În luna august a acestui an, vom lucra cu
Dopuri și capace
Dopourile pot fi de la orice fel de stică, de platsitic, de plută, de metal, orice vă este convenabil, la îndemână. La fel și pentru capacele de borcane, orice din orice material, inclusiv capace de la borcanele de medicamente. Nu uitați să le pozați înainte de a le folosi. Dopurile și/sau capacele pot fi vizibile în proiectele voastre sau pot fi ascunse, îmbrăcate în material, fire, etc..
Atenție! Tema se numește ”dopuri și capace” pentru c așa sună bine, asta reciclăm în această lună. Fiecare proiect trebuie să conțină minum un capac sau un dop( eventual părți din el nu neapărat întreg). Dar nu e obligatoriu să conțină și dop și capac.
Va. exista un singur tabel pentru toată luna, în care vă rog să faceți înscrierea cu numele și tema (ex MNiko - Felicitare). Lucrările duplicat se vor înscrie în același tabel dacă sunt postate până la finalul lunii. Acestea vor fi luate în considerare pentru premiul lunar ce constă în puncte suplimentare la clasamentul total și posibilitatea de a decide două teme din Adventul Exploratorului Creativ din acest an (veti putea alege atât numele temei cât și din ce să realizăm acele obiecte). Vom face o listă cu temele deja alese pentru a nu se crea duplicate.
Dacă faceți mai multe lucrări (de exemplu felicitări) le puteți pune pe blogul personal pe toate într-o singură postare și înscrie în tabel pe fiecare separat (acest tabel va permite intrări duplicat ale linkului de blog - doar selectati o altă poză). In acest caz numerotati tema (ex MNiko - Felicitare 1, MNiko Felicitare 2). Atenție : în postarea dvs trebuie să existe link către această postare ca să fie acceptată înscrierea.
Temele lunii August:
1. Felicitare : se poate crea orice felicitare cu orice ocazie doriți care să folosească materia primă a acestei luni.
2. „La indigo” : ornamentul care trebuie „copiat” în interpretarea proprie este: Floarea soarelui
- abilitatea de încorpora materia primă a acestei luni în creația voastră.
- pentru realizarea acestui proiect este necesară crearea unei singure tulpini de floarea soarelui, nu tot buchetul. Rămâne la alegera voastră să faceți mai multe dacă doriți.
- obligatoriu floarea să aibă o vază suport; fie sugerată din sărmmă ca în poză fie o vază reală căreia să-i puneți un background relativ asemănător cu cel din fotografia de referință atunci când faceți poza pt blog.
- Reamintim că lucrările la indigo pot fi și desenate pictate, de exemplu că pictati imaginea de referință pe un capac de borcan.
3. Suport pentru ... pahare, oala fierbinte, tava din cuptor, un suport plat pe care să îl folosiți cu ideea de a proteja suprafața mesei, blatul, etc... atunci când puneți ceva pe el.
4. Fii Creativ! - lucrarea dvs la alegere!
Pentru galeria și înscrierea lucrărilor am creat un blog separat datorat faptului că acțiunea de înscriere are ca rezultat întoarcerea la pagina de pornire a blogului.
Înscriere lucrări:
- Pentru luna August : clik aici
- Pentru lunile anterioare: click aici
Pentru orice nelămuriri, nu ezitați să întrebați.
Spor și inspirație!
Foarte interesante temele propuse.
RăspundețiȘtergerePoate ma voi lasa si eu inspirata...
Va doresc succes! O luna august creativa!
Mul'umim la fel!
ȘtergereDopurile si capacele pot genera muuuulte subiecte.
RăspundețiȘtergereFF greu de ales! Si o sa mai si dispar din peisaj o perioada.
Trebuie sa ma gandesc.
Pupici si spor la tot, draga Niko!❤️😘
Da, e o temă destul de ofertantă. Și eu o să mai dispar o vreme. Am multe de recuperat in ceea ce priveste gospodăria si apoi să ma adaptez la noul statut de salariat. Doamne, am ales pentru anul acesta cuvantul Ajustare, dar chiar nu mă asteptam la astfel de „ajustări”. Sunt benefice insă. Dar incă multe necunoscute încă. Abia la final de septembrie pot spune că se va instala o oarecare rutină.
ȘtergereAsa de la departare, zic ca ceea ce se deruleaza ar putea fi benefic pe termen lung. Sunt convinsa ca te vei adapta noilor ajustari, pentru ca esti fantastic de organizata si iti gandesti pasii destul de bine. Sa fiti bine cu totii. Pupici! ❤🙆
ȘtergereÎmi place ideea cu floarea soarelui! 😍 Cum mă voi descurca... rămâne de văzut.
RăspundețiȘtergereTemele 2 și 3 sunt o provocare serioasa pentru mine. 😊
💗
Sunt sigura ca te vei descurca de minune
ȘtergereNu reușesc să înscriu postarea... Site-ul de înscriere zice că nu e pe pagina link spre postarea cu TC august... Am introdus și fără "ancore" link-uri dar tot "nu exista" îmi zice.,.. E posibil sa am orbul găinii și nu-mi dau seama ce nu corespunde. 😃
RăspundețiȘtergereSpor și bine îți doresc! 💗
Tocmai am văzut ca ai postat ceva si mă întrebam de ce nu e în galerie. Încerc să intru in setări să vad despre ce e vorba, poate am introdus eu ceva gresit.
ȘtergereGata, am rezolvat-o, am si introdus postarea ta. Intrt-adevăr, erau niște litere gresite in link-ul de intoarcere, de asta nu-ți mergea. scuze. Nu stiu la ce „ancore” te referi, dar cred că poți să ți le pui la loc acum.
ȘtergereÎți mulțumesc! 💗
ȘtergereCuvintele "bolduite" și subliniate au "în spate" link-uri active spre blogul tau (acelea sunt "ancorele"). Voi șterge link-urile de la sfârșitul textului.
🌹🍀
Am înțeles acum, merci de explicații. Mă bucur că am reușit să găsesc problema cu tabelul și că s-a putut rezolva.
ȘtergereAcum mi-a pus capac furtuna de vineri..vorba aia :))) ca nu erau suficiente. Nu vrei sa stii ce era in balcon... zic doar ca am aruncat o gramada de cutii odata tari care acum erau praf si ghetele mele erau pline de apa... si inca nu am scos tot.. ca nu am mai putut azi...
RăspundețiȘtergereAsa ca pana ajung cu articolele alea mai dureaza :))
Pupici
Eu am restanțe și mai vechi decât august. Credeam că o să le recuperez mai repede, dar nu tocmai pare ușor de făcut.
Ștergere