sâmbătă, 4 martie 2023

Am început lucrările de primăvară în grădină

 Azi a fost o zi însorită, deși pe la meteo anunțaseră ploi. Dar parcă Doamne Doamne a vrut să țină cu mine și cu planurile mele de a începe lucrările în grădină. Așa că am început. 

Aveam în plan să curăț pomii. Am început cu părul de la poartă, dar m-am extins la tot rondul din jurul lui : am tăiat trandafirii, am jumulit plantele uscate și greblat frunzele căzute în toamnă. Cu grijă că au început să răsară lalelel și zambilele.


Bine-nțeles la final am avut un inspector mai mic


Cei mai mari negri, „supervizau” lucrarea bronzându-se la soare.


Cât m-am ocupat eu de flori, soțul a arat, lucru la care nu mă așteptam să reușim azi.



Și dacă tot mi-a arat am profitat și am pus repede și mazărea:


Sunt mai mult decât recunoscătoare pentru tot ce am putut să facem azi, chiar dacă mai sunt încă mușchi care încă se vaită după efortul prelungit de azi. Sper să îmi reintru repede în ritmul de lucru necesar.


16 comentarii:

  1. harniceilor!si eu vreau sa ma apuc, dar astept sa se mai incalzeasca

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și la noi mai sunt nopțile reci, dar nu prea îmi permiteam să mai aștept ținând cont că trandafiri au intrat deja în vegetație și au lăstari și de 5 cm.
      Mulțumim. Sppor și vouă la lucrările de primăvara, atunci când o să le începeți.

      Ștergere
  2. Spor la treaba! O zi frumoasa iti doresc! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce harnicie la voi! Prietenii pufosi parca inspecteaza zona!
    Spor la tot, draga Niko! 😘❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumim Suzana. Prietenii blănoși ( cred că așa le rămâne numele - blănoșii) sunt foarte fericiți când stăm afară și ne însoțesc peste tot unde mergem. Și chiar inspectează tot să vada ei ce se modifică și ce nu.
      Spor și ție.

      Ștergere
  4. Ce frumos!!!! M-am bucurat mult de vestea aceasta - mi se pare minunat ce faceti voi acolo :). Ma bucur ca ati reusit sa faceti atat de multe lucruri intr-o singura zi!!
    Pe 4 a fost chiar o zi faina! Sa fie cu rod din belsug :D!

    Pupici si salutari si ajutoarelor blanoase 🌸!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar a fost una dintre cele mai frumoase zi, una cu mult spor.
      Blănoșii noștrii îl salută pe Kouki.

      Ștergere
  5. Ați făcut multe pentru o singură zi! Aici în nordul țării (mă rog, centru -nord) încă avem petece de zăpadă, mai avem de așteptat. Dar am și eu niște pliculețe pregătite, nu mult că încă nu locuim acolo și e la ceva distanță de noi gradina.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, e climă diferita de la o zona la alta. Deși recuosc că n-am mai avut de câțiva ani zile așa calduroase la început de martie.
      Mult spor și vouă.

      Ștergere
  6. Spor la treaba, ce frumi, de-abia astept sa vad minunatiile!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu la fel, de-abia aștept să vad verde în grădină
      Mulșumesc.

      Ștergere
  7. Imi place micul inspector Porto, dar imi plac si cei doi harnici Bella si Nero! 😊 💕

    Spor la tot ceea ce doriti sa faceti! Pentru o singura zi e Uau! din punctul meu de vedere. Inainte sa citesc de muschii "febrili" 😊 fix la febra musculara m-am gandit cand ai scris ca ai curatat parul. 😊
    In echipa se lucreaza mai cu spor. 😊
    Bafta de vreme faina, potrivita pentru lucrarile in gradina! Mai e un pic si va fi tare colorat la voi!
    Pupici! ❤ 😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. După toata inactivitatea de peste iarna, dacă pot să zic așa, că degeaba nu am stat, dar nu am făcut tipul acesta de sport, să știi că se simțeau oasele cam ruginite încă de dimineață. A durat cev a până m-am obișnuit un pic cu mișcarea. Iar mușchii febrili se (re)simt și acum deși în principiu ieri s-au odihnit.

      Ștergere
  8. Ați început deja activitatea prin grădină👍și eu, după curățenia prin grădina cu flori, mi-am recunoscut toți mușchii care s-au blocat de "febră" 😃
    Pupici ❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am învățat prin facultate că poți evita febra musculară după un astfel de efort luând o aspirină imediat ce ai terminat efortul fizic sau o linguriță de zahăr. Trucul merge și îl mai aplicăm uneori și acum, mai ales în concediu când facem drumeții mai lungi.

      Ștergere

Va mulțumesc pentru vizită!