Totul se termină cu noi, Colleen Hoover - Citate favorite (26)

 Romanul ”Totul se termină cu noi” tratează o temă dificlă, aceea a violenței domestice, în special al femeii abuzate de soț. Lily nu a avut o copilărie fericită, fiind martoră permanent al violenței domestice, al neîncetatelor abuzuri ale tatălui asupra mamei, dar niciodată asupra ei. Nu înțelege de ce mama ei rămâne în continuare în această căsnicie, așa că învață, muncește din greu și pleacă imediat ce termină liceul în Boston unde își construiește o viață frumoasă.

 Întâmplător îl cunoaște pe Ryle, un rezident neurochirurg de care se simte atrasă, deși el nu vrea decât o aventură de o noapte. Dar după mai multe întâlnire neprevăzute, cei doi încep o relație romantică ce duce în final la căsătorie. Însă drumul parcurs e presărat cu o lovitură, un împins pe scări urmate de păreri de rău și dovezi de iubire. Motivul este gelozia lui Ryle pe Atlas, un fost iubit al ei, cu care se reîntâlnește fix după primul incident și care intuiește adevăratul caracter al lui Ryle, dar Lily nici nu vrea să audă.

Odată căsătoriți, totul pare să fie bine până când Ryle îi găsește jurnalele din copilărie, și descoperă cât de mult a însemnat Atlas pentru Lily la acel moment. Însă orbit de gelozie, crede că încă e ceva între ei și într-un acces de furie o bate foarte rău. Cel care îi vine în ajutor este chiar Atlas, care o duce la spital, unde descoperă că e însărcinată și o adăpostește câteva zile până se hotărăște ce să facă în continuare.

Până la nașterea copilului, Lily, trăiește separat de Ryle, deși nu divorțează. Se concentrează asupra copilului și își ia timp să se gândească bine ce să facă în continuare. Are aliați puternici, mama ei, sora lui Ryle și soțul acesteia (doi oameni deosebiți). Ce anume o face pe Lily să ia o decizie, ce decizie, cu cine rămâne, Ryle sau Atlas, vă las să descoperți în carte.

Câteva citate care mi-au atras atenția:

„Nu există oameni răi. Toți suntem oameni care uneori fac lucruri rele.”

„Uneori nu poți controla unde-ți fuge mintea. Trebuie doar să te antrenezi să nu o mai ia niciodată în direcție greșită.”

”- Suntem la fel.[...] Plantele și oamenii. Plantele trebuie să fie iubite în mod corect pentru a supraviețui. La fel și oamenii. Ne bazăm pe părinții noștri, încă de la naștere, să ne iubească suficient pentru a ne menține în viață. Și dacă părinții noștri ne arată dragostea potrivită, vom deveni oameni mai buni, în general; dar dacă suntem neglijați.... vom ajunge pe drumuri și nu vom putea să realizăm lucruri semnificative în viață.

-Majoritatea plantelor au nevoie de multă îngrijire pentru a supraviețui; dar altele, cum ar fi copacii, sunt  destul de puternice pentru a crește pe propriile puteri, fără niciun ajutor.”

„Așa este natura umană: se vindecă de o rană veche, pentru a lăsa locul unui nou început.”

”- Cea mai mare parte din mine simte că nu voi mai putea avea niciodată încredere în el. Dar mai este o parte care plânge după ceea ce aveam împreună. Ne era atât de bine, mamă! Clipele petrecute cu el au fost unele din cele mai frumoase din toată viața mea. Și, din când în când, parcă nu vreau să renunț la asta.

Duc din nou șervețelul la ochi, ca să mai șterg niște lacrimi.

-Uneori ... când îmi lipsește cu adevărat ... îmi spun că poate n-a fost așa de rău. Că aș putea să-l suport când e cel rău, numai ca să-l pot avea când e cel bun.

Mama își pune mâna peste a mea și mă mângâie cu degetul mare.

- Știu exact ce vrei să spui, Lily. dar ultimul lucru pe care vrei să-l faci este să-ți pierzi din vedere limita. Să nu permiți așa ceva!

Habar nu am ce vrea să spună cu asta. Ea vede confuzia de pe chipul meu, așa că mă strânge de braț și îmi explică în detaliu.

-Toți avem o limită. Ceea ce suntem dispuși să facem înainte de a ceda. Când m-am căsătărit cu tatăl tău, știam exact care îmi era limita. Dar ușor ... cu fiecare incident ... limita me a crescut din ce în ce mai mult. Și mai mult. Prima dată după ce tatăl tău m-a lovit, a regretat imediat. Mi-a jurat că nu se va mai întâmpla niciodată. După ce m-a lovit a doua oară, i-a părut și mai rău. A treia oară când s-a întâmplat, a fost mai mult decât o lovitură. A fost bătaie. Și, de fiecare dată, l-am iertat. Însă, a patra oară, a fost doar o palmă. Și când s-a întamplat asta, m-am simțit alinată. Îmi amintesc că mă gândeam: Măcar de data asta nu m-a bătut. N-a fost atât de rău.

Începem să plângem din nou. Își duce șervețelul la ochi și continuă:

-Cu fiecare nou incident limita ta crește. De fiecare dată când alegi să rămâi, faci ca data viitoare să-și fie mult mai greu să pleci. În cele din urmă, îți piezi total din vedere limita, pentru că începi să gândești: Am rezistat cinci ani. Ce mai contează încă cinci?

Îmi ia mâinile și mi le strânge în timp ce plâng.

- Să nu faci ca mine, Lily. Știu că lasă impresia că te iubește și, probabil, chiar așa este. Dar nu te iubește corect. Nu te iubește așa cum meriți să fii iubită. Dacă Ryle te-ar iubi cu adevărat, nu ți-ar permite să-l ierți. El ar lua decizia de a te lăsa în pace, ca să se asigure că nu-ți va mai face rău niciodată. Aceasta este iubirea pe care o merită fiecare femeie, Lily.”

Cred că discursul mamei lui Lily, cu limta pe care o acceptăm sau o lăsam să crească se poate aplica în orice relație nu numai asupra violenței, ci și în alte aspecte ce țin de cuplu: cine gestionează banii, cine ia deciziile, cine face compromisuri mai mult, cine are dreptate și mai ales în caz de adulter, cine acceptă-de ce acceptă, etc...

Postarea participă la ”Jocul de luni” 

ce constă în redarea unor Citate favorite, 

joc găzduit acum de Suzana.