vineri, 12 mai 2023

Nero - „Laleaua neagră”

 Aveam altceva în plan să scriu azi, de altfel aveam alt plan pentru azi, dar când e să se întâmple, se întamplă. Pe la mijlocul dimineții, fix cnd am plecat de acasă cu treburile programate azi (copil de dus la scoală, programare la dentist), mă sună celălalt copil că... probleme cu Nero. Descoperise pe falca lui o rană destul de urâtă. Face poze, îmi trimite, eu trag pe drapta trimit mai departe la veterinar si apoi mă reînscriu în trafic (eram deja in întarziere) si sun să vedem ce e de făcut.

Ne-a explicat el să tundem, cum și cu ce să curăâam, etc... Îi transmit copilului ce să facă până mă întorc, îl las pe cel mic la școală și mă duc la dentist. GPS-ul a ținut cu mine și a reușit să mă rătăcească pe niște străzi și să mă îndrume pe una cu interzis. Dar ca să fiu sinceră, semnul părea nou așa că poate era pus de curând și nu s-a făcut update în google maps. Loc de parcare...cu greu am găsit, deja sunam dentistul să-i spun că sunt în fața porții, dar mai întârzii până parchez. Mie nu-mi place absolut deloc să întârzii la programări, eu sunt omul care de obicei ajunge cu 15-30 min mai devreme. Azi n-a fost să fie. Prin urmare, am uitat să-i trimit domnișoarei numărul de telefon al veterinarului să vorbească direct cu el. Dar am copil mare cu capul pe umeri, știe să folosească google și s-a descurcat. La finalul programării mă asteptau multe mesaje printre care:  ”sună când termini” ca să trec pe la veterinar să iau cele necesare.

Am preferat totuși să trec pe acasă,  să iau și cățelul, și bine am făcut. Nu aș fi putut să-l tund la fel de bine cum au făcut-o la cabinet. Se pare că are o dermatită cu reacție alergică cauzată cel mai probabil de o înțepătură. El s-a scărpinat atât de tare că și-a smuls blana și i-a dat sângele. Ne-au dat un spray special pentru a trata plus tratament cu antibiotic. Dar...ca să nu se mai scarpine și să nu îl mai lingă Bella pe acolo ( drăguța de ea încercase să-l vindece) s-a ales cu una bucată con mare. E atât de necăjit și incomodat de acest instrument de „tortură”. Dar realizez cât de necesar era când aud zgomotul făcut de gheara lui pe con, când încearcă să se scarpine.



Întorşi acasă, a durat ceva până a învățat cum să meargă cu conul. 

 

Bella îl aștepta nerăbdătoare în țarc:

 

Cum să bea apă a învățat repede.


Dar se mai lovește încă de  trepte sau de vreun copac pe care vrea să-l însemneze. Seara părea destul de necăjit, mai ales că nu poate să se lipească de noi cum  face de obicei. I-am trimis și soțului poze cu el și l-a poreclit „Laleaua neagră”.

 

Când s-a liniștit șă se culce, Bella și Porto s-au așezat lângă el ca niște buni prieteni.

12 comentarii:

  1. Dragul de el, prin ce trebuie sa treaca. Sper ca isi da seama ca e spre binele lui. Ca doar se simte atat de iubit! Ai mai postat candva gulerul ala, ca parca mi-e cunoscut?
    Sa dureze cat mai putin utilizarea lui si sa-l revedem fara, cat mai repede. Ultima poza e mortala. Le dau pupici, ca sunt minunati!
    Un weekend linistit, draga Niko! 😘❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu am mai postat niciodată conul pentru că e prima data când avem. Am scris mai mult despre el în articolul de azi.

      Ștergere
  2. Of, sper să i-l poți lua cat mai repede. Cred că e foarte dezorientat.

    RăspundețiȘtergere
  3. Dragul nostru Lalea Neagra !!! :*
    Tinem pumnii sa se recupereze rapid. Daca afli de la ce a avut reactia aia, poate ne spui si noua - sa avem in vedere :*.
    Imaginea de final este ... pur si simplu de pus in rama. Cum au ei grija unii de altii, dragii!! :)
    Auzi.. dar Fifi pe unde era de lipseste :)))).
    Pup cu drag!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A, e fix intrebarea pe care ar fi trebuit să ne-o punem aseară. Noi nu ne-am pus-o!. Raspunsul o sa-l dau în articolul de mâine.
      O seară faină!

      Ștergere
  4. ah, acum mi-e clar! am pierdut postarea aceasta ♥♥♥ Dragul de Nero. Dragii de voi - ca toti sunteti partasi la vindecarea lui Nero - sa fie grabnica si sa va bucurati din nou de rutina familiei! Impresionante fotografiile 😘❤️ 😘❤️ Va pup si va imbratisez 😘❤️😘❤️

    RăspundețiȘtergere
  5. Si iata ca nu m-am inselat... Am vazut titlul postarii pe blogroll si am avut un sentiment de teama - motiv pentru care nu am accesat.. Cand am vazut si a doua postare... ups! Acum doua luni am trecut cu Miki (catelusa) printr-un episod urat si nu m-am simtit in stare sa citesc aici desi incepusem sa-mi spun ca "Laleaua neagra" - fain l-a numit! <3 - nu poate fi "de rau". Ma bucur sa aflu ca nu e asa de rau cum ma temeam. Si-i tare bine ca ati remarcat la timp ca are o problema...
    Pfuuu! Dragul de el! Cam stiu cum e cu acel con pentru ca a avut si Miki, in urma cu cativa ani... Se vindeca baietelul! <3 Prietenii lui sunt acolo, si-l ajutati cu energia voastra! <3 <3 <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu mi-am dat seama că sună atât de sumbru. Pentru noi el e oricum Nero, Negro(așa îi spunea soacra că nu înțelesese bine numele) și oricâte variante posibile. A fost oarecum rău că e cea mai dificilă îmbolnăvire a lui. Dar sperăm să se facă bine cât mai repede.

      Ștergere
    2. Nu suna sumbru... A fost un "ecou" in sufletul meu (sau o "deductie", cum am mai scris intr-un mesaj) Am avut un "sentiment negativ" citind titlul - cred ca si de-ai fi scris "Nero, balerina roz" la fel as fi simtit. :-) Cum ziceam, n-a trecut prea mult timp de cand cu Miki si cred ca sunt cam... prapastioasa. :-)
      Nero se face bine! <3 Am aflat de curand, din postarile celelalte (azi am citit invers postarile pentru ca am vrut informatii actualizate despre Laleaua neagra) :-)

      Noi am avut (pentru scurt timp) o catelusa (metis de Pinscher pitic) pe care o numisem Nera (unii vecini ii ziceau "Negra" - de ce nu i-or fi zis "Neagra" direct! :-) O adoptase cineva de la un adapost, apoi n-a mai vrut-o... Am luat-o noi si am aflat ca avea parvoviroza... Am facut pentru ea tot ce s-a putut dar pentru ca nu a fost inceput la timp tratamentul, si era puiut, n-a reusit...

      Ștergere
    3. M-am gândit ca probabil ai avut o experienta de acest gen. Îmi pare rău de catelusa Nera.

      Ștergere

Va mulțumesc pentru vizită!