luni, 12 decembrie 2022

Zăpadă și turtă dulce - Jurnal de advent (11/22)

🍪 Data, ora : încep înainte de miezul nopții, 11 decembrie, dar sigur termin ”mâine”, aș mai avea doar vreo 5 minute.

🍪 Stare:  parcă nu îmi vine să cred că mai sunt doar două săptămani până la Crăciun. Cumva e cel mai ”nepregătit” Crăciun din ultimii ani. Nu am un plan anume de realizat, fac ceea ce pot, dar parcă sunt mult mai puține față de anii anteriori. Mă surprind singură că nu simt nevoia să împodobesc în curte. Mai ales că anul acesta a și brad natural. Poate în week-endul viitor, să termin cu stresul cu târgul de Crăciun. Va fi vineri și apoi sper să revin la ale mele.

🍪 Azi :  nu am făcut prea multe. Prima parte a zilei am rezervat-o odihnei și blogosferei. După-amiază am fost cu fetele la cumpăraturi să umplem sacul moșului. Mai avem de luat vreo două cadouri și apoi ne putem apuca de împachetat. Trebuie să mă gândesc la felicitările pentru cadouri.

🍪 Ascult: încă nu am intrat pe modul colinde. Dar m-a obișnuit să ascult muzică în timp ce scriu pe blog. Preferata de azi e: Iartă-mă lume, de Vescan si Mahia Beldo.



🍪 Adventul fotografic: Tema de azi a fost Zăpadă. Martinel s-a gândit să picteze pe o felie de lemn, un peisaj, dar nu prea avea chef să scoată iar acuarelele pe care tocmai le strănsese. A apelat și el la varianta artificială și a construit un globuleț cu un brădut mic ( e dintr-un set de radiere), căruia i-a atașat o fundiță argintie.


🍪 Adventul cu activități: trebuia să fac turtă dulce, mi-ar fi plăcut să o fac chiar eu de la zero, dar am apelat tot la un kit cumpărat, trenulețul de la Favorina pe care l-am făcut și anul trecut cu fetele. 



Pe lângă bomboanele și jeleurile din set, am mai adăugat și noi gummy bears, M&M și marshmallows. 



Când a fot gata, l-am pus în locul lui definitiv din living, langă omul de zăpadă din boluri.


🍪 Decor: pentru că am vorbit cu Suzana prin comentarii de decorurile de anul acesta din Lidl, nu știu dacă e același lucru, dar două decorațiuni care mi-au plăcut în mod deosebit:

 

O altă zonă preferată, i-aș putea spune Căsuța lui Moș Crăciun, datorită personajelor, moșul și doamna sa, primite cadou de la mama.



Martinel a fost și el în vizită la ei, i-a spus moșului lista lui de Crăciun.



A profitat de vizită șă vă prezinte și:

🍪 Tema următoare: Șemineu

🍪 Tema de ieri :

Săniuța


6 comentarii:

  1. Si a iesit suuuper fain globuletul! Mi-am comandat si eu unul, mititel (si cateva plate :))) - le-am vazut si am zis ca as vrea sa fac un set cu poze :D hahaha.)
    Foarte fain ati facut trenuletul de turta dulce (hmmm.... hmmm si iar hmmm.. maine e musai sa fac si eu un bun pentru ai mei dragi - probabil ceva placinta, dar ma tot gandesc sa incerc o turta dulce, de casa - fara mirodenii, doar cu miere, haha - si eventual sa o pot monta, cumva. :)))) Ce idei ma bantuie la ore mici de noapte.
    Semn ca e momentul sa merg la somn, dar nu inainte de a admira decorurile si de a le sopti si eu Mosului si Doamne Craciun 1-2 dorinte arzatoare (printre care sa imi iasa maine decoratiunea cu semineul.. hahahahahaha)

    pupici si sa avem o saptamana minunata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Globulețe cu poze am făcut în anul pandemiei când încercăm sa ieșim cât mai puțin la cumpărături. Am făcut doar cele clasice, rotunde ca doar asa aveam. Apoi am găsit si alte forme : steluțe, inimioare, bradut,etc...
      Dacă știi sa faci blat de turta dulce. De montat e simplu. E ca și cum ai construi o căsuță din carton. Dacă ai glazura bună, se lipesc imediat. Și poți folosi scobitori pentru a întări pereții. Asa scria în instrucțiuni, dar nici anul trecut și nici anul acesta, nu am avut nevoie.
      Șemineul e o provocare și pt mine. Nu vreau sa mai construiesc încă unul, plus ca de agățat în brad...cam dificil. Cred că voi încerca să îl pictez.

      Ștergere
  2. Martinel se descurca minunat si globuletul e fain. Setul din dreapta il stiam, (cele de la Lidl). E chiar frumos. Insa chiar nu am unde sa-l pun sau sa-l pastrez. Il savurez la tine!
    Imaginile tale sunt niste bijuterii dulci! Foarte frumoase!
    Inspiratie in continuare, draga Niko!😘❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La apartament si eu mă confruntam cu lipsa de spațiu și de depozitare. Acum e ceva mai mult loc, deși devine dificil cu depozitarea.
      Martinel și cu mine îți mulțumim pentru aprecieri.

      Ștergere
  3. Pentru minunatul si dulcele vostru trenulet as fi... tunelul! 😊 sau as fi... furtuna care papa tot. 😊 Greu as rezista sa nu-l devorez! 😊 E foarte reusit, ca aspect - gustul e savuros, sunt sigura. 😊 Offff! :)))

    Martinel, harnic ca de obicei - si primul langa cuplul Craciun. Ar fi culmea ca Mosul sa nu indeplineasca intocmai dorintele lui!
    Imi plac si mie decoratiunile!
    Sa va fie zilele cu veselie! ❤ Spor la impachetat cadouri!

    P.S. Vreo trei zile la rand, intre 4-6 ore, un magazin din apropiere a "bagat" colinde la greu (prin difuzoare), in bucla! Mi se acrise de colinde! Fix in ziua in care m-am hotarat sa le solicit sa renunte n-au mai dat (cred ca se saturasera si altii - sa le asculte clientii/trecatorii e una, dar cei care locuiesc in apropiere... mvai! acelasi 6 colinde, in bucla!!!!)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vai, că am și uitat de trenulețul de turtă dulce aseară cand căutam să fac poză cu Martinel pentru tema de azi. Anul trecut la noi a rezistat pănă după Crăciun și poate pentru că știam că are ou în compoziție.
      Să sperăm că Martinel va fi cuminte și o să-i aducă moșul cea și lui. Eu încă n-am aflat ce vre.
      Mi-a povestit o prietenă ca la ei la munca tot așa a pus șefa în difizoare colinde, tot în buclă. După câteva ore s-a dus să-i spună să le oprească, da sunt frumoase, dar le-a ajuns plus că li se face somn (erau la schimbul trei)

      Ștergere

Va mulțumesc pentru vizită!