Descoperiri de prin curte și grădină

Printre primii arbuști aduși de noi aici înainte de a ne muta efectiv la curte, s-au numărat și câțiva coacăzi negri, luați de la o mătușă. Coacăzele negre sunt printre cele mai bogate alimente în cortizon natural, iar pe vremea respectivă noi tocmai dădusem cum se spune de greu. Domnișoara cea mare era sub tratament cu cortizon, așadar am acordat o deosebită atenție cultivării coacăzului negru. Din cei cinci aduși inițial, doar doi au rămas până anul trecut. Cred că în primul an rezistaseră trei, dar unul s-a uscat repede. Între timp am mai cumpărat din magazine câte un coacăz, majoritatea rezistau un an maxim doi și apoi se uscau. Nu prea am înțeles la început de ce, apoi am bănuit că vinovat este vișinul, efectiv tot ce se află în apropierea lui se uscă după un an, maxim doi. Neștiind de vinovat, am mai pus un vișin între coacăzi, car abia acum a început să își arate forța și din păcate a afectat și doi din cei trei  coacăzi negri pe care îi aveam. 

Ieri mi-am făcut timp să-i scot pe cei doi uscați. Primul a ieșit chiar repede, avea doar doi - trei ani și nu apucase să se dezvolte foarte mult. A ieșit cu tot cu o lalea, pe care din fericire am putut s-o recuperez.

Celălalt coacăz uscat chiar mi-a dat bătăi de cap. Mai întâi a trebuit să mut anemona, mi-era teamă că o voi strivi. Lalele de la rădăcina lui speram să le recuperez ca pe cele de la celălalt coacăz. Din păcate, planul meu nu s-a potrivit cu execuția. Am salvat și ceva din lalele, dar încrengătura de rădăcini de coacăz și vișin, mai mult vișin, a dus la pierderea unora dintre aceste flori minunate. Am salvat și eu bulbii și i-am replantat cu speranța că-și vor reveni anul viitor. M-a surprins însă cât de uscat a fost coacăzul, s-a rupt efectiv cu mâna, chiar și buturuga părea putredă de parcă ar fi fost acolo de ani de zile. Mi-am adus aminte că am o buturugă de soc de vreo 8-9 ani scoasă, am încercat și s-o ardem într-un an și este încă aproape întreagă, nu dă semne de deteriorare. Deja o dădusem deoparte că poate reușesc să fac din ea ceva decor de grădină.

Și dacă tot am reușit să eliberez locul și să las în urmă o groapă mare, am zis că hai să profit și s-o umplu cu flori ce trebuie salvate de la casa veche. Fiind zona umbrită de vișin am ales să pun acolo un soi de crin ce înflorește de Sf Maria, așa i se și spune la noi, un crin care iubește umbra. O să vedem cum se va împăca el cu rădăcinile de suprafață ale vișinului.

Nu am mutat chiar toată tufa de crini, e un crin care se înmulțește repede și am plantat doar o parte. Din fericire, tot ce mi-a rămas neplantat ieri, a fost luat azi de o prietenă căreia îi plac mult acești crini. Să recunoaștem că au niște frunze interesante și formează niște tufe frumoase chiar și neînfloriți.

Cu ocazia mutării crinilor, și nu numai a lor, am mai făcut și alte descoperiri arheologice - o familie de melci ce încă hibernau. Se pare că i-am trezit eu să-i anunț că a venit primăvara/vara. Dimineață nu mai era nicio cochilie de melc pe alee unde le-am lăsat.

Tot pe lângă tufa de crini am mai găsit niște lalele cu bulbi ciudați. Cred că au încercat să se multiplice, dar solul pietros în care erau plantate nu le-a permis menținerea formei bulbilor.

Și o altă dovadă că natura anul acesta este cel puțin ciudată: o tufă de bujor înaltă deja de un metru cu boboci destul de mari să speri la o înflorire în curând, în timp ce la numai maxim doi metri de ea, un alt bujor abia dacă răsărise ( aveam maxim 15 cm). Poate tot solul pietros este vinovat.