Meniu

vineri, 5 aprilie 2024

Hortensii la ghiveci - o soluție de compromis.

Prima dată m-am întâlnit cu hortensiile la o prietenă ce stătea la curte în Brașov. M-au impresionat mult buchetele acelea mari de floricele albastre, că albastră avea ea. Pe atunci locuiam la bloc și era imposibil să țin o hortensie într-un mic apartament. Când m-am mutat la curte, inițial am uitat de hortensii, nu au fost printre prioritățile mele și din cauze financiare, majoritatea florilor au fost aduse de la bunica și mama, apoi luate la schimb de la prieteni și vecini. Tărziu am început să cumpăr flori de curte.

Mi-am amintit de hortensii acum ceva ani când am început să le văd eu prin magazine, uneori la niște prețuri...chiar și azi am văzut într-un hipermarket unele la ghiveci, deja înflorite, dar cu un preț pe măsură. Eu am așa niște praguri de preț la diverse obiecte peste care nu trec. Ei bine, la flori, încă nu am atins acel prag al hortensiilor la ghiveci de azi din magazin. Plus că multe luate așa au ținut la mine doar un an.

Din fericire pentru mine, acum vreo două sau trei săptămâni am găsit întâmplător tot în hipermarket, arbuști la un preț obișnuit 11-12 lei unul. Erau atunci, mur, coacaz nergu, rouși și alb, zmeur, trandafir, trompeta turcului, chiar și magnolii au fost (eu nu le-am vazut, dar lumea căuta magnoliile). Dar eu am găsit hortensii: albă, roșie și mov. Cea albastră nu era. Și le-am luat imediat, împreună cu un zmeur galben cu fructe mari (am verificat eticheta mai întâi),Mâna Maicii Domnului ( o versiune portocalie) și o deuția,un pom cu flori roz.

Ce n-am gândit eu bine când le-am luat a fost unde să le pun. Dacă pentru zmeur era deja loc asigurat, pentru Mâna Maicii Domnului am găsit soluție rapid, pentru restul....mai le trebuie și soare. Am loc cu soare, lăngă gard, lăngă gazon. Acolo mă și gândisem în magazin, dar problema e că nu e amenajat. Știu exact ce vreau să fac, dar trebuie să delimitez rondul de flori de gazon să putem tunde gazonul ușor nu ca acum când ne chinuim pe lângă trandafiri și magnolii. Și deși știu clar ce trebuie făcut, ei bine încp nu a intrat în planul urgent de lucru.

Numai că hortensiile mele nu mai puteau să aștepte pănă demarez eu acel șantier. Nu mai spun de terminat. Și am apelat la o soluție de compromis : ghivece, unele mari care să le susțină până anul viitor când cel mai probabil o să ajung eu să amenajez zona de lângă gazon.Mi-am cumpărat ghivece, pământ de flori și am trecut la treabă: Am adus o roabă plină cu cregi tocate, ghivece cu pământ în care s-au uscat florile o găleată cu nișip, ustensilele necesare, ba chiar și patrupedul înoțitor. Nu se poate să faci ceva fără să te asiste. Fotograful a venit mai târziu.

 În primul rând am găurit ghivecele ca să elimine surplusul de apă. Apoi le-am aliniat în locul unde vreau să le țin momentan și am început să le umplu. Am amestecat pământul din ghivecele orfane de flori cu nisip, pentru afânare si am așezat un strat mic  pe fundul ghivecelor. Apoi am așezat în ele câte o tăviță de plastic recuperată de la carne, umplută tot cu acest amestec de pământ și nisip, cu scopul de a asigura umiditate mai multă în ghivece ținând cont că vor sta în soare peste vară.

A urmat apoi umplerea ghivecelor cu tocătura de grengi. Am învățat acest truc de a folosi crengi pentru umplerea spațiilor containerelor mari de la cei care cultivă în straturi înălțate. Pe lăngă faptul că economisești pământ fertil, crengile sunt cel mai bun material de compost, deci în final tot pământ fertil. La mine a mai avut avantajul de a nu îngreuna excesiv ghiveciul cu pământ. Peste crengi am mai pus un strat de frunze semiuscate și niște șervețele folosite în casă car ar fi luat oricum direcția compostului.


Am avut grijă să las liber în fiecare giveci destul spațiu în care să se dezvolte rădăcinile plantelor, iar pe mijloc am făcut un fel de adâncitură chiar și în stratul de frunze. Fotograful de serviciu a râs că fac cuiburi.

A urmat apoi  umplerea cu pământ fertil. Nu mai știu cine m-a învățat asta, dar știu că nu e bine să folosești doar pământ de florarie, pe atunci mi s-a spus că e prea acid pentru flori doar acest pământ și că trebuie combinat cu alt tip de pământ. De aceea și refolossesc pământul din ghivece, chiar și atunci când mut florile dintr-un ghiveci în altul sau când le schimb pământul. Și acum am procedat la fel, am folosit pământul de la ghivecele cu plante anuale.

Pentru plantarea am folosit al truc învășat de pe internet. Hortensiile mele au venit cu ghivecele mici așa că am putut să incerc metoda. Am pus mai întăi planta cu tot cu ghiveciul de florărie în cel mare și am asezat bine pământul în jurul ei. Apoi am scos-o cu ghijă, am îndepărtat ghiveciul mic și am pus-o în spațiul format. S-a potrivit perfect și nici nu i-am deranjat rădăcinile.


Și pentru că nu toate erau hortensii, iar rămurelele din dotare momentan seamănă între ele, le-am făcut eticete dintr-o caserolă de plastic pe care am scris cu marker permanent.


Și cum eu aveam patru plante, dar cinci ghivece, în ultimul m-am gândit să răsădesc levănțica pe care o am de vrep 5-6 ani în alt ghiveci mare, dar care ajunsese acum mai mult furnizor de păpădie decât de levănțică. Cumva la timp m-am hotărât să o salvez că de fapt asta a și fost, o salvare. Năpădită de păpădii și alte buruieni, începuse să se usuce. Plus că pământul se întărise atât de mult că stătea singur în forma de gjiveci. În colajul de mai jos se vede și că nu i-a fost necesar tot pământul din ghiveci pentru dezvoltarea rădăcinilor.


Și cu tot ce s-a uscat din levănțică, am avut destul de multă să pun chiar înghesuit și ghiveciul cel nou, dar și pe cel care-i fusese casă până acum. Va trebui să țin cont ca în doi trei ani să o mut iar. Preferabil direct în grădină.


4 comentarii:

  1. Foarte interesante detaliile legate de plantare!! Iti multumesc ca ni le-ai impartasit si noua - chiar ma gandesc sa ii zic lui Tati ca, daca vrea sa planteze totusi ceva, sa faca straturi inaltate.

    cat despre hortensii, Bunica mea Maia le avea puse in niste ... galeti matalice cred. Intotdeauna le punea pe timpul iernii ... uite ca nu stiu daca in beci sau pe salita, oricum nu le lasa afara. Erau singurele flori care aveau acest tratament. Asa ca pentru mine a fost chiar ciudat atunci cand am vazut prima data in oras o tufa de ortensii plantata direct in pamant :))). Mi s-a parut oricum alt soi, mai... arbust asa - era una alba.

    Cred ca e posibil sa m pe undeva poze, daca gasesc iti voi arata :).
    Pupici si iti doresc sa se prinda toate si sa va bucurati mult timp de acum incolo de ele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici nu stiu acum dacă e mai bine in ghiveci sau direct in pământ. Adevărul e că nu am văzut hortensii în curtile vecinilor.u stiu dacă va rezista peste iarna afară. La Brasov o țineau afara, dar era o curet mai ferită de vânt.

      Ștergere
  2. Am ajuns aici de la articolul "Jungla de flori" și am citit cu plăcere, dar și cu mult interes! Trucul cu crengute și frunze îl voi folosi și eu - prea se întărește pământul în jurul rădăcinilor. In ceea ce privește pământul din florarii, de la mama am aflat că e bine să fie amestecat și cu alt pământ (mai "sec") pentru că altfel exista riscul sa se "strice" rădăcinile.

    Bunicii au avut în curte hortensii, direct în pământ, și înfloreau an de an, tufe bogate in flori (bunicii materni aveau căsuța în oraș Bv, cei paterni in Sânpetru, dar vremea nu era prea diferita). Din ce-mi amintesc eu, nu aveau soare chiar toată ziua - și la unii și la alții erau plantate pe lângă un gard.

    Levănțică vreau și eu! 😊 Ai cumpărat in ghiveci și s-a înmulțit sau... cum ai "obtinut-o"? Pfuuu! Vreau lavanda, dar nu au supraviețuit - al doilea an deja - nici busuiocul și nici regina nopții. In schimb, în ghiveciul unei mușcate e o minunata pătlagina! 😃 Nu-mi amintesc sa mai fi văzut pătlagina în balcon! Deh, cine știe ce o fi fost în pământ. Oricum, vreau să-mi încerc norocul și cu levănțică. 😊
    Spor la grădinărit! 💗

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Văd din ce în ce mai des folosit acest truc cu crengile și cu frunzele. Ba chiar și cartoane. Zielel trecute într-un clip spunea cineva că pune carton să „kill the grass” - construia un strat înălțat de flori peste o zonă de gazon.
      Despre hortensii și-am răspuns la celălalt articol, Junga de flori.
      Levănțica am cumpărat trei fire la inceput. S-au înmulțit în timp. Acum sunt multe fire că le-am separat eu tufele. Tot în filmulețe am descoperit că e bine să le tot tunzi, așa se fac tufe bogate și frumoase. Tunse fără milă.

      Ștergere

Va mulțumesc pentru vizită!