marți, 8 noiembrie 2022

Experiment nereușit cu petale de trandafir

 Săptămâna trecută în Calendarul Recreativ am avut ca temă Florile. Pentru seria mea de sticle am vrut să fac din petale o rochiță pentru o figurină de hârtie (balerină), dar din nefericire pentru mine nu am găsit caietele cu petale presate. Pentru provocare am făcut o sticlă cu flori uscate. Dar îmi stătea gândul la joaca cu petale și am vrut să încerc ceva cu petale proaspete. 
Am avut de unde alege, în grădină trandafirii sunt o frumusețe, nici nu zici că e deja noiembrie și iarna bate la ușă.
Mi-am dorit să fac o coroniță din petale, cu ceva în mijloc, prinse într-o folie transparentă să o pot punne pe geam. Cu transparența a fost simplu de rezolvat, o folie de laminare. 
Apoi m-am decis să fac o inimă din petalele roșii.


Primul pas a fost să îmi fac un desen de ghidaj pentru așezarea petalelor. Pe o foaie A3 am desenat cu compasul două cercuri concentrice care să reprezinte coronița, iar în centru cu rigla și compasul o inimă.

Cum se desenează inima: se desenează un cerc. În acesta se duc două diametre perpendiculare, preferabil să fie una verticală. Capetele celor două diametre reprezintă varfurile unui pătrat, căruia îi desenăm mai accentuat laturile de jos. Vor reprezenta vârful inimii. Pe celelalte două laturi se desenează două semicercuri. Se măsoară  lungimea laturii, se semnează mijlocul și în dechiderea compasului se ia jumătate din lungimea laturii. Centrele celor două sermicercuri sunt mijloacele laturilor.




După ce am terminat desenul, am așezat deasupra o foaie de laminare și în interiorul ei am potrivit petalele. Până aici totul a mers perfect. Apoi am băgat folia cu tot cu hârtie în laminator. Nu știu dacă hârtia aflată în exteriorul foliei a influențat sau nu. Tind să cred că a avut și ea o influență, deoarece partea de folie ce se afla lângă hârtie nu pare să se fi strâns la fel ca cealaltă. Am încercat să o laminez de mai multe ori, dar n-am putut scăpa de cutele făcute inițial. Cu foaia albă dedesubt nu se vede chiar așa de tare, dar fără pare că proiectul a fost prins de ploaie și s-a scurs. Acele dâre pot fi și din cauza aburului ieșit din petalele proaspete atunci când au fost încălzite. 

 

În plus după doua zile, deja petalele își schimbă culoarea:



E clar că principala problemă a fost dată de prospețimea florilor. Mă gândesc că dacă aș fi laminat și hârtia odată cu ele, aceasta ar fi absorbit din apa eliminată de petale, dar în timp cred că și acolo ar fi apărut probleme. Deci, musai plante uscate.

Am găsit un tutorial de uscare a florilor în microunde, dar încă nu l-am incercat. Va urma în curând

8 comentarii:

  1. E o inimioara inghetata - are turturi. Sau... e o inimioara careia lacrimile ii curg siroaie - de bucurie!
    Imi place ce ai reusit sa faci! As zice ca nu e nereusit experimentul acesta pe care-l consider foarte interesant.
    Salvez link-ul si pentru lucrarea ta, si pentru uscarea florilor la microunde (mi s-a strans inima cand am vazut florile vii puse in cuptor - si n-o sa incerc, insa imi place ce face fata cu florile uscate) :) , dar mai ales pentru indicatiile despre cum se deseneaza inima perfecta. :)
    Multumesc, Niko!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La tine m-am gândit când am scris etapele pentru desen. Sper că explicațiile sunt destul de clare.
      Eu am mai laminat frunze și flori, dar fuseseră presate și uscate.
      Dacă stai să te gandești și la presarea aia clasică între foi de ziar tot flori vii se pun.
      O si zu spor îți doresc!

      Ștergere
  2. Niko, eu am laminat petale de orhidee alba si si-au modificat culoarea dupa cateva zile.
    Parerea mea este ca ar trebui o laminare la rece, dar nu am folie pentru asa ceva.
    Si cred ca ar trebui presate macar cateva ore, ca sa stea perfect orizontal. Eu cu petalele asa am facut
    si nu s-au format cute. Sa stii ca poti gandi un proiect 3D, chiar interesant.
    Din orice experienta invatam, mai ales din cele pe care le 'consideram' nereusite. Penru ca deschid posibilitati nebanuite!
    Doar inspiratii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai drepate Suzana.De cele mai multe ori suntem tentati să arătăm numai reușitele, dar consider că și încercările nereușite ar trebui împărtățite fix din acet motiv.
      Nici eu nu am folie pentru laminare la rece.

      Ștergere
  3. Ce interesant experiment! :O
    De la cum putem desena inima (desi eu cred ca tot pe repede inainte as desena-o) la ideea cu laminatul!! Chiar daca au iesit acele imperfectiuni, mie imi place si sunt curioasa cum se va comporta in timp :D
    Mult spor in continuare! Si timp pentru cat mai multe experimente :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu mai știu pe unde l-am pus, dar după câteva zile se decoloraseră toate petalele. E clar că trebuie numai cu petale uscate.
      Scuze pentru întarzierea răspunsului, abia azi am vazut comentariul tău. Intrase și acesta în spam.

      Ștergere
    2. Mie mi s-a intamplat ceva si mai inteersant. M-am trezit in spam cu niste comentarii vechi, publicat anterior pe blog :)))) Noroc ca il mai verific periodic (dar sper ca in astia 2 ani cat nu prea am avut acces, sa nu imi mai fi facut astfel de figuri :)

      Ștergere
    3. Am sters tot ce aveam in spam si nu era comentriu de la voi sau un comentariu ok pentru blog. O sa incerc să urmăresc sa il tin mereu gol si sper sa nu se mai intample asa.

      Ștergere

Va mulțumesc pentru vizită!