Meniu

vineri, 21 iulie 2023

Bunicul - Pe drumul amintirilor (5)

 Azi se împlinește un an de când mi-am luat ultimul rămas bun de la bunicul meu de suflet, acel rămas bun fără răspuns din partea lui. A fost ultimul bunic în viață, și deși l-am iubit și pe celălalt, bunicul din partea mamei mi-a fost mai apropiat, pentru că toate vacanțele le-am cam petrecut în curtea lui, ocazie cu care am învățat multe și de la el, și de la bunica.

Pierderea lui, mai ales că a fost ultimul bunic rămas în viață, m-a durut enorm, a reprezentat încheierea unei epoci pentru mine, sfârșitul unei generații și conștientizarea că următorii la rând sunt părinții.

Mi-e mult mai greu să vorbesc despre el acum, decât despre bunica. De fapt ea și o poezie a lui Păunescu au fost factorul declanșator al acestui articol, dar despre ea veți citi mâine, deși am scris tot azi. Dar am căutat pozele cu ei ieri și asta a declanșat un val de emoții și de amintiri că mi-e greu să mă concentrez la ceea ce aș fi vrut să scriu .

Pozele sunt de acum câți va ani, din aceeași zi cu cea pe care o s-o vedeți mâine cu bunica. Cred că avea în jur de 94 de ani și încă mai era în putere să facă treburi pe lângă casă. L-am surprins în ziua aia ascuțindu-și coasa să taie niște iarbă la găini. Am învățat să cosesc cumva pe furiș, folosind coasa lui din grădină și când a văzut că mă pricep a fost singurul care m-a încurajat și m-a învățat trucurile necesare. Chiar am fost cu el la coasă în câțiva ani, îmi făcuse o coasă specială pe mărimea mea. Doar că tata nu mi-a încurajat această activitate, că sunt fată și că nu e necesar să știu, iar bunicul nu se băga peste ceea ce decidea tata. Poate că doar noi doi am mai fi mers dar odată cu liceul apoi facultatea nu mai ajungeam așa des la țară.

Închei aici și programez articolul de mâine că am alunecat prea mult pe panta amintirilor și încep să mă răscolească prea mult, iar dorul de ei devine din ce în ce mai mare.



„Încă mi-e dor de tine bunicule, așa cum nu cred că mi-a fost niciodată de nimeni care a trecut dincolo, poate doar de tata”.


12 comentarii:

  1. M-ai facut sa plang, chiar daca prea mult prin preajma lor nu am stat. Bunicul pe linie materna era tare priceput sa mestereasca. Poate un picut a trecut si spre mine ceva.
    Multumesc pentru gandurile impartasite Niko. Ei sunt parte din radacinile noastre. Fara ei nu am fi ajuns nici noi aici... Si ii onoram prin ceea ce facem pe mai departe!
    Te pup. ❤

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și eu am plâns scriind, ca am crezut ca nu e nimic coerent. Cred că aveam nevoie de o descărcare de-asta. Acum, recitind și gandindu-ma la ei nu mai simt ca ma înec în emoții.

      Ștergere
  2. Ce articol frumos 💞❤️💞❤️💞❤️
    Ei, bunicii,vor trai atata timp cat ne vom aminti de ei... Cand nu va mai exista nimeni care sa aiba amintiri despre acea persoana, abia atunci "ingerul" se va transforma in stea. O stea ce va stralucii atat de puternic, cat i a fost bunatatea ⭐✴️✨🌟😇
    Numai bine, Niko draga 🤗

    RăspundețiȘtergere
  3. Te îmbrățișez strâns, dragă Niko! Maica Domnului să te mângâie!
    E minunat că ai amintiri atât de frumoase cu bunicul tău. Și eu am un dor nestins pentru toți ai mei care au trecut la cele veșnice. Dar, ne mângâiem cu gândul că ei sunt deja acolo unde "nu este durere, nici întristare, nici suspin", unde nădăjduim să ajungem și noi cu mila Domnului și cu rugăciunile lor, ale celor care ne veghează din Cer.
    Dumnezeu să îi ierte și să îi odihnească în Împărăția Sa!

    RăspundețiȘtergere
  4. Mi-au rascolit sufletul randurile tale. Ma feresc sa scriu despre cei dragi plecati pentru ca nu vreau sa plang din nou. 😊 Rar am scapat cate ceva... Poate ar trebui sa fac asa cum ai facut tu si apoi, citind, sa simt ca nu ma mai ineaca emotia.
    E un omagiu frumos pe care l-ai adus Bunului tau. ❤

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De obicei nici eu nu pre scriu despre ei, dar totul a început cu poezia aia ce mi-a amintit de discuția cu mama referitoare la bunica, și nu puteam să scriu despre ea fără să scriu și despre el, mai ales că tocmai trecuse un an. Am observat că uneori e bine să scriem despre ceea ce simțim chiar și fără să vadă altcineva răndurile noastre. E de ajuns să scriu, uneori nici nu e nevoie să recitesc.

      Ștergere
  5. Ce om frumos este bunicul tau. Da, este. :)
    Eu am copilarit cu bunicul meu matern in suflet. A fost ca si cand a fost mereu cu noi, desi era singurul pe care nu l-am cunoscut. Nu as fi avut cum, pentru ca a plecat pe cand Mami avea 11 ani. Dar la strabunicul meu, tatal lui. caruia i-am zis mereu tot Bunicul, am fost de cateva ori. Tot asa, drept si frumos. :)
    Te imbratisez cu drag si ma bucur tare mult ca ai scris. Si ca astfel l-am „cunoscut” pe Bunicul tau. Abia astept sa o cunosc si pe Bunica, maine.

    Te imbratisez cu drag :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa a fost acest bunic al meu, ”tataie” și pentru fetele mele care nu au apucat să-l cunoască pe tata. Nici nu erau în proiect când tata s-a dus.

      Ștergere

Va mulțumesc pentru vizită!