joi, 30 mai 2024

Felicitare cu maci SP III (13) și TC24 (05-1) - RiO(60)

 Pentru ultima temă a primei părți din provocarea Salvăm Păpuși III am reușit cumva să fac o felicitare cu maci, după ce am trecut prin ceva aventuri  și rateuri. De la ideea inițială până la rezultatul final...e cale lungă, chiar dacă nu a durat mult ca timp, dar a fost greu să găsesc soluția salvatoare. Lăsând la o parte că m-am apucat abia azi de proiect, m-a găsit inspirația să încerc ceva nou care ...nu a mers.

Dar într-un final am reușit să fac o felicirtare cu maci, da, maci dacă e să-i luăm în calcul pe cei ce nu se văd cu ochiul liber, că altfel nu mă încadrez în tema Maci, eu am doar unul. Dar să vă povestesc cum am ajuns la acest rezultat destul de chinuit.

În drumul meu zilnic trec pe lângă un teren plin cu maci, căruia m-am chinuit să-i fac poze cât aștept la intersecție să ies pe drumul principal în ideea că voi pune poza la MFC. Că nu am mai reușit nici asta, e altă poveste, dar vă las poza acum. Nu se cultivă special maci acolo, acum câțiva ani era rapiță, dar de vreo doi ani nu mai e cultivat si a rămas asa, l-au luat macii în stăpânire. Oricum, pe mine mă încântă să văd acea mare de roșu.

Ziele trecute, domnișoara cea mică a primit temă la biologie să pună la presat flori de măces sau de maci. Măceșii s-au cam scuturat deja la noi, așa că am făcut tot posibilul să opresc undeva de unde să culeagă maci. Și de la ea mi-a venit ideea să folosesc și eu pentru proiectul meu maci adevărați.

Am tot văzut pe net haine/sacoșe pictate cu flori prin zdrobirea acestora cu ciocanul direct pe materialul textil. Bine-nțeles cu o foaie de protecție între floare și ciocan. Și dacă tot am cules maci am mai cules și alte floricele să încerc tehnica, dar pe carton.  Pe cartonul lucios, abia dacă se vedea vreo urmă. Vroiam să dau impresia unui câmp cu flori sălbatice, așa că am pus ceva galben în fundal, apoi verde, apoi florile albastre și la final macii. Asta după ce am schimbat cartonul cu unul mai poros. Dar oricat am incercat cu macii, tot ce au lăsat pe foaie au fost niște urme grena spre mov.



Văzând că nu-mi iese, setată pe felicitarea cu maci am luat sârma din care vroiam să fac un fel de vasă pentru macii zdobiți, și am făcut din ea un mac, doar atât mi-a ajuns, doar pentru petale, nici măcat și pentru tulpină. Și sub presiunea timpului am uitat cu desăvârșire unde am pus rola de sărmă pregătită pentru a face pomisorul de la transformările creative. Nici acum nu știu pe unde e și sper să apară ca prin minune până mâine. Ei și de aici am cam intrat în epoca neagră, de parcă nu am mai putut găndi decat argintiu. Mi se părea că tot ce trebuie să folosesc este argintiu. Aveam și un craton argintiu metalic pe care am incercat să-l folosesc ca bază a felicitării, dar bine că am renunșat la ideeea aia. Am folosit doar două fâșii lipite în x ca cî sugereze un fel de ambalaj pentru siguraticul meu mac, iar tulpina neexistentă este acoperită de o fundă, bine-nțeles argintie. Abia la poze am descoperit că nu se vede mai nimic din tot argintiul acela. Adică în realitate se văd chiar foarte bine, dar în poze, dacă nu mă uitam din diverse unghiuri nici nu vedeam macul din sârmă pe telefon.


Dar, am descopeit jocuri de lumini/reflexii în cartonul argintiu, motiv pentru care o să ne înscriem și la Carmen în tabel la rubrica Reflecții în oglindă


Și după ce am terminat și ședinșa foto așa chinuit că poate poate o să se vadă ceva, am plecat la treburile urgente din grădină. Noroc că s-a terminat și că mi-am relaxat cumvaneuronii, că au reușit să producă o ideea cu care să scot cumva în evidență măcar macul. Am tăiat un cerc din carton roșu, l-am decupat pe margine în forma unor petale de mac și l-am lipit între cartonul decorat cu flori și macul din sârmă. Și apoi din nou la fotograf. 


Nu e cea mai minunată reușită felicitare, se putea mult mai bine, dar îmi asum toata vina de a lăsa totul pe ultima zi.

joi, 23 mai 2024

Pregătiri de vacanță - Troler SP III (12) și TC24 (05-4)

Penultima temă din prima parte a provocării Salvăm Păpuși, ediția a III-a, invită mesagerii să facă pregătiri de vacanță. Aveam mai multe opțiuni pentru aceasta, valiză, troler, cufăr pentru amintiri, panou, etc... 

Prima idee la care ne-am oprit a fost un cufăr organizator, la noi e mare nevoie de organizatoare și avem tot felul de cutii pentru asta, dar nu avem timp să le decorăm să și arate frumos. Era o ocazie bună de a împleti utilul cu plăcutul și de a folosi ceva materiale care stau de foarte mult timp acolo la păstrat.

Și ne-am apucat cu elan de decorat o cutie de pantofi cu carton ondulat, după o tehnică văzută într-un tutorial. Și chiar mergea treaba bine, dar ne-am împotmolit în etapele de uscare. Jumătatea de cutie care era gata uscată au folosit-o Monica și Rosie pe post de mobilă (să se sprijine) în ședința foto. 

Si dacă a văzut Monica că nu ne încadrăm în timp, s-a prezentat cu o cutie de medicamente, niște sârmă și carton să facem un troler. Dar ca de obicei, poze din timpul lucrului nu avem. Plus că am mai adaugat pe parcurs materiale după cum ne-a fost necesar.

Cutia de medicamente am desfăcut-o, am îmbrăcat-o în cartonul albastru și am refăcut-o lăsând capacul liber să poată fi deschis. Din sârmă am făcut un mâner pentru capac și mânerul specific pentru a transporta trolerul. Acesta este ascuns într-un tub de carton îmbrăcat și el în carton albastru și lipit pe spatele cutiei de medicamente. Mânerul este retractabil.

Din două capace de pix am taiat picioarele de sprijin, pe care le-am lipit cu pistolul cu silicon. Roțile sunt realizate din două capace de la cutii de lapte, prinse cu silicon pe o sârmă, pe care am trecut-o printr-un pai de hârtie lipit de troler ca să fie funcționale.

Odată gata, Monica și Rosie s-au prezentat la ședința foto, unde Rosie a studiat în amănunt trolerul pregătit și s-a declarat mulțumită de el. Acum face planuri de vacanță, dar nu s-a hotărât încă unde să meargă - la munte, la mare? 

Între timp, pentru că am folosit sârma/cablu, tema Transformărilor creative de mai, fetele au decis să înscriem postarea si în galeria transformărilor.


miercuri, 22 mai 2024

Flori - MFC(112)

 












 Pozele sunt din arhiva personală
Pentru jocul Miercurea fără cuvinte, inițiat și găzduit de Carmen 
Mulțumesc, Suzana pentru descoperirea acestui joc.

joi, 16 mai 2024

Felicitare Pascală SPIII (11) și TC24 (04-1d)


 Tema cu numărul unsprezece din provocarea Salvăm Păpuși, s-a lăsat cam greu realizată. Aveam o idee de a îmbina transformările creative cu această temă, cablurile acelea chiar mi-au dat idei multe, dar nu ușor realizabile și până la urmă am renunțat să mă complic.

Mi-am luat de curând o matriță pentru aparatul de tăiat și doar pe ea o aveam în cap ca reprezentativă a Săptămânii Luminate. Efectiv, neuronul s-a blocat la ea și nu reușea să găsească soluția „s-o lumineze”. Și bine-ențeles că ideiile salvatoare au venit fie pe ultima sută de metri fie la spartul târgului, adică prea târziu. Abia când m-am așezat la laptop să scriu, am realizat că ce potrivit ar fi fost pe felicitare să scriu „Paște Luminat”!

Ideea de lumină am sugerat-o, zic eu cu staniolul reciclat de la ciocolată. Oricum, în fucșie de cun ții felicitarea și unghiul în care cade lumina, se văd ceva reflexii pe staniolul utilizat.

Am folosit tehnica de lucru de la felicitarea de luna trecută, ba chiar și cartonul de la aceeași cutie de bomboane. Motiv pentru care voi trece postarea și în tabelul suplimentar de la Transformări creative. Literele sunt realizate cu același aparat de taăiat/embosat și lipite cu aracet.