marți, 28 noiembrie 2023

Adventul fotografic - Ediția a II-a - reguli

 Suntem pe final de noiembrie și imediat începe ultima lună din an, luna aceea pe cât de aglomerată, pe atât de minunată. Prin urmare, ne pregătim intens s-o întâmpinăm cum se cuvine și organizăm provocări creative și nu numai. 

Știți de provocarea creativă de advent - tot caut un nume frumos pentru ea, așa că accept sugestii. Momentan cochetez cu ideea „Adventul exploratorului creativ”. Coletele deja au început să ajungă la destinatari și mă bucur nespus. 

Transfărmările creative continuă și în luna decembrie cu reciclarea unor ornamente vechi/deteriorate. Și pentru că anul trecut v-a plăcut Adventul fotografic, iată că acum lansăm ediția a doua.

Nu vă speriați de multitudinea de provocări. Știu că timpul este destul de limitat în decembrie, fiecare avem destul de multe pregătiri de făcut, prin urmare am încercat să organizez aceste provocări astfel încât să se lege una de cealaltă. Orice realizați la Adventul exploratorului creativ poate fi folosit și pentru Transformări creative dacă se încadrează în teme și bine-nțeles poate apărea în poza de la Adventul fotografic. Bine-nțeles, la acest Advent fotografic poate participa oricine, și cei care nu participă la celelelate provocări.

Despre modul în care să faceți pozele cu tema dată, vă invit să mai citiți încă o dată, dacă este nevoie, în regulamentul de anul trecut. Pentru anul acesta, regulile se modifică puțin în speranța că va fi mai ușor pentru toată lumea. În primul rând folosesc un alt site pentru tabele de înscriere, cel pe care l-am văzut la Beccy, cu ocazia provocării felicitărilor. Am ales această variantă pentru că introduce automat și o poză, ceea ce m-ar ajuta pe mine mult, ținând cont că nu reușesc să fac la timp postările cu galeriile creațiilor.


Ce anume trebuie să faceți ? Poze, într-o tematică anume.

  • În primul rând trebuie să vă alegeți o mascotă. Mascota poate să fie absolut orice vă doriți, o păpușă, un pluș, un ornament, o bijuterie, etc.
  • După ce ați ales mascota, nu ezitați să o prezentați într-o postare scurtă și să ne faceți cunoștință cu ea înscriind-o în tabelul de la finalul paginii.
  • În fiecare zi veți primi o temă, un cuvânt sau expresie ce reprezintă ceva legat de Sărbătorile de iarnă, în special Crăciunul. Trebuie să fotografiați mascota dvs într-un cadru care să reprezinte sau care să includă tema zilei.
  • Pe blogul dvs faceți o postare  cu această fotografie. În postare poate să fie doar fotografia sau nu, puteți scrie despre ea sau despre orice altceva. De asemenea poate fi intitulată cum doriți.
  • Fotografia se înscrie într-un tabel separat, nu cel din această postare. Tabelele vor fi deschise toată luna decembrie.
  • Fotografia se înscrie în tabelul corespunzător zilei pentru care a fost făcută. Tabelele vor fi într-o pagină separată (se va vedea sus în meniu) și vor fi deschise toată luna decembrie.
  • Postarea nu trebuie să fie zilnică, puteți pune mai multe poze într-o zi, dar referabil în postări diferite.
  • Tema zilei nu trebuie reprezentată neapărat printr-un obiect, ea poate fi redată și printr-o fotografie/ poză sau o imagine pe calculator (exemple clare în adventul de anul trecut).
  • Tema zilei va fi anunțată zilnic, pentru ziua următoare, în postarea mea cu tema zilei. 

Mascotele noastre:

20 de comentarii:

  1. Ne-am inscris! :)
    E chiar fain sistemul folosit de Beccy - daca e free poate il voi folosi si eu pe viitor. E aproximativ prietenos.
    Habar nu am cum voi reusi sa jonglez cu toate :)) - am inca de la inceputul lunii calendarul brad facut pt activitati in failie / blog plus cel creativ plus cel fotografic ... si habar nu am unde am pus bagheta magica.
    Glumesc :). Sper ca am inteles ce si cum si ca voi reusi sa mentin ritmul .
    Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu-i așa că e tare plăcut? Nu cred că e free decât pentru prima lună. Încă nu m-am familiarizat foarte bine cu el decât din prisma utilizatorului la Beccy. Acum ca organizator nu stiu prea bine, dar îmi place sistemul.
      Cum i-am scris și Suzanei mai jos, o să vezi că se leagă provocările una de cealaltă.

      Ștergere
  2. Eu inca astept coletul, sper sa vina astazi ca deja este destul de tarziu...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi pare rau că întarzie atât. L-am căutat acum după AWB si pe site scrie că a ajuns. După ora predării, pare mai tarziu decât ora la care ai scris acest comantariu. Sper că este coletul deja la tine.

      Ștergere
    2. L-am primit în cele din urmă, luni l-am amânat pe marți că a trebuit să plec de acasă, marți nu l-am adus curierul, eu am fost toată ziua acasă, miercuri a trebuit să plec brusc din nou ( mama a fost internată la recuperare și la 14,30 m-a sunat că o externează, deși trebuia să mai stea o săptămână). M-am întâlnit cu curierul in fața blocului, nu am reușit să îți mai scriu. Până am ajuns înapoi acasă a fost seara târziu. La mine in bloc toată lumea lucrează, sau cel puțin cei cu care mă cunosc și i-aș putea ruga să îmi ridice u colet.

      Ștergere
    3. Am văzut postarea la tine pe blog. M-am gândit de aseara că era posibil să fi ajuns și să nu fi apucat tu să mai scrii. Mă bucur că ai intrat în posesia lui.

      Ștergere
  3. Mie mi s-a rupt filmul cu atatea provocari si s-a si incalcit...😊
    Toate cele bune si inspirate tuturor!
    ❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Suzana, nu te stresa, în fond ai să vezi că va fi destul de simplu. Lucrezi la provocarea cu calendarul si vei avea zilnic poze si pentru Adventul fotografic, dar si pentru transformări. Uite vă dezvălui că in una din zilele din calendar aveti material să faceți mici coronițe. Poti înscrie postarea respectivă și la Transformări la tema coroniță. Plus că nu trebuie să postezi în fiecare zi, am zis că la provocare puteti aduna materiale din mai multe zile astfel încât să faceti un singur ornament, un colaj. Sunt asezate astfel încât să se potrivească în zile relativ consecutive.

      Ștergere
  4. Probabil ca din cauza de tehnologie, eu nu vad unde e tabelul. Dupa "mascotele noastre:" la mine nu se mai vede nimic. :-( Sau... poate am orbul gainilor si nu-mi dau seama pe unde ajung la tabel. 😊
    Nici tabelele lunii noiembrie nu le-am mai gasit - motivul pentru care nu am inscris ce-am mosmondit pentru tema 4.
    Spor la ce ai de facut!
    Multumesc pentru daruri! ❤

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Diana, la tema 4, cea la alegere de la transformările lui noiembrie în tabel este o intrare cu numele tap, cea cu ghiveciul. La tema nr 3, Minim două nu era nimic și am introdus eu acum postarea cu suportul din cele două dischete. Nu știu de ce nu le mai vezi.
      În tabelul de aici, după „mascotele noastre”, apare acum poza lui Risu, inscrierea făcută de Rux și apoi un rand de text „Your are next...”urmat de „click here to enter” pe care trebuie să apeși ca să introduci postarea. Incă sunt ceva cam aglomerată cu timpul până luni, dar după dacă tot intampini probleme o să-ți introduc eu postările in tabel.

      Ștergere
    2. Abia azi am ajuns inapoi aici - ieri a functionat internetul cu niste sincopeeeee de-mi veanea sa... nu mai zic. 😃 Dar am avut timp mai mult pentru joaca = in tot raul e si un bine!

      Acum vad pe unde ajung la tabel! 😊 Probabil ca am deschis ochii larg - in ultimul timp m-am cam uitat printre gene, de oboseala. (oricum ma jucam! 😊 Cu sau fara acces la tabel).
      Multumesc pentru inscrierea postarii cu dischtele...
      Cred ca nu le pot vedea, uneori, din cauza de memorie cache full... Zic eu, pentru ca patesc cu filmuletele sa nu le pot vedea si dupa ce golesc memoria cache e ok (are memorie "scurta" aparatul) 😊 Azi, primul lucru la "ecran" a fost sa golesc memoria cache,
      Pupici! ❤

      Ștergere
    3. Mă bucur că ai descoperit. Și eu incă mă famiriarizez cu el dar îmi pace că pune automat pozele. Și la Adventul exploratorului creativ tot un astfel de tabel folosesc, unul pentru toate zilele.

      Ștergere
    4. Cu chiu, cu vai, cu aoleu! am reusit sa aduc mascota! 😃 Cu tabelul m-am descurcat usor, cu internetul am avut de furca! Am si pozele pentru AF 2 si pentru AEC, doar ca nu am reusit sa si postez - din cauza anterior mentionata. Pfuuu!
      Spor in cele ce le ai de facut! ❤

      Ștergere
    5. Diana draga, nu te stresa. Le rezolvam pe rând pe toate. Când ajung iar la calculator o sa mai înscriu și eu postările pe care le găsesc la voi.

      Ștergere
  5. Nu am reușit nici eu să înregistrez postarea cu mascota mea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am introdus-o eu in tabel pe Angela. O să vă mai ajut eu așa pănâ vă obișnuiți cu noul tabel. Doar că până luni sunt puțin cam aglomerată cu majoratul fetei și nu știu cât timp am de calculator. Dar dacă sunt probleme, le rezolvăm după.

      Ștergere
    2. Și eu chiar voiam să îți scriu că am reușit. Deci tu ai introdus link-ul. La mulți ani fetei! Multă sănătate, încredere în forțele proprii, optimism, fericire!

      Ștergere
    3. La multi ani frumosi domnisoarei tale! Sanatate, bucurii si oameni cu suflet frumos in viata ei! 💕

      Ștergere

Va mulțumesc pentru vizită!