miercuri, 2 decembrie 2020

Experimentând înveți!

 A doua zi din calendar și prima zi de școală după minivacanța de 1 decembrie. Bine-nteles că timpul parca a intrat la apă. Și-au deschis plicurile pe la prânz, în pauza dintre programele lor de școală, urmând să își facă proiectele spre seară.

D. a avut de făcut fulgi din hartie


C. trebuia să recicleze resturile de la ascuțirea creioanelor.

Știind că și eu am o zi aglomerată, special alesesem niste activități la care să se descurce singure. Însă, vorba aia, "socoteala din târg nu se potrivește cu cea de acasă"!

D. nu știa cum să împacheteze hârtia pentru a decupa fulgi, așa că primele încercări au cam demoralizat-o, astfel încât seara i-am tipărit șabloane.



Șabloanele folosite le puteți găsi Aici sau Aici

După ce a învățat să împăturească hârtia, totul a mers ca uns și și-a creat o colecție de fulgi pe care urmează să îi agațe prin camera ei.

C. și-a făcut propriile modele cu resturi de creion, și-a căutat materialele necesare, cartonul, dar fiind stângace, nu poate folosi foarfeca cu model. Chiar nu știu dacă există și pt stânga. Foarfeca ei dreaptă e special făcută pentru stângaci. Am ajutat-o la acest pas.

Apoi, a descoperit că hârtia și aracetul mult nu fac casă bună, nu e încântată de onduleurile hârtiei, dar eu sunt mulțumită că a lucrat singură.



Și pentru că păreau dornice să mai lucreze ceva le-am făcut un fel de tombolă cu activități de Crăciun propuse într-o carte. Au colorat, decupat și lipit.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va mulțumesc pentru vizită!