Meniu

miercuri, 14 august 2024

Îmbogățim jungla de flori

 Dacă tot am vorbit luni de jungla mea de flori, marți am reuțit s-o mai îmbogățesc cumva. Am fost cu treabă la soacra mea și m-am întors de acolo  cu flori, ea nu mai are loc să le țină. Avea niște orhidee superbe, pe care mi le-a dat mie acum. Momentan nu au flori, dar sper să înflorească la fel de frumos cum înfloreau la ea.

Pe lângă orhidee au mai fost două flori, una curgătoare, un fel de șerpișori cu frunze suculente și una înflorită căreia i-am uitat numele. Am avut și eu acel soi de floare, în diferite culori, dar acum am un lapsus. Acestea două au ajuns în ghivecele de afară momentan. Sunt mândră de mine că le-am aranjat și pe ele repede și acum sunt deja la locul lor.

Orhideele în schimb le țin în casă, pe un geam pe care nu bate direct soarele. Am încercat într-un an să le țin afară dar nu le-a mers bine. Cred că am pierdut din ele atunci. Am avut multe orhideea de-a lungul timpului, unele se topesc pur si simplu dintr-o dată și nu știu ce ar trebui să le fac să le salvez cănd încep să li se îngălbenească frunzele toate.


O să mai urmeze o infuzie de flori în toamna asta, când o să-mi aducă mama din florile de la ea. Când am fost eu la ea luni, doar ne-am uitat ce flori mi-aș dori și mi-a promis că mi le pune ea în ghivece să mi le aducă cu totul.



6 comentarii:

  1. Toate sunt frumoase! 😍 La orhidee nu mă bag! 😊
    Șerpișori cu frunze cărnoase am de la o prietena - îmi tot da, și nu știu ce fac, dar... nu le merge bine și se duc; la ea înfloresc mereu! Are doua "jgheaburi" cu aceste plante - unele au floricele portocalii, altele albe.
    Flori sa fie, 'ca loc le găsești când ai curte/gradina mare. Succes! 💗

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, vara e ușor să le găsesc loc. Să vedem ce ne facem cu ele la toamnă.

      Ștergere
  2. Sunt o mare iubitoare de flori! Dar în casă nu am loc de depozitare pe timpul iernii, asa că prefer să plantez în grădină. M-am hotărât să-mi îmbogățesc colecția. hihi
    Sunt foarte frumoase florile tale.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am găsit anul acesta o soluție, am dus o pare din ele la școală pe pervaz.

      Ștergere
  3. IUbesc florile si ma bbucur tare mult de jungla ta - sper sa repopulez si eu balconul cu astfel de bucurii pentru minte trup si suflet. Abia astept sa vad ce floricele vei mai primi.
    Pupici cu drag!

    RăspundețiȘtergere

Va mulțumesc pentru vizită!