Meniu

luni, 1 mai 2023

1 mai muncitoresc- Citate favorite (18)

Nu știu de ce azi mi-a sunat în cap acest slogan pe care îl auzeam în copilărie cu ocazia zilei de 1 mai. În ziua de azi aud mai des că „sărbătorim 1 mai prin muncă”, lucru pe care l-am și aplicat din plin :curtea și grădina mea nu știu că e liber de la stat, nu e cruce roșie în calendar, atunci e de muncă. Și am muncit cu drag și spor, dar despre asta o să povestesc mai mult duminică la jurnalul de grădină.

Azi, 1 mai semnifică începerea sezonului estival, înseamnă grătare la iarbă verde cu mici și bere și veselie. Mulți au uitat că la originea acestei sărbători stau niște evenimente triste, însângerate din timpul grevei muncitorilor din Chicago din 1886 care militau pentru reducerea zilei de lucru de la 12-14 ore la 8 ore, fără repercusiuni salariale. ( Sursa :wikipedia).

În timp, în funcție de țară, sărbătoarea Zilei muncii a pierdut din semnificația inițială și a fost adaptată politicului vremii. Comuniștii, care refuzau să accepte originea americană a zilei, sărbătoreau prin activități propagandistice, prin acele defilări pentru care se repeta cu săptămâni înainte și de la care nu aveai voie să lipsești. Din fericire pentru mine, eu ca elev nu am prins astfel de defilări și nici părinții mei, dar am auzit de la alte rude. Din acea perioadă îmi amintesc și sloganul „Proletari din toate țările, unițivă!”, dar și cântecul specific zilei „1 mai muncitoresc”.

Am găsit și o istorie a acestui cântec, se pare că la origine este un cântecel de primăvară compus de Ciprian Porumbescu în 1880, atât muzica cât și versurile. 70 de ani mai târziu, versurile au fost înlocuite cu cele ale Mariei Rantes ( mai multe detalii aici).


1 mai Muncitoresc


Răde iară primăvara, 
Peste câmpuri, peste plai,
Veselia umple țara
C-a venit Întâi de Mai!

Muncitorii au pornit
Și-ntr-un glas s-au înfrățit!
Și ei azi sărbătoresc
Unu Mai muncitoresc.

Înfrățiți azi cu țăranii,
Muncitorii-n joc și cânt,
Prăznui-vor în toți anii
Libertatea pe pământ.

Peste mări și peste țări,
Se adună pe cărări,
Lumea toată în alai
Pentru al nostru Întâi de Mai.

Pentru cine vrea să-și amintească și melodia:



Vă mai las și un reportaj în care oamenii povestesc cum era sărbatorit înainte 1 mai:




Postarea participă la ”Jocul de luni” 
ce constă în redarea unor Citate favorite
joc găzduit acum de Suzana.

10 comentarii:

  1. Dada, se muncește! Cum să marchezi altfel ziua muncii?! 😃

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În realitate sunt destul de mulți cei care sărbătoresc prin muncă.

      Ștergere
  2. Mie imi placea de 1 mai 😅. In 89 (clar), am avut sezatoare de 1 mai - la Casa Sindicatelor. Am luat locul 2 pe judet. Eram clasa a 2a. Am avut niste opinci care imi erau mici (erau facute de tatal unui coleg si aveam amandoi.... dar nu a avut mult material, asa ca ne erau fixe fixe.. :)))).Colegul meu la dans era... o colega. :))) O chema Sorina. Si am avut un moment cu ... hmmm cred ca un mic de set de tesut. (Parca la prima sezatoare am avut fus). Dupa spectacol am plecat cu parintii cu Trabi (care e galben) si aveam doua stegulete de la ai mei - unul rosu si unul galben (imi amintesc si acum ca as fi vrut sa fie albastru.. ca sa fie masina tricolora :))) Ca agatasem cele doua esarfe pe lateralele geamurilor. Si am mers pana la Scornicesti. :D Imi placea sa mergem in partea aceea. De acolo se putea cumpara pate de ficat, pepsi.. si mai gaseai la un magazin si treninguri foarte faine (probabil picate la export.. haha). Mergeam foarte rar, se intelege. Dar stau si ma gandesc cum de aveam timp :O. Adevarul e ca nu prea era circulatie... ah si, desigur.. griblura :)))).

    Nu prea imi amintesc de lucrurile negative - poate si pentru ca nu au disparut, persista, ba chiar s-au inmultit. In plus, cum pentru mine ceea ce se gaseste prin magazine (mai ales alimentar) nu compenseaza absolut deloc acest aspect negativ (pentru ca nu am ce manca.. haha)... partile pozitive le iau pe cele negative (adica nah... si acum e stres si sunt multe prostii si oameni rai, ca si pe atunci - si cenzura).

    Nu stiu care erau versurile patriotice :))). Eu stiu versiunea cu muncitorii au pornit si ei azi sarbatoresc 1 mai muncitoresc. Dar recunosc ca nu am ascultat piesa (o voi asculta intr-o zi cand sunt odihnita, altfel nu mai scap o saptamana de ea ...hahaha ).
    Pup cu drag :D

    ps: ca sa fiu sincera, cred ca erau mai benefice chestiile alea, decat toate prostiile de parade care se fac acum :)))). Desigur, nu este placut sa fii obligat, e drept... dar zic si eu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu stiu nici eu versurile inițiale, ale cantecului de primăvară al lui Porumbesc. Ce e drept nici nu le-am căutat prea mult. În cântecelul postat sunt versurile pe care le știi, cele scrise și în articol.
      După unele lucruri din vremea comunistă și eu sunt nostalgică. Nu am considerat niciodată că totul a fost ceva rau, dar cumva tot ce a tinut de acea perioada a fost decretat simplu ca ceva rău.
      Nu am inteles si nu voi intelege niciodată de ce s-a dat foc la revolutie bibliotecii nationale. Ce aveau acele cărti? Că avea o anumita poză peprima pagina? Nu se putea tăia acea poză: Chiar trebuiau arse in intregime? Oare câte editii princeps s-au pierdut cu acea ocazie?

      Ștergere
  3. Ce de-a reamintiri aici! Acum parca nici nu s-a simtit. Chiar daca a fost o minivacanta, pentru multi. Oricum, prin cartier, cam totul era deschis, asa ca nici pomeneala de zi libera pentru multi! Cat inca e vreme buna, evident ca la voi are prioritate gradina. Si sper ca a fost cu spor.
    Pupici!😘❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar a fost cu spor treaba în grădină. Nu are cum să fie altfel cand toată lumea participă.
      Într-adevăr, în ziua de azi mulți nu mai văd decât minivacanța și dacă e cumva în mijlocul sătămanii se face punte sau mai era obiceiul mergem pe 1 la lucru ca să avem vineri liber. O prostie din punctul meu de vedere.
      Pupici!

      Ștergere
  4. Am devenit ”om al muncii” cu vreo zece ani înainte de Revoluție. Din câte îmi amintesc, nu se mai defila de 1 Mai. Era zi liberă. Cel mai mult mă deranja faptul că alimentarele erau închise...
    Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sincerc nu-mi amintesc zilele de 1 mai, am și scris părinții mei nu s-au văitat niciodată că au fot chemați la defilări, dar am avut rude care au fost. Poate povesteau de timpuri mai demult apuse.
      Toate cele bune.

      Ștergere
  5. Mno, eu n-am defilat (pe blog) de 1 Mai, dar mă bucur pentru că văd articole bine pregătite de atunci.
    O după-amiază plăcută să ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stef, dacă ai defilat la plimbare si te-ai relaxat cred că ai fost mai câștigat. Multulesc. O sptămână minunată.

      Ștergere

Va mulțumesc pentru vizită!