duminică, 5 noiembrie 2023

O zi de sărbătorit

 Aveam azi un plan relativ bine stabilit. Știam exact ce vreau să fac și la ce ore. Doar că ... planul de acasă nu se potrivește cu cel din târg. În curând va fi ziua mea și de obicei în perioada asta a lunii făceam o petrecere, sărbătorind cu această ocazie mai multe evenimente importante din familia mea. Anul acesta însă nu am avut chef să fiu gazdă. Chiar am zis că nu fac nimic. Ieri am și plecat de acasă la ziua unui prieten. 

Dar când ai prieteni buni, aceștia vin la tine și neinvitați special. Stabilisem cu ei să ne vedem azi după amiază. În consecință, mi-am făcut planul zilei în funcție de ora stabilită. Dimineața a decurs normal, programul obișnuit de lecții și pregătiri. Apoi am început să fac pregătiri pentru musafiri. Chiar dacă musafiri ziseseră că vin doar în trecere, eu nu pot sărbători fără să pun o masă. Tortul îl făcusem de aseară, unul din preferatele mele care se face simplu și fără coacere: tort de biscuiți înmuiați în cafea cu cremă de mascarpone și Nutella. 

Pentru masă nu planificasem ceva extravagant, doar ceva copănele de pui și coaste de porc la cuptor, cu garnitură de legume,  tot la cuptor, și salate de legume crude. În principiu fără aperitiv, să-mi fie și mie mai simplu. După ce am terminat programul de lecții de dimineață, mi-am făcut ordine, am așezat masa să fie gata și la insistențele soțului am am pus o parte din carne la cuptor. Avea și el dreptate că era soare și deci mergeau fotovoltaicele, chiar dacă după părerea mea era prea devreme. Am organizat repede și cum să le țin calde până la ora potrivită (am primit de la o doamnă dragă mie un vas cu capac cu suport pentru lumânări sub el care să țină vasul cald), am rugat domnișoara cea mică să-mi mai facă o tartă simplă și mă pregăteam să urc la etaj să mă ocup de hainele de călcat și ceva organizare prin șifonier.

Dar de aici s-a stricat planul meu pe restul zilei. Musafirii mei m-au anunțat că vor veni mai devreme. Inițial cu o oră. Ok, hai că e bine, am timp bine că am pus carnea aia la cuptorul de afară. Se face și prăjitura și mă ocup de legume, dar tot am timp să  urc la etaj măcar jumătate de oră. Apoi că vin și mai devreme. Zic ok, hai si așa. Și am confirmat chiar de două ori noua oră, dar am realizat din discuție că vor veni mai devreme și față de ora respectivă. 

Din păcate chiar am avut dreptate. Am petrecut o după amiază plăcută, la urma urmei sunt prieteni buni, doar că au obiceiul acesta să vină mai devreme, iar pe mine începe să mă enerveze puțin pentru că nu pot face toate pregătirile înainte de sosirea lor. Așa s-a întâmplat și azi. Chiar dacă era ușor de pregătit ceea ce îmi propusesem, există acei timpi necesari de gătit cu care nu te poți juca. A trebuit să ajustez astfel meniul, am renunțat la legumele la cuptor (bine că nu le curățasem) și am pregătit repede un piure de cartofi.

Seara am încheiat-o în familie, cu blănoșii mei dragi din nou în casă. M-am relaxat jucându-mă cu cei doi „negri mititei” ce abia așteptau puțină atenție. Între timp fetele mi-au dat cadoul lor, un puzzle 3D pe care mi-l doream foarte mult. Planificasem să-l comand pentru Crăciun, e momentul când mă răsfăț singură cu cadourile pe care mi le doresc. Mă bucur că mi-au făcut ele această bucurie. Abia aștept să găsesc timpul să îl montez.

16 comentarii:

  1. La mulți ani binecuvântați! Multă sănătate și numai bucurii! 🤗❤️

    RăspundețiȘtergere
  2. La multi ani draga Niko 🤗🌹💐🌸🏵️🌞🍀🎂🥂🍾🎊🎉🎈🎀🎁 sanatate, bucurii, zile senine mult succes in toate activitatile tale!

    RăspundețiȘtergere
  3. Din nou spun La Multi Ani, draga Niko!
    Sa fii bine, sanatoasa si mereu vesela impreuna cu cei dragi!
    ...Prietenii vin in vizita pentru ca tin la tine si nu neaparat pentru ce gasesc pe masa...
    Pupici si seara frumoasa in continuare!❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc încă o dată pentru urări și cele scrise și cele spuse prin viu grai. M-am bucurat să te aud și mi-a părut rău că nu am avut mai mult timp să stăm de vorbă.
      Da, ai dreptate, prietenii adevărați nu vin pentru ce ai pe masă. În trecut nu mă deranja când ajungeau ei mai devreme, chiar mă mai ajutau la unele lucruri de aranjat. Dar în timp au intervenit ... niște situații... când mergem noi la ei, trebuie să respect ora si să nu ajung mai devreme. Cumva de data asta a ajuns să mă deranjeze. S-a cumulat cu mai multe chestii de acest gen, ei au niște pretenții, le respect, dar dacă le cer eu...trebuie să îmi ajustez eu cererile. Poate că analizez prea mult, poate că mi se pare orice din orice, dar... O să-mi treacă.
      Tine-mi pumnii să ajung la felicitările alea. Asta daca scap de articolul cu citate ( deja mi se încurcă cuvintele în cap, deși am citatele ce le doream) și de temele la mate ale celei mari. Îmi place matematica, dar cu ea nu stiu, nu pot să îi predau eu. Când mă intreabă ceva trebuie să rezolv, să scriu pe hârtie și să citească singură. Nu întelege până nu scriu pe hărtie și nu-mi înțelege explicațiile vorbite. Nu am mai întânit pe nimeni ca ea.

      Ștergere
    2. Niko, lasa citatele. Ca nu pleaca nicaieri. Nu iti mai da teme singura si concentreaza-te pe subiectele importante. Adica pe tema la mate... Apoi, pe rand...
      Am vazut cartea de mate de a sasea. Intre noi fie vorba, sunt mizerabil concepute. Mie mi-a fost greu sa inteleg ceva pe acolo, asa ca nu ma surprinde ce zici. Ei ar trebui sa inteleaga din clasa, insa nu prea cred asta.
      Te pup si ai grija de tine! ❤️😘

      Ștergere
    3. Tema la mate începe să se scrie singruă lângă mine fără să mă tragă de mânecă prea mult. Mă bucur, e semn că se descurcă singură.
      Urăsc manualele alternative și ce au făcut din programele de scoală. Îmi inchipui că nu numai la mate e asa. Încă am manuaele și culegerile pe care am învățat eu. Încă mai apelez la ele. Azi am avut doi elevi la pregătire, clasa 5 amândoi, dar la scoli diferite. Săptămâna trecută erau la aceeași lectie cu puteri. Azi erau la lecții distanță unul de altul. Unii merg prea repede, altii prea încet sau sar pagini de culegere/manual. Fiecare poate să predea în aproape orice ordine vrea, dar parcă nu mai au logică. Nu stiu, îmi depășeste puterea de înțelegere acest stil de predare.

      Ștergere
  4. La multi ani ! Multa sanatate si numai bine! Pupici

    RăspundețiȘtergere
  5. La multi ani! Sa fii sanatoasa si sa te bucuri de tot ce e in jurul tau!
    Frumos ai petrecut! imi plac pozele cu „negri mititei”!
    Si la mine manualele vechi au fost baza si vad ca si Matei tot la ele se intoarce in ciuda programei si a metodelor neconventionale pe care le foloseste el la clasa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Corina.
      Eu chiar îmi doresc să ne întăarcem cumva la manualele unice.

      Ștergere
  6. La multi aaaaani! Frumosi si sanatosi :* si plini de momente minunate, de bucurii creative si tot ce iti doresti :D.
    Alaturi de cei dragi :*.
    Hai... pregatirile ca pregatirile..bine ca e tarziu si nu mai vad asa bine ce e acolo (ma fac ca nu vad, strategic asa.. haha).Dar momentele cu blanosii... vai cat sunteti de draguuuti. :*
    Iar cadoul - superb. Am auzit eu ca de Sf Mihail si Gavril ar fi un moment potrivit sa il montezi :))))
    Pupici cu drag :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc!
      Uite că a trecut si Sf. Mihail și eu nu m-am apucat de asamblarea cadoului. Am avut și azi destul de multe de făcut.

      Ștergere
  7. Delicios tortul! 😍 Simplu de facut - si nu doar la prima vedere. 😊 Specific, pentru ca stiu sa fac si eu - si-mi iese! 😃
    Pozele cu tine si cei doi blanosi negri imi plac de numa'! Sunt scene... calde (nu stiu cum sa zic!) 😊 ❤
    La multi ani frumosi! 💐

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E unul din preferatele mele acest tort. E și delicios și ușor de făcut.
      Mulțumesc!

      Ștergere

Va mulțumesc pentru vizită!