luni, 21 august 2023

Efefantul magicianului - carte și film - Citate favorite (29)

Când am descoperit că există ziua internațională a elefantului, m-am gândit imediat la animația pe care tocmai o vizionasem împreună cu fetele cu câteva zile înainte de vacanță. Inițial am vrut să vorbesc în același articol și despre acest film, dar se adunau informațiile despre elefanți și am zis să separ animația, s-o las pentru luni că poate scot și ceva citate din ea. Din păcate, filmul nu l-am putut revedea atunci, laptopul meu face figuri și nu mă mai lasă să văd filme, acesta fiind unul din motivele pentru care am amânat postarea. Speram că acasă să rezolv problema. Din păcate încă nu s-a întâmplat.


„Elefantul magicianului” este o animație realizată după cartea cu același nume scrisă de Kate DiCamillo, publicată la noi la editura Arthur. Sincer, nici nu știam că există și carte până la vizionarea animației și cumva îmi ieșise din minte când m-am apucat de articol. Dar reîntoarsă acasă am luat cartea din biblioteca fetei și am citit-o.

Cartea chiar este o carte pentru copii, ușor de citit, o carte despre credință și speranță, despre empatie și respect, despre onoare și promisiuni.

Uneori misterioasă, alteori sumbră, dar în cele din urmă plină de speranță, Elefantul magicianului ne amintește că, până și în cele mai întunecate clipe, nu totul este pierdut” (School Libray Journal)


În orașul Baltese, după război, oamenii și-au cam pierdut credința, și speranța, sunt mai tot timpul posomorâți, preocupați doar de viața de zi cu zi. Aici trăiește orfanul Peter Augustus Duchene, crescut de un fost soldat, Vilna Lutz, care îl pregătește să devină un soldat la rândul său. Când în oraș apare o ghicitoare, Peter cheltuie bănuțul primit pentru a cumpăra mâncare ca să afle răspunsul la o întrebare care îl bântuie: sora lui mai trăiește? Și cum poate să o găsească. Răspunsul ghicitoarei pare halucinant : „Urmărește elefntul!”. Ce elefant? Așa ceva nu există, cred locuitorii orașului.
Și totuși, în acea seară, în clădirea operei se afla un magician ce încerca să înveselească mulțimea aristrocraților prezenți. Într-o ultimă încercare de a smulge un zâmbet de pe chipurile lor, magicianul o cheamă pe scenă pe doamna Bettine LaVaughn cu intenția de a-i oferi un buchet de crini, dar în același timp cu speranța de a face cea mai uimitoare scamatorie a vieții sale. Și reușește, dar nu cum s-ar fi așteptat nici el: prin tavanul operei cade pe scenă, zdrobind picioarele doamnei LaVaughn, o elefănțică.

În același timp, la orfelinatul surorilor, o fetiță, Adele, începe să viseze elefantul care vine să o ia să o ducă acasă.
 Leo Matiene, un polițist în carte, ofițer în garda contesei ce conduce orașul în film, locuiește în aceeași clădire cu Peter și îl ajută să vadă elefantul, iar mai apoi să obțină elefantul. Peter e singurul care vede tristețea elefantului (nu acolo era locul lui și îi era dor de casă) și deși la început voia elefantul doar ca să-și găsească sora, într-un final realizează că cel mai important e să ducă elefantul acasă, că orașul Baltese nu e potrivit pentru el. 

Până aici și cartea și filmul sunt asemănătoare. Dar mai departe sunt diferențe majore. Modul în care Peter obține elefantul este diferit și din punctul meu de vedere mai credibil în film. Cine a făcut animația a avut marea inspirație să introducă în poveste un rege căruia îi plăceau lucrurile imposibile, inclusiv apariția elefantului. El e cel care decide că dacă Peter va trece trei probe imposibile, atunci elefantul va deveni al lui. Astfel Peter dovedește că nu întotdeauna ceea ce pare imposibil chiar este imposibil.
Deși animația sugerează mult mai multă magie decât cartea, momentul întâlnirii dintre Peter și sora lui, Adele, tot mai credibil pare în film decât în carte. Sau poate că mi-a plăcut mai mult mie povestea din animație. 

Ca și recomandare... le-aş recomanda pe amândouă, cartea mai ales copiilor. Ei sunt tentați să treacă peste anumite detalii în film, dar în carte, citite, vor înțelege mai mult ce înseamnă cinstea și onoarea, ce înseamnă o promisiune făcută (datorie curată, spunea un proverb).

„Ceva mai târziu, în aceeași noapte, când lumânarea se stinsese, camera era cufundată, în beznă, iar bătrânul militar sforăia în patul lui, Peter Augustus Duchene stătea întins pe salteaua lui de paie, pusă direct pe podea, uitîndu-se în tavan și zicându-și: El minte, ea minte, el minte, ea minte.
Cineva minte, dar nu știu cine.
Dacă ea-i cea care minte, cu poveștile ei caraghioase despre elefanți, atunci sunt exact cum a spus Vilna Lutz: un prost- un prost care crede că va apărea un elefant și mă va duce la sora mea moartă.
Dar dacă el minte, atunci sora mea e în viață.
Inima îi bătu cu putere în piept.
Dacă el minte, atunci Adele trăiește.
- Sper ca el să fie mincinosul, spuse Peter cu voce tare, adesându-i-se întunericului.
Iar inima lui, uimită de o asemenea trădare, năucită după ce fusese pus în cuvinte cu asemenea sentiment total nedemn de un militar, i se zbuciumă în piept mai tare de data asta.” (fragment din carte)

Postarea participă la ”Jocul de luni” 
ce constă în redarea unor Citate favorite
joc găzduit acum de Suzana.

7 comentarii:

  1. ooo daaaa, am vazut filmul pe Netflix, mi-a placut enorm ♥ Atât de înduiosator! Si cu happyend! ♥ Ma uit deseori la filmele animate ♥♥♥ Ce frumos ca ai si cartea! Ma bucur pentru voi ♥

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si ie îmi place să vad desene animate. Uneori mi se pare că au mai mut înțeles pentru adulți decât pentru copii. Un astfel de desen animat am văzut prin februarie, la cinema. Phil sau Prințesa Phil. Plină de referințe către alte desene sau situații. Nu pot spune că mi-a plăcut enorm, dar-aș revedea într-o zi să îl înțeleg mai bine. Ce m-a surprins la el a fost că în sală rădeau mai mult părinții, unii copii, în special cei mai micuți deja păreau plictisiți. E greu la vârste mici să înțelegi ironiile și sarcasmul referitor de exemplu la abonamente cu extraopțiuni. Ce stiu copiii mici despre abonamente?

      Ștergere
  2. Ohhhh.... uite ce imi faci tu mie :))).- pare super fain filmul. Vreau si eu sa il vad - acum trebuie sa il caut :)). Si cartea - ca m-ai facut curioasa :D
    Iti multumesc - chiar imi plac genul acesta de carti / animatii. :)
    Pupici :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar ți le recomand pe amândouă, în ce ordine dorești tu.
      Vizionare și lectură plăcută. Mi-ar plăcea să aflu părerea ta despre ele.

      Ștergere
  3. Am introdus postarea in tabel. Nu stiam de ziua elefantului, chiar daca am o mica colectie. Poate o etalez candva pe blog. Imi plac astfel de carti. Uneori am senzatia ca prea mult...
    Multumesc, draga Niko! La buna reauzire! Pup. ❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc multe pentru introducere. Am uitat complet că trebuia să trec pe la tabel, am termina târziu de scris, iar a doua zi am avut o zi cu peripeții multe.
      Mi-era dor de tine. Mă bucur de reauzire și sper că ai avut un concediu minunat.

      Ștergere
    2. PS: am început să-mi notez aceste zile în bullet journal. Unele nici nu apar în wikepedia. Ca de exeplu ziua stangacilor pe 13 august sau ziua pisicii negre pe 17 august. Am auzit de ele la radio, cand nu mai aveam timp să caut material in concordanța cu aceste sărbători.

      Ștergere

Va mulțumesc pentru vizită!