Salvăm cărți! - Vacanța. Primul popas de ... Poveste. (SC 1/24)

 Monica, mesagerul nostru plecat în misiune pe Provocări verzi, a trecut odată cu începerea verii la o nouă etapă, cea a sălvării cărților. Prima temă începe cu ... Vacanța. Chiar în vacanță la propriu a stat Monica, alături de prietena ei Rozi, până aproape de finalul lunii când și-au amintit că ar trebui să și lucreze ceva în misiunea asta. Nu știu de ce în cap îmi rămăsese sloganul ”Povestea merge mai departe” și chiar îmi spuneam că voi salva niște manuale de care am nevoie să îmi recapitulez niște noțiuni de matematică pentru un examen ce urmează să-l susțin. Mă gândeam că se potrivește perfect cu sloganul, povestea merge mai departe și în viața mea personală cu un nou capitol ce sper să se încheie cu reîntoarcerea mea la catedră. Dar mai e mult până acolo.

Între timp, Monica care se bucura de relaxare, mi-a atras atenția să mai verific o dată cerințele temei si s-a dovedit a avea dreptate, povestea este despre ... povești. Manualele sunt pentru luna august. Așă ca mi-am lăsat manualele în pace, și am plecat în căutarea unor cărți de povești. Unde? La fete în camere. Și am găsit. Fix patru cărți. Știu că Rux zicea de patru teme luna aceasta și dădea ceva exemple de subteme, dar efectiv altceva în afară de repararea cărților nu am avut timp să fac nicmic. Și nici semne de carte nu le-am făcut, nici măcar unul. Vroiam să pictez ceva în ton cu cartea dar.... din nou invoc lipsa de timp. Așadar las la latitudinea lui Rux dacă consideră ok să fie o temă, în ideea că lipsa semnului de carte să fie compensată de reparea rea altor cărți.

Majoritatea cărților alese erau intr-o stare destul de bună, mai ales cele două copertate, având probleme in special la cotor. Seria aceasta de cprți mi-a fost foarte dragă în copilărie, deși avea doar câteva cărți din ea, dar coperțile acestea mi se păreau foarte frumoase.

„Neamul Șoimăreștilor”, este exact edișia pe care am citit-o când am trecut clasa a cincea, o carte pe care mi-a dat-o tatăl meu s-o citesc.  Am mai citit în vacanța aceea, „Amintiri din copilărie” și „Niculae Moromete”, iat când am început clasa a cincea, la prima ora de română eram foarte mândră pentru că știam că citoisem niște lecturi mai „sofisticate” și abia așteptam să-mi vină rândul sa-i spun profersoarei ce am citit. Mă sințeam foarte importantă comparativ cu majoritatea colegilor care citiseră povești. Tot timpul mi-am repetat in cand ordinea în care să spun cărtile, și anume, AMintiri din copilărie, de Ion creangă,„ Niculae Moromete” de Marin Preda și la final „Neamul Șoimăreștilor” de Mihail Sadoveanul. Știam că ultima era recomandată ca lectură pentru clasa a opta. Știți vorba cea cu planul de acasa, da? Ei bine așa și eu. Cand mi-a veit randul, m-am ridicat în picioare foarte mândră și am spus repede ”Neamul Șoimăreștilor de Sadoveanu”. După o clipă de surpriză, profa m-a intrebat dacă am îneles cartea, și apoi nici nu m-a mai lăsat să-i spun celelalte lecturi. Și asta era pe vremea când nu exista tupeul să-l întrerupi pe profesor odată ce a terminat de vorbit cu tine și a trecut la următorul elev. Mult timp am fost supărată pe mine că nu le-am spus pe celelalte mai întâi.

 Cel mai mult de lucru mi-a dat ”Fram, ursul Polar”. Și această carte evocă amintiri multe din copilăria mea. Ediția pe care am citit-o eu era cartonată și împrumutată de la biblioteca școlii. O împărțeam cu sora mea și citeam pe rând. Cred că multe cărți le-am citit în acest fel când eram în clasele primare. Dar în această cartea am „descoperit” ideea de a recitit o cartea. Pe atunci eram nedumerită. Cum adică să citești repede o cartea să știi ce se întâmplă apoi să o recitești s-o înțelegi.  Între timp mi-am lămurit acest lucru odată cu cărțile pe care mi-a plăcut să le recitesc. Cred că prima la acest capitol a fost seria Cireșarilor care după cât de pare trebuie să ajungă în curând pe la capitolul acesta de salvat cărți. Și acelea sunt într-o stare destul de bună, doar cotorul începe să se desfacă.

Cartea pe care o am acum a fost cumpărată din anticariat, prin studenție, o ediție destul de deteriorată deja din anticariat, dar vroiam cartea. Undeva pe parcur cred că am mai încercat eu sau fetele să o mai reparăm că avea destul de mult scotch lipit. Am încercat să-l scot cu foenul și pe paginile cărții a mers, dar pe copertă...nu. Se lua efectiv cu culoarea. Așa că pe copertă l-am lipit la loc și am ”consevat” toată coperta acoperind-o cimplet cu scoci. Atât prima cât și a doua copertă.

Și pentru că la transformări creative, în martie am avut subtema de reciclat o carte (de reparat sau transformat în altceva), această postarea va merge și în tabelul suplimentar al transformărilor creative. Acest lucru vă îndem să-l faceți și voi cu fiecare carte pe care ați reciclat-o la provocarea Salvăm cărți de la Rux.