asa, ca idee, pentru ca stiu ca ai gusturi buna si vei gasi solutia perfecta 👍 Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred că voi incerca să le înlocuiesc cu alte flori să vad cum se așează. Totuși albastrul vazei este destul de mult aplificat de oglindă.
      Eu am nevoie de concediu după concediu de cele mai multe ori. mai degraba am nevoie să plece toți de acasă doua trei zile si să mă lase să nu fac nimic, dar nimic absolut toată ziua.

      Ștergere
  2. Initial am crezut ca tu ai facut decoratiunea (vazusem doar imaginea). Foarte interesanta asocierea cu oglinda (nu stiu de ce am avut senzatia ca e in baie 😅 - apoi am citit ce ai scris).
    Florile sunt din foaie din aceea gumata? Daca se scot ai putea sa faci mai multe tipuri si sa modifici doar floarea (banuiesc ca sunt puse pe ceva) in functie de dorinta (de ex in dec poti pune poinsettia).
    Oricum foarte dragut gest si cadou :D. Sa te bucuri de el :*

    Da... uneori mai facem astfel de descoperiri :)))). Ne dam seama .. oh, stai... pentru asa ceva era butonul, sau accesoriul.. sau... ah.. haina asta are un buzunar ascuns? :))
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O idee interesanta să schimb florile în funcție de anotimp/lună. Poate voi reuși cu ele, ideea asta pentru tablou incă nu s-a materializat.
      Stii că îmi place să urmăresc filmulețe cu ”stiați că...gaica de la pantaloni e pt ...” nu că le tin minte pe toate, fix acum nu-mi vine nimic in minte, dar întelegi tu la ce mă refer.

      Ștergere
  3. Florile acelea nu sunt deloc greu de făcut, le poți face in orice culoare, sau le poți înlocui cu alte flori. Un cadou frumos, sticluța are culori atât de delicate!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Intr-adevăr, nu par greu de făcut, dar n-am făcut niciodată și atunci pare dificil.
      Mulțumesc.

      Ștergere
  4. Si eu cred ca acele nuante nu contrazic negrul - rosu - lemn natur. Iar forma sticlutei este deosebita. O pulverizare cu auriu, poate fi o solutie, pana te vei hotari.
    Este un cadou frumos si cu siguranta ii vei gasi locul potrivit.
    Pupici si seara frumoasa! 😘❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tocmai că este un cadou și mai ales de la soț, am o reținere în a-i aduce modificări. Cred că asta e și motivul pentru care țin cumva sa-l pun în living

      Ștergere
    2. Atunci lasa alte ganduri si pune-l undeva. Vei sti pur si simplu unde se va simti bine...

      Ștergere
  5. E frumos si foaaaarte interesant aranjamentul! <3
    Sunt adepta "stilului eclectic" - sa nu zic "haos" - asa ca... se potriveste perfect in decor acest aranjament. :-) (din punctul meu de vedere, evident) E un fel de... "piesa centrala", o piesa care concentreaza atentia privitorului prin... ineditul ei acolo. :-)
    <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Probabil voi adapta această variantă. Pentru brad a mers. merci Diana.

      Ștergere

Va mulțumesc pentru vizită!