Cand mi-am făcut/desenat agenda pentru bullet journal-ul meu din acest an, am lăsat necompletată pagina de dorințe și intenții. Nu prea îmi era clar ce să pun pe acolo în condițiile în care mi-am zis că nu mai fac liste cu rezoluții pe care la final de an să le văd pe jumătate nebifate. Sunt conștientă că e necesar să gândesc mult mai bine acele liste de dorințe și intenții, să pun pe acolo unele mult mai realizabile sau să mă motivez eu mai bine ca șă le duc la îndeplinire. Cum la partea de automotivare nu stau atât de bine pe cât aș vrea, neavând în plan să lucrez prea curând cu mine însămi, atenția mea direcționându-se anul acesta către exterior, lista este momentan ... goală. (de fapt are un rând scris în creion să vedem dacă rămâne sau nu și acela). Motivul ... pur și simplu vreau să fiu sigură că reușesc să bifez ce am pus acolo.
În schimb, m-am trezit că mă focusez pe provocări în blogosferă. Și mă simt acum ca un burete gata să absorabă cât mai multe în speranța că le voi și duce până la capăt. Cred că ar fi trebuit să fac o pagină în bujo cu aceste provocări la care am zis da. Dar pentru că nu am făcut-o și mi-am desenat agenda pentru tot anul, iată-mă făcând acum listă pe blog.
Așadar ce avem: (lista e numerotată doar pentru contorizare, nu ca o provocare, o consider mai importată decât alta sau nu, plus că nu toate sunt pe tot anul - asta e de bine)
- 365 de poze pe blog - o provocare menită să îmi creeze o rutină de a intra zilnic pe blog. Poza de mai sus este fix pentru această provocare și e făcută absolul întâmplător și neintenționat la cumpăna dintre ani când cel mai probabil am lăsat telefonul din mână uitând să închid camera foto. Surprinde un ardei iute tip crin/floare pus ca decor printre fulgi și crengute de brad. Nu cred că aș fi reușit să fac intenționat o astfel de poză.
- Transformări creative - o altă provocare creată de mine, cu intenția de a mă ține conectată cu pasiunea mea de craft, pasiune pe care am tendința să o neglijez în fața treburilor cotidiene.
- Miercurea fără cuvinte - joc preluat de Suzana. Am participat prima dată la începutul anului 2022 și am reușit să răspund provăcării de 40 de ori din cele 52 de săptămăni ale anului. Sper ca anul acesta să pot bifa cel puțin la fel de multe.
- Citate favorite - organizat tot de Suzana. L-am urmărit pe parcursul anului trecut pe mai multe bloguri și mi-ar plăcea să mă alături și eu măcar cu o postare pe lună.
- Provocări verzi - aici nu m-am lămurit încă exact ce ar trebui să fac, nici măcar în luna aceasta (cum se propun temele) dar mi-a plăcut ideea cu salvarea păpușilor și comunitatea care s-a creat cu ocazia primei ediții la care bine-nteles că nu am participat, dar aș vrea să mă alătur acum. E de studiat.
- Prezentare de zile speciale - un proiect-concurs pe care mă gâdesc să-l lansez săptămâna aceasta. Va fi ceva, o prezentare pe lună asemănătoare cu proiectele școlare referitoare la o zi importată din luna respectivă. Voi reveni cu un update.
Ar urma provocările lunare, voi încerca să le iau în ordine.
- Bucurii de ianuarie - organizată de Irina(Dulce casă) - ediția a 3-a la ea, la mine ediția a doua. Mi-a plăcut mult anul trecut, exact așa cu rubricile stabilite de Irina. Mi se potrivesc perfect și mie.
- Căminul tău, un colț de rai - luna octombire, tot de Irina organizat. Nu mi s-a potrivit exact, dar mi-a plăcut ideea, cu ceva modifcări la postările săptămânale, vreau să particip iar.
- A Month of Holiday Cards Challenge - provocare de noiembrie . Am aflat de ea de la Suzana și am urmărit-o cu drag în 2022, chiar dacă nu am participat. Anul acesta sper să particip și eu.
- Tot în noiembrie, jurnal de recunoștință - o ideea lansată anul trecut de Corina ( Prima zi) întâmplător pe care sper să o concretizăm mai bine în 2023.
- Adventul fotografic - luna decembrie, organizat de mine. Anul acesta va fi ediția a doua, doar fotografia cu mascota într-un anumit cadru, lângă un anumit obiect, fără realizarea de ornamente sau alte obiecte handmade (partea aceea este cuprinsă la provocarea Transformărilor creative).
Se pare că am adunat deja cam multe și dacă le mai pun și pe cele care nu țin de blog (seara de film cu fetele, un puzzle pe lună, cel puțin o carte pe lună) se pare că am reușit să-mi programez un an foarte aglomerat.
Voi la ce provocări participați?
Cea de care mă țin constant este mozaicul lunii (provocare inițiată de Irina). Voi încerca să particip cu fetița mea și la cea inițiată aici: provocări creative.
RăspundețiȘtergereÎmi place mozaicul lunii la tine. Nu ma mobilizez niciodată pentru asa ceva.
ȘtergereUneori postez și pentru ,,Miercurea fără cuvinte'' (gazdă: Suzana Miu)
RăspundețiȘtergereMiercurea fără cuvinte am mentionat-o și eu. As vrea sa ajung sa postez în fiecare miercuri
ȘtergereCe buchet urias ai adunat aici! La mine este cam asa:
RăspundețiȘtergerejocurile gazduite de mine - Miercurea fara cuvinte si Citate favorite,
provocarile lunare de la Beccy (https://beccysplace.blogspot.com),
Fiction Monday, un joc literar (https://www.vinithadileep.com/),
jocurile de la tine si de la Rux, pe care le vad crescand exponential.
Cred ca ne trebuie si zile mai lungi...
Frumoase proiecte on-line. Sa ne uram muuuulta inspiratie!
La mozaicuri nu am mai participat, dar cred ca ar trebui sa fiu mai consecventa cu
jurnalele...
Spor la tot, draga Niko! Pare un pic cam mult, asa ca trebuie sa ma organizez!😘❤️
Da, văzute negru pe alb si mie mi se par multe. Sper să mă pot tine de toate.
ȘtergereSpor si ție Suzana!
Ce tare! :D
RăspundețiȘtergereStand deoparte atata timp, acum as vrea sa reintru in ritmul dinainte - dar lacum scartai din toate incheieturile (ce reclama imi fac hahahah), am cam tras un pic frana de mana dupa maratonul din decembrie - mai mult de nevoie.
Dar in principiu, nici nu mai e nevoie sa fac un astfel de articol tip organizare - pentru ca ma uit la tine :)). Si al meu e cam la fel: continui provocarea cu Rukkusu #365 de zile, transformarile le-am programat eu pe joi (in gandul meu), mfc - e miercuri clar, citatele luni (deobicei, sau marti, cand e altceva programat pentru luni), zilele speciale incerc sa le bifez (vezi graul, vezi sarbatori) ca in fiecare an...
La Provocari Verzi - daca ai timp, uita-te putin pe temele de la prima editie (2019 - ignora ca nu mai merg vlogurile, trebuie sa le revad si sa incerc sa pun un disclaimer ca nu sunt realizate pentr copii ... nebunia youtube - le voi reactiva - dar! le poti vedea in grupul de pe facebook, sa stii - am lasat eu un link in articol catre el :D). Ideea este ca, daca ai sa zicem in minte un film / animatie / carte / tema pe care ti-ar placea s ao regasesti intru-una dintre povestile pe care le vom scrie, o poti adauga in acea lista. poti scrie mai multe randuri despre ea - la ce te-ai gandit, eventual o imagine inspirationala).
La runda 2 de provocari, stii ca si eu am organizat bucuriile de peste an? Preluasem ideea de la Alexutza (Ghemuletul incalcit) - ma tot gandesc la ea, dar nu stiu daca ma tine anul acesta si nu as vrea sa dezamagesc pe nimeni. Si mie imi pare foarte „atragatoarea” ideea pentru noiembrie - pentru ca ar fi amuzant sa ne jucam impreuna. De Advent - abia astept :)))))). Nu stiu cand s-a terminat decembrie. Mi-e dor de el.
Pupici!! Si spor sa avem :D
Tocmai am comentat la provocări verzi ca bnuiesc ca ar trebui sa văd postările de la prima ediție ca să mă lamuresc. Sper să gasesc timp cat mai curând pentru asta. Dar am inceput să inteleg despre ce e vorba.
ȘtergereLa ceva de genul organizare pe zile m-am gandit si eu, cam la fel cum spui tu. Am mai aflat si de Clubul de carte, de pe blogul ”doar un leu” si parcă m-as băga și acolo mai ales că tocmai amterminat prima carte pe acest an si vad că nu mai e cu carte impusă cum se propusese inițial. Tare mi-e teama că e doar entuziasmul de început de an și imi propun enorm de mute si pe parcurs ajung sa abandonez cum am facut câțiva ani cu jurnalul de grădină. Si acum mi-a intrat in cap să fac si harta blogului.
Hahahaha - ti-am mai zis ca am senzatia ca esti si tu berbec? Ca zodie? Probabil din cauza entuziasmului.
ȘtergereEu am mai patit-o anii trecuti (de fapt in anii astia in care am lipsit) sa intru prea in forta si sa raman si fara laptop si cu proiectele in aer (vezi superblog de primavara pe unde bate vantul a paguba ca nu am reusit sa scriu un articol - a picat laptopul ).
Eu am pe blog CDL (Coltul de lectura) - am si muzica de vineri. Am Japoneza pusa in cui momenta, cursurile de pe Domestika.... Oho. Frana momentan. Poza zilei... si cam atat. :))
Am facut hartile blogurilor, dar si eu trebuie sa le reiau si sa le refac, plus grafica plus tot. Deja ma ia cu ameteala :))))). E ca o cutie a Pandorei :O.
Pup si sa avem spor!!:D
Am lesinat, mi-am revenit, si scriu: UAU! Nici in vis n-as putea face asa de multe! Poate, daca as avea o bagheta magica! 😊
RăspundețiȘtergereIti doresc sa reusesti toate cele pe care ti le-ai propus! Si deloc nu m-as mira ca reusesti! Chiar nu stiu cum reusiti, unele dintre voi, asa de multe! si pe blog, si in afara lui! Toata stima! Succese! ❤
Multumesc.
Ștergerevoi vedea la final de an cat reusesc si cat nu din tot ce am scris.