Când am început provocarea am ales pentru această săptămână o lumânare neagră cub, care arde foarte interesant. Între timp am descoperit o altă lumânare într-un pahar pus într-unul mai mare cu ceva plante uscate prinse în parafină. Niciuna din lumânări nu are o aromă deosebită, doar mirosul specific de ceară, totuși nu foarte puternic.
Ambele lumânări au fost achiziționate la reduceri, pentru mici defecte pe care le aveau: cea neagră era turtită în două colțuri, probabil scăpată pe jos sau lovită la transport, iar cealaltă are paharul din interior prins cam strâmb în parafină. Nu arată bine pentru a fi dăruite cuiva, dar luate pentru interesul meu personal m-am bucurat de reducerea oferită de aceste mici defecte.
Am încercat să fac poze în fiecare seară lumânărilor în timp ce ardeau. Mi s-a părut foarte interesant jocul flăcărilor, am surprins și niște reflexii interesante în pahar, dar le las pentru rubrica de joi.
Cea mică a început de azi să pregătească terenul pentru a două săptămână de provocare, săptămână în care trebuie să adaugăm muzica. Ca să fac provocarea mai interesantă, vreau să propun fetelor să alegem o melodie a zilei, o melodie care să ne inspire în ziua respectivă. La finalul săptămânii o să vă arătăm ce am ales.
Aceasta este provocarea mea favorită. Din păcate, abia acum, la final - prin intermediul postărilor voastre, mi-am amintit de ea. Înainte de a naște am dus-o până la capăt și mi-a adus multă liniște și mulțumire. S-aveți o săptămână cât mai frumoasă!
RăspundețiȘtergereIn varianta ei originală, mie mi-e dificil să o duc, dar varianta propusă anul acesta de Corina îmi place mult.
ȘtergereSunt curioasa ce melodie alegeti 🎵🎶
RăspundețiȘtergereFara sa stiu de aceasta provocate, articolul mei de azi se axeaza pe o melodie 🤗😅😘
Un start bun in noua saptamana 😘🌞
Pentru ieri a ales fata cea mare, azi cred că îi voi da cuvântul celei mici. Sunt si eu curioasă cum va arata lista de melodii la final de săptămână.
ȘtergereUn start bun și ție!
ce faine lumanari! Super achizitii! Abia astept sa vad play-listul saptamanii!
RăspundețiȘtergereO saptamana minunata!
Deja muzica aleasă e așa diferită de la o zi la alta. Nu e tocmai muzică de toamnă, dar ne place nouă acum.
ȘtergereO săptămână minunată și ție!
Nu am mai reusit anul acesta. Ma bucur ca ai reusit tu.
RăspundețiȘtergereEste foarte placut sa citesc asa ceva. Multumesc, Niko
Iar modelul de lumanare este fascinant!❤️😘
Mulțumesc Suzana. Am continuat să aprind lumânarea și săptămâna asta. Chiar sunt curioasă când se va termina.
ȘtergereCe interesanta este lumanarica aceea!
RăspundețiȘtergereMa gandeam zilele trecute ce faine erau in copilarie lumanarile (cele obisnuite subtirele) - miroseau cel mult a ceara de albine. Acum...mai toate sunt parfumate. :)))
Pupici cu drag :)
Am găsit și varianta pe alb, mă rog acel alb gălbui de ceară. Încă nu știu dacă o voi aprinde și pe aceasta.
Ștergere