Meniu

vineri, 2 decembrie 2022

Dar/Cadou - Jurnal de advent (2/22)

 Martinel  a dormit cu gândul la zăpada ce începuse să se aștearnă noaptea trecută. Cum s-a trezit a fugit repede la geam să vadă dacă se lasă cu ceva bulgăreală. Din păcate doar pe mașină a mai văzut ceva zăpadă, chiar dacă era foarte devreme.

Și dacă tot s-a trezit devreme, nu a pierdut timpul și a căutat materialele necesare pentru ornamentul cadou pe care voia să-l facă. Dacă tot s-a jucat cu ornamentele mele vintage, a decis să facă și el ceva asemănător : un cub cu latura de 2 cm, decorat cu panglică. Atât de grăbit a fost că a uitat să facă poze cu etapele de lucru. Apoi s-a așezat strategic la poză. Mai - mai să-și facă singur sefie să fie gata cu partea lui de jurnal, Adventul Fotografic. Apoi ursulețul s-a dus să hiberneze lângă bradul împodobit.

Ziua mea a fost aglomerată. După împodobirea brazilor de acum două zile era necesară și curățenie,  străngerea cutiilor care nu mai sunt necesare, dar și organizarea altor treburi ale casei. Cumva am ajuns zilele astea să gătesc zilnic ceva. Am avut parte și de o surpriză : un ardei în interiorul altui ardei. Stai să te întrebi cu ce or fi tratate legumele astea de apar astfel de fenomene . Ardeiul nu era din grădina mea - ai mei au fost culeși de muuuult și conservați și nu erau așa giganți.

Înițial vroiam să vă arăt brăduții aseară, dar mă grăbeam să fac postarea de Ziua Națională și am uitat de ei. Fetele își decorează fiecare câte un brăduț mic pe care îl țin în camerele lor. De obicei decorarea casei de sărbători o începem fix cu acești brăduți, ele având dreptul să-și aleagă primele atât culoarea cât și ornamentele dorite. Dar în acest an am început cu amenajarea scenei nașterii. De la an la an încerc să le aduc în atenție principalul motiv al acestui sezon de sărbătoare.


E singura poză pe care o am acum în telefon și din păcate nu e prea clară. 

Brăduții fetelor:

 

Am continuat cu bradul cel mare din living. Avem multe globuri handmade si datorită lor alegem să facem bradul multicolor, nu ne mai axam pe una sau două culori. Principala atracție a bradului o reprezintă beteala aia specială, trenulețul pe care îl avem de câțiva ani. Se cunoaște deja de acum, s-au cam slăbit îmbinările și până dimineață de greuteatea locomotivei se cam înclinaseră șinele. Ca să evit un dezastru am scos șinele de pe suport și am mutat trenul a baza bradului.

 

Împodobind bradul, am găsit și ornamentele de care povesteam cu ocazia ornamentelor vintage. Priramida mică albastră e din primul an de facultate. Globul rotund e moștenire de familie, din copilăria mamei mele.



La adventul fetelor am primit o temă foarte frumoasă, un tip de ornament pe care chiar îmi doream să-l fac și știam că am un cerc de metal salvat de la un capac de sticlă ce s-a spart, dar oricât l-am căutat nu am dat de el. Recunosc, la ce haos era în camera mea de craft nici măcar un ac nu găseai. Am început cu adevărat curățenia acolo prin sortatea tuturor reciclabilelor pe care le-am tot păstrat că voi face aia sau celalată cu ele, dar care nu fac momentan decât să umple locul. Chiar mă bucur că pentru anul viitor, calendarul meu recreativ se va axa pe reciclare.


În concluzie, azi sunt restantă la ornament, nu am avut timp să improvizez altceva în locul cercului de negăsit ( poate am mai mult noroc mâine).

Martinel s-a trezit din hiberarea lui de sub brad și s-a deplasat în camera de lucru să vă prezinte tema zilei cu numărul trei : Con de brad




Ziua 1

8 comentarii:

  1. O zi pliiiiiina ochi cu activitati :D!
    Am sa o iau cu sfarsitul - momentan am ceva dificultati cu domnul con de brad:))))))). Recunosc... Sunt intr-un impas creativ. Sa vedem ce ne aduce ziua de sambata, la nivel de idei / creativitate!

    Au ales o tema foarte frumoasa fetele :). Iti doresc sa gasesti curand cercul, pentru a putea sa pui ideea in practica (stiu cum e - si eu am zapacit mare parte din ce am pentru lucru de mana! )

    Vai, anul viitor va fi foarte interesant! :D Nu stiu daca resuscitez Provocarile Verzi din ianuarie/februarie sau incep din Martie (Sa mai hiberneze un pic, cat reusesc si eu sa pun la punct ce mai e de pus), dar planul meu e sa organizam in sfarsit, a doua editie Salvam Papusi - pentru ca cea de data trecuta a fost suuuper funny. Cu teme noi cu tot ce trebuie - asa ca am de lucru. Dar cred ca va fi foarte interesant :D. Evident, sper sa fie ca la Captain Planet - ne unim fortele si inspiram din doua directii de or sa recicleze, reutilizeze si reduca toti... macar de :)!

    Bradutii arata super fain! Vaaai - deci instalatia cu trenul chiar se monta in brad, nu mi s-a parut mie ca leviteaza, in prima poza. GENIAL. Si bradutii fetelor sunt super dragalasi :D. Nepotetii mei au si ei unul mititel in camera lor, mi-a trimis surioara mea poze. Si nu iti zic cat de fericita am fost, ca e impodobit cu setul de globulete advent, pe care i l-am facut eu acum niste ani :D. Parca ma simt si eu acolo un pic cu ei :)).
    Asta apropo de globulete si amintiri...

    Sa stii ca am gasit si eu prin ardei de-a lungul timpului mici ardei - nu asa de mari si nu asa de bine conturati, dar chestiute micute :))). Ce baga, ei stiu - dar ce impact au tot ce baga si cu ce se joaca asupra intregului ecosistem... ei bine, asta e alta poveste.

    Si am ajuns la Martinel (de la care am si plecat - pentru ca el ne prezenta conurile, in finalul filei de jurnal) si dragalasul lui cadou gata de pus in bradut! Micut si delicat :) si stralucitor - cred ca are in el multa speranta de bine :D.

    Pe main... pe mai tarziu :D!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu am participat la prima ediție Salvam papuși, dar voi face tot posibilul să particip acum. Chiar am găsit ieri niște păpuși ce trebuie salvate. Deci le păstrez până dai tu startul Să nu uit sa-mi trec și Provocări verzi în blogroll.
      Nu am găsit nici azi cercul, dar nici n-am avut timp sa-l caut prea mult. Am găsit un înlocuitor și măine intră în program și acest ornament.

      Ștergere
  2. Răspunsuri
    1. Și miros, azi am făcut cârnați de casă.
      Un weekend plăcut Laura.

      Ștergere
  3. Imi place mult cum le antrenezi pe fete, ti-am mai zis.Aceste emotii trebuie sadite si de la varsta asta se prind cel mai bine. Cutiuta de 2 cm? A mea a fost de 4 cm. Imi plac pozele. La ardei am gasit si eu puiuti. Cred ca sunt gemeni, nu neaparat intoxicati. felicitari fetelor pentru braduti. Iar Martinel e foarte mandru de cutiuta lui!
    Multumesc pentru poveste, draga Niko! 😘❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. M-a chinuit putin fiind așa mică, dar era necesar pentru că vreau să strang toate cele 24 de ornamente și cu ele să împodobesc brăduțul în care le pozez acum. Martinel e fericit că i-a reuși fundița aia mică ce parea că nu o stea lipită doar cu aracet pentru craft.
      O seara plăcută, Suzana.

      Ștergere
  4. Frumuselul Martinel, ce dezamagit o fi fost el ca zapada s-a cam topit si pe capota de masina are interzis. 😊 Am râs cu voce tare cand am citit de selfie! :)) Chiar are "pozitia de selfie". 😊
    Imi place cubuletul lui cu funda rosie - ador miniaturile!
    Toti bradutii sunt frumos impodobiti. Fetele au ales, in principal, ornamente predominant rosii si albastre (asa pare). Beteala aceasta "curgatoare" imi place foarte mult - am avut, s-a "terminat" si am neglijat sa cumpar alta.
    Cate amintiri sunt in globuletul-amintire, dar si in mica piramida albastra (mai ales in glob!) 😊
    Ardeiul isi poarta puiul in marsupiu! :))
    Spor in toate! ❤

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Când am încărcat poza pe blog am văzut poziția pe care o are de parcă si-ar face selfie, nu a fost ceva intenționat.
      Într-adevăr, anul acesta au ales mai mult roșu și albastru. Cea mică a vrut să realizeze tricolorul în bradul ei. Globurile sunt de sus în jos, roșu, galben și albastru.Dar beteală subțire nu am avut și roșie, cred că am dus-o candva pe la școală.
      Spor și ție Diana.

      Ștergere

Va mulțumesc pentru vizită!