duminică, 26 martie 2023

Recuzita - Salvăm Păpuși (03)

 

Monica, mesagerul provocărilor verzi s-a activat așa acum pe utima sută de metri și a început să pregătrească recuzita pentru Monica cea mică, tema numărul trei din ediția a doua Salvăm Păpuși organizată pe blogul Provocări verzi .

 E puțin cam stresată sub presiunea termenului limită de înscriere a lucrărilor așa că nu e prea comunicativă și nici sociabilă. Nu are ea timp de ședințe foto, mi-a spus. A intrat în modul urs, lucrează acolo și uită să facă poze. Dar ceva ceva am reușit să prind pentru articolul de azi.

Pentru început s-a concentrat pe trei elemente de recuzită de care are nevoie pentru montarea scenei de la tema 4 a provocărilor verzi. : floricle de sulfină, niște floricele mici galbene, un copac și o trăsură.


A început cu pregătirea unor floricele mici 3-5 cm, ce ar trebui să reprezinte flori de sulfină, doar că nu a putut face floarea exact ca cea din realitate. Zice ea că totuși seamănă. Florile sunt făcute din două benzi de hârtie creponată franjurată, galbenă și verde lipite una de alta și înfășurate în jurul unei sârme subțiri. Unele au și frunzulie alungite ca cele ale plantei adevărate.



A continuat cu copacul. Tulpina este formată din mânerele de la pungile de hârtie natur care mi-au rămas când am făcut tuburile de hârtie pentru ornamentele de 8 martie.  Pe fiecare „mâner” care reprezintă o ramură a lipit hârtie creponată să sugereze coroana de frunze.


La final s-a apucat de trăsură, roțile sunt din carton de la cutile de ambalaj cu „șine” din cercuri din tuburi de hârtie igienică. Roțile sunt montate pe bețe de frigărui trecute prin tuburi de hârtie lipite de corpul trăsurii. Trăsura este formată dintr-o cutie de medicamente îmbrăcată în hârtie creponată neagră lipită pe o placă de carton, deasemenea îmbrăcată în hârtie creponată neagră. Dar nu mi-a dat voie Monica s-o pozez separat, că nu a făcut încă atelajul cailor. Încă nu s-a hotărât dacă îl mai face. 



12 comentarii:

  1. Trasurica ma atrage ca magnetul pilitura de fier! 😊 E super faina! Floricelele de sulfina la fel: frumoase (par a fi floricele adevarate uscate, nicidecum hartie) - foarte reusite. Si copacelul e dragalas! Parca-i numai bumbi. 😊
    Felicitari, M. si spor la lucru! 😊
    Iti doresc sa ai saptamana minunata! ❤ 😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am fost super incântată de trăsurică ieri până azi când privită dintr-un anumit unghi poarea a fi automobilul lui Herr Director, fratele domnului Deleanu. O saptămână minunată și ție!

      Ștergere
  2. floricelele de sufina as fi putut sa jur ca sun flori adevarate, uscate! Minunate si trasurica si copacul!
    Monica nu ar trebui sa nu se planga sau rusineze, a realizat numai lucrusoare frumoase! ☺ Cu elan, mai departe draga mea, esti pe drmul bun! Bravo Monica, bravo Niko ♥♥
    Noapte buna si un start bun in saptamana ce incepe maine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult Carmen. Chiar a început bie săptămâna!

      Ștergere
  3. Foarte reusit ansamblul! Ce-mi place cum se joaca fetele! Floricele sunt chiar foarte realist create. Felicitari, draga Niko si Monica! Si vorba Dianei, trasurica aia este delicioasa!
    O saptamana faina la voi! Pupici! 😘❤️

    RăspundețiȘtergere
  4. Florile de sufina am crezut că sunt flori uscate, nicidecum flori de hârtie! Super! Chiar dacă ai făcut totul în grabă au ieșit minunat! Felicitări!❤️ O zi frumoasă să ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acum că aâi tot ziz, crec că aș fi putut folosi ceva flori uscate, chiar daca nu ar fi fost fix de sufină. Mulțumesc. O zi frumoasă și ție!

      Ștergere
  5. Si eu am crezut ca sunt adevarate floricelele! Ne-a pacalit Monica pe toate! Si abia astept sa vad trasurica!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trăsurica a rămas în același stadiu din două motive. Unul legat de timp, că a trebuit azi să pictăm (asa-i cand pui bine lucrurile- nu le mai găsești) și doi, pare a semăna și cu atomobilul lui Herr Director. O să vedem până la urmă în ce direcție va evolua.

      Ștergere
  6. Superba trasurica!!! :D Imi plac mult genul acesta de craft-uri :)). Anul trecut cand au fost baietii m-a chinuit talentul sa le fac masinute din tubururi de la hartia pentru bucatarie.. si capace de la pet...
    Ei nu aveau treaba cu mine.. am pus rotile asa stramb tot agitandu-ma pe langa ei.. ca nu stiu daca merge vreuna :))))
    Imi place mult cum ai facut trasura - am vazut-o si in scena!!
    Floricelele sunt delicate!! Foarte realist au iesit!! Iar copacelul imi place mult - ce idee faina!! Acum vreau si mai mult harie creponata - in ultima vreme m-am tot lovit de reclame la asa ceva si chiar zilele trecute vorbeam cu Mami de asa ceva. :D
    Super faina recuzita
    pup cu drag .*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc Rux. Si trăsurica mea merge. Piticul de pe creierul meu a vrut neapărat să se poată învârti roata.
      Hârtia creponată chiar se dovedește a fi salvatoare în multe proiecte.

      Ștergere

Va mulțumesc pentru vizită!