Dar să începem cu începutul, adică cu aseară și consecințele conului. Nu neg că își face datoria aia pentru care a fost pus, sa-l împiedice să se scarpine. Dar ca orice lucru are si dezavantaje.
În primul rând, aseară am uitat noi adulții de con si când ne-am retras în casă am închis ușile verandei unde dorm blănoșii noștri. Ei au ușița lor specială, ferită de bătaia vantului care se închide singură după ei și pe care ei o deschid cu capul. Ei bine ușița asta a lor este lată cat e câinele. Conul...e dublu. Prin urmare după vreo 2 - 3 ore am descoperit și noi că Nero nu poate iesi afară și chiar avusese nevoie mare : s-a oprit la primul pom imediat ce i-am deschis ușile.
Prin urmare peste noapte am lăsat un set de uși deschise ca să aibă acces afară oricând are nevoie. Din păcate datorită nopților „calde” din aceasta luna de mai, dimineață draga noastră Lalea neagră nu se putea ridica de jos. E cunoscut faptul că iarna frigul îi afectează imediat soldurile dar chiar nu mă așteptam să i se întâmple și acum.
Rana pe care și-a făcut-o ieri, este amplasată pe falcă fix sub lobul urechii, și cum labradorii țin urechile lăsate, e mai greu de „ventilat” acel loc. În plus conul parcă i-a ținut urechea lipită de cap, iar dimineață rana era destul de umedă.
Din nefericire pentru el noi azi a trebuit să plecăm de acasă, treburi planificate de mult ce nu sufereau amânare și necesitau și prezența noastră a tuturor. Nu avea cine să rămână acasă cu el. Am cântărit opțiunile avute și am sperat eu că am ales varianta cea mai bună. I-am aplicat tratamentul prescris ieri de medic, l-am lăsat fără con și cu veranda cu ușile închise. Știam că va sta la căldură și își va reveni cu șoldul. Și chiar așa a și fost. Merge din nou , deși nu perfect încă. Din păcate tratamentul fiind la început, nu a fost de ajuns să-i atenueze senzația de mâncărime și în consecință și-a făct o rană foarte urătă și de 3 ori mai mare decât ce avea dimineață.
Punând în balanță gravitatea rănii acum cu probleele reumatice de care se tot lovește, încă mai cred că am ales bine dimineață, chiar dacă rana aia îmi complică mai mult mie existența. E clar, peste noapte nu îl pot lăsa cu conul - ușile alea deschise i-ar pune caăam în privința mersului. Să îl las afară fără con...iar îl găsesc dorind cu rana prin praf sau cine țtiu pe unde și cu siguranță scărpinat. Am improvizat un fel de bandaj care să ii țină urecea departe de rană și l-am îmbrăcat la sfatul veterinarului cuun tricou de-al nostru. Și uite așa Laleauna noastră înfășată a tras biletul câstigător către o noapte petrecută în casă. Până acum văd că stă liniștit și nu mai încearcă să se scarpine. S-a așezat lângă pat și doarme, chiar dacă mai oftează uneori.
PS: scuze dacă nu răspund la mesaje zilele astea. S-a adunat obosela multă, psihică mai ales și nu mă pot concentra, iar litere se apucă se danseze pe ecran.Văd că și netul sau laptopul îmi fac figuri. Deja doar pentru postarea asta mi-a luat dublu ca timp că se tot blochează browserul. În parte e si vina mea că țin multe taburi deschise că tot zic că acolo trebuie să raspund la mesaj sau să loas un comentariu la vreun articol.
Oh... se pare ca ne „distram” zilele astea. Sa iti zic si eu? Iti zic... Am o problema cu Kouki care se tot scarpina. Ii aplic tratamentul curatare cu ceai de galbenele si multa grija (pentru ca e sensibil si face urat la medicatii) si mergea chiar bine. Urechile arata mult mai bine.. in fine. problema e la ochii ca s-a tot frecat cu ei de tot ce apuca si a inflamat pielea.. in fine.. Azi l-am tuns putin, ca sa il curat mai usor (crescuse parul) si l-am si toaletat. Cateva secunde a lipsit cat a mers sa bea apa si m-am trezit cu el rosu la un ochi si la ureche.. Stiu sigur ca el face chestii de-astea cu urechile mai ales cand se stropeste afara cu diverse. Ideea e ca suntem alaturi de voi. Doamne Ajuta sa ni se vindece blanosii cat mai repede si sa fie bine. E foarte nasol cand au ceva...
RăspundețiȘtergereAh.. si azi ca niciodata dupa ce l-am oblojit, i-am zis ca sa nu mai faca bube ca nu poate merge afara la mestecenii lui Dodo si l-am luat asa pe piept si sa vezi cum si-a pus boticul pe gatul meu si se caina...
Acum ... e motan. Se tot spala pe o laba.. 😒😅.
Sa fie cu vesti bune!!! :*
(ps: eu nu am avut con ... stau si ma intreb daca am avut atunci cand isi facuse Dodo rani pe corp - alergie la biscuitii populari. de fapt la metabisulfitul de sodiu din ei - ca asa am aflat de e-ul ala.... dar nu imi amintesc deloc daca a avut pentru ca o zi am fost despartiti ca l-a dat cu un ulei esential si stateam si boceam eu de o parte a usii e la sufra el de cealalta... :))))) acum rad dar atunci... )
Peste noapte a trecut cu bine cu pansamentul acela, dar ziua a reușit intr-o fracțiune de secunda sa se scarpine pana la sânge. Problema e ca acum fuge de mine, nu ma lasă să îl mai tund, îl doare, și nici să îi mai dam cu spray. I-am pus conul și l-am lăsat afara ca în casa nu are loc cu conul.
Ștergereo Doamne, saracutul!!! Dragul de el!
RăspundețiȘtergereDar... nu inteleg ce CON?!
Este vorba despre pâlnia aceea care se pune in jurul gatului pentru a-i face imposibila auto-lingerea?
Are o rana?! Cum s-a intamplat! Of Doamne! Mi se rupe inima....
Leo, dupa accidentul de masina, ar fi trebuit si el sa poarte o palnie, dar nici sa doarma nu putea. Asa ca, mi-am luat concediu de odihna, am desmembrat patul din dormitor si am pus saltelele direct pe jos si asa am trait doua saptamani, langa Leo eu noaptea siin cursul diminetii, Helmut cateva ore cand venea de la serviciu, ca sa dorm eu. Si asa l-am supravegheat 24/24 de ore. Am scris si eu pe blog atunci toata patania, Doamne ce greu ne-a fost la toti trei! Dar a atrecut! ♥ Abia astept sa ne spui ca Nero este bine sanatos! Pupici ♥
Așa i-a zis veterinarul la noi, con , așa i-am zis si eu, dar e același lucru cu pâlnia. Înăc nu e bine Nero, dar sper că e spre vine. Eu nu prea îmi pot lua concediu. Sunt acasa practic, dar jobul meu e să duc copii la scoală și chiar de iau cătelul cu mine, de la volan tot nu-l pot opri să se scarpine. Rana lui e pe falcă și se scarpină si se rănește singur cu ghearele lui.
ȘtergereVai ce greu 😬😥 probabil ca o sa mai dureze. Va doresc putere multa. Si insanatosire cat mai grabnica 💞
ȘtergereAcum imi dau seama ca de la Carmen stiu de palnie.
RăspundețiȘtergereNu stiu ce sa zic, cand doare ceva este greu de gestionat situatia. Pentru mine pentru rani mi se pare miraculos uleiul de sunatoare. Daca e bun pentru noi, poate fi si pentru animalute. Macar sa faci cand va apare sunatoarea. Reteta e aici.
Sa va fie bine! 😘❤️
Mă crezi ca azi am folosit făină? In disperare de cauza, dar a mers. O să mă uit si pe reteta ta. Merci.
ȘtergereMihaela, ma doare sufletul pentru Laleaua neagra, dar si pentru voi... Pfffff...
RăspundețiȘtergereNoua ne-a spus veterinarul s-o supraveghem continuu pe Miki cat are conul si sa i-l scoatem noaptea... Ea avea o rana (se zgariase in ceva) pe burta, spre picioarele din spate si se tot lingea, si rana nu se mai inchidea... De regula, animalele asa isi vindeca ranile, lingandu-se, dar in unele cazuri ranile nu se mai inchid de la atata lins (mai ales in cazul "seniorilor"). Rana lui Nero e si mai greu de protejat - de gherute, de data aceasta (si de limbuta Bellei)... Efectiv, nu mai stiu ce spray (sulfamida?!) exista impotriva mancarimilor... de uz veterinar (dar exista si de uz uman) - nu-mi amintesc, si pace. :((( E ceva cu mentol, cu camfor... (?)
Insanatosire grabnica-grabnica si pentru Nero si pentru Porto!
Of, of! Bucuria ca nu e grav cu Nero s-a diminuat serios cand am citit de problema cu picioarele... :-(
Multa putere va doresc! (pentru ca stiu: aveti nevoie) <3 <3 <3 Ca mai e si Porto, mititelul fornait. <3 <3 <3
Din păcate pentru Nero, zona afectată e atât de rău din cauza ghearelor, că s-a tot scărpinat și de asta trebuie să poarte conul tot timpul. Acum a învățat cum să bea apă și cum să mânance cu el. Spray-ul folosit se numește Protego (are un miros puternic ce mie mi se pare că seamănă cu condimentele- cimbru) și pe o rană curățată așa ca la carte am văzut cât de bine acționează.
ȘtergereProblemele cu picioarele s-au rezolvat fără tratament. Cred că a fost mai mult o amorțeală datorată poziției în care stătea că nu știa cum să se descurce cu conul.
PS: Porto e la penultima zi de tratament și deja nu se mai aude înfundat pe nas. El e chiar foarte bine comparativ cu Nero.
Uuuu! Imi dau seama ce efect au gherutele "nu prea dezinfectate" pe o rana deschisa. :-( Am aflat din celelalte postari ca Nero e spre bine si ma bucur tare sa aflu ca micutul "fonfaici" e si el spre bine.
ȘtergereMultumesc pentru denumirea spray-ului - am notat in carnetul de sanatate al catelusei, in sectiunea "mentiuni", unde notez din cand in cand cate ceva ce ar putea avea nevoie (sau am folosit in vreo situatie, sa-mi amintesc daca o mai fi cazul).
Dragul de Nero! Ce experienta... Cred ca de-ar fi fost om ar fi zis: "da' m-am saturat! toate mi se intampla numai mie! ma "doare falca", nu ma pot misca in voie, ma ridic greu..." :-) <3
Uite că am uitat la comentariul anterior să-ți răspund și la Mibazon. Îl cunosc că l-am folosit efectiv pentru acneea fetei. Nu știu dacă la rana lui Nero ar fi făcut fața. Nouă ne tot zice de Baneocin, am mereu in casă sub formă de cremă, dar mai eficient pt ei ar fi Baneocin pudră.
ȘtergereAcum s-a obișnuit, cred că a înteles că îi face bine și din moment ce a trecut durerea....
Am întrebat-o pe dr daca sa-ă tai gheruțele, dar a zis nu, că stând afară, el le tocește singur, doar că așa are labradorul unghia tare, și când reușește să prindă, apoi lasă prăpăd in urma ei. Imagineaza-ți că si-a smuls cu gheara singur o portiune de blană de 2-3 cm în diametru. Și el are totuși o blană groasă. Plus co fără con, domnul a catadicsit să doarmă cu falca aia direct pe pământ, în ce mai „curat” loc posibil.
PS: Protego, ca și Mibazonul pot fi folosite și pentru oameni.