joi, 8 decembrie 2022

Urna șemineu

 La cea mică la școală se organizează un Târg de Crăciun cu strângere de fonduri pentru îmbunătățirea școlii. Fiind vorba de produse handmade pe care copii să le scoată la vânzare, nu aveam cum să nu contribui și eu. Cert e că m-am implicat ceva mai mult decât planisficasem inițial și cumva am ajuns printre organizatori. Printre altele organizăm la acest târg și o tombolă, pentru care bine-nțeles ne trebuie urnă. Nu a fost decât dorința doamnei director să fie trasnsparentă că m-am și oferit voluntar să o fac. Aveam încă de atunci în cap ideea cum să-i fac pereții transparenți. 

Am luat o cutie cu pereți mai tari și am tăiat pereții lăsând doar stălpii și fundul acesteia. I-am construit capac detașabil să poată fi scoase biletele din urnă. Pereții transparenși vroiam să-i construiesc din plastic recuperat de la cutiile de jucării, doar că nu mai aveam bucăți mari. Am apelat la varianta de rezervă, folii laminate simplu fără hârtie.

Doar că nu mi-a ajuns atât, e doar Târg de Crăciun, nu? Mi-a venit măreața idee să- fac șemineu. Cu partea de jos a fost simplu, am tăiat de la început cu arcada de șemineu, am îmbrăcat cutia în hărtie albă și apoi am lipit cărămizile din hârtie roșie.

Pe capac am construit coșul șemineului, folosind pentru horn o cutie de biscuiți prin care se vor introduce biletele în urnă. Partea de sus e îmbrăcată toată în carton buretat (foam/spumă) și decorată cu beteală, conuri și crengute de brad și ilice.

Pe ferestre am desenat cu markerul pentru globuri, roșu și auriu forma unui foc. Din timpul lucrului nu am decăt trei poze făcute azi în grabă, că eram în întârziere și vroiam neapărat să o termin azi să o duc la școală.

  

 

  


Mă bucur că doamnei director i-a plăcut mult și a zis că o vor păstra bine să o folosească și în alți ani.

14 comentarii:

  1. Felicitări Miha! E foarte, foarte reușită!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce idee simpatica! Loc berechet pentru biletele de tombola.
    E minunat ce reusesti sa faci! Sper sa strangeti cat mai multe fonduri pentru scoala!
    Spor la tot, draga Niko! 😘❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc Suzana. Și eu sper să avem succes la târg. Am emoții care nu cred că o să treacă prea curând.

      Ștergere
  3. Super a iesit! Esti ingenioasa ca de obicei! Si ideea cu flacarile e super. Nu mai vorbesc de decorurile de pe „coș”. Bafta la targ!

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte reușită! Îmi place cum ți-a ieșit! Felicitări!

    RăspundețiȘtergere
  5. Fie sa va bucurati cand veti privi pe geamurile semineului - de ceea ce vedeti inauntru, se intelege :D.
    Imi place tare mult ideea. Iar `caramizile` - geniale. :D
    Plus cum l-ai decorat - e foarte foarte frumos.
    Mi-am luat si eu un semineu micut anul acesta. Desigur, tot vreau sa si fac unul, dar.. pana oi reusi, sper sa ma bucur de asta mic, de jucarie :D.
    Pupici si bafta la targ!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aseara am adormit cu telefonul în mână și văd că nu am reușit să trimit raspunsul la comentariul tău.Cred că am lucrat vreo 3 șeminee până acum. Mi-am făcut unul mare din cutii de carton pe care îl țin în hol pe tot parcursul anului. Are vreo 3 ani. Speram să îl înlocuiesc cu unul din lemn, dar s-a scumpit lemnul si nu s-a mai încadrat în buget. Va mai rămane acesta încă un an și sper să țină pănă la înlocuire. Al doilea l-am făcut anu trecut, o miniatura (https://mniko.blogspot.com/2021/12/jurnal-de-advent-1415-16-17.html) de care sunt tare încântată si probabil de acolo și ideea pentr acesta tip urnă.
      Mulțumesc Rux!

      Ștergere
    2. Am patit-o si eu zilele trecute cu telefonul :))))))). Bine ca nu am apasat pe ceva - cand l-am vazut a doua zi ceva mai incolo de mine m-am felicitat calduros :))).
      Ah si am bifat si cu comentariile. Scrisesem eu acolo si cand sa dau send am zis sa ma uit la nu stiu ce link din articol sa verific ceva si la revedere comentariu ....
      Tin pumnii sa reusesti sa faci si semineul din lemn :D

      Ștergere
    3. Spre norocul meu nici eu nu am butonat in somn. Dar am realizat că sunt prea obosită și l-am lasat deoparte fără să mai verific ce am făcut.

      Ștergere
  6. E superb! ❤ ❤ ❤ Vreau si eu! Si sigur voi "construi" unul, chiar numai miniatura! :)) Citind ce ai scris despre cel mare, din hol... hmmm! :)) Daca as avea spatiul potrivit poate ca mi-as incerca talentul, dar acum prefer miniatura.
    Multumesc pentru indicatii!
    Succes la Targ! Succes in toate cele!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. posibil să ți se îndeplinească dorința, chiar foarte curând.

      Ștergere

Va mulțumesc pentru vizită!