Merișorul de miere sau pomul de stafide.

  Pomul de stafide a apărut în calea mea într-un hipermarket cu mulți ani în urmă, l-am luat de curiozitate și chiar am avut noroc că s-a prins imediat. La ceva ani după am mai luat pentru cineva și nu i s-a prins nici plantat de mine, nici de ea, nici din lăstarii de la al meu. 

A durat mult până a crescut cât de cât, și din cauză că fiind în zona de gazon soțul mai uita de el și-l mai tăia. Primul an în care a înflorit (poza e din 2020, la prima înfloririe) m-a lăsat fără cuvinte. Nu mă așteptam să îi apară mai întâi florile. 

Odată cu primele fructe, despre care aflasem că sunt comestibile de la o cunoștință de pe FB, au început căutările, cum le conserv, dacă pot face dulceață din ele și ce rețetă.

Foarte puține rezultate am găsit și foarte greu. Am aflat într-un final că pomul de stafine este impropriu numit așa, motiv pentru care și rezultatele slabe în căutări. Nu că celelalte denumiri ar da rezultate mai bune.

Dar, Alemanchier = Merișor de miere= Pom de stafide este un tip de arbust ce se pretează a fi crescut ca un gard viu comestibil. Cele mai multe informații le-am cules de pe site-ul Gardul viu comestibil, unde găsiți informații despre plantare, creștere, chiar și rețete.

În primul an am avut puține fructe, le-am amestecat cu coacăzele roșii, un alt arbust la început de drum care făcuse și el doar câteva fructe. Am obținut ceva mai mult de un borcănel de dulceață după o rețetă de dulceață din fructe de pădure (din păcate nu am notat-o și nu mai știu care e). Coincidență, în același an a înflorit prima dată și gardul viu pus de vecina, așa am descoperit că și ea aveam acest merișor de miere.

Anul următor am cumpărat de la ea terenul cu tot cu acești pomișori, și împreună cu al meu, am avut o producție bună de fructe.

Problema cu ei era că fuseseră lăsați să crească foarte înalți, imposibil de cules, motiv pentru care am așteptat să se facă fructele și le-am retetezat pe majoritatea la înălțimea gardului. Plus că am găsit printre ei și vreo trei pruni. Din păcate nu i-am descoperit decât după ce i-am retezat deja ( nu aveau deloc fructe și abia atunci am văzut că au altfel frunze).

 

Anul trecut am încercat să fac sirop din aceste merișoare, după rețeta de pe gardul viu comestibil. (o gășiți undeva în josul paginii - cred că e ultima). Deși am respectat rețeta, numai sirop nu ieșea, era mai degrabă un gem fără sâmburi și așa l-am și făcut într-un final.

 

Anul acesta, pomișorii de pe celălalt teren au făcut mult mai puțin comparativ cu anul trecut, dar am văzut că s-au înmulțit la bază, semn că se formează  gardul viu. În primăvară am lăsat un singur prun din cei găsiți, dar fiind înconjurat de atâți mierișori doar crește înalt, căutând lumină. Am decis să îi retez și mai mult și să formez cu adevărat un gard viu din merișori de miere, pe care să-l extind pe toată latura grădinii (acum e doar jumătate din ea) și la o înălțime mai mică astfel încât să dau prunului posibilitatea să se dezvolte mai bine.

O să-mi rămână pomișorul pe care l-am pus eu, pe care l-am crescut ca un pomișor și care a fost foarte productiv anul acesta. 

 

Din fructele culese, am făcut de data aceasta o prăjitură și dulceață. Voi pune rețetele în curând și voi adăuga link-urile și aici.

Dulceață de merișoare de miere

Păcintă cu brînză de vazi și merișoare de miere