joi, 2 mai 2024

Flori de Florii - (SP III - 09)

 Cea de-a noua temă a provocării Sapvăm păpuși pentru mine este o continuare a precedentelor tema, datorită alegerii mele de a realiza Flori tricotin pentru cele șapte subteme numite Șapte dintr-o lovitură. Prin urmare era firec ca la tema Flori de Florii să fac tot o floare în aproape același stil.

Mi-am amintit că la ediția din 2022 a calendarului creativ am avut o etapă de Simboluri Pascale și că anumite flori sunt asociate cu această Sărbătoare. Din tot ce am găsit atunci, am ales acum să realizez un crin alb. Am folosit același mod de lucru ca la lalele,  mai precis să fac fiecare petală separat și apoi să le unesc în jurul unor stamine. 

Aveam și stamine, dar să vezi că nu le găseam. Am folosit în locul lor un buchețel de flori uscate galbene, și după ce am terminat și crinul și ședința foto , ghici cine a apărut? Exact, pungulița cu stamine. Nu aveam o cutie specială pentru materiale necesare realizării florilor, dar de acum am și așa ceva. Că poate reușesc să nu le mai rătăcesc și să nu știu de unde să le iau când îmi trebuie. Bine-nțeles, există posibilitatea să rătăcesc toată cutia, dar pe aceea sper s-o depistez mai repede.



6 comentarii:

  1. Haha, finalul imi suna tare cunoscut :))).

    Floarea crin este superba. Cat de frumos ti-a reusit. imi place cum petalele indreptate in jos, ascutite, creaza fix senzatia de crin diafan. O poezie 💗🤗!

    Si eu am facut narcisa tot inspirata de Florii - cand eram mici se mergea cu cosulet cu flori, salcie si pregatirile la Biserica. Si narcisele erau acolo - albe, galbene 😍

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am văzut narcisa si incepusem să comentez, dar am impresia că nu am reușit să duc comentariul până la capăt. Am tot fost întreruptă de diverse în perioada asta.
      Mă bucur că îți place crinul meu.

      Ștergere
  2. Foarte frumos Crinul tau! O creatie foarte originala! Felicitari pentru idee!

    RăspundețiȘtergere
  3. Arata foarte elegant crinul tau! Nu vreau sa mai aud de ratacit lucruri... Am si eu o dexteritate uluitoare cu subiectul asta.
    Nu am facut nici un snurulet alb. Si nici nu mai fac pana nu ma hotarasc ce si cum cu ele.
    Toate cele bune, Niko! ❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A fost printre primele făcute că aveam firul rămas de la mărțișoare, doar că nu s-a potrivit cu celelalte fori pe care vroiam să le fac.
      Mulțumesc Suzana!

      Ștergere

Va mulțumesc pentru vizită!