Meniu

luni, 2 septembrie 2024

Felicitare cu floarea soarelui TC24 (08-01)

În sfărșit încep să mai recuperez și eu din proiectele lunilor trecute la care încă nu am participat. Acum chiar mă bucur și eu că există tabelul suplimentar pentru cei care au pierdut o provocare, acolo unde o să înscriu și această postare dedicată Transformărilor creative 2024.

Am început lista recuperărilor cu felicitarea lunii august, lună în care am avut de lucrat cu dopuri și capace. Pentru că tema indigo a lunii a fost atunci floarea soarelui, mi-a rămas în cap ideea de a face și felicitarea tot cu o floarea soarelui. Dacă la indigo am folosit un capac pentru centrul florii, acum am înlocuit cu o felie dintr-un dop de plută, iar petalele le-am confecționat dintr-o panglică de satin după idee din acest tutorial. Doar că eu nu am avut destul de multă panglică galbenă și prin urmare floarea mea are doar 12 petale dispuse pe două rânduri, motiv pentru care e și așa de ciufulită.

Nu am pozat de la început toate materialele, nu aveam clar în cap ideea felicitării, chiar pregătisem inițial un alt carton de contrast, unul oarecum marmorat. Am schimbat mai târziu cu cartonul ondulat după o idee de felicitare găsită pe net, și dintr-un dop de plută de șampanie am tăiat o felie care să sugereze o vază. Frunzele din panglică nu mi-au ieșit, mi-ar fi trebuit o panglică mult mai mare decât cea pe care o avea. Le-am înlocuit cu frunze din fetru adezive dintr-un set de frunze luat de la o librărie.


Tulpina, nu prea vizibilă în poze este dintr-o sârmă verde specială pentru crearea florilor. Mi-ar fi plăcut să am o floricică mică să adaug pe vază, mi se pare cumva mult prea simplă, chiar și cu dunga aceea verde lipită peste felia de dop.

7 comentarii:

  1. Mie îmi place, și îmi place că ai ales cartonul ondulat. Nici eu nu sunt capabilă să adun toate materialele într-o fotografie pentru că îmi vin idei pe parcurs.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, de foarte multe ori plecăm cu o idee în cap și pe parcurs ne răzgăndim sau descoperim idei mai bune, mai potrivite.

      Ștergere
  2. Si mie imi place cum au iesit petalele, iar cartoanele ondulate ma atrag din ce in ce mai
    mult. Voi pune la MFC un filmulet: https://youtu.be/pQgUTkJGaxk unde sunt create niste frunze din pungi de plastic.
    Felicitari pentru proiect, draga Niko! ❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Încerc același sentiment în ceea ce privește cartonul ondulat, mai ales că devine din ce în ce mai accesibil, mai ales cel natur. Găsisem o metodă de a-l recupera din cutiile de amnalaje, am încercat , nu cu o eficaitate de 100% dar chiar foarte accteptabil. Am uitat ce am făcut cu cartonul recuperat însă. Sper să-l găsesc rapid, și pe el și pozele de atunci.

      Ștergere
  3. A ieșit minunat și aceasta felicitare! 😍 Luciul petalelor și cartonul ondulat "iau ochii" și cred că puțini se gândesc că vaza e prea "simpla" - oricum, ideea de vaza din dop de șampanie "modifica" ideea de "simplu".
    Felicitări și spor in ceea ce faci! 💗

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc Diana. „Vaza„ mi se pare în continuare simplă, mi-ar fi plăcut un acșibil cu floarea soarelui pe ea. Din păcate nu aveam ceva destul de mic să încapă. Oare de ce nu am pictat eu direct pe dop? Nu m-am gândit la soluția asta atunci.

      Ștergere
  4. Foarte foarte frumoasa felicitarea :*. Imi place mult cum ti-a iesit!
    Pupici!!

    RăspundețiȘtergere

Va mulțumesc pentru vizită!