Meniu

luni, 2 septembrie 2024

Vaza cu scoici - Amintiri de vacanță. Suvenir - SP III - 14

 Oficial ieri a început toamna, și anul școlar. Deci și eu serviciul. Dar cum 1 septembrie a picat duminica a fost ca încă o zi de vacanță. Am profitat de ea din plin să mai orgnizez camera mea de lucru și să recuperez din proiectele restante. Mi-am pus pe masa o cutie în care am tot adunat din proiectele începute fie cu ocazia provocărilor, fie cu alte ocazii cu găndul de a le finisa în cel mai scurt timp. 

Și așa se face că am avut practic la îndemână materialele necesare pentru prima temă din ce-a de-a doua parte a provăcării Salvăm Păpuși, ediția III. Temele au fost anunțate de luna trecută, acum apar detaliile specifice de la o săptămână la alta. Prima temă - Amintiri de vacanță.Suvenir.

 Proaspăt întoarsă de la mare, cu pungulița de scoici culese, tema mi-a picat mănușă. În cutia de proiecte de terminat, tocmai adunasem un tub de hțrtie îmbrăcat în sfoară pregătit în ideea de a fi transformat într-o vază. Practic nu am avut mult de lucru, la acest proiect. I-am făcut bază dintr-o bucată de carton pe care am lipit-o cu silicon și cu ajutorul unei dantele am ascuns lipitrile inestetice. Pentru simetrie am pus aceeași dantelă și în partea de sus. antele este recuperată de la o plălărie de soare pentru copii, e o dantelă mai groasă/rigidă din care a fost făcută pălăria.


Tulpina florii este confecționată din mânerul unei pungi de hârtie. Petalele și frunzele din scoici, iar centrul florii fin stamine pentru flori, toate lipite cu silicon. 
Cred că e primul proiect în care folosesc scoicile în sfârșit, deși nu există an sau vacanță la mare din care să nu mă întorc măcar cu o mică punguliță de scoici.
Pentru ședința foto, Minica și Rosie au venit pregătite cu decor din cochilii de melci, și acestea aduse cu ceva ani în urmă de pe litoralul românesc.

10 comentarii:

  1. Am si eu multe scoici insa nu m-am hotarat asupra subiectelor abordate. Ai realizat ceva foarte frumos. Prima data am crezut ca destinatia e o vaza.
    Arata de efect ornamentul. Felicitari. Spor la tot! ❤

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, probabil ar fi trebuit să strecor și cuvantul „decorată” în titlu.
      Mulțumesc.

      Ștergere
  2. Răspunsuri
    1. Nu chiar. E printre puținele ornamente ce vor merge direct în cutia de depozitare. Eu am scos deja decorul de toamna de mai bine de o sătămână. Știam că oadată ce voi începe lucrul nu voi mai avea timp de redecorare.

      Ștergere
  3. Frumoasa vaza ta! Și eu am o mulțime de scoici și prea puține obiecte lucrate cu ele. Ar trebui să ne pui și teme cu scoici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred că am avut acum doi ani ceva cu scoici, dar sincer m-am ferit să cer scoici în ideea că poate nu toată lumea merge la mare. Dar cum acceptăm și desene, cred că voi lua în considerare pentru anul viitor.
      Mulțumesc pentru apreciere.

      Ștergere
  4. Tocmai mi-am amintit ca eu nici macar nu am vazut cum arata pistolul de lipit pe care l-am luat :)))). Inca nu stiu daca miroase sau a iesit din ambalaj... chiar va trebui sa le reamintesc parintilor.
    In alta ordine de idei - si asta e un motiv pentru care m-am miscat spre zero...ca am avut multe idei dar nu am avut nici timp si nici cum sa le pun in practica.. :)))
    Imi place mult cum ai folosit scoicile. Le ador - imi e chiar dor sa ies din casa sa mai vad si eu natura... desi am inteles ca au distrus litoralul si... sincer mi-a ajuns ce am vazut pe fuga in octombrie 2018 la Mamaia... foarte trist.
    Ti-a iesit superba decoratiunea.
    Pup cu drag si felicitari pentru post!! Sa fie intr-un ceas bun si sa te bucuri de ceea ce faci :* - cred ca e foarte important.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper să poși folosi acel pistol de lipit cu silicon. Adevărul e că face minuni în materie de craft. Mie personal siliconul topit nu-mi miroase. Doar pistolul la primele folosiri, când s-a încins puțin plasticul din care e făcut, și mai scoate mirosul acela când îl țin foarte mult în priză, lucru pe care încerc să-l evit ca să nu-l stric de tot.

      Ștergere
  5. Ai o vază minunata 😍 chiar daca ajunge direct in cutia pentru depozitat decorațiuni de vara. 😊 Citesc și comentariile pentru că am tot absentat și nu prea mai știu... ce mai faci! 😊
    Îmi place sfoara, ca material de lucru - obiectele au un aspect oarecum vintage. Cu scoicile nu prea m-am jucat, dar mi-ar placea sa pot lucra cu ele ceva interesant - pe net sunt multe "idei", dar... nu m-am învrednicit.
    Spor in toate! Succes in noul an școlar și în toții anii! 🌹😊

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sfoara e faină că te poți juca cu ea mult și ușor. Oferă o gamă largă de idei de a fi folosită.
      Mulțumesc de urări.

      Ștergere

Va mulțumesc pentru vizită!