TC25,
provocarea Transformărilor creative, are aceleași principii ca și anii
trecuți, acelea de a reduce poluarea prin transformarea unor obiecte ce
și-au atins deja scopul pentru care au fost create.
În luna ianuarie a acestui an, vom lucra cu
AMBALAJE
Prin ambalaje (de hârtie sau plastic) înțelegem hârtie de împachetat, pungi de cadou, folie pentru flori, staniol, ambalaje de bomoane, în principiu cam orice se folosește pentru ambalarea unui cadou pe care l-ați primit, dar fără cutii cadou. Acceptăm aici și etichetele de la diverse obiecte, dacă v-au plăcut și le-ați păstrat pentru forma sau imaginile de pe ele.
Regulile
generale pot fi consultate în postarea principală. Reamintesc de regula
celor patru teme, trei impuse și una la libera alegere. Nu există o
ordine anume în care să le faceți, nici termene săptămânale.
Vom păstra aceeași structură de anul trecut, un tabel pentru luna în curs și unul pentru lucrările care din diverse motive nu au putut fi prezentate la timp. Aceeași rugăminte ca și anul trecut, când faceți înscrierea treceți vă rog numele și tema pentru care ați lucrat. Lucrările duplicat
se vor înscrie în același tabel dacă sunt postate până la finalul
lunii. Acestea vor fi luate în considerare pentru premiul lunar ce
constă în puncte suplimentare la clasamentul final.
Dacă
faceți mai multe lucrări le puteți pune pe
blogul personal pe toate într-o singură postare și înscrie în tabel pe
fiecare separat (acest tabel va permite intrări duplicat ale linkului de
blog - doar selectati o altă poză). In acest caz numerotati tema.
Atenție : în postarea dvs
trebuie să existe link către această postare ca să fie acceptată
înscrierea.
Temele lunii Ianuarie:
1. 2D : o lucrare în două dimensiuni care poate fi felicitare, tablou, ornament
de agățat, napron, suport pentru tavă, farfurii, mileu, față de masă,
față de pernă, etc... O felicitare multistrat, sau un tablou cu ceva
aplicații pe el (gen mărgele, panglici, etc..) vor fi considerate tot
lucrare în două dimensiuni..
2. Peisaj de iarnă : poate fi orice peisaj doriți, pictat desenat, colorat, țesut, construit oricum vă e mai ușăr. Dăar pentru această subtemă se acceptă în plus folosirea șervețelelor în locul ambalajelor. (sau le puteși folosi pe ambele)
3. Sărbătorim Ziua culturii Naționale (15 ianuarie) sau Unirea mică (24 ianuarie): alegi una din cele două zile de sărbătoare din această lunăși realizați un obiect care să celebreze ziua respectivă.
4. Fii Creativ! - lucrarea dvs la alegere!
Ca și anul trecut, vom folosi blogul galerie pentru înscrierea lucrărilor.
Înscriere lucrări
Pentru orice nelămuriri, nu ezitați să întrebați.
Spor și inspirație!
PS: pentru că luna aceasta tema a fost anunțată mai târziu, tabelul va fi deschis până pe 5 februarie inclusiv.