Cum viața e așa cum e, surprinzătoare la orice pas, descoperi că ajungi în ipostaze în care nu credeai că vei ajunge vreodată. Nu știu nici acum cum e să crești o pisică doar în casă, presupun doar că devine ușor și oarecum o obișnuință atât pentru stăpân cât și pentru pisică. Dar acum știu cum e să te dai peste cap să ții în casă o pisică de curte, una care e învățată să treacă pe acasă dimineața și seara când știe că primește mâncare.
Nu știu ce a făcut Fifi, pe unde a umblat dar ne-am trezit cu el cu o lăbuță foarte umflată. Bănuiesc că s-a înțepat în ceva și de la asta a făcut un abces de toată frumusețea. Cum nu părea că trece cu tratamentele aplicate de noi, l-am îmbarcat în mașină și ne-am dus la veterinar. Rezultatul: tratament injectabil, piciorul bandajat și ținut în casă să nu cumva să își scoată bandajul sau să rămană agățat pe undeva de bandaj.
I-am creat toate condițiile, în baia de serviciu: cutie cu nisip, apă, mâncare, covoraș pe care să stea, chiar și coșulețul de dormit. După mieunături îndelungate s-a resemnat să rămână acolo peste noapte. A folosit de nevoie și cutia cu nisip - noaptea. Ziua nici nu se apropia de ea și mieuna la noi la ușă.A fost așa de necăjit de tratamentul primit că s-a refugiat în brațele câinilor pentru alinare. Doar când doarmea era liniștit.
A doua zi l-am scos afară, supravegheat să folosească liniștit groapa cu nisip. Dar pudic cum este, nu face de fața cu noi și primul lucru pe care l-a făcut a fost să fugă. Noroc cu piciorul bandajat că l-a încetinit și am putut să-l prindem.
În consecință, vizita la doctor pentru tratament s-a soldat și cu o sesiune de shopping: una bucată ham cu care să pot scoate motanul afară. Nu i l-am pus din cabinet, aveam o geată specială de transportat pisicile până la veterinar și mă bazam pe ea. O luasem doar pentru zilele când ar fi trebuit să-i duc la vaccin. Doar că motanii mei nu sunt învățati cu deplasările. Până acum am avut un veterinar care venea acasă să le facă tratamentele, dar devenise ceva cam scump pentru buzunarul meu, iar veterinarul nou nu vine și acasă (are totuși mai multe facilități la cabinet).
Nu vă închipuiți ce am simțit când m-am trezit cu motanul în mașină în timp ce conduceam. Și eram și singură! Disperarea era mai mare pe fața lui. Norocul meu că eram aproape de casă, cred că vreo 2 km până la intrarea în sat și încă unul până acasă. Dar pe marginea drumului erau numai câmpuri, lanuri de cereale la care motanul se cam uita cu jind. Și cum se uita el așa și încerca să iasă fie pe geamul din dreapta fie prin parbriz, a reușit să calce pe butonul de deschidere a geamului. Geam electric. Nu știu cum am reușit să trag repede pe dreapta în timp ce butonam geamurile de la butoanele șoferului. Am reușit să-i prind pentru scurt timp coada în geam, moment în care el a realizat că s-a deschis geamul. Și următoarea mișcare a fost bine-nțeles să iasă pe el. L-am prins cu chiu cu vai de piciorul sănătos.Cred că restul drumului l-am parcurs cu 5 km/h ca să pot fii atentă la el. L-am dus mai întâi pe Fifi în casă, apoi m-am întors la mașină să studiez geanta de transport să înțeleg cum a evadat. Geantă specială pentru pisici. Zgâriată toată pe interior de cât a săpat să iasă. Nu știu cum a reușit, dar a desfăcut fermoarul. Cert este că, geanta se poate folosi iar, însă probabil pentru Scai, căreia îi place să stea în ea. Fifi și Porto o urăsc din inimă.
În casă i-am pus hamul abia cumpărat ca să se obișnuiască cu el. Inițial nu l-a deranjat, în casă avea libertate de mișcare. Abia după prima ieșire afară cu el în lesă a înțeles ce e cu hamul. Câinii care știu ce înseamnă ham și lesă se uitau nedumeriți la mine, cum nu-i pentru ei? Ce fac cu motanul în ham?Fifi încă era bucuros. Descoperise că poate merge singur pe afară. Până a încercat să fugă și l-a oprit hamul. Pentru că nu puteam să stau prea mult cu el afară, i-am legat hamul cu o sfoară de o creangă a nucului, fix la groapa de nisip. Umbră avea, apă i-am pus. L-am lăsat singur. În cinci minute a descoperit cum să iasă din ham. Îl urmăream pe geam, așa că l-am prins repede. I-am pus hamul mai strâns să nu-i mai iasă pe cap și de atunci... mare necaz pe el. De câte ori îi puneam hamul ziceai că se pune pe jelit. Se trântea pe jos și se culca, nici să se miște nu mai voia.
Ma bucur ca Fifi e bine ! Dar stiu ca ati avut aventuri (am avut si eu cu hamuri.. asa ca stiu cum sunt in momentula acela critic, dar privite retrospectiv, lesini de ras... asta in cazul in care nu a fost ceva foarte grav, evident.
RăspundețiȘtergereOdata am plonjat in spatiu verde trasa de Dodo care a scapat din ham si l-am prins in ultima secunda in fata usii de la bloc (caz fericit). Kouki mi-a iesit in prima zi din ham de l-am prins in ultima secunda.. si mai eram si aproape de strada. Ideea e ca si hamurile pot fi uneori fentate de posesori(Dodo mi-a ros vreo 3 de piele... hahaha - dar stii cum in cateva secunde cat l-am lasat pana m-am decaltat sa il duc la baie sa il spal pe labute..
Am vazut pisici in ham (la noi e mai neobisnuit ce e drept... in alte parti e firesc - ma rog in Japonia e firesc sa ai si carucior pentru animalute, printre altele.. si nu neaparat pentru cand sunt bolnavi)
Pupici cu drag :)
ps: cred ca episodul din masina a fost foarte intens - bine ca s-a terminat cu bine :*
Am ras să mor, cu toata panica mea la episodul din masșină. Eram în telefon cu o prietană și cumva nu am apucat să mă panichez foarte tare. Dar ne-am distrat amandouă. Fifi e dfoarte vocal și îl auzea și ea. Dar nu mai plec singură cu el niciunde. E prea inventiv.
ȘtergereDesi eram sigura ca Fifi a ramas cu voi, n-a luat-o de nebun pe aratura (din masina), am avut emotii! 😊 E taaare dulce! Ma bucur ca s-a vindecat rana.
RăspundețiȘtergereNu ma pricep sa exprim in cuvinte cu cat drag am citit aceste randuri si am privit fotografiile! Ai acolo material pentru un luuung serial cu nebunatici! 😊
Sunt niste sufletele taaaare dragalase! Imi imaginez cum priveau cainii, cum se "incrunta" Porto si cum Scai n-avea nicio treaba: joaca fiind pe primul loc!
Banuiesc ca Fifi merge fara probleme - in sensul ca nu schiopateaza... Dragul de el! 💕
S-a obisnuit destul de repede cu hamul, totusi. Cu ani in urma, cand il mai aveam pe Pufi, i-am pus o zgarda - de decor - si motanul a intepenit, efectiv, in locul unde era: in dreptul unei usi. Cred ca o ora nu s-a miscat de acolo - cand am vrut sa deschid usa nu s-a miscat, asa ca l-am luat si l-am mutat un metru mai incolo - si asa a ramas... Noi ne plimbam pe usa aceea, Pufi era nemiscat - nici la mancare nu s-a dus (mdeh, am incercat sa-l obisnuim cu zgarda - am renuntat, evident, si s-a dus Pufi ca din pusca, sa manance) 😊
Locuind la bloc, nu i-am mai lasat pe afara, pentru ca mereu au disparut - doar despre unul stim ca l-a lovit o masina (l-am ingropat undeva in zona verde din spatele blocului, pe unde nu circula oameni). Fiind adusi in casa de mici - nu pentru ca i-am vrut, ci pentru ca "ne-au iesit in cale" si nu am gasit cui sa-i dam, in timp util (= sa nu ne atasam) - nu si-au dorit sa iasa (nu cunosteau alt mediu, practic)
Sa fiti bine, si fara aventuri care sa va aduca sufletul la gura! 😊 ❤ 😘
Fifi al nostru are o poreclă „două doage”, uneori chiar nu pare să gândească deloc. A primi porecla fix în prima lună când a venit la noi și s-a băgat în rigola casei și n-a mai stiut să iasă. După ce a fost scos cu demontarea rigolei, în niciun minut a intrat iar tot acolo. De data asta a fost lăsat să se vaite până a găsit singur iesirea (așa a învățat să dea cu spatele). Și porto și Câinii se uitau atunci la el cu niște expresii de genul ”bă, ești prost?”. Datorită acestăr două doage ale lui e un motan foarte docil. S-a resemnat mereu să-l pui acolo unde vrei tu, să se lase împachetat ca un burito în pătură (jocul preferat al celei mici) - nu se zbate, nu se agită, doar mi-aună daca ne vede trecând pe lângă ei de parcă ar striga „ajutor”. Așa că se obișnuiește destul de repede cu situațiile noi.
ȘtergereDar cu Porto...o să am de furcă. E cobză de răcit, nu îi mai trece și trebuie să ajung cu el azi la veterinar. Am vrut să-l țin noaptea trecută în casă, la căldură - nicio șansă : s-a apucat de zgăriat ușa. Nici să punem mâna pe el nu ne lasă.