Mulțumesc frumos pentru această excursie (pe unde nu am ajuns fizic...🙃🙂 )... Văzând interiorul castelului, mi-am adus aminte de un gând (admirând obiectele expuse): cum de au mai găsit așa ceva după atâta distrugere din timpul comunismului ?! Îți doresc o zi cât mai plăcută ! Pupici ❤
Problema e că sunt atât de puține, și nu nu au fost distruse pe timpul comunismului. Am vorbit cu oamnei care au vizitat castelul acum doua zeci de ani și apoi au revenit în ultimii ani. Au fost la fel de dezamagiți ca mine sau poate și mai rău, ei măcar au avut cu ce face comparație. La cât de mare e castelul, are doar trei camere amenajate așa frumos. Penultimul colaj e din Casa Breslelor, separat de castel, dar în aceeași curte( și bilet). La fel și muzeul de istorie. Dar castelul.....doar trei camere amenajate cât de cât cu câteva obiecte. Nici macar n-am înteles ( în afara bucatariei) daca chiar erau folosite cu același scopt cu care au fost amenejate acum. În rest...am gasit camera Căpitanului străjerilor și în ea erau expuse bazoreliefuri. Si-mi propusesem că nu o să a plâng de această vizită! Cred că merită, dar fără să ai așteptari prea mari. Din acest punct de vedere, Branul si cetatea Fagarasului, intrec ca prezentare Castelul Huniazilor, asa cu cel putin 10 trepte.
Nici eu nu am ajuns, asa ca ma bucur oriunde vad astfel de subiecte! Chiar daca istoria noastra pare a fi desconsiderata! Imi dau seama si ce valoroase pot fi astfel de locuri daca te gandesti si pe orizontala la turism, locuri de munca, etc. Ceea ce pentru mine este o dovada evidenta ca nu banii sunt doriti ci distrugerea sistematica, din pacate! Multumesc pentru calatorie, draga Niko! Happy WW! ❤️😘
E atat de frumos construit și încă pastrat bine, că e păcat că nu se organizează mai bine la interior. Nu ar trebui musai să fie obiecte originale, dar dacă se vrea se pot găsi prin gospodăriile din localitatile învecinate destule obiecte demne de muzeu. La momentul la care l-am vizitat eu, lăsând la o parte reparațiile care erau necesare și care închiseseră o parte de castel, se organiza într-o sală mare ( Sala Dietei - aș fi vrut să aflu de ce ii spune așa) o sedință de consiliu local. Urma să înceapă, că deja veneau diversi politicieni locali, prin urmare cred ca se inchide si sala respectiva pentru vizitatori. Oare chiar nu aveau unde sa facă sedinta aia, doar in castel? Stiu ca pot cauta pe net despre castel, despre istoria lui si cred ca voi gasi raspunsuri la multe ”necunoscute”, dar nu se compara cu descoperirea lor la fata locului, cu un pliant, harta a locului etc...
Niko acum iti rasfoiesc si eu blogul, merg din fata in spate, evident ca m-a cucetit din moment ce nu am plecat si am ajuns aici. Stiu ca postarea e mai veche, dar am vrut sa iti raspund la intrebarea despre Sala Dietei. Dieta a fost parlamentul medieval al Transilvaniei, nu a avut nici periodicitate in intruniri si nici loc fix de intalnire, probalil cand se tinea la Hunedoara aceea era locatia. Am vizitat si eu castelul si am fost ca si tine dezamagita ca e aproape gol. E bine totusi ca nu a fost distrus, tinand cont de evenimentele din tara asta. In localitatea mea natala castelul grofului local (evident mult mai mic) a fost facut una cu pamantul la rascoala mult trecuta sub tacere de la sfarsitul primului razboi mondial. Nu a ramas nici macar fundatia, pana si beciurile au fost umplute cu pamant iar mai tarziu in acel loc s-a ridicat prima cladire a scolii din sat. Totul din ura fata de omul care a trait acolo, care nici el nu era deloc prietenos cu satenii.
Mulțumesc mult pentru lămurire. Nu m-am gandit nici măcar un minut că nu are legătură cu mancarea, dar acum că mi-ai spus, are sens și de ce erau tronurile acolo, și de ce e atât de mare si se organizeaza sedințe de consiliu acolo. Dar da, castelul e extrem de gol. În multe locuri s-a întâmplat ca în localitatea ta natală. Nici la bunicii mei nu au mai rămas decat ruinele beciurilor. Multumesc pentru popas. Te mai astept.
Intr-adevar Mihaela. Îmi doresc din suflet să ”ne deșteptămm” ca nație și să le păstrăm cât mai bine și să le valorificăm în cel mai bun mod posibil. Da, vreau turism, dar să nu le transformîm totuși în kitch-uri. Pe plan personal, nu vreau decât să poat ajunge să vizitez cât mai multe.
Exteriorul castelului l-am mai vazut (in poze, filmulete publicitare) dar nu si interiorul (sau nu-mi amintesc). Am citit raspunsurile tale si m-am gandit ca, intr-un fel, prin "reclame", cam pacalesc turistii cand e vorba despre castel. E maret, din punctul meu de vedere, dar daca zici ca sunt numai 3 camere amenajate si se organizeaza sedinte ale politrucilor... Ce oameni mici-mici sunt acesti politruci, la toate nivelurile... Gata! :) M-am plans destul! Imi plac si imaginile din Casa Breslelor... Ce greu munceau oamenii la vremea aceea! Ce desteptaciune am scris! :)) Asta mi-a venit in minte! :)) Zi frumoasa Niko!
Să țtii că mi-am pus întrebarea, de ce sunt poze doar cu exteriorul, și mă gandeam că poate nu ai voie să fotografiezi interiorul. Am primit raspunsul la vizită. Castelul e măret și chiar bine consevat ca ziduri, se poat vizita multe camere, dar ...sunt goale, sau cum mi-au spus fetele despre un turn în care eu nu am putut urca : era doar un steag. Am vazut Branul de mai multe ori si probabil ști, acolo exista un fel de culuar pe care mergi, intri dintr-o cameră în alta și vezi camerele amenajate cu destinatia lor de odinioara ( sau cel putin iți lasa impresia asta chiar daca nu o fi 100% adevarat). La fel si Cetatea Fagarasului, desi nu era bogata în obiecte, in sala tronului vedeai efecti tronulurile lui Mihai Viteazul si al Doamnei Stanca, vezi acolo dormitorul ei, aflii ca ea a locuit mai mult în acea cetate, ai o harta și chiar daca turnul din colt e daramat si a ramas doar o camera la subsol, afli că acolo erau nu stiu ce strajeri, sau se tineau alimente, etc... Mi-au lipsit detaliile astea la Castelul Corvinilor. Da, am gasit de exemplu o galerie de portrete pe un hol, doar cu niște nume sub ele. Nici macar nu am fost interesata să o fotagrafiez, acele nume nu-mi spuneau nimic, nu le lega nimic prin explicatii de castel, desi poate ca au fost foarte importanti in istoria castelului. Din pozele de pe net pare cel mai bine pastrat castel de la noi ( si asa pare si la fata locului) dar efectiv ne batem joc de el si nu stim sa-l punem in valoare. Incepe sa-mi fie teama sa mai planific vreo vizita la Peles. L-am vazut in copilarie si am o anumita imagine in cap despre el.
Mulțumesc frumos pentru această excursie (pe unde nu am ajuns fizic...🙃🙂 )...
RăspundețiȘtergereVăzând interiorul castelului, mi-am adus aminte de un gând (admirând obiectele expuse): cum de au mai găsit așa ceva după atâta distrugere din timpul comunismului ?!
Îți doresc o zi cât mai plăcută !
Pupici ❤
Problema e că sunt atât de puține, și nu nu au fost distruse pe timpul comunismului. Am vorbit cu oamnei care au vizitat castelul acum doua zeci de ani și apoi au revenit în ultimii ani. Au fost la fel de dezamagiți ca mine sau poate și mai rău, ei măcar au avut cu ce face comparație. La cât de mare e castelul, are doar trei camere amenajate așa frumos. Penultimul colaj e din Casa Breslelor, separat de castel, dar în aceeași curte( și bilet). La fel și muzeul de istorie. Dar castelul.....doar trei camere amenajate cât de cât cu câteva obiecte. Nici macar n-am înteles ( în afara bucatariei) daca chiar erau folosite cu același scopt cu care au fost amenejate acum. În rest...am gasit camera Căpitanului străjerilor și în ea erau expuse bazoreliefuri.
ȘtergereSi-mi propusesem că nu o să a plâng de această vizită! Cred că merită, dar fără să ai așteptari prea mari. Din acest punct de vedere, Branul si cetatea Fagarasului, intrec ca prezentare Castelul Huniazilor, asa cu cel putin 10 trepte.
Nici eu nu am ajuns, asa ca ma bucur oriunde vad astfel de subiecte! Chiar daca istoria noastra pare a fi desconsiderata! Imi dau seama si ce valoroase pot fi astfel de locuri daca te gandesti si pe orizontala la turism, locuri de munca, etc. Ceea ce pentru mine este o dovada evidenta ca nu banii sunt doriti ci distrugerea sistematica, din pacate!
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru calatorie, draga Niko!
Happy WW! ❤️😘
E atat de frumos construit și încă pastrat bine, că e păcat că nu se organizează mai bine la interior. Nu ar trebui musai să fie obiecte originale, dar dacă se vrea se pot găsi prin gospodăriile din localitatile învecinate destule obiecte demne de muzeu. La momentul la care l-am vizitat eu, lăsând la o parte reparațiile care erau necesare și care închiseseră o parte de castel, se organiza într-o sală mare ( Sala Dietei - aș fi vrut să aflu de ce ii spune așa) o sedință de consiliu local. Urma să înceapă, că deja veneau diversi politicieni locali, prin urmare cred ca se inchide si sala respectiva pentru vizitatori. Oare chiar nu aveau unde sa facă sedinta aia, doar in castel?
ȘtergereStiu ca pot cauta pe net despre castel, despre istoria lui si cred ca voi gasi raspunsuri la multe ”necunoscute”, dar nu se compara cu descoperirea lor la fata locului, cu un pliant, harta a locului etc...
Niko acum iti rasfoiesc si eu blogul, merg din fata in spate, evident ca m-a cucetit din moment ce nu am plecat si am ajuns aici. Stiu ca postarea e mai veche, dar am vrut sa iti raspund la intrebarea despre Sala Dietei. Dieta a fost parlamentul medieval al Transilvaniei, nu a avut nici periodicitate in intruniri si nici loc fix de intalnire, probalil cand se tinea la Hunedoara aceea era locatia. Am vizitat si eu castelul si am fost ca si tine dezamagita ca e aproape gol. E bine totusi ca nu a fost distrus, tinand cont de evenimentele din tara asta. In localitatea mea natala castelul grofului local (evident mult mai mic) a fost facut una cu pamantul la rascoala mult trecuta sub tacere de la sfarsitul primului razboi mondial. Nu a ramas nici macar fundatia, pana si beciurile au fost umplute cu pamant iar mai tarziu in acel loc s-a ridicat prima cladire a scolii din sat. Totul din ura fata de omul care a trait acolo, care nici el nu era deloc prietenos cu satenii.
ȘtergereMulțumesc mult pentru lămurire. Nu m-am gandit nici măcar un minut că nu are legătură cu mancarea, dar acum că mi-ai spus, are sens și de ce erau tronurile acolo, și de ce e atât de mare si se organizeaza sedințe de consiliu acolo. Dar da, castelul e extrem de gol.
ȘtergereÎn multe locuri s-a întâmplat ca în localitatea ta natală. Nici la bunicii mei nu au mai rămas decat ruinele beciurilor.
Multumesc pentru popas. Te mai astept.
Ce loc superb! O zi faină! :)
RăspundețiȘtergereIntr-adevar Cristi, un loc superb. Ar putea fi si mai frumos, dar doar să se vrea.
ȘtergereO zi faina și ție!
România noastră are multe locuri superbe de vizitat! Happy WW!
RăspundețiȘtergereIntr-adevar Mihaela. Îmi doresc din suflet să ”ne deșteptămm” ca nație și să le păstrăm cât mai bine și să le valorificăm în cel mai bun mod posibil. Da, vreau turism, dar să nu le transformîm totuși în kitch-uri.
ȘtergerePe plan personal, nu vreau decât să poat ajunge să vizitez cât mai multe.
Exteriorul castelului l-am mai vazut (in poze, filmulete publicitare) dar nu si interiorul (sau nu-mi amintesc). Am citit raspunsurile tale si m-am gandit ca, intr-un fel, prin "reclame", cam pacalesc turistii cand e vorba despre castel. E maret, din punctul meu de vedere, dar daca zici ca sunt numai 3 camere amenajate si se organizeaza sedinte ale politrucilor... Ce oameni mici-mici sunt acesti politruci, la toate nivelurile...
RăspundețiȘtergereGata! :) M-am plans destul!
Imi plac si imaginile din Casa Breslelor... Ce greu munceau oamenii la vremea aceea! Ce desteptaciune am scris! :)) Asta mi-a venit in minte! :))
Zi frumoasa Niko!

Ștergere