În ceea ce privește sănătatea, piticul cel mic e bine, ia tratament preventiv. Dar cel mare mai are de tras, i s-a declanșat și tusea alergică așa că a fost trecut pe aerosoli.
🍬 Organizare: la capitolul liste cu ”To do” stăm bine. Le avem făcute pe toate. Stăm prost la nivelul de bifare al lor. Fiind nevoie de o regândire a tratementelor, și deja începusem să încurc cine ce ia, am făcut curat în toate medicamentele, și am pus în coșulețe separate tratemantul fiecăruia. Cu listă, în ce ordine se iau. Apoi am început curățenia și la parter. Etajul nu mai necesită decât ceva de suprafață ( șters praful și aspirat). Fiind ceva raze de soare, și am sperat eu mai cald, am făcut curățenie pe veranda animăluțelor. Seara a urmat bucătăria - geamuri, blat aragaz. Celelalte fuseseră făcute cu o săptămână în urmă.
🍬 Acultăm : colinde, în final a venit vremea loc. Pentru mama ascultăm mai mult colinde românești, deși mai strecurăm și ceva în engleză. Defapt youtubul face ca de obicei playlisturile sale. Azi vă arăt doar un colind cântat de Pentatonix, un colind și formație care îmi plac mie mult.
🍬 Adventul cu activități : Tot la parter e camera mea de craft pe care chiar vreau s-o pun la punct și am început să o organizez, ceea ce îmi pune bețe în roate cu proiectele, posibil să nu le termin pe toate anul acesta, mai ales că am tot adunat restanțe. Mi-am făcut un tabel ca anul trecut să văd ce pot face mai întâi și să le organizez după tipul de material necesar :
Tema de miercuri a fost simplă: tablou, așa că am profitat să termin proiectul meu cu brăduți evantai.
🍬 Adventul fotografic: Martinel face ture prin camera mea : pe masă, pe canapea, birou și tot așa, oriunde, numai să găsească spațiu de lucru. Pentru bomboană, tema din calendar, a luat prima hârtie de împachetat găsită, o bucățică de polistiren și gata o bombonică mică micuță!
🍬 Decor: de obicei Martinel prezintă decorurile noi, dar de data asta fiind vorba de veranda animalelor, i-a fost teamă să iasă. Dacă l-ar prinde Bella l-ar smotoci cam prea mult. Nu ne-ar plăcea nici mie și nici lui.
Brăduțul a fost realizat la adventul de anul trecut (detalii aici) și mă bucur că nu s-a deteriorat la depozitare( a fost strâns cu tot cu decorațiuni).
🍬 Tema următoare: este la alegere, ceva Roșu și/sau verde. Martinel a ales două cartoane colorate să o prezinte.
🍬 Tema anterioară:
Globuleț - Ziua 20 |
in sfarsit sunt si eu in concediu si imi incep ziua la o cafeluta, citind blogurile preferate :).Acum ma uit in urma sa vad ce ati mai facut :)
RăspundețiȘtergereConcediu plăcut Irina.
ȘtergereHa! La polistiren nu ma gandisem pentru bombonele! Nu stiam formatia! Mi-a placut mult cum au cantat.
RăspundețiȘtergereDeosebita interpretarea. Iar braduletul de anul trecut este un deliciu. In stilul asta vreau sa fac ceva pe care sa pun luminite. Posibil pentru la anul...
Spor la tot, draga Niko! Salutari trupei! 😘❤️
Mi--a fost greu să reșin numele formației în primul an când am auzit-o, dar după ce anul următor am obosit căutând-o până am găsit-o, mi-a rămas în minte și inevitabil ascul de sărbători această varianta a colindului.
ȘtergereUite că la luminițe pentru brăduțul de lemn nu m-am gândit. Poate anul următor vom pune.
Trupa te salută și ea. Somn ușor și spor în toate.
Excelenta interpretare (Pentatonix)! Citeam in timp ce ascultam si cand am ajuns la Martinel care facea ture l-am si vazut cum se agita, in ritmul muzicii! 😊 S-a descurcat bine cu bombonica!
RăspundețiȘtergereBradutul decor e fain! Fifi are acces la decoratiuni? 😊 E primul lui Craciun! ❤
Am uitat sa scriu la postarea precedenta ca-mi place cum e decorata balustrada! Balustrada e foarte potrivita pentru a fi decorata!
Sanatate! Spor la toate! 😘 ❤
La prima întâlnire cu bradul împodobit a avut tentativa de a se urca în el, dar a fost certat alergat și a înțeles că e interzis. Acum trece pe sub el, mai lovește căte un glob, mai mușcă o beteală, dar le lasă repede in pace. Dacă are tubul lui de joacă la dispoziție nu îi trebuie altceva. Mai are acces la decorațiunile de pe veranda mică, dar nu prea stă acolo.
ȘtergereBalustrada decorată de sarbatori ca î filme a fot un vis. Mi-aș dori-o mai bogată cumva, dar soțul ar zice că exagerez și deja îmi tolerează multe pe tema asta.
Spor și ție!
Ce frumusica e bombinica !!!! :D Imi place tare mult!
RăspundețiȘtergereSi nu mai ai multe proiecte pe lista - doar 7. Poate reusiti sa faceti ceva impreuna si de sarbatori - sau pana la Anul Nou - tin pumnii sa va simtiti bine, sa va aduca mosul multa sanatate si sa va puteti odihni, juca si bucura din plin :*!!!
Cam așa ar fi planul să le fac între Crăciun și Revelion, asta daca nu se hotărăște soțul să plecăm la munte.
ȘtergereO noapte liniștita, Rux.