Pisica cu ham

 Nu știu cum să crești o pisică doar în casă, niciodată nu am fost interesată de asta oricât de mult iubesc pisicile. După mine, pisica e vânător înnăscut și ținutul ei doar în casă îi știrbește mult din personalitate.

Cum viața e așa cum e, surprinzătoare la orice pas, descoperi că ajungi în ipostaze în care nu credeai că vei ajunge vreodată. Nu știu nici acum cum e să crești o pisică doar în casă, presupun doar că devine ușor și oarecum o obișnuință atât pentru stăpân cât și pentru pisică. Dar acum știu cum e să te dai peste cap să ții în casă o pisică de curte, una care e învățată să treacă pe acasă dimineața și seara când știe că primește mâncare.

Nu știu ce a făcut Fifi, pe unde a umblat dar ne-am trezit cu el cu o lăbuță foarte umflată. Bănuiesc că s-a înțepat în ceva și de la asta a făcut un abces de toată frumusețea. Cum nu părea că trece cu tratamentele aplicate de noi, l-am îmbarcat în mașină și ne-am dus la veterinar. Rezultatul: tratament injectabil, piciorul bandajat și ținut în casă să nu cumva să își scoată bandajul sau să rămană agățat pe undeva de bandaj. 

I-am creat toate condițiile, în baia de serviciu: cutie cu nisip, apă, mâncare, covoraș pe care să stea, chiar și coșulețul de dormit. După mieunături îndelungate s-a resemnat să rămână acolo peste noapte. A folosit de nevoie și cutia cu nisip - noaptea. Ziua nici nu se apropia de ea și mieuna la noi la ușă.

A fost așa de necăjit de tratamentul primit că s-a refugiat în brațele câinilor pentru alinare. Doar când doarmea era liniștit.

A doua zi l-am scos afară, supravegheat să folosească liniștit groapa cu nisip. Dar pudic cum este, nu face de fața cu noi și primul lucru pe care l-a făcut a fost să fugă. Noroc cu piciorul bandajat că l-a încetinit și am putut să-l prindem.

În consecință, vizita la doctor pentru tratament s-a soldat și cu o sesiune de shopping: una bucată ham cu care să pot scoate motanul afară.  Nu i l-am pus din cabinet, aveam o geată specială de transportat pisicile până la veterinar și mă bazam pe ea. O luasem doar pentru zilele când ar fi trebuit să-i duc la vaccin. Doar că motanii mei nu sunt învățati cu deplasările. Până acum am avut un veterinar care venea acasă să le facă tratamentele, dar devenise ceva cam scump pentru buzunarul meu, iar veterinarul nou nu vine și acasă (are totuși mai multe facilități la cabinet).

Nu vă închipuiți ce am simțit când m-am trezit cu motanul în mașină în timp ce conduceam. Și eram și singură! Disperarea era mai mare pe fața lui. Norocul meu că eram aproape de casă, cred că vreo 2 km până la intrarea în sat și încă unul până acasă. Dar pe marginea drumului erau numai câmpuri, lanuri de cereale la care motanul se cam uita cu jind. Și cum se uita el așa și încerca să iasă fie pe geamul din dreapta fie prin parbriz, a reușit să calce pe butonul de deschidere a geamului. Geam electric. Nu știu cum am reușit să trag repede pe dreapta în timp ce butonam geamurile de la butoanele șoferului. Am reușit să-i prind pentru scurt timp coada în geam, moment în care el a realizat că s-a deschis geamul. Și următoarea mișcare a fost bine-nțeles să iasă pe el. L-am prins cu chiu cu vai de piciorul sănătos. 

Cred că restul drumului l-am parcurs cu 5 km/h ca să pot fii atentă la el. L-am dus mai întâi pe Fifi în casă, apoi m-am întors la mașină să studiez geanta de transport să înțeleg cum a evadat. Geantă specială pentru pisici. Zgâriată toată pe interior de cât a săpat să iasă. Nu știu cum a reușit, dar a desfăcut fermoarul. Cert este că, geanta se poate folosi iar, însă probabil pentru Scai, căreia îi place să stea în ea. Fifi și Porto o urăsc din inimă.

În casă i-am pus hamul abia cumpărat ca să se obișnuiască cu el. Inițial nu l-a deranjat, în casă avea libertate de mișcare. Abia după prima ieșire afară cu el în lesă a înțeles ce e cu hamul. Câinii care știu ce înseamnă ham și lesă se uitau nedumeriți la mine, cum nu-i pentru ei? Ce fac cu motanul în ham?

Fifi încă era bucuros. Descoperise că poate merge singur pe afară. Până a încercat să fugă și l-a oprit hamul. Pentru că nu puteam să stau prea mult cu el afară, i-am legat hamul cu o sfoară de o creangă a nucului, fix la groapa de nisip. Umbră avea, apă i-am pus. L-am lăsat singur. În cinci minute a descoperit cum să iasă din ham. Îl urmăream pe geam, așa că l-am prins repede. I-am pus hamul mai strâns să nu-i mai iasă pe cap și de atunci...  mare necaz pe el. De câte ori îi puneam hamul ziceai că se pune pe jelit. Se trântea pe jos și se culca, nici să se miște nu mai voia.

Interesante au fost și reacțiile celorlalte pisici. Porto se uita urât de la distanță, nu se apropia deloc, nu cumva să pățească la fel.

Scai în schimb era atrasă de mișcarea lesei, credea că e jucărie pentru ea.

A doua zi, Fifi s-a mai liniștit și în privința hamului. A înțeles că doar cu el iese afară și îl accepta. Îl mai necăjea doar pansamentul și trăgea de el cu fiecare ocazie ivită. În prima zi fără pansament, l-am scos afară în grădină, tot cu hamul că încă nu i se închisese rana de tot și mai trebuia să îl ținem încă în casă, și-a căutat un culcuș prin iarba uscată și și-a îngrijit singur piciorul, așa cum știe pisica să se îngrijească singură.

Bine-nțeles că ne-au însoțit și ceilalți patrupezi. Nero și Bella foarte curioși, dar răbdători. Un Porto foarte supărat și o Scai jucăușă. Atât de jucăușă că l-a convins și pe șucăritul de Porto să se joace puțin, așa de la înălțimea buturugii pe care se urcase.

 

Azi, la momentul în care termin de scris acest articol (o sămptămână mai târziu), deși a fost început în ziua cu peripețiile cu hamul, Fifi e bine, rana s-a vindecat, mai e piciorul doar pătat de betadină, dar se va curăța și aceasta când îi va crește părul.