Meniu

duminică, 31 martie 2024

Carte restaurată - TC24 (03-03)

 Despre această carte am scris prima dată pe blog anul trecut și chiar îmi propuneam de pe atunci să o restaurez, dar cumva nu am reuțit să o și fac pe atunci. Iată că i-a venit rândul acum, la tema a treia a transformărilor lunii februarie

E o carte veche, cu scrierea cu „î” în interorul cuvântului și cu „sînt” în loc de sunt. Generațiile mai tinere chiar nu o pot folosi, le este dificil s-o citească, dar e o carte de suflet pentru mine. E cartea cu ajutorul căreia l-am studiat eu pe Eminescu, una din primele cărți ale mele personal. Nu-mi amintesc de la ce colegă am primit-o, un dar de ziua mea, dar îmi amintesc că era cartea mea, nu a familiei. Chiar am descoprit în ea însemnările făcute cu creionul pe marginea poeziilor studiate în liceu.

Cândva demul am încercat să o conserv cumva, am lipit cu scotch transparent fie paginilie, fie coperțile. Din păcate, adezivul scotch-ului s-a îngălbenit în timp, mai bine zis „maronit”, lăsând un aspect chiar neplăcut pe alocuri, dar un aspect de care nu prea am avut cum să scap. Nu știam la acea vreme de acest efect al timpului asupra benzii de scotch.

Primul pas în restaurarea cărții a fost îndepărtarea benzilor de scotch. Odată cu schimbarea culorii, scotch-ul și-a pierdut și proprietățile adezive, astfel încât, partea de plastic s-a desfăcut acum ușor, doar cu o ușoară presiune asupra ei. Apoi am îndepărtat coperțile cărții, realizând din carton unele noi. Am tăiat din carton două bucăți egale pentru coperți și una îngustă pentru cotor. Toate au fost apoi lipite și îmbrăcate în hârtie maro obținută de la o pungă de cadou.


A urmat reasamblarea cărții prin lipirea paginilor desprinse. Încă nu-mi lipsește nicio pagină. Și pentru a le ține împreună am lipit pe cotorul lor o bucată de hârtie din aceeași pungă. Apoi, tot cu benzi de hârtie, am lipit cartea de coperțile create.


La final am adăugat coperțile originale ale cărții pe exteriorul coperților create. Îmi pare rău că nu am găsit și cotorul original al cărții pentru a-l folosi și pe acesta, dar mă  bucur că în sfârșit am putut restaura această carte atât de dragă mie.

pentru ziua de vineri 89/366 pozeblog

Valiza - TC24(03-02)

Nu stiu ce am făcut când am pus temele acestei luni, nu mi-am dat seama decât acum vreo săptămână și ceva când m-am uitat pe temele lunii aprilie că valiza era inițial programată pentru tema indigo a lunii aprilie, atunci când vom avea de transformat ambalaje de carton, deci implicit cutii. Dar se pare că am încurcat fișierele cu poze când am salvat cutia, iar la finalul lunii februarie, ocupată cu pregătirirle de mărțișor nu am acordat atenție si am pus temele după cum mi-au apărut pozele. Cum faptul era consumat, o parte din voi deja lucraseră valiza, nu am mai schimbat. Inițial trebuia să facem ceva din paie de hârtie. Dacă vi s-a părut ciudată această temă într-o lună în care avem de transformat ziare, cărți reviste, acum știți și motivul.

Ca să rezolv această temă la răndul meu, am pornit tot de la o cutie de carton, un fel de lădiță de la un bax de ceva alimente, iar pentru partea de transformări a acestei luni am folosit tot pagini din catea de matematică pe care am sacrificat-o și pentru tema felicitărilor. Inițial am vrut să folosesc numai pagini din aceasta carte pentru a decora cutia, dar pe măsură ce lucram mai adăugam materialele necesare după inspirația de moment.

Am desfăcut cutia-tavă astfel încât să o pot îndoi pe mijloc lăsând o porțiune lată cât înălțimea lateralelor cutiei, La închidere, valiza mea seamănă cu cutiile de puzlle pentru copii, lateralele se suprapun.


Am luat cateva pagini din cartea de matematică și le-am rupt în bucăți mai mici. Apoi cu aracet îndoit cu apă am lipit aceste bucăți în interiorul valizei. Tehnica se numeste tot papier mache, am descoperit-o cu mulți ani în urmă la o emisiune de creativitate pentru copii. Îmi place această tehnică că are și rol de a întări obiectul pe care se aplică bucățile de hârtie, cartonul valizei în cazul meu.


După ce am lăsat-o la uscat peste noapte, exteriorul l-am completat cu folie autocolantă. Din păcate folia mea nu a fost tocmai calitativă, a trebuit ajutată pe alocuri cu scotch ca să stea lipită acolo unde doream.


Pentru mânerul valizei am folosit o sârmă dublă și un șnur tricotin albastru, în ton cu nuanțele de pe autucolant. Deasemenea, curelele specifice valizei, le-am făcut din panglică albastră în aceeași nuanță cu  șnurul tricotin./

Pentru ziua de joi, 88/366 pozeblog

sâmbătă, 30 martie 2024

Premii salvăm Păpuși

 Și dacă tot suntem la capitolul colete primite, am mai primit de curând un colet, de data asta de la Rux, un colet ce conținea premiile de la Provăcări verzi aferente lunilor ianuarie și februarie. Domnul random al lui Rux a fost foarte generos cu mine în acest an. Nu sunt sigură exact, dar cred că lucrările pentru care am fost aleasă de domnul random sunt corpul jurnalului de bord din ianuarie și miniorganizatorul pentru păpuși. Ambele lucrări au fost ceva nou pentru mine și mi-a făcut plăcere să descopăr cu ajutorul acestor provăcări noi tehnici, sau lucruri noi de făcut. Multumesc pentru oportunitate.

Dar și mai generoasă decât domnul random, a fost Rux cu premiile pregătite, cele două floricele amigurumi foarte simpatice cu căsuțele lor, brățări mărțișor și pentru mine și pentru fete, o felicitare deosebită, pe care știu că am văzut-o pe blogul ei personal (ca și pe flori de altfel). Interesanta acea bandă cu inimioare.

Dar piesa de rezistentă pentru mie o reprezintă cele două cărți despre constructia unei case de păpuși. Le-am răsfoit când am avut timp și sunt incântată de imagini, de detalii, de instructiuni. Dar e un proiect pe care ar trebui să mi-l propun undeva la toamnă/iarnă să am timp să mă ocup pe indelete de el.


postare făcută in contul zilei de marti pentru provocarea 366 pozeblog

Felicitarea călătoare


 a sosit, chiar de ceva timp, cea de la partenerea mea din cadrul acesti provocări. Trebuie să recunosc că eu am mintea foarte împrăștiată anuș acesta, mai precis luna aceasta. Nu tocmai mă recunosc în acestă stare, dar poate că ar trebui să accept că anii încep să treacă și poate chiar am nevoie de ceva ajutor cu memoria. Să vă spun că ieri m-am trezit la poartă cu copil nou la pregătire de care uitasem că trebuie să vină?

Așadar, când s-au anunțat echipele la provocare tot ce am reținut eu a fost numele partenerei, Pompilia. Să mă uit mai sus în galeria de creații, ce felicitare primise ea nici gând, sau poate că atunci demult m-am uitat dar am uitat complet. Dar cel putin în acest caz uitarea mea a fost benefică,pentru mine. Când am deschis plicul, a fost o adevărată surpriză să descopăr felicitarea Pompiliei, o felicitare pe care am admirat-o mult datorită floricelelelor din material pe care le-a fololosit, acele gen de floricele din care a mai făcut și un brăduț, și știu că am văzut și un articol la ea cum se fac, de pe care nu-l mai găsesc acum.

În concluzie, pentru mine, felicitarea călătoare a fost chiar o surpriză deosebită. E ceva să vezi printr-un ecran un obicet ce îl admiri și cu totul altceva să-l vezi în realiate. Mărțițorul și scrisorica au fost un bonus neașteptat care mi-au mers la suflet. Mulțumesc mult Pompilia.


postarea r fi trebuit să apară luni, dar se parea că memoria mea și timpul limitat au făcut o „combinație bună”


miercuri, 27 martie 2024

Jurnal de grădină (5/2024)

 Luna martie a fost și încă este destul de capricioasă, multe ploi, frig - cald, iar cu timpul meu limitat nu prea poți programa când să ieși afaără la muncă în grădină. În concluzie, când prind momentul, mai renunț la ce se poate amâna prin casă și ies afară la treabă să rezolv urgențele. Dacă mai și prind pe cineva care să mă ajute sau care măcar să stea cu mine, am și mai mult spor.

După vreo două săptămâni de ploaie aproape continuă, am prins și eu un weekend cu soare de care am profitat din plin. Am început cu plantatul în grădină semințelor puse la germinat în casă. Apoi am trecut la ceea ce am considerat a fi cea mai mare urgență: zmeura. Acea zmeură pe care anul trecut nu am mai reușit s-o curăț și s-o tai, era acum plină de uscături și multe prea „defazată”, crescută mult prea departe de șpalier. Prin felul ei de a fi zmeurul, fiind un arbust ce rodeste pe drajoni de anul 2, are bunul obicei de a răsări din ce in ce mai departe de locul inițial de plantare. Astfel că ajunsese chiar și la distanță de un metru de furtunul de picurare. Era necesară o rearanjare a rândurlui de zmeur.

Am renunțat la zmeura galbenă măruntă care ne și înțepa foarte tare și pe care nimeni nu o mai culegea. Am înlocuit-o cu butași de zmeur tot galben dar cu fruct mai  mare. Chiar am mai cumpărat și un butuc nou din magazin. Rândul de zmeur este undeva la marginea grădinii de legume, iar între el și gard am o porțiune lată de un metru pe care inițial mai pusesem ceva plante aromate sau medicinale (mentă) dar care în timp nu au rezistat, fiind invadate de buruieni. E cumva spatele curții și acolo ajung cel mai rar, motiv pentru care am apelat la folia agricolă ca să scap de aceste buruieni. Cred că e cea mai bună investiție făcută pentru zonele unde nu doresc să crească iarbă/buruieni. Chir și în spatele casei am pus astfel de folie.



Sâmbătă am reușit să tai zmeura doar pe partea cu folia. Dar ziua ed lucru nu s-a terminat odată cu lăsarea serii. Am trecut din nou la masa din bucătărie la plantat răsaduri. De data aceasta semințe de ardei gras cărora le-au dat primele 2 frunzulite. Cu ajutărul unui pai tăiar pe mijloc, le-am plantat fir cu fir în alveole cu pământ special de răsaduri și le-am mutat în solar. Nu au rezistat toate, unele trebuie înclouite, dar încep să se vadă răsadurile.


Duminica, de obicei evit să lucrez în grădină, dar la cate ploi au tot fost, uneori nu mai e timp de șinut cont de sărbători. Cum și luni urma chiar cruce roșie, de data aceasta am ieșit în grădină imediat ce am terminat programul de pregătiri. Am continuat de unde mă oărisem sâmbătă, tot cu tăiat și mutat zmeură. Cu ajutprul întregii familii am reușit să aranjăm tot răndul de zmeur. Cam în proporție de 70%, tot rândul a fost replantat. A mai rămas doar o porțiune ce trebuie săpată și mutată, dar m-am oprit doar pentru că am rămas cu mult prea mulți butași pe care nu mai am unde să-i plantez. Va trebui să găsesc o soluție pentru ei, că parcă nu aș vrea să-i las să se usuce.


Acum sunt fericită posesoare a unui rând de zmeură frumos aliniat, tăiat și curățat. Sper să și facă fructe anul acesta, ținând cont de replantare. Am terminat chiar la timp aș spune, că seara au reînceput ploile. Mi-au rămas de tăiat pomii și chiar nu știu când sau dacă voi reuși acest lucru. Căutănd informații despre tăierea pomilor, mi-e foarte clar că ceea ce fac eu nu e bine, ținând cont de aspectul lor de acum, am descoperit Tik-tok-ul. Sunt acolo câțiva pasionați care fac filmulețe explicative despre tăierea pomilor. Acum să văd cum fac să țin minte ceea ce văd acolo și când ajung în grădină în fața pomului stufos pe care îl am. Nu știu cum sunt alții, dar în fața pomilor tot am impresia că stric și mi-e teamă să tai, că are murguri de rod, că a crescut păna acum, etc deși înțeleg din filmele vizionate că nu tot ce crește este și bun.

postare terminată miercuri, în contul zilei de duminică (87/366 pozeblog)


Flori la final de martie - MFC(105)

 




 Pozele sunt din arhiva personală
Pentru jocul Miercurea fără cuvinte, inițiat și găzduit de Carmen 
Mulțumesc, Suzana pentru descoperirea acestui joc.

sâmbătă, 23 martie 2024

Tablou cu papier mache - TC24(03-04)

 Luna martie era una din cele mai lungi din an, cel puțin așa se simte în învățământ, e singura lună în care copii își primesc bursele întregi pentru că nu au nicio zi de vacanța în această lună. Vine și după un februarie chiar foarte scurt ( cu o săptămână de vacanță), iar senzația că e muuult mai lungă este puțin amplificată. Așa că nu știu cum se face, dar pentru mine a trecut repede, mult prea repede. Cel puțin în materie de craft. Am făcut atât de multe luna aceasta (cu mărțișorul și 8 martie) că nici nu am simțit că am timp să respir și totuși uite că am ajuns la final de lună și transformările mele creative....nu-s. Incă!

Vin acum cu a temă a lunii martie, tema Fii creativ! care mi-a dat posibilitatea să mă joc cu o tehnică pe care am descoperit-o anul trecut când trebuia să lucrăm tot cu ziare-cărți-reviste, dar atunci nu  știu ce-am făcut că de fapt parcă nu am făcut nimic. Anul acesta mi-am impus să nu ratez nicio provocare creativă și până acum am reușit să mă țin de plan, dar recunosc că mă ajută și faptul că nu mai trebuie una pe săptămnă, le pot face cumva aproape pe toate odată, când am o perioadă mai liberă. 

Nu a fost cazul acum, acest proiect mi-a luat vreo 3-4 zile, în primul rând că are timpi de așteptare, în al doilea rând că timpii de așteptare se lungeam după treburile mele zilnice care se modificau după vremea de afară.  Cu papier mache am mai lucrat când erau fetele mici, dar se pare că în perioade în care nu activam pe blog. Nici când am făcut lut de hârtie se pare că nu am mai scris pe blog. Dar tablouri cu astfel de hârtie prelucrată nu am mai făcut până acum.

Prin natura meseriei, la mine se strâng foarte multe hârtii așa că sunt binevenite orice idei de a le recicla și transforma în ceva mai productiv. Dacă n-ar fi problema timpului la mijloc, m-aș fi jucat mai mult cu lutul de hârtie, dar poate că voi reveni asupra ideeii, mai ales acum că pentru acest proiect mi-am pregătit mult mai multă hârtie decat era necesară, iar procesul de fabricare al lucului de hărtie începe fix cu aceiași pași.

Materiale neceare: 

  • hârtie de reciclat 
  • un castron cu apă caldă/fierbinte chiar
  • mixer vertical
  • strecurătoare/tifon
  • pahare de plastic
  • culori ( acrilice/tempera/colorant alimentar)
  • lipici lichid
  • spatulă/pensetă
  • canvas (dar merge si un suport de carton - probabil și ceva de lemn)
  • tipar și inigo (opțional) - puteți desena direct daca vă pricepeți.

Modul de lucru.

Primul pas reprezintă pregătirea hârtiei. Este și pasul cel mai lung. Pentru un proces mai rapid puteți folosi servețele albe. Servețelul, prosopul de bucătărie de hârtie sau hârtia igienică se dizolvă mai repede în apă. Preferabil albe ca să puteți obține culori mai frumoase, mai vii.

Hârtia mea a fost albă, dar scrisă și imprimată și cu cerneală, așa că a dat o tentă mai mult de gri amestecului. Am mărunțit hârtia cât de mic am avut răbdare, am turnat apă fierbinte peste ea și am lăsat-o la macerat. Sunt necesare minim 12 ore pentru acest proces. Din când în când mai schimam apa. De altfel prima apă am schimbat-o imediat că se colorase deja de la cerneluri. În final eu am lăsat la macerat hârtia vreo 3 zile, cum spuneam mai sus și din alte motive. Și pentru că era destul de multă, înainte de folosire am băgat și un mixer vertical în ea s-o mărunțesc.


Amestecul obținut se strecoară de apă și se stoarce bine. Eu am preferat să storc în cantități mici, cam cât am crezut că îmi este necesar pentru o culoare. Într-un pahar de plastic punem o cantitate mică de hârtie, o amestecăm cu culoare după cât de intensă dorim să fie și cu lipici lichid. Amestecîm cât de bine se poate pentru a obține un fel de pastă.

Am descoperit că pentru tablou mi-a fost necesar mult mai puțin decât amestecam dintr-o culoare. Ceea ce îmi rămânea, am acoperit cu folie alimentară (am lipit folia de amestecul respectiv) ca să nu se usuce. De asemenea am început cu culorile deschise și ceea ce îmi rămânea dintr-o culoare foloseam dacă era posibil pentru altă culoare (de ex galbenul de la inceput l-am amestecat cu verde si am făcut amestecul pentru fundal)


Pe canvas am trasnferat desenul cu ajutorul unei foi de indigo. Și am început să pictez cu pasta obținută. Dacă se dorește se poate pune mai întâi lipici pe foaie/suport, apoi cu penseta se adaugă cantități mici din pasta colorată. Eu am pus lipici mai mult în amestec și nu a mai fost necesar să pun pe canvas. Începusem inițial să fac interiorul staminelor cu galben, dar am descoperit că e mai bine să faci contururile prima dată si apoi să umplii desenul.

 

Pentru contururi am folosit pastă în aceeași culoare cu interiorul, dar nuante mai închise. Pentru a adăuga pasta pe tablou am folosit o pensetă cu vârfuri ascuțite și intrument de pictat în puncte care să mă ajute să ajez pasta pe linii. Pentru interioare am mai pus și cu lingurița cantitate mai mare de pastă pe care o distribuiam apoi uniform cu penseta.


Am continuat să pictez cu pasta de la interior spre exterior, ultima adăugată fiind pasta maro pentru ramă.


Când este gata se lasă la uscat pe o suprafată plană. Atenție, pasta cu care se pictează este destul de umedă, trebuie să vericifați din când în când și să îndreptati cu atenție canvasul/cartonul pe care ați lucrat. Are tendința de a se curba în timpul uscării. Tabloul pare a avea culori diferite din cauza luminii artificiale, l-am lucrat noaptea. Poza pentru prezentare este făcută a doua zi pe lumină naturală. Încă nu era uscat complet la acea vreme, nu se mai luau culorile la atingere, dar la o apăsare mai fermă se strica efectul de „țepi„ rezultat în urma aranjării pastei cu penseta.

vineri, 22 martie 2024

Floare tricotin albastră - Șapte dintr-o lovitură 3/7 (SP III - 04)

 Nici nu a postat bine Rux Tema numărul patru din provocarea Salvăm păpuși, ediția III, că și eu gata hop cu floricica mea. Ce să-i faci, tema asta, șapte dintr-o lovitură s-a nimerit cam bine odată ce am descoperit tricotinul și tot ce se poate face cu el, pentru că odată început un șnur l-am făcut cât de lung am putut, ca să-l am gata pentru proiectele viitoare. Odată cu morișca a devenit și mai simplu, am fîcut șnururi și de câțiva metri.

Spre deosebire de florile anterioare, șnurul folosit la cea de azi e făcut cu morișca tricotin și dintr-un fir mai subțire, mai apropiat de macrame, Alize Diva scrie pe etichetă. Snururile le-am făcut eu din timp, dar florile nu. Las săptămâna în curs să mă inspire.

Modul de realizare este asemănător cu cel din tutorialul meu. Diferenta o face șablonul ales, și faptul că nu am fixat baza florii, implicit frunzele pot fi remodeleate. Aceasta floare este dedicată cuiva și trebuie să plece prin poștă, așa că nu puteam s-o pun în plic cu baza formată.

Monica si Rosi s-au inființat repede pentru ședinșa fotot și se bucrură de flori atât timp cât le mai au prin preajmă (ghicelul este și el deja plecat)



Cum să faci o floare tricotin - Tutorial

 |Am tot vorbit în ultima perioadă de șnurul tricotin și de florile pe care le fac eu cu acest șnur pentru provocarea Șapte dintr-o lovitură, din cadrul Salvăm Păpuși, ediția III.

Nu am tutoriale despre realizarea șnurului, doar niște poze cu tricotinul simplu (în principiu aplicați pașii descriși pe ambalajul produsului) sau cu morișca tricotin. Cu aceasta din urmă, explicații foarte clare am primit de la Rux. 

Dar odată șnurul realizat, ce putem face cu el. Tot de la Rux știu de bijuterii, coliere și brățări, dar pe internet am descoperit multe idee impresionante. Am adunat o celecții de idei pe pagina mea pinterest. Deasemenea reamintesc și acum de lista de link-uri utile despre tricotin realizată de Suzana.

Proiectele la care m-am oprit eu pentru început constau în realizarea de flori. Nu am văzut un tutorial pentru flori, doar unul pentru realizarea unui nume, cu șnur într-o singură culoare dar ce am văzut acolo, am aplicat la florile mele.

Materiale necesare: 

  • șnurul tricotin în culorile dorite
  • sârmă ușor maleabilă
  • tipar (cu floarea, numele, sau obiectul dorit)
  • un fir de ață ajutătoare pentru măsurat
  • croșetă, ac și ață pentru cusut (opțional)
  • clește pentru tăiat sărma, foarfecă

Modul de lucru:
 Primii pași sunt necesari doar dacă folosiți șnururi de mai multe culori. Dacă folosiți șnur într-o singură culoare, acest pas nu mai e necesar. 
După ce mi-am ales tirparul cu floarea dorită, cu ajutoru aței albe am măsurat lungimea de sărmă necesară. Pur și simplu am așezat firul de ată albă peste desen, iar în locurile unde am dorit schimbarea șnurului am făcut semne cu creionul pe firul de ață. Apoi am desfășurat ața și am tăiat o bucată de sărmă puțin mai lungă, cu vreo 2-3 cm.
Am făcut o mică buclă la capătul sârmei, apoi am început s-o îndoi după șablon, fără a face totuși unghiurile ascuțite încă, cele dintre petale. Avem nevoie să treacă snurul pe acolo.


Următorul pas a fost pregătirea snurului. Am folosit snur roșu pentru petale, alb pentru centrul florii și verde pentru tulpină și frunze. Folosind firul de ață albă și semnele de pe el, mi-am tăiat din șnururile tubulare porțiuni din culoarea necesară. Și aici tăiem cu un cm în plus, e necesar să destrămăm puțin din șnurul tăiat ca să putem fie închide șnurul, fie să-l unim cu cel de altă culoare. Unirea a două șnururi din culori diferite am făcută după acest tutorial.
În cazul acestei flori a trevuit să fiu atentă la lungimea snurului alb, să acopere perfect centrul florii. 

 

După ce am unit cele trei culori, am introdus cu atenție sărma prin mijlocul șnurului tubular.La catepe am folosit ochiurile de sârmă pentru a trece firul de ață prin ele și a fixa astfel snurul tubular de sărmă. Trebuie să lăsați șnurul destul de lejer pe sărmâ, altfel la îndoiturile sărei, riscați ca aceasta să iasă prin șnuri și să se vadă.



Ultimul pas a fost formarea florii, acum e momentul să accentuăm acele unghiuri ascuțite dintre petale sau frunze. 


Dacă vă uitați bine în șablon floarea mea nu are suport pe care să stea, dar știam de la ghicel trucul, așa că am taiat din start săra mai lungă astfel încât să pot forma și un cerc ca bază de susținere a florii. Tot pentru stabilitate, am închis cercul folosind capătul firului verde prin șnurul tubular astfel încât să prind sărma din acesta.

Tot ce mai aveți apoi de făcut e să formați frunzele și/sau tulpina astfel încât floarea să stea singură. Dacă e nevoie, acum folosiți acul și așa pentru a fixa ppetale sau alte elemente. La aceasta floare eu nu am folosit, dar la ghiocel a fost necesar.

Sper ca explicațiile mele să vă ajute să realizați și voi astfel de flori.

Succes!


joi, 21 martie 2024

Florile din fereastră - Reflexii în oglindă (55)

 Într-o zi în care se oprise ploaia, dar tot înnorat pe afară era, am descoperit și eu cu surprindere că am flori, adică boboci în ghivecele de la geam. Efectiv, din casă nu-i văd ascnși după perdea și recunosc că nu eu sunt cea responsabilă cu udatul florilor, deci nu ajung aici decțt dacă fac curat. În concluzie, gloxiniile se pregătesc să mă incânte cu florile lor, iar crinii am început și ei să dezvolte bococii de primăvară. 


Si dacă tot am fotografiat florile de la fereastră, le-am imortalizat tot prin geam și pe cele de pe verandă, lalele și zambile primite de 8 martie, care așteaptă încă să fie plantate în grădină. Sper să reușesc în acest weekend, că pănă acum dacă a fost soare, nu am  avut eu timp să ies în grădină, sau daca am avut eu timp, afara turna cu găleata.



Pozele sunt din arhiva personală
Pentru rubrica Reflexii în oglindă, inițiată de SorinN și redeschisa de Carmen
Recomandare
„Dacă dorești să participi, publică într-un articol pe blogul tău, 
o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai văzut în „oglindă”(poate fi și cea retrovizoare) 
și înscrie articolul în tabel


miercuri, 20 martie 2024

A sosit barza! - MFC(104)

 



 Pozele sunt din arhiva personală
Pentru jocul Miercurea fără cuvinte, inițiat și găzduit de Carmen 
Mulțumesc, Suzana pentru descoperirea acestui joc.

marți, 19 martie 2024

Floare tricotin - Șapte dintr-o lovitură 2/7 (SP III - 03)

 Episodul doi din tema Șapte dintr-o lovitură, Salvăm Păpuși, ediția III, continuă tot cu o floare tricotin, așa cum am și spus când am postat despre ghiocel. Când am ales să folosesc tricotinul ca punct comun al celor șapte teme, m-am decis să fac șapte flori diferite în acest stil. Și ca să-i fac plăcere lui Rux, mă leg cumva și de floarea cu șapte culori și Lidie de anul trecut. Cine știe, poate reușesc să fac chiar floarea ei cu șapte culor dacă am destule culor la materia primă.

Floarea de azi nu are tocmai un nume , este genul acela pe care îl desenăm standard când ni se cere să desenăm o floare și pe care o colorăm după bunul plac. Eu am ales să o fac roșie cu centrul al pentru că doar așa aveam fire de mohair cu care am lucrat șnurul în tricotinul manual. M-am jucat serios azi și cu morișca tricotin sosită ieri și poate că mai făceam ceva șnurulețe dacă nu aș fi avut în plan pentru azi realizarea acestei flori. Despre modul de realizare al florii vă voi povesti cu altă ocazie. Am ținut minte să fac pozele necesare, le-am și edidat chiar, dar la acest moment sunt mult prea obosită să pot povesti coerent ce trebuie făcut. Vă las doar o poză cu șnururile realizate cu ambele dispozitive, firele sunt foarte diferite ca grăsime, dar rezultatele, șnururile tubulare nu par atat de diferite ca grosime. Abia așteăt să lucrez ceva și cu șnurul mai noi să vad cum se comportă la realizarea de obiecte decorative.


A, ce mai vroiam să spun despre morișcă și realizarea unui șnur foarte lung. L-am adunat ghem să se poată răsuci șnurul când îl învârte morișca și ca să nu se desfacă inițial îl prindeam cu croșeta ca in poza cu șnurul alb. Apoi m-am desteptat (sau mi-am bput cafeaua), dar am găsit o varianta mai practică: greutatea mea de la morișcă e ca un cleste mare și am început să prind ghemul cu ajutorul ei, vezi ultima poză cu ghemul verde.

luni, 18 martie 2024

Morișca tricotin și alte achiziții

 După cum știți acum ceva timp mi-am comandat morișca tricotin, pentru că modelul meu de instrument tricotin este destul de anevoios, iar după ce văzusem filmulețul lui Rux și căt de repede se face un astfel de șnur, bine-nțeles că a trebuit să-mi iau și eu. Mulțumesc Suzana pentru lista de lincuri, așa reușesc și eu să găsesc mai ușor filmulețul lui Rux. 

Am comandat morișca de pe Temu, recunosc, am cautat și o variantă mai ieftină, mai ales că aveam și alte obiecte pe lista de dorințe de acolo. E a doua oară când comand de aici, până acum pot spune că sunt mulțumită de ceea ce am comandat. Sunt destul de promți în trimiterea coletului, mi-au spus 15-25 martie, și uite că azi a și ajuns. De calitatea produselor nu pot spune enorm de multe. Per total sunt încântată de ele. Câteva produse am folosit mai mult din cele comandate de acolo, în special  acele protecții de silicon pentru degete când folosesc pistolul  cu silicon și niște plăci pentru tăiat. Am mai luat o riglă de taiat cu forme, dar fie nu e calitativă, fie nu știu eu s-o folosesc. După căteva încercări eșuate am evitat s-o mai folosesc. Dar perforatoarele pentru colțuri și placa pentru pliere sunt chiar foarte bune.

Dar să revin la ceea ce am primit azi: niște instrumente matematice care să mă ajute pe mine în lucrul cu elevii, un aparat de tăiat și embosat cu câteva matrițe de metal și bine-nțeles, morișca tricotin. Primele desfăcute au foste instrumentele de matematică, știam că nu voi zăbovi prea mult asupra lor, dar eram totuți curioasă. Sper să-ți atingă scopul. A, colțarul metalic din poză e pentru croitorie. 

Apoi am trecut la aparatul de embosat si de tăiat. Nu prea știu cu embosatul exact, cred că trebuie niște matrițe speciale pentru asta, eu momentan mi-am luat un set de 50 matrițe random, dar sunt încântată de ce am găsit acolo: animale, fulgi, flori frunze, zâne, etc...Pe lăngă acestea mi-am luat două matrițe pentru creattrandafiri din hârtie. Cu siguranță următoarea comanda va fi cu matrițe, muuuulte. Dar o lăsăm pe luna viitoare, cel puțin așa mi-am impus. Site-ul acesta poate da dependență, prea multe lucruri de craft ce la prima vedere par ieftine, dar vorba aceea, bob cu bob se umple sacul! A se înțelege mai degrabă, leu cu leu rămâne portofelul gol.

Am lăsat special la final morișca tricotin. În plan pentru astăzi avusesem să fac următoarea temă din Salvăm păpuși, aveam șnurul făcut deja, de până să știu de sosirea coletului, dar timp de lucru nu aveam decât seara. Și când am văzut morișca ... wow! ce potrivire. Și-a încercat plină de entuziasm. Și ca un balon m-am desumflat după 5-6 încercări cu două tipuri diferite de fire. Deja trăsesem concluzia că sunt bani aruncați pe geam. Pur si simplu tot sărea firul de pe acele acelea speciale, sau rămânea agățat


Într-un final am chemat artileria grea, adică tutorialul de la Rux. Avusesem impresia că am înțeles de prima dată ce trebuie să fac, mai ales că morișca mea, deși nu e aceeaș marcă, are fix aceeași formă. Dar am intrat să văd ce fir folosise Rux și așa am descoperit că uitasem fix cum ar trebui să începi lucrul. Cu calm și răbdare am luat-o de la capă, de data aceasta cu tutorialul în față să nu cumva să mai scap un alt pas important. Primele încercări au eșuat și acum, tot așa îmi mai scăpa cate un fir sau trecea cărligul acela mobil deasupra firului. Asta pănă am înțelec cam cum trebuie să fie tensiunea în ața de la ghem, că deși trebuie să fie mai lejer, totuți e necesară și acolo o oarecare tensiune.


Nici nu pot descrie bucuria când a început prima dată să meargă! Sau să apară șunrul pe partea cealaltă. Sau să-l văd lung, pănă la podea. Și pentru că am în plan proiecte mai multe cu el, am tot continuat să-l fac, încă nu l-am încheiat. Momentan are vreo 2 metri și voi mai lucra la el, posibil cum spun fetele pănă se termină ghemul.
Pentru lucrarea mea de la Salvăm păpuși o să folosesc celălalt fir, cel pregătit sâmbătă pentru azi, dar o voi termina probabil mâine că momentan mă mai joc cu morișca. M-am întrerupt doar pentru a scire articolul în seara asta, chiar daca am depășit deja miezul nopții.
Concluzia: dacă vă luați morișcă tricotin, pur și simplu aveți răbdare, studiați tutorialul cu atenție și testași pănă vă iese. Succes.





duminică, 17 martie 2024

Pine forest card - Beccy's challenge (3/24) - TC24(03-01)

 My choice for the March Challenge on Beccy's place was a kind of monochrome card, if you do not mind the coffee that I used to color the paper.

Because for my challenge where I used a page from an old math textbook, I also wanted to try this technique here too. 

I have printed the pine forest free digital stamp on one of those pages, and I decided to paint it with coffee, aiming for an aged paper. Then, with the use of a metal tool, I ripped around the edges and left it to dry overnight.

The next day, I glued the page on A frame black cardboard base. 


Pentru provocarea dela Beccy, am folosit aceeași culegere de matamatică pe care am sascrificat-o pentru felicitările de la Transformările Creative. Am printat pe o pagină una din imaginile oferite de Beccy, o pădure de pini, apoi am colorat-o folosind cafea. Cu o unealta metalică, am rupt marginile pentru a-i da un aspect de învechire. Apoi am lipit-o pe un carton negru.

sâmbătă, 16 martie 2024

Jurnal de grădină (4/2024)

 Săptămâna trecută puneam la încolțit niște semințe cu speranta că nu mai ocup degeaba pahare cu seminșe care nu germinează. Bine-ențeles în planurile mele nu a intrat o intreagă saptămână de ploi, așa că am pus si semințe de salată cu gandul că doar să germineze putin și le voi pune în grădină. În ultimii ani salata nu prea a răsărit. Nici ce am pus toamna trecută în solar nu a ieșit, nici măcar un singur fir. După cum se vede din postarea trecută, deja duminică semințele de salata se înverzeau. 

Cum de luni au inceput ploile, dar ploi serioase, nu aveam cum să ajung în grădină, am trecut la o soluție de compromis. Am mutat semințele de salată pe fâșii de hârtie igienică pe care să le țin în apă pănă voi reuși să le plantez cu totul, ca un fel de bandă de semințe(plante) făcută în casă, după modelul încercat cu ani în urmă. Am începu cu semințele de salata pe miercuri și după numai două zile, deșa vedeși difernta ăn poza zilei. Tot acolo se vai văd semințele de gulie puse după germinare în pământ, tot așa la doua zile distață(pozele de pe rondul al doilea). Pe ultimul rănd sunt rosadurile de roșii cherry, iar în ultima poză seminșe germinate de ardei capis pe care le transferam în alveole.


Procesul de transfer al firelorde salată.


Cam aici ajunsesem pe la prânz cu postarea, încercam să adaug pozele când a ieșit soarele. Vai ce bucurie. Am ieșit repede afară să verific solarul, știam că trebuie să ud ceapa de acolo și sin una în alata am ajuns să plantez o parte din salată.Nu știu cât de bine se vede, dar deja rădăcinile deveneau stufoase.


După ce am terminat cu solarul, am mutat si toate ghivecele cu răsaduri, am făcut o plimbare prin curte unde am descoperit cu bucurie multe floricele : brăndușe, zambile, narcise, magnolia stelată și gutuiul japonez.



Felicitare cu flori din pagini de carte - TC24 (03-01)


 Pentru felicitarea numărului pi de joi, pregătisem inițial din aceleași pagini din culegere și flori decupate cu perforatoarele. Folosite simple nu făceau constrast cu pagina de culegere folosită, așa că le-am colorat cu o trusă de farduri învechită. Aceleași cu care am colorat și paginile folosite la celelalte felicitări cu „pi”. 

Numai că și colorate, aceste flori s-au dovedit a fi prea mari pentru felicitarea cu „pi” și cum muncisem deja la ele, s-au adunat singure într-o coroniță pe o altă felicitare. Tot din paginile cărții am decupat frunzulițe mici, le-am colorat cu fardurile verzi și pe care le-am lipit într-un rând dezorganizat la baza felicitării.

Și pentru că respectă regulile transformărilor creative, voi înscrie și această felicitare în galeria transformărilor.






De ziua matematicii - TC24(03-01) - Reflexii în oglindă (54)

 Ziua matematicii sau ziua numărului „pi”, 3 martie (3,14) a picat anul acesta într-o zi de joi, zi de Reflexii în oglindă.  Am vrut s-o celebrez printr-o felicitare dedicată, mai ales că pentru Transformările creative, luna aceasta avem de transformat ziare, cărți reviste. Și ce credeți că am eu la "în așteptare" să fac ceva cu ele? O mulțime de culegeri de de matematică care nu mai sunt de actualitate, dar nu din cele vechi pe care să le păstrezi cu sfințenie în bibliotecă (ca de exemplu Gheba sau Petrică) ci din cele de acum câțiva ani când s-au tot scos pe bandă rulantă, doar cu coperți modificate și eventual câteva exerciții în plus sau în minus. Mai mult, locul unde fotografiez eu felicitările are și un geam fumuriu ce oferă reflexii frumoase dacă nu-l acopăr cu nimic. Ar fi fost perfect să împușc mai mulți iepuri dintr-o lovitură. 

Numai că surpriza a venit din partea laptopului, care s-a încăpățânat să nu mai meargă în seara de joi și telefonul i-a ținut isonul. Laptopul nu se mai deschidea deloc. Telefonul nu mergea pe bloguri. Nu pe blogul mei, pe niciun blog. Probabil nici pe alte pagini dar nu am avut răbdarea de a verifica. M-am mulțumit că funcționa ca telefon și atât. Bănuiesc că au fost ceva probleme și cu netul prin zona mea, că nici a doua zi nu am avut succes.

Dar să revin la felicitare. Mi-am tăiat niște pagini din culegere și mi-am tipărit litera „pi” să o decupez s-o lipesc peste. Am încercat și varianta cu tipăritul literei pe pagina din culegere, dar nu se acoperă foarte bine scrisul și nu mi-a plăcut. 

Și nu mi-a plăcut nici litera tipărită pe foaia albă, părea mai deschisă/spălăcită decât cartonul negru desemnat ca bază pentru felicitare. În final am decupat din carton negru pe care l-am lipit cu bandă dublu adezivă cu burete să fie în relief.

Și pentru că nici ieri n-am reușit să scriu pe blog, dar aveam cumva materialele la îndemână, jucându-mă cu alte idei de felicitări, am mai făcut două dedicate zilei matematicii, folosind și partea decupată a literei cât și cartonul din care am decupat, dar de data aceasta am încercat să dau o tentă de învechire paginilor din carte. Nu știu cu ce se face acest lucru în mod normal, ce fel de pulbere se folosește, dar eu m-am jucat cu fardurile.

Pozele sunt din arhiva personală
Pentru rubrica Reflexii în oglindă, inițiată de SorinN și redeschisa de Carmen
Recomandare
„Dacă dorești să participi, publică într-un articol pe blogul tău, 
o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai văzut în „oglindă”(poate fi și cea retrovizoare) 
și înscrie articolul în tabel