Ianuarie a fost o lună de acomodare cu acest tip de jurnal pe care îl găsesc foarte util. Nu mi-a venit greu să-l folosesc, să-l consult și să-l completez zilnic. Dar sunt si rubrici despre care am descoperit că nu mi se potrivesc sau care mi-ar fi trebuit organizate altfel.
Tracker mood-ul anual, in pixeli este o rubrică la care voi renunta. Nici transformată în ceva lunar nu mi se potrivește. Trăiesc într-o zi o asemenea gamă de emoții înc/t chiar nu mai știu ce să colorez. Am încercat și varianta de a folosi mai multe culori pe o zi - nu mă încăntă. Nici varianta sentimentului predominant nu-mi place, nu se potriveste cu obiceiul meu ca la final de zi să mă axez pe ceea ce a fost bun și pe motivele de recunoștință din acea zi.
O alta pagina ”abandonată” momentan este cea a regimului alimentar. Negăsind varianta potrivita de așezare a meselor, de cele mai multe ori coloram ”ajustat”, ceea ce in fond era un mod mai frumos de a spune nerespectat. Mi-e clar ca ceea ce mi-am propus inițial ca program de mese nu functioneaza, deci, înainte de a continua acolo trebuie să găsesc modelul optim pe care sa-l pot respecta aproape zilnic.
Alt lucru pe care l-am schimbat deja din luna ianuarie, este tipul de pagina pentru planificarea saptamănala. Am descoperit un film despre Metoda Alastar în bullet journal și acest tip de organizare mi se potriveste mai bine:
Pentru mine, bullet jpurnalul rămăne doar o agenda de organizare, căt mai simpla, fară prea multe desene, poze si alte ”brizbrizuri”.
În schimb, îmi las creativitatea să zburde în bujo-urile fetelor. Și ele sunt încantate de bujo-uri și-mi pplace să le vad la final de zi cum vin singure și completeaza în ele.
Cris si-a păstrat același format de organizare din luna ianurie, a schimbat doar tema, din turturi în inimioare.
Diana a preferat să modifice unele lucruri și am creat o pagina pentru rutina zilnică pe luna întreaga, iar organizarea săptămânală asemănătoare cu a noastră.
”Ispita” este prima carte din seria Driven a autoarei K. Bromberg. Cartea a fost scrisă în 2013, dar la noi a fost tradusă în 2021 la editura Bookzone, alături de următoarele două cărți din toată seria de 8 cărți. Sunt sigură că în curând vor fi traduse și celelalte la ce impact are doar primul volum.
Am aflat de carte din reclamele pe care mi le trimite Bookzone pe relele de socialize. <<Dacă ți-a plăcut 50 de umbre ale lui Grey” vei iubi această carte.>> scria în acea reclamă (sau ceva de genul) și cred că e singurul lucru care m-a făcut s-o cumpăr. mi-am dat seama imediat că trebuia să fie o carte erotică, dar îmi plac cărțile erotice cu o poveste buna în spate. Filmele de acest gen nu se prea încadrează în preferințele mele, mai ales filmele făcute după cărțile foarte cunoscute. Se știe că oricum în majoritatea cazurilor, prefer cartea, iar filmul mă cam dezamăgește. Și cum seria ”50 de umbre” a rămas printre cărțile mele favorite din acest gen, bine-nțeles că n-am rezistat tentației de a o cumpăra.
Deși am obiceiul să recitesc chiar de mai multe ori cărți care mi-au plăcut, nu-mi plac spoilerele. Citesc recenzii despre cărți după ce le-am citit și eu sau doar daca stau in dubiu daca sa cumpăr sau nu o anumită carte, în cazul în care nu mă convinge descrierea de pe copertă care de obicei e afișată pe site-urile online. Nu prea ajung eu în librării, plus că de cele mai multe ori cumpăr cărți doar dacă sunt la ofertă, în rest le trec pe lista de dorințe. Prin urmare, am luat cartea fără să știu aproape nimic despre ea.
Nu știu din ce cauză, poate pentru că zilele precedente am tot comparat filme noi cu unele mai vechi pe care le văzusem, citind cartea asta am comparat tot timpul cu alte cărți citite. Când a apărut seria Crossfire de Sylvia Day, mulți au zis că e o copie ieftina după ”50 de umbre”. Știu că am cumpărat primele cărți din serie de curiozitate. Nu mi-a plăcut aproape deloc această serie, nici n-am mai luat ultimul volum, dar nici nu mi s-a părut că seamănă așa de mult cu ”50 de umbre” astfel încât să zici că e copiată. Doar faptul că personalele principale masculine sunt ambii mari magnați, iar personajele feminine sunt din rândurile societății burgheze. În schimb, ”Ispita” are după părerea mea mult mai multe în comun cu ”50 de umbre”.
Dau vina pe mine, că poate eram setată să găsesc asemănări, sau ..cine știe, dar... avem din nou fata din clasa de mijloc (Rylee Thomas), de data asta deja angajată de ceva ani, care în timpul unui eveniment organizat de compania pentru care lucrează, îl întâlnește pe el (Colton Donovan), fără să știe cine este ( faimos pilot de formula 1 și fiul cuiva din consiliul de administrație) și cu care intră cumva în conflict. Practic de la prima întâlnire aflăm care va fi raportul de forțe dintre cei doi. Scena dintre ei m-a dus cu gândul la întâlnirea dintre personajele principale din ”Străinul seducător” de Christina Lauren. ( tot la carte erotică aș încadra-o și pe aceasta).
La acest eveniment de strângere de fonduri, Rylee este nevoită să înlocuiască o fată la licitație, licitație în urma căruia fetele trebuiau sa iasă la o întâlnire cu câștigătorul. Și ghici cine câștigă licitația pentru Rylee, cu o suma mai mare decât toate celelalte? Exact, Colton! Nu e licitația pentru primul dans, dar sună cunoscut, nu? Strângere de fonduri, fete scoase la licitație, suma cea mai mare, etc ...(=Cristian și Ana)
Cei doi se mai întâlnesc întâmplător la un alt eveniment organizat de data aceasta de firma unde lucrează cea mai buna prietena a ei (Haddie), unde Rylee participa ca invitat iar el ca VIP care va face reclama noului produs al firmei, o sticla de rom ( Merit Rum). Scena dintre protagoniști m-a dus cu gândul la ”concursul de testosteron” dintre Cristian Grey și șeful Anei. Produsul lansat și contractul dintre Compania lui Colton și fundația la care lucrează Rylee, când ea este cerută în mod expres ca intermediar, mi-a amintit de Crossfire.
Trecutul ei, a fost logodită, dar el a murit într-un accident de mașină, mi-a amintit de cartea ”Mă pierd în tine” de Jasinda Wilder, mai ales ca personajele masculine au același prenume. (Colton Donovan - Colton Calloway)
Pe parcursul cărții ma aflăm și că și Colton este înfiat (la vârsta de 8 ani), poartă o imensă recunoștință părinților adoptivi, cărora le-a creat multe probleme răzvrătindu-se și niciunul din psihologii plini de bani ai LA-ului nu ”l-au putut repara”. Apare chiar și bagajul feminin, fosta iubită (Tawny) cu care are în prezent doar o relație de afaceri, dar care își face numărul s-o avertizeze pe Rylee că ”Colton este doar al meu, de mine are nevoie, tu nu ai ce să-i oferi și se va satura de tine” . Oare cu cine seamănă?
Ar mai fi câteva replici dintre cei doi, expresii care seamănă destul de mult cu cele intre Cristian și Ana, dar vă las să le descoperiți singuri. Pentru că da, cu toată această pleiadă de asemănări de care v-am vorbit, cartea o recomand celor care preferă acest gen. Pe mine m-a captivat poate și datorită curiozității mele de a mai descoperi asemănări cu alte cărți citite( și da mai am și altele), dar și pentru că în ciuda tuturor asemănărilor dinamica dintre personaje este alta, ambii sunt firi puternice, orgolioase, care nu cedează așa ușor în fața celuilalt. Cartea te ține în suspans și nu este previzibilă deloc, nu vei știi ce se va întâmpla mai departe decât dacă citești.
O recenzie frumoasă, adevărată a a acestei cărți găsiți pe Delicatese literare. Tot acolo am aflat că deja se face film după aceasta carte. Am urmărit cu emoție trailer-ul, fiind bine cunoscut faptul că eu nu prea mă împac cu ecranizările. În afara faptului că mi-l imaginam altfel de el, tot ce am văzut în trailer coincide cu cartea.
Concluzia mea este că da, voi citi și celelalte volume (”Pasiunea”, ”Ciocnirea”) și sper să fie traduse și celelalte cărți din serie cât mai curând, și că abia aștept să văd și filmul.
Acesta articol era în plan de vreo două zile, adică fix de când s-a terminat ianuarie și începea februarie. Mi-a plăcut ideea care am văzut-o pe bloguri cu aceste minirezolutți și la final/început de lună. Și cum odată cu bujoul deja fac acest lucru, mi s-a părut firesc și ușor să o fac și aici. Și totuși nu mai pare așa ușor acum, trei zile mai tărziu de când era programat, chiar dacă factori externi mi-au împiedicat cumva accesul la blog.
A trecut doar o lună din an și deja am împresia ca acesta va fi guvernat de expresia ”mai târziu” în sensul că multe legate de blog și nu numai, reușesc să le fac mai tărziu decât le programasem înițial. Sau le amân pănă renunț să le mai fac că nu mai sunt de actualitate. Am avut în ianuarie perioade în care ”adunam” idei de postari si coincideau cu zilele în care ar fi trebuit să răspund la provocarile la care m-am înscris și nu știu de ce îmi intrase în cap ideea ca de ex daca e ”miercurea făra cuvinte”, apoi miercuri doar un articol cu poze pot să pun.
La revedere ianuarie!
Ianuarie, pentru mine, a fost o lună aglomerată, o lună cu multă alergătură, cu necazuri, dar și bucurii, realizări. A fost o lună solicitantă, mai ales din prisma neprevăzutului care mi-a dat multe planuri peste cap, o lună care mă face să cred că poate ar trebui să-mi schimb cuvântul anului din ”acceptare” în ”adaptare”. Sau poate că așa l-am simțit de la început de când l-am ales, că e vorba de a ”accepta” anumite lucruri așa cum apar și nu pot să fac altceva decât să mă adaptez situaților impuse de neprevăzut, dar nu în sensul unei acceptări pasive, ci doar în sensul de a te împăca cu situația cât mai repede posibil și a acționa în consecință. Întrebările și răzvrătirile de genul ”De ce tocmai mie?” nu fac decât să amâne luarea unor decizii poate chiar foarte importante. Si chiar dacă mi se întâmplă să mai alunec pe panta deprimării, sper să reușesc să mă redresez repede.
Mi-am dorit la început de an să îmi schimb stilul de viață în unul mai sănătos. Nu că aș fi fost prea departe, dar chiar aș vrea să scap măcar de câteva din multele kilograme pe care le am în plus. In ianuarie nu-mi propusesem decât o adaptare a programului de masa, stilul acela fix la fix mi-a mers bine cu ceva ani în urmă, dar nu reușesc din cauza programului școlar să am mesele zilnic la fel. Încă nu văd soluția în acest caz. Apoi am vrut mișcare și dacă numărul de pași zilnici, cu mici excepții, l-am cam ținut în targhetul dorit, am stat mai prost cu exercițiile zilnice. Aici am de lucrat mai mult psihologic, că ... sincer mi-a fost rușine să le fac să fiu văzută. Dar mi-am ”luat” antrenor personal - fetele care mă încurajează și fac cu mine exercițiile dintr-o aplicație de slăbit. Cam asta ar fi principalul punct pe care nu am reușit să-l ating din tot ce mi-am propus pentru luna ce s-a încheiat.
Bun venit februarie!
Suntem deja în a trezi zi din lună și eu abia acum reușesc cumva să conștientizez cumva că am schimbat luna (ieri la controlul medical, pe fisa fetei tot ianuarie scriam). Sfârșitul și începutul de lună m-a prins în plină ”criză”, cu o cățelușă în călduri, prea mică să aibă pui acum, iar încercarea de a o ține separat de mascul s-a soldat cu îmbolnăvirea acestuia. Am labradori, și principala lor problemă de sănătate sunt articulațiile. Cățelul îl am de aproape 8 ani și cum nu sunt adepta animalului în casă, a avut de la început cușca lui afară, izolată pentru iarnă, cu țarc special pentru el. Din păcate, din cauza firii lor prea iubitoare fată de stăpân, iarna, în loc să doarmă în cușcă pe saltea, dormea la poarta țarcului pe pământul înghețat sau în zăpadă, să fie mai aproape de casa. Consecințele s-au văzut rapid prin dureri de articulații și tratament destul de costisitor ca să-l punem pe picioare. De atunci și-a primit o a doua cușcă pe verandă unde doarme noaptea.
Anul trecut i-am luat pereche, o cățelușă tot labrador, de care eram conștientă că nu poate deveni mamă mai devreme de un an. I-am pregătit cușcă separată și am împărțit țarcul ca să o putem ține separat în perioada împerecherii. Și exact așa cum zice vorba aia, de ce ți-e frică nu scapi, domnișoara a intrat în călduri acum iarna când sunt temperaturi sub zero pe timpul nopții. Pe timpul zilei i-am amenajat un culcuș în gradina de legume, ca să o pot lăsa liberă , dar noaptea ea era închisă în țarc, iar cățelul lăsat liber să doarmă pe verandă. Pe lângă faptul că a reușit să sape pe sub gard și să ajungă la ea într-o zi,, prostănache, că nu pot să-i spun altfel, a dormit vreo două nopți la poarta țarcului, afară în vânt și frig. În consecință, cine are acum iar probleme cu picioarele și articulațiile? Și chiar dacă am văzut mai repede ca data trecută( de, experiența te învață), ultimele nopți am trebuit să-l țin în casă să-și revină. Nu știu cum pot alții să doarmă cu un animal în casă, mai ales câine. Eu nu am reușit. Mă trezeam la fiecare mișcare, fiecare scâncet sau sforăit. Tare mi-e teamă că o să am animale în casă permanent în ritmul astă. Abia aștept să își revină și să se încălzească afară, că nu sunt deloc învățați să petreacă în casa mai mult de două ore, iar să te trezești să le deschizi ușa de câteva ori pe noapte...nu e somn.
Ce-mi doresc de la februarie :
să - și revină Cris, că la controlul de ieri analizele nu am fost tocmai strălucite, și nu avem nicio explicație medicală pentru scăderea lor.
să-și revină și cățelul din acest episod de boală. Cumva la final de lună aș vrea să aflu și că vom avea pui, chiar daca inițial nu ne doream. Am aflat că ea fiind de talie mare și având aproape un an, nu e o problemă prea mare o sarcină acum, în schimb cățelul e cumva prea în vârsta și e posibil să nu mai poată avea pui. Un pui de la el era dorința noastră pentru viitor.
să găsesc soluția ideală cu programul meu de mese astfel încât să funcționeze și să văd pe cantar o scădere semnificativă.
să pot răspunde la timp la toate provocările acceptate, fie că acestea sunt online, pe blog, fie în plan fizic acasă (de ex de citit 2 cărți noi pe lună)
să-i ofer piticotului o zi de naștere frumoasă, chiar dacă fără petrecere cu colegi invitați, pe timpurile astea pandemice cam problematic cu ieșirile astea.
să încep planificările pentru gradina de legume și să reiau jurnalul de grădinar, poate de data asta o să-l duc până la capăt.
S-a făcut dimineață deja, ora la care ar trebui să mă trezesc, dar cum ”compania” m-a trezit acum vreo doua ore și m-au păcălit să-i las în casa, mă retrag în colțișorul meu confortabil să mai prind o jumătate de oră de somn, până se trezesc fetele.
