Meniu

sâmbătă, 8 iulie 2023

Meniu de dietă sau patru idei mai sănătoase(fără ulei)

 De ceva timp țin o anumită dietă sub supraveghere medicală în care au intervenit și câteva restricții alimentare. Motivele pentru care țin o dietă nu sunt importante, la fel cum nu e important de ce am ales această o dietă sau alta. Important pentru mine e că asta funcționează acum, mi se potrivește și e ceea ce am eu nevoie în acest moment. 
Am încercat destul de multe, cu și fără doctor, ca să pot susține acum această afirmație și să nu intru în niciun fel de discuție cu nimeni că e bună o dietă sau alta. Am ajuns în timp să cred că dieta perfectă nu e aia sau cealată, ci e dieta care ți se potrivește ție personal. De aceea am și început să susțin că atunci când te apuci de o dietă e mai bine să nici nu discuți dieta cu ceilați mai ales dacă discuțiile încep să se ducă spre „de ce nu încerci dieta X că acolo ai/nu ai voie...”, „eu țin asta, ar trebui să încerci și tu”, „nu e sănătos să faci...”, „dar de ce te-ai apucat de dietă că arăți bine, nu ai nevoie”, „poți să guști și tu puțin, o mușcătură nu are ce să facă”, etc... Toate asta nu fac decât să submineze hotărârea cu care persoana în cauză a pornit pe drumul acela din motivele pe care ea le știe foarte bine. Dacă vrei să fii un prieten adevărat, încearcă doar să înțelegi, să asculți, să oferi ceva ce i se potrivește pe drumul ales (o gustare pe care o poate mânca, o rețetă, etc...) și bine-nțeles, încurajări.

În dieta mea, având la un moment dat un anumit tip de restricții, a trebuit să fiu inventivă pentru a-mi oferi niște mese gustoase și sățioase. Poate că unii dintre voi deja folosiți din aceste idei, poate că nu. Pentru mine au fost noutăți și dovezi că se poate și altfel. Le prezint aici nu ca pe variante de dietă, ci ca pe niște variante de meniu mai sănătos. Ce au în comun e că nu conțin ulei.

Prima farfurie, omletă simplă cu roșii cherry și salată de varză. Nu e nimic deosebit sau complicat aici, doar că omleta e făcută fără niciun strop de ulei. Pur și simplu oul bine bătut l-am turnat într-o cratiță antiaderentă bine încinsă și l-am gătit ca pe o clătită.


A doua farfurie, omletă cu dovlecel, roșii cherry și salată de varză. Nu chiar omletă, dar nu găsesc tocmai un echivalent în română, ar fi mai potrivită denumirea englezească de scrambled eggs.





 Dovlecelul curățat de semințe se dă pe răzătoarea mică, se pune într-o tigaie antiaderentă și se călește fără ulei să se evapore cât mai multă apă din el. Am spart oul direct în tigaie și l-am amestecat cu dovlecelul. 



A treia farfurie, fasole verde rasol și legume la tigaie (sote de legume) cu mujdei de usturoi. 

Fasolea verde ( eu am folosit congelată) doar am fiert-o în apă cu sare.
Separat, am făcut un sote de legume. După posibilități și preferințe, în sote-ul de legume puteți pune absolut ce doriți, eu am folosit de data aceasta doar ceapă călită în apă, dovlecel cubulețe, și ciuperci, iar mai apoi am stins cu două linguri de bulion. În principiu e o farfurie pe care o gătim des (folosim totuși mai multe legume, în general mix-uri congelate tip mexican).

 Noutatea aici vine prin mujdeiul de usturoi făcut fără ulei. Am pus cățeii de usturoi în mixerul vertical cu un vârf de linguriță de sare și un păhărel mic de iaurt. A fost absolut delicios.


Ultima farfurie, ciuperci umplute cu dovlecel și salată de roșii și castraveți. Am fost foarte încântată de gustul omletei cu dovlecel, motiv pentru care am vrut să încerc și o variată la cuptor. Cum aveam și ciuperci...






Am curățat un dovlecel mediu de coajă și semințe, l-am dat pe răzătoarea mică și l-am tras la tigaie să se evapore cât mai multă apă. Separat am călit (tot fără ulei) și câteva codițe de ciuperci. Condimente puneți după gurt (sare, piper verdeață etc...). Le-am lăsat să se răcească, apoi le-am amestecat cu un ou și am umplut ciupercile cu această compoziție. Mi-a ajuns cu aproximație pentru jumătate de kilogram de ciuperci potrivite. Restul ciupercilor le-am umplut cu un amestec de ou, bacon mărunțit și cașcaval ras, le-am făcut pentru ceilalți membrii ai familiei. Cele două-trei ciupercuțe rămase le-am pus doar cu sare. Pe toate le-am pus într-o tavă cu grătar și le-am băgat la cuptor 15-30 min.


Repet, niciuna din cele patru variante nu reprezintă ceva spectaculos, doar niște idei care să arate că se poate și altfel, că se poate găti în special fără ulei. Și apropo de fără ulei, deși nu am poze, am învățat să fac ou ochi fără ulei. Le-am făcut și celorlalți din familie și au fost încântați. La fel e nevoie de o cratiță antiaderentă. Se încălzește cratița cu un sfert de ceșcuță de apă, se sparge oul în ea și se acoperă cu un capac. Se lasă pe foc mediu până se face tot albușul (veți vedea că se umple cratița de un fel de spumă).

În speranța că vă inspiră, vă doresc succes în a le încerca și poftă bună!

11 comentarii:

  1. Mulțumesc Luiza. Ceea ce fac acum se pare că merge și e benefic pentru mine.

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu nu as numi aceste meniuri o dieta, pentru ca pur si simplu sunt minunat de sanatoase.
    M-ai inspirat si pe mine, cu aceste variante.
    Cu multi ani in urma, in revista Magazin, am gasit un articol micut despre toxicitatea uleiurilor dupa prajire. Stiam de punctul de fumegare, insa nu verificasem ideea. Marea majoritate a uleiurilor, inclusiv banalul ulei de floarea soarelui sau untul au acest punct de fumegare mai jos si la flacara apare o substanta toxica. Uleiurile mai bune din acest punct de vedere sunt cele din samburi de struguri, sau uleiul de cocos si or mai fi. Primul il mai folosesc la salata boeuf, neavand gust.
    Eu nu obisnuiesc uleiul la mujdei. Simt ca imi sta in gat!😊
    Doar un gand. Aceste noi meniuri nu sunt o dieta anume, sunt doar meniuri sanatoase pentru corp. Sa-ti fie cu folos tie si alor tai!
    Pupici! ❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru mine, momentan este o dietă, dar sunt idei pe care le-am descoperit acum cu această ocazie și cu care aș merge înainte și după ce termin cu dieta. Deja și ceilalți din casă încep să mănănce asemănător cu mine, nu că și dietă ci doar cu gătit mai sănătos. Mă surprinde că zic acum de mâncat mai sănătos cân la noi chiar se mânca sănătos și înainte, dar totuși e ceva în plus acum cu aceste noi experiențe și descoperiri.

      Ștergere
  3. Totul arata foarte bine si cu siguranta este si delicios!
    Iti doresc succes cu dieta. Rezultatele se vor vedea incet, insa consecventa va aduce victoria. Pentru ca sanatatea e una! Si e cea mai importanta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc Carmen. Să-mi spui dacă încerci acea rețetă, kilokick pe care ne-ai dat-o pe blogul tău.

      Ștergere
  4. Heeei :*!
    Sa stii ca eu te sustin :). Nu este usor sa iti schimbi obiceiurile alimentare, mai ales cand toti iti spun ca altfel nu se poate face (nu stiu ce fel de mancare). Dar, apropo de adaptare, avand in vedere schimbarile din industria alimentarea....
    Trecand peste asta - mie chiar imi place sa citesc despre diverse abordari, nu ca sa judec pe cineva, din curiozitate. Nu am tinut diete, am ales la un moment dat sa fiu mai atenta ce mananc si sa incerc sa fac alegeri cat mai bune. Dar, mi-a placut sa citesc despre diverse abordari, pentru ca poti gasi idei pe care sa le aplici, dau de la care sa pornesti si sa iti prepari ceva ce ti se potriveste tie.

    Si acum despre preparate - ma bucur ca le-ai notat. :D
    Omleta, oua jumari, ou ochi, pancakes... nu le mai fac de foarte mult timp cu ulei. Tigaia de ceramica. Eu nu mai folosesc teflon si non stick pentru ca imi face rau mirosul pe care il emit. Imi place sa fac omleta japoneza (chiar nu am mai facut de mult) care iese foarte pufoasa (se pune un pic de lapte in compozitie - sa incerci daca ai voie, si ori o rulam, ori puneam o parte peste cealalta si la mijloc ramanea pufoasa).
    Apropo de ouale jumari cu dovlecel, intr-un an am incercat varianta asta - imi ramasese putina mancarica de dovlecel si a doua zi am batut un ou, am pus peste si in tigaia de ceramica.. :D. Imi placea mult si dovleceul sote... ah sau pane.. dar imi face rau uleiul. Asta e. tot vreau sa incerc chiftelute de dovlecel la cuptor... Ai incercat? :). Ma gandesc sa pun dovlecel, putina branza de vaci facuta in casa, putina sare de h, un ou si usor prin faina inainte sa pun in cuptor. Teoretic cica trebuie use cu ulei.. dar eu ma gandesc... poate le dau cu smantana de casa :))))). Habar nu am - daca fac si iese ceva o sa scriu.
    N-am mai mancat ciuperci de tare mult timp. Hmm ce bune erau. Oricum arata delicios tot ce ai preparat!
    Ah... mujdeiul facut asa este delicios. Chiar mi-e cam pofta de mujdei - in ultima vreme nu am mai mancat, dar gatesc mereu cu usturoi, e nelipsit (atata timp cat am). Chiar ma amuzam ca in ultimele zile am picat pe unul cam puternic si eu obisnuita sa pun 4-5 catei asa am facut. :)))))).
    Pupici! Abia astept sa ne mai povestesti :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc pentru susținere. Spre norocul meu nu trebuie să schimb multe obiceiuri alimentare, doar să am grijă la combinații și la ce am voie sau nu. Mă bucur că acest regim pare să aibă efecte benefice și asupra problemelor digestive cu care mă confruntam.
      Ouă jumări - am mai auzit termenul dar nu mă gândeam că asta facem noi de obicei. La noi i se spune simplu omletă. Făceam cu lapte în compoziție. Chiar bună.
      Nu am făcut chifteluțe de dovlecel la cuptor. Din ceea ce spui că vrei să adaugi în compoziție... mi-a amintit de o rețetă pe care vreau s-o încerc când voi putea să combin brânza cu legumele gătite. Poate te tentează mai mult rețeta asta : https://suntgospodina.net/caserola-de-dovlecei/?fbclid=IwAR07CDv-z0DmjuVioJ0GkjUAbWjCiVVXrDy5bI4BOnd7GjUCj1xk_INkQUQ
      Când e prea puternic usturoiul, am învățat să-l domolesc cu iarut. Foloseam și înainte mujdeiul cu iarut, dar întăi făceam mujdeiul clasic frecat cu ulei și apoi adăugam iaurtul.

      Ștergere
    2. Iti multumesc - este o baza de pornire pentru o budincuta faina. :D Chiar vorbeam cu Buni ca in ultima vreme am tot mancat seara ciorbica cu dovlecel. Foarte bun... Stiam ca este un aliment bun si m-am bucurat sa recitesc despre el la sfarsitul retetei.
      Noi mujdeiul il faceam cu apa, sare si usturoi. Nu puneam ulei. (uleiul il puneam la salata de vinete si maioneza - apropo, de salata de vinete, in ultima vreme o faceam cu usturoi, nu cu ceapa ... ca sa vezi cum se mai schimba obiceiurile :))).

      Ma bucur pentru efectele benefice!! 😍

      Ștergere
    3. Să ne povestești dacă ajungi să o faci. Momentan nu intră in lista mea de alimente permise ( lista asta mi se schimbă de la săptămână la saptămână) și mai am ceva de asteptat pănă o pot încerca. Doar mi-am salvat-o ca să nu fiu nevoită să o caut mult când va veni vremea pentru ea.

      Ștergere
  5. Super retetele. Spor sa ai in ce ti-ai propus!

    RăspundețiȘtergere

Va mulțumesc pentru vizită!