Meniu

joi, 21 septembrie 2023

Toamna, sub un vișin - Reflexii în oglindă (30)

 Parchez sub vișin în căutarea umbrei, mai ales în zilele caniculare. Și cu toate că am simțit prezența toamnei încă de la mijlocul lunii august, am întâmpinat-o cum se cuvine la început de semtembrie, ba chiar am și decorat corespunzător anotimpului, totuși, rezultatul unei staționări de 3 ore sub acest vișin m-a luat prin surprindere. Am făcut pozele doar cu gândul la multitudinea de frunze aduna într-un interval atât de scurt, într-o vreme fără vânt. Abia în casă am descoperit reflexiile surprinse, numai bine pentru rubrica de azi. Nu băgați în seamă capota murdară de la ploaie., din principiu eu nu mă duc cu mașina la spălătorie și nici acasa nu o spăl. Cel mult o aspir, în rest doar pun combustibil și o conduc. A, și mă plâng de orice zgomot diferit pe care e posibil să-l scoată mașina în mers.



Pozele sunt din arhiva personală
Pentru rubrica Reflexii în oglindă, inițiată de SorinN și redeschisa de Carmen
Recomandare
„Dacă dorești să participi, publică într-un articol pe blogul tău, 
o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai văzut în „oglindă”(poate fi și cea retrovizoare) 
și înscrie articolul în tabel


10 comentarii:

  1. Frumoasa "coronita" a primit masina ta de la Doamna Toamna 🍁🍂
    Foarte bine faci, asa "tratez" si eu masina! Ba eu nici macar nu alimentez, ii spun doar lui Helmut ca nu mai am benzina. 😜😊 el e de vina, ca vrea neaparat sa alimenteze cu cardul de credit, sa adune puncte si cum doar un card avem, il are el in portmoneu si deci... trebuie sa faca toate serviciile 😄
    O zi de joi cat mai placuta si un start bun in toamna 🌞

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am realizez de cât timp nu am mai intrat pe blog. Între timp mașina a ajuns la spălatorie, nu eu am dus-o, dar măbucur că e curată. De alimentat trebuie să alimentez eu. Sotul vine doar 2 zile pe luna acasa, iar mie îmi trebuie aproape două plinuri de combustibil pe săptămână.

      Ștergere
  2. Deja e toamna inclusiv dpv astronomic, de-acum va trebui sa ne obisnuim cu spectacolul frunzelor cazute.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E perioada aia când îmi place enorm la munte. Coloritul pădurilor de foaioase toamna mi se pare fascinant!

      Ștergere
  3. Reflexiile de pe masina sunt intotdeauna simpatice. Iar frunzele erau prea ingalbenite, poate de aceea au cazut. Mi-ai adus aminte de visine. Le-am ratat anul asta pentru visinata...
    Seara buna, draga Niko! ❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anul acesta nu am avut vișine prea multe. Abia am reușit să adunîm câteva pentri fix vișinată. Altceva nu am făcut din ele.

      Ștergere
  4. Visinul care a oferit ghirlanda din frunze aurii masinii se studiaza in oglinda, sa stie cate mai are de oferit.
    Au ceva melancolic aceste imagini. 😊

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar au Diana. Dar nu i-am mai dat ocazia visinului să-mi decoreze mașina. Nu de alta, dar au apărut și niște turturele prin zonă. Urmele lor nu se îndepărtează la fel de ușor.

      Ștergere
  5. Chiar... ce de frunze! Am observat in interval scurt ca s-au ingalbenit teii... asa brusc (cand a fost o mica scadere de temperatura...).
    Am observat si eu cat de mult curata ploaia masinile in ultima vreme :))
    Apropo de spalat.. am frecat eu odata masina doar ca sa ma lase Tati sa fac o poza pe capota.. mama si a iesit o poza asa nasoala :))))). Dar eu am fost fericita pentru ca imi placea mult masina aceea.
    Pupici!!

    ps: foarte tari reflexiile :D!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu știu, poate că sunt eu prea ocupată și nu am timp să observ dar parcă dintr-o dată e prea toamnă. Mi-e dor de zielel alea când urmăream frunzele de plop căzând încet la pământ. Plutind spre pământ. Anul acesta ...parcă s-au golit plopii peste noapte.

      Ștergere

Va mulțumesc pentru vizită!