luni, 1 ianuarie 2024

Tranfsormări creative 2024 - Ianuarie

TC24, provocarea Transformărilor creative, are aceleași principii ca și anul trecut, acelea de a reduce poluarea prin transformarea unor obiecte ce și-au atins deja scopul pentru care au fost create.

În luna ianuarie a acestui an, vom lucra cu

HÂRTIE DE ÎMPACHETAT

sau pungi de cadou, folie pentru flori, în principiu cam orice se folosește pentru ambalarea unui cadou pe care l-ați primit.

Regulile generale pot fi consultate în postarea principală. Reamintesc de regula celor patru teme, trei impuse și una la libera alegere. Nu există o ordine anume în care să le faceți, nici termene săptămânale. 

Va exista un singur tabel pentru toată luna, în care vă rog să faceți înscrierea nu numele și tema (ex MNiko - Felicitare). Lucrările duplicat se vor înscrie în același tabel dacă sunt postate până la finalul lunii. Acestea vor fi luate în considerare pentru premiul lunar ce constă în puncte suplimentare la clasamentul total și posibilitatea de a decide două teme din Adventul Exploratorului Creativ din acest an (veti putea alege atât numele temei cât și din ce să realizăm acele obiecte). Vom face o listă cu temele deja alese pentru a nu se crea duplicate.

Dacă faceți mai multe lucrări (de exemplu felicitări) le puteți pune pe blogul personal pe toate într-o singură postare și înscrie în tabel pe fiecare separat (acest tabel va permite intrări duplicat ale linkului de blog - doar selectati o altă poză). In acest caz numerotati tema (ex MNiko - Felicitare 1, MNiko Felicitare 2). Atenție : în postarea dvs trebuie să existe link către această postare ca să fie acceptată înscrierea.

Temele lunii Ianuarie:

1. Felicitare :  se poate crea orice felicitare cu orice ocazie doriți care să folosească materia primă a acestei luni.

2. „La indigo” : ornamentul care trebuie copiat în interpretarea proprie este: 


Precizări: Reamintim, nu este necesară folosirea acelorași materiale de lucru, nici exact a acelorasi obiecte mici decorative. Se urmărește în special cromatica (nu strictă - se acceptă orice nuanță de verde sau un verde cu orice alt model pe el) și poziția elementelor decorative care pot fi chiar și desenate, decupate sau nu.

3. Semn de carte, coperți sau orice se potrivește cu tema lansată de Rux pe Provocări verzi pentru luna ianuarie. Se acceptă chiar și decorarea cu hârtie de împachetat a unei pagini din jurnalul de bord de la Rux.

4. Fii Creativ! - lucrarea dvs la alegere!

Pentru galeria și înscrierea lucrărilor am creat un blog separat datorat faptului că acțiunea de înscriere are ca rezultat întoarcerea la pagina de pornire a blogului. 

Înscriere lucrări

 Pentru orice nelămuriri, nu ezitați să întrebați.

Spor și inspirație!

21 de comentarii:

  1. Am intrat de curiozitate pe linkul de inscriere si acolo nu pot sa comentez.
    Nu stiu cum se pot deteriora aceste platforme in halul asta. Parca sunt gestionate de inteligente defecte. Multumesc pentru tot, draga Niko! Sa fii mereu la fel de inspirata si in anul ce tocmai a inceput! ❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-a mers greu platforma acolo azi. Am vaerificat și era setarea standard so poată comenta cei cu conturi google. Am modificat pt oricine, chiar si anonim. Sper să se rezolve problema.

      Ștergere
    2. Niko, nu te mai agita. Inca nu am putut nici ca anonim. Mi-a zis sa incerc mai tarziu.
      Cam toti avem setari standard, eventual moderate. Insa ceea ce se intampla de vreo doua luni este inadmisibil. Pe multe bloguri trebuie sa reiau pagina de vreo trei ori minim. La Rux cateva zile nu am putut deloc, desi acolo nu avem probleme.
      La Nima doar ca anonim pot, desi nici acolo nu fusesera probleme. Chiar si la mine, uneori nu pot comenta direct.

      Ștergere
    3. Chiar că e strigător la cer. Sper să se rezolve că pur si simplu eu nu știu ce să le fac.

      Ștergere
  2. Ce hârtii frumoase ai, cea cu panseluțe este fabuloasă! A fost o pungă? Eu una nu prea am mai primit în ultimul timp un cadou ambalat, totul este în pungi acum. Încă mai am hârtii mai vechi, dar constat că lumea nu se mai obosește. Ah, greșesc, o scot din cauză pe Rux, ea ambalează incredibil de atent totul. Am desfăcut cu grijă toate hârtiile și le-am păstrat pe toate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu a fost pungă, dar e așa că a fost folosită la un cadou. Eu incă mai cumpăr hărtii de împacheta si ambalez toate cadourile, chiar si pe cele oferite familiei, dar da, lumea a început să nu mai ambaleze aproape deloc, nici măcar în acele pungi de cadou. Mi-amintesc că anul trecut mi-am primit cadoul de la prietena mea direct în cutia lui din magazin. Din păcate cam la fel se intâmplă și cu felicitările. Lumea le foloseste din ce în ce mai rar.

      Ștergere
    2. Ai dreptate și cu felicitările, dar eu aseară am răscolit prin cutia cu felicitări vechi și am fost încântată. Am căutat câteva felicitări cu imagini de iarnă și mi-au trezit o grămadă de amintiri. Și mă bucur și acum când primesc o felicitare, le țin o vreme la vedere apoi le adaug la cele din cutie. Mai demult când vedeam o felicitare frumoasă o cumpăram, dar acum nu prea mai sunt de calitate.

      Ștergere
    3. Trebuie s[-mi caut si eu cutia cu felicitpri vechi. Mai am de ad[ugat la colectie.

      Ștergere
  3. Si s-a dat startul!!! :D Sigur aveam de facut o felicitare - pe 21 e ziua lui Ralu. Si sa vad daca ii fac tabloul promis lui buni tot sub forma de felicitare - ma amuza faptul ca tabloul pe care vreau sa i-l fac e tot cu un brad (cel pe care l-am facut anul trecut si si-a dorit si ea unul).
    La indigo trebuie sa fie de o anumita marime? sau ... indiferent? :)
    Ce suprirza la 3 :D. Initial aveam alta idee pentru coperta dar s-ar putea sa o fac tot cu hartie de impachetat :).
    Subscriu la ce ati scris mai sus referitor la ambalaje si felicitari. Intr-un timp chiar faceam desene (personalizam) hartia natur - din fericire mi-a luat Mami cateva coli (inca mai am...) - mie imi place tare mult. Imi place si cea cu model dar nu prea am avut acces la asa ceva si mi-a fost putin teama sa comand sa nu vina mototolita gata :))).
    Si eu am cateva felicitari cumparate doar pentru ca erau foarte frumoase (de fapt aveam... si sper sa mai fie .. va trebui sa verific - era una de la Unicef luata pe cand eram in generala - venise cineva ca sa stranga bani.. - acum ma amuz, de la cine strangea bani... eh eh)
    pupici!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La mulți ani lui Ralu. Se nimereste bine atunci cu felicitarea.
      Nu, nu contează mărimea „la indigo”. Poți să-l faci cât de mic sau cât de mare vrei, de asta nu vor fi detalii despre ceea ce trebuie copiat. Cum am spus, importantă e cromatica, forma si poziția decorațiunilor. Nici proporțiile nu sunt chiar asa importante.
      Poti folosi si hărtia de împachetat personalizată. Acum că ai zis mi-am amintit că am și eu ceva coli personalizate să fie folosite pe post de ambalaj.

      Ștergere
  4. Ce simple-mi par temele! Pana incep sa ma joc... 😊 Atunci indemanarea ma contrazice.

    Am intrat pe blogul "Galerie de Explorator Creativ" si am putut lasa un comentariu (am citit mai sus ca nu a reusit Suzana) :-( Am avut si eu parte de porccaria aceasta cu reincarcatul paginilor pentru a putea lasa un comentariu - inca se mai intampla, dar mult mai rar. Tare neplacut...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper să fie simple temele nu doar la prima vedere ci și la realizare.
      Mă bucur că ai putut comenta la galerie.

      Ștergere
    2. Am venit cu tema 3 facuta. 😊 Felicitarea e inceputa de saptamana trecuta, dar cred ca am ales un model cam greu pentru mine. Inca ma gandesc daca insist sau aleg altceva... Pentru "la indigo" cred ca voi demonta "bradul" pe care l-am facut cu ocazia Adventului Exploratorului Creativ... 😊 Iar la "fii creativ! hm-hm. 😊

      Ștergere
  5. Luna asta am reusit să tin pasul. Am tras tare la inceput ca apoi am in agendă evenimente si calatorii. Anul acesta sper sa finalizez toate-toate provocările de la transformari, cel puțin așa îmi doresc!
    Spor și inspirație să avem!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îți doresc succes să ții și pasul așa cum spui, dar și în celelalte proiecte ale tale.

      Ștergere
    2. Mulțumesc! La fel âți doresc si eu! Zi frumoasă să ai!

      Ștergere
  6. Buna fetelor, am facut si eu o felicitare în relief, din rest de hârtie de împachetat cadouri... dar nu stiu unde sa înscriu postarea. Va rog, ajutati-ma ♥ Pupici si îmbratisari
    https://vis-si-realitate-2.blogspot.com/2024/01/felicitare-pop-up.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Carmen. Acum vad acest mesaj al tau, desi văzusem postarea in blogroll și am comentat. Galeria este pe un alt blog special doar pentru galerii. Link-ul ”inscriere lucrări” de la finalul acestei postări te duce direct la Galerie, dar las si aici link https://mnikogalerie.blogspot.com/2023/12/transformari-creative-ianuarie.html
      E necesară adresa de mail de completat si eu pe a ta nu o stiu. Dacă nu te descurci, o să pun eu postarea cu adresa mea de mail.

      Ștergere
  7. Am vrut sa inscriu o postare in galerie, la fii creativ dar nu reusesc, imi spune ca linkul nu exista pe blogul meu. Poate ma poti tu ajuta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In postarea ta trebuie să fie link către postarea asta (https://mniko.blogspot.com/2024/01/tranfsormari-creative-2024-ianuarie.html), nu către blogul meu general. De asta nu te lasa. Din păcate nici eu nu pot inscrie postarea ta fără să pui link-ul la tine.

      Ștergere

Va mulțumesc pentru vizită!