Meniu

marți, 21 noiembrie 2023

Provocare creativă de advent - Aventul Exploratorului Creativ


 Luna trecută, la transformări creative am avut de reciclat tuburi de hârtie. Am vrut atunci să fac un brăduleț din tuburi pentru un calendar de advent. Chiar și asamblasem bradul când mi-a venit ideeea minunată să folosesc brăduțul ca un premiu pentru toate participantele la Transformările creative. Eu, obișnuită ca an de an să fac ceva de craft în fiecare zi de advent, am crezut atunci că e o idee interesantă să vă provoc și pe voi la așa ceva. Tot mi se pare frumos și emoționant să deschizi în fiecare zi o cutiuță/tub/plic, ceva, și să descoperi un obiect cu care să lucrezi, o activitate.

Iar mie când mi se pune ceva în cap, apoi greu îmi iese. Așadar, de atunci și până acum am strâns tuburi și cutiuțe din care să fac calendare de advent pentru voi toate. Am strâns și materialele necesare pe care să le pun în tuburi. Mi-am planificat eu zilele următoare să le termin ca cel târziu vineri să ajung cu ele la curier. Si asamblam eu de zor azi la brăduțul din poză când am realizat că-mi lipsește cea mai importantă parte a ecuației: adresele voastre. O parte le am de anul trecut, ceea ce m-a și indus în eroare, dar nu le am pe toate. Așa că vă rog ca în cel mai scur timp posibil să-mi trimiteți pe mail, pe FB (mesaj privat) sau prin formularul de contact, adresa voastră unde să primiți acest premiu cu activități, ca participare la provocările creative din acest an.

Participanți 

Fiecare colet va conține un calendar de advent cu materie primă pentru o activitate de craft. O parte din ceea ce se află în cutiuțe se vede în poză. Din păcate, nu am avut tuburi de hârtie pentru toată lumea, am compensat cu niște cutiuțe pentru două din calendare, nu știu la cine se va nimeri varianta cu cutiile. De asemenea, în fiecare colet va fi și ceva special, o surpriză pentru fiecare, ceva ce nu ține de calendarul de advent.

Câteva precizări despre provocarea de advent: Toate seturile de advent vor avea același tip de materiale de lucru, cu mici excepții la culori, acolo unde nu am la fel și poate și mărime (de ex nasturi). În principiu, deschideți „ușita” cu numărul zilei și ar trebui să faceti ceva în ziua respectivă cu ceea ce ați găsit. Puteți creea orice obicet doriți fie în ziua respectivă, fie le adunați pe mai multe zile (maxim 6) și creati un colaj cu toate. Vor fi patru grupe de câte 6 zile si veți putea combina oricâte zile doriți din grupa respectivă. Nu va fi nevoie de postare zilnică, vor fi doar 4 pe toată perioada, cu tabele de înscriere deschise întreaga lună. Cei care aleg să lucreze ceva în fiecare zi pot prezenta toate lucrările într-o singură postare.
De asemenea, dacă mai e cineva în afara acestei liste care ar dori să participe la o astfel de provocare, pot trimite materialele, dar nu mai am „brăduți”.

12 comentarii:

  1. Niko esti neobosita! Nu stiu cum ti-a venit aceasta idee. Este intr-adevar frumoasa si acum nu mai am loc de intors in luna cea mai aglomerata a anului!
    Te pup si ... noapte buna! ❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici eu nu știu cum, dar a venit și și-a făcut cuib la mine în cap așa că trebuie s-o pun în aplicare.
      Știu și ce zici cu luna cea mai aglomerată a anului. La mine incepe din noiembrie cu ziua mea și se termină în februarie cu ziua celei mici. Suntem câte unul în fiecare lună și o ține cumva dintr-o pregătire în alta.
      Seară frumoasă!

      Ștergere
  2. Oooo! Zic multumesc de pe acum! 😊 ❤ Pentru mine ar fi prima data ca am calendar de Advent! Cat despre a mesteri.... Ce-am "patit" cu tiparele pentru felictari "cusute"! 😃 Apropiatii incepusera sa se amuze pe seama mea (nu in mod rautacios!) 😊 Cred ca le paream posedata! 😂 Cred ca a devenit musai sa scriu o postare despre acea perioada, si sa posez si fotografiile pe care le-am facut (oricum, am cusut mai multe decat am fotografiat, si am dat destule, cadou). Si, cu tot "antrenamentul", tot gresesc - aproape de fiecare data! - si la unele (tiparele mai complicate) ma incurc rau de tot! 😊

    Pe bune! Nu stiu cum de reusesti sa iti faci timp pentru toate! Ca ai, nu gluma, multe de facut in general. Toata stima! ❤

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Abia aștept postarea despre felicitări. Mă bucur mult că ți-au plăcut. Și mai mult mă bucur că pot să-ți trimit ceva nou pentru tine. Nu e super wow sau ceva, doar niște materiale pe care să le combini tu cu altceva. Eu am avut un astfel de calendar în fiecare an din 2014 încoace. Chiar dacă îl făceam pentru fete, mă implicam și eu în activitățile lor. La inceput cu toate materialele necesare, mai tarziu doar cu un cuvânt/poză/indicație că am o cameră plină de materiale.
      Cum reușesc? Nu cum aș vrea, dar pun priorități. Acum am pus pauză la felicitări și tare mi-e teamă că se va dovedi a fi stop, dar trebuie să termin aceste calendare.
      Seară minuntat!

      Ștergere
  3. ce frumoooos! Felicitari participantelor dar mai ales ie, pentru aceasta minunata initiativa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc. Mi-ar fi plăcut să poți participa și tu, faci lucruri deosebite, dar n-am uitat că ai zis că faci doar uneori.

      Ștergere
  4. Mulțumesc Mihaela! A fost o surpriză, ba chiar de două ori surpriza! Ți-am trimis adresa prin formularul de contact, nu am găsit pe blog adresa ta de email.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur mult de tot. Am primit adresa. Multumesc. Încerc să ajung cât mai repede la curier.

      Ștergere
  5. Am reusit sa trimit mailul si am venit repejor si pe blog :D.
    Iti scriam ca eu chiar imi doream un Calendar Advent surpriza, creativ pe cat se poate - cum se aseaza lucrurile. Fantastic. Iti multumesc tare mult pentru tot!
    Asa cum ziceam, nu ma supar daca ajunge la mine varianta cutie, pentru ca (sa vezi cum iar am avut un moment de ganidit la fel :D - chestiile astea mi se par suuuuper tari, mereu ma entuziasmeaza) am facut si eu un proiect cu brad din tuburi pentru Atelierul Mosului Craciun pe PV. Tot in noiembrie il-am inceput, dar deja aveam proiectele la Transformari. Si eu l-am facut cu gandul la cineva, la Buni si la Mami, ca sa avem cateva surprize si activitati impreuna in Decemrbirie. Va trebui sa pun in el biletele le, lista o am oarecum facuta... si sa vad cum fac cu capacele, sa stea mai fixe (sa mai pun niste banda dublu adeziva..). Al meu are 26 de cutiute :))) - initial il facusem fix ca al tau. apoi am zis stai ca vreau si 25. Dupa care mai ramasese o cutie stinghera si am pus-o cumva la baza, ca si cutie de rezerva pentru ceva mai voluminos (eventual). :))))

    Pupici cu mult drag - abia astept sa ne jucam impreuna. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cutie va fi pentru tine, dar o să-ți placă și varianta aceea. Vroiam să-i pun acoperiș, ca o casă, dar cred că rămân la varianta simplă. Devine destul de dificil de împachetat apoi. Acum sunt în căutare de cutii in care să pun brăduții.

      Ștergere
  6. Ce idee ai avut! Nu m-as fi gandit la asa ceva! E chiar interesant! Iti voi lasa adresa in formularul de contact! Multumesc!

    RăspundețiȘtergere

Va mulțumesc pentru vizită!