miercuri, 2 noiembrie 2022

Căminul meu, un colț de rai!- Saptămâna 4

 Luna octombrie a trecut și odată cu ea și  provocarea ”Căminul meu, un colț de rai” lansată de Irina. Numai eu am rămas cam în urmă cu postrările. În ultima parte a lunii am combinat cerințele săptămânilor 4 și 5 într-una singură, de 8 zile, astfel încât pot spune că a fost tema ODIHNĂ ȘI RĂSFĂȚ.


Cerințele inițiale:
SĂPTĂMÂNA 4 - MĂ ODINESC
Saptămana aceasta pun odihna pe lista de priorități
Provocarea :când ajungi acasă de la serviciu, fă-te comodă, pune-ti o muzică liniștitoare.

SĂPTĂMÂNA 5 - MĂ RĂSFĂȚ
Saptămana aceasta sunt bună și iubitoare cu mine
Provocarea : răsfață-te în fiecare zi cu ceva

Ce voi adapta eu: - sincer , încă nu știu exact, doar că voi profita la maxim de excursia programată și de timpul petrecut cu fetele. 

Am avut un avantaj deosebit că această săptămână a coincis cu vacanța de toamna a fetelor ale cărei detalii le-am povestit și le povestesc în articole separate. Un alt avantaj a fost excursia programată la Sibiu, unde deși am acumulat oboseala vizitând tot ce puteam vizita, pot spune că m-am răsfățat făcând exact ce-mi place cel mai mult să fac în concediu: să vizitez și să-mi cumpăr suveniruri, în special magneți cu forme deosebite ale locurilor pe care le vizitez. Sunt și o împătimită a lucrurilor handmade, a acelor chioscuri cu tot felul de obiecte de artizanat. Mi-am luat un suport de servețele cu mesajul ”Casa, dulce casa” și un tocător de lemn pirogravat cu ”Binecuvantarea casei”. Mi-au plăcut în mod deosebit pentru mesajele transmise care se potrivesc perfect cu această provocare, dar și că nu erau legate neaparat de locul de unde le-am cumpărat.


Întoarsă acasă, o zi am dedicat-o efectiv odihnei, necesara după un drum lung pe Valea Prahovei. Am făcut un timp dublu față de cât ar fi trebuit. Apoi mi-am dedicat timpul fetelor și activităților creative și mi-am îmbogăâit colecția de sticle decorative.





Concluzii: În forma ei inițială, provocarea asta nu e de mine. Am și zis de la început că o voi adapta după nevoiele mele ceea ce am și făcut. Mi-a plăcut prima săptămână cu aprinsul lumănării în fiecare zi, dar nu am mai continuat obiceiul în afară sărbătorilor religioase când aprindeam candela.

Săptămânile doi și trei, de curățenie și reconectare...nu am simțit că am făcut ceva special pentru provocare ca în săptămâna întâi sau chiar si patru cu răsfățul. La mine, cu fiecare activitate creativă se face dezordine, cu fiecare pregătire sau musafir se face ordine, cu orice deplasare mai ales în afara localității (vacantă sau petreceri) se lasă cu rascolit prin dulapuri, la ăntoarcere se face ordine, cu orice activitate de sezon prin gradina, se neglijează ceva prin casa, care se recuperează cand se poate.

Mi-a făcut plăcere să particip la provocarea aceasta, așa cum am putut și cum am înțeles-o eu, dar cumva cred că pentru celelalte două săptămani din mijloc trebuie să găsesc niște activități speciale nu dificile, pe care să le fac  doar în acele săptămâni.

8 comentarii:

  1. Si mie imi placea cand mergeam in calatorii sa ma opresc sau macar din mersul masinii sa arunc cate un ochi catre tarabele cu suveniruri, mai ales cu lucruri facute de mana, din lemn, lana etc... (pe vremuri ma uitam cu bucurie si la produse culinare... hahahah - era o bucurie pe Bran, mai ales - dar era altfel: cea mai buna urda am mancat-o acasa la un domn cioban, caruia ii ziceam Bunicu - facea domnul acela o branza atat de buna, luam de burduf, in coaja de brad. au trecut acele vremuri).
    sa te bucuri de amintiri (sunt tare faini si magneti - si mie imi plac hihihih).
    Mie mi se pare ca provocarile sunt facute sa le si adaptezi, sa le dai ceva din tine, cum ar veni, nu ceva stas... sa le pui amprenta. Si cred ca ti-a iesit de minune!
    :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Alea de pe Valea Prahovei erau preferatele mele. Bine că nu prea vedeam prin alte părți, și mereu când mergea tata pe Valea Prahovei il rugam să oprească, macar să ne uităm. Nu prea cumpăram atunci astfel de suveniruri și probabil de asta am acum un fix să iau ceva oricât de mic de la tarabele astea.
      Magneții în curând va trebui să încep să triez din ei. Nu o să mai am loc. Cea mică îi pune pe ai ei pe calorifer.
      Ai dreptate cu provocările. Până la urmă dacă nu îi poți imprima ceva din personalitatea ta, atunci devine o corvoadă, o obligație și mai bine te lipsești.
      Mulțumesc de apreciere. O zi minunată să ai.

      Ștergere
  2. Răspunsuri
    1. Mulțumesc.
      Scuze pentru întarzierea răspunsului, abia azi am vazut comentariul tău.

      Ștergere
  3. Mie imi place cum ai conceput postarile astea. Pana la urma esenta este locatia coltului nostru de rai, in caminul nostru. Si am revazut si colectia de sticle si este faina. Sa va bucurati de ea in cele mai placute momente.
    Seara buna, draga Niko!❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc Suzana. Trebuie să spun că îmi plac aceste provocări lunare cu un alt specific decât cel creativ organizat de mine, cu o postare pe săptămână.Mi-ar placea să gasesc pentru fiecare lună ceva asemanator. Momentan am doar acesta de octombrie, cu mențiunea că trebuie s-o adaptez pentru mine și Bucurii de ianuarie, initiata tot de Irina(dulce casa)
      O zi frumoasă să ai!

      Ștergere
  4. Pe mine ma zapacesti! Ești de admirat să fie clar! 😊 Dar ma zapacesti teribil cu puterea ta de munca! Ești mereu în mișcare și găsești timp pentru fel de fel! Am obosit doar citind despre cele ce le faci! 😃
    Spor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În condițiile în care simt că nu reușesc să fac mare lucru în ultima perioadă, când treburile nu le termin după părerea mea la timp și că am reunțat la multe să le mai fac ( nu am plantat și nu voi mai planta nimic in toamna asta), efectiv vorbele tale vin ca un balsam pentru suflet. Parca nu mai simt că esuez chiar asa mult cum am impresia. Multumesc.

      Ștergere

Va mulțumesc pentru vizită!